ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1547/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 189 din data de 15 octombrie 2012 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în Dosarul nr. 6448/101/2012, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost admisă cererea și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este cercetat inculpatul D.N.M. din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.N.M. aflat în prezent în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, la 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei principale, privativă de libertate, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se va executa în conformitate cu dispozițiile art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., rap. la art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 36 C. pen. s-a constatat concurentă fapta pentru care este cercetat inculpatul în prezenta cauză cu fapta de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D.N.M., prin Sentința penală nr. 46 din data de 05 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. 3043/313/2011.

S-a dispus contopirea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., cu pedeapsa de 375 RON, amendă penală, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., urmând ca în final inculpatul D.N.M. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare,la care să se adauge și amenda penală de 375 RON, aplicată prin Sentința penală nr. 46 din data de 05 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. 3043/313/2011; cu interzicerea ca pedeapsă accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., care se va executa în conformitate cu disp. art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se va executa în conformitate cu dispozițiile art. 66 C. pen., după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 19 martie 2012, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menținerea inculpatului în stare de arest preventiv.

În baza art. 4, 5 și 9 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea de la inculpatul D.N.M. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din lege să fie informat acest inculpat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul D.N.M. a următoarelor bunuri depuse la Camera de corpuri delicate din cadrul Tribunalului Mehedinți: o pereche de blugi, de culoare albastră (proba nr. 1), un pulover de culoare albastru, marca "A." (proba nr. 2) și o pereche de adidași (proba nr. 3), bunuri ce vor fi restituite după rămânerea definitivă a acestei hotărâri.

În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P.H. și a fost obligat inculpatul D.N.M. să plătească acestei părți civile suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale și de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și a pomenilor ulterioare efectuate de această parte civilă.

În temeiul art. 191 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1927,57 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1527,57 RON stabilită prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, iar suma de 400 RON reprezintă contravaloarea cheltuielilor de judecată avansate de stat în faza de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că la data de 12 iulie 2012 s-a înregistrat, sub numărul de mai sus, Rechizitoriul nr. 128/P/2012,al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, prin care s-a dispus, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, pentru infracțiunea de "omor calificat", faptă prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

A fost expusă situația de fapt expusă în actul de inculpare constând în esență în aceea că, fapta inculpatului D.N.M., care în data de 18 martie 2012, în jurul orei 21:00 în timp ce se aflau pe raza comunei Dumbrava, sat Dumbrava, județ Mehedinți, în curtea magazinului mixt C.C. Strehaia, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, în zona capului și a toracelui, victimei P.S.L. iar în urma loviturilor primite acesta a decedat.

Au fost indicate mijloacele de probă administrate în faza urmăririi penale.

Cu ocazia judecății în primă instanță, la termenul de judecată din data de 08 octombrie 2012, s-a pus în discuția părților cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Analizând și coroborând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale cu materialul probator administrat în mod direct, public, nemijlocit și contradictoriu pe parcursul cercetării judecătorești, prima instanță a constatat și reținut, în fapt, următoarele:

Starea de fapt menționată în actul de sesizare al instanței corespunde parțial cu starea de fapt ce reiese din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în fața instanței.

Din coroborarea declarațiilor date de inculpatul D.N.M. cu declarațiile martorilor D.A., P.A., I.C., M.V., S.E., C.I., F.V. și B.M., precum și cu mențiunile din concluziile preliminarii ale medicului legist și din raportul medico-legal s-a reținut că într-adevăr în data de 18 martie 2012, în jurul orei 21:00 sub pretextul că inculpatul l-ar fi învinuit pe nedrept de arderea unei pășuni, martorul S.E. i-a solicitat acestuia să iasă afară din magazinul sătesc, aparținând C.C. Strehaia, pe raza comunei Dumbrava.

Atunci când inculpatul a ieșit afară din magazin, între acesta și martorii S.E. și C.I. au avut loc unele discuții neprincipiale.

Din actele de la dosarul cauzei s-a mai reținut că între inculpatul D. și martorii S. și C. erau situații conflictuale mai vechi, datorită faptului că inculpatul este într-o relație stabilă cu soția primului și sora celui de-al doilea martor menționat.

În seara respectivă martorii S. și C. veniseră la magazinul sătesc împreună cu martorul B.M. și cu victima P.S. Cu toții, erau în stare avansată de ebrietate (de pildă, victima avea în momentul decesului 2,40 g

‰

). Deplasarea se realizase cu o căruță aparținând martorului S.E.

După ce inculpatul a ieșit afară din magazin, martorului B.M. i s-a făcut rău, fiind urcat în căruță de victimă și de martorii S. și C.

În timpul conflictului dintre inculpat, pe de o parte și martorii C. și S., pe de altă parte, martorul S.E. l-a imobilizat pe inculpat (conform depoziției sale l-a prins pe acesta cu mâna de partea lateral stânga, în vreme ce martorul C. era pe partea lateral dreapta a inculpatului, iar victima P.S. era în fața acestora).

La un moment dat victima a încercat să-l lovească cu pumnul pe inculpat, sub pretextul că nu ar fi fost despăgubit de acesta la momentul când turma sa de oi i-ar fi păscut iarba de pe un teren.

Inculpatul, care spre deosebire de victimă, nu se afla în stare de ebrietate, a reușit să evite lovitura, iar potrivit rechizitoriului, s-a răsucit și a aplicat apoi o lovitură cu cotul în zona capului, în urma căreia victima a căzut cu fața în jos.

Potrivit rechizitoriului, inculpatul ar fi continuat să o lovească pe victimă și după ce aceasta ar fi căzut la pământ, cu pumnii și picioarele, în zona capului și a toracelui (două lovituri cu piciorul în zona capului, una din lateral și una prin compresiune), după care a părăsit-o pe victimă, în timp ce aceasta era căzută la pământ și sângera în zona nasului și a gurii.

Singurii martori oculari au fost B.M., S.E. și C.I.

Martorul B.M. era în stare avansată de ebrietate și nu a putut oferii detalii apte a stabili în mod cert starea de fapt.

Martorii S.E. și C.I. au dat declarații contradictorii, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, fiind chiar surprinși în aceeași seară de martora D.A. când s-au sfătuit ce să declare la parchet, pentru ca să nu pățească ei ceva.

Mai mult chiar, martora D.A. a afirmat că l-a auzit pe martorul C.I. când i-a spus lui S.E. că ar fi mutat-o pe victima P.S. în spatele magazinului, dacă la fața locului nu ar fi venit soțul său, I.C.

Tatăl victimei, P.H. și inculpatul D.N. și martorul B.M. au afirmat că în aceeași seară victima ar fi fost agresată și de cei doi martori, S.E. și C.I.

La rândul lor, martorii F.V. și B.M. au declarat că din auzite au aflat că în seara respectivă și martorii S.E. și C.I. ar fi agresat-o pe victimă.

Raportul medico-legal a constatat că victima prezenta numeroase leziuni la nivelul feței (inclusiv fractură de piramidă nazală) și fracturi costale.

Cu privire la primele leziuni s-a reținut că acestea s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure. Fracturile costale au fost cu și fără infiltrat hemoragie. Primul tip de fracturi costale s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure sau prin compresiune abdominală, posibil atât în timpul agresiunii, cât și în cursul manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie. Ce-I de-al doilea tip de fracturi a fost produs prin compresiune abdominală în cursul manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie.

S-a reținut că există deci un dubiu, cu privire la vinovăția inculpatului D.N., în producerea fracturilor costale, cauzate victimei P.S.

Acest dubiu, s-a reținut că nu are însă relevanță sub aspectul laturii penale a cauzei, întrucât potrivit aceluiași raport medico-legal, moartea victimei s-a datorat asfixiei mecanice consecutiv inundării căilor respiratorii superioare, consecința unui traumatism facial, cu epistaxis anterior și posterior, pe fond de intoxicație etanolică acută și abandonarea sa în stare de inconștiență. Practic, după ce i-a fost cauzată fractura de piramidă nazală, cu consecința inundării cu sânge a căilor respiratorii, victima a intrat în stare de inconștiență.

Inundarea căilor respiratorii cu sânge a fost favorizată de intoxicația etanolică (victima avea 2,40

‰

alcool în sânge) și de neacordarea unor minime îngrijiri medicale (constând în poziționarea victimei astfel încât să se permită sângelui să se scurgă în exteriorul corpului, iar astfel să se elibereze căile respiratorii).

Tribunalul a constatat că nu are relevanță, sub aspectul laturii penale a cauzei, dacă după lovirea puternică în zona feței de către inculpat și precipitarea victimei, aceasta ar mai fi fost lovită în continuare de inculpat sau de alte persoane (martorii C. și S.).

În rechizitoriu s-a reținut că după încetarea agresiunii, martorul S. a plecat cu căruța să-l ducă acasă pe martorul B., inculpatul a abandonat-o pe victimă, iar martorul C.I. a plecat și el de la fața locului pentru aproximativ 10 minute.

Din declarațiile inculpatului și ale martorului D.A. (atât din cursul urmăririi penale, cât și al judecății), s-a reținut însă că în seara respectivă, inculpatul a fost urmărit de alte persoane, care se aflau în stare de ebrietate și încercau să pună mâna pe el. La scurt timp, l-a auzit pe soțul său (martorul l.), care se deplasase la magazinul sătesc, strigând: "scoală-te S."

Aceeași martoră a mai declarat că atunci când a ajuns la magazin, a văzut-o pe victima P.S., fiind căzută la pământ și a aflat că persoanele care-l urmăriseră pe inculpat erau martorii C. și S.

La rândul său, martorul I. a declarat că în seara respectivă, în fața magazinului sătesc a observat-o pe victima, P.S., care era căzută la pământ; precum și că în aceeași zonă l-a mai observat și pe martorul C.I., care era în stare de ebrietate și i-a relatat că probabil victima era căzută la pământ din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla.

Acest martor a alertat persoanele aflate în magazinul sătesc, care cunoșteau că inculpatul D. fusese chemat afară din magazin de către martorul S. (sub pretextul că inculpatul ar fi afirmat că acest martor ar fi dat foc la o fâneață) și că apoi nu s-a mai întors pentru a-și termina consumația (înainte de acest moment comandase o sticlă de bere).

Martorii P. și M. au confirmat că atunci când au ieșit afară din magazinul sătesc, la fața locului i-au observat doar pe victima P.S., ce era căzută la pământ și pe martorul C.I.

Pe baza probelor de la dosarul cauzei s-a reținut că după ce a fost chemat de către martorul S.E., la discuții afară din magazinul sătesc, inculpatului i-a fost limitată mișcarea de către martorii S. și C. (care se aflau de o parte și de alta a inculpatului), apoi au avut o serie de discuții neprincipiale, iar la un moment dat victima P.S., ce se afla în fața inculpatului a încercat să-l lovească pe acesta cu pumnul.

În aceste împrejurări, inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură puternică în zona feței, victima a căzut la pământ, iar inculpatul a fugit de la fața locului, fiind urmărit fără succes de martorii C. și S.

Martorul S. a plecat apoi cu căruța, pentru a-l duce acasă pe martorul B.; iar martorul C. a revenit în zona magazinului sătesc, unde a fost surprins de martorul I.

Potrivit depoziției martorei D., se pare că martorul C. ar fi intenționat s-o mute pe victimă în spatele magazinului sătesc, însă nu a reușit acest lucru întrucât la fața locului a ajuns în mod întâmplător martorul I.

Față de toate aceste considerente, s-a reținut că moartea victimei a fost cauzată în mod evident de fractura piramidei nazale, urmare a loviturii puternice pe care inculpatul D. a aplicat-o victimei.

Decesul victimei a fost favorizat însă de două elemente esențiale: starea avansată de ebrietate în care se afla victima (stimulând inundarea cu sânge a căilor respiratorii) și neacordarea la timp a unor minime îngrijiri medicale (constând în mutarea poziției victimei, astfel încât să fie eliberate căile respiratorii, iar sângele să se scurgă în exteriorul corpului).

Din modul cum se prezintă starea de fapt, inclusiv în actul de sesizare al instanței, s-a arătat că nu se poate reține că inculpatul ar fi acționat cu intenție directă sau indirectă pentru a cauza decesul victimei.

Astfel, s-a arătat că inculpatul nu a folosit un obiect contondent/alte mijloace apte prin ele însele a produce moartea, ci fapta sa a fost determinată de acțiunea victimei, care după ce i-a reproșat inculpatului că nu I-a despăgubit pentru folosirea unei fânețe, a încercat să-l lovească pe acesta cu pumnul; iar din acest punct de vedere s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

S-a apreciat că este cert că inculpatul a intenționat să lovească victima, însă nu a prevăzut și acceptat rezultatul socialmente periculos: moartea victimei.

Inculpatul D.N.M. la momentul lovirii victimei în zona feței nu a prevăzut moartea acesteia, deși trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos, datorită stării avansate de ebrietate în care se afla victima, existând pericolul ca, la cea mai mică atingere, aceasta să se dezechilibreze și să se lovească puternic de pământ, afectând zone vitale ale corpului, iar astfel survenind decesul.

În cauză există o legătură de cauzalitate între fapta inculpatului (de lovire a victimei în zona feței) și rezultatul socialmente periculos (decesul victimei), chiar dacă moartea victimei a fost cauzată și de alți factori.

S-a apreciat că fapta inculpatului D.N.M. care în data de 18 martie 2012, în jurul orei 21:00, a lovit-o pe victima P.S. în zona feței, cauzând căderea victimei la sol și provocându-i fractura piramidei nazale, cu consecința unei hemoragii puternice, care a inundat căile respiratorii și a dus în final la moartea victimei prin asfixie mecanică,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., iar nu ale infracțiunii de omor calificat, întrucât fapta a fost săvârșită cu vinovăție sub forma preterintenției, iar nu sub forma intenției directe/indirecte (în acest sens a se vedea și Decizia penală nr. 195/1999 a Curții de Apel București, publicată în Culegerea de practică judiciară în materie penală 1998, Ed. AII Beck, București,1999, pag. 113).

Pentru aceste considerente, a fost admisă cererea și s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

S-a reținut că fapta mai sus menționată este prevăzută de legea penală, a fost săvârșită cu vinovăție sub forma preterintenției și prezintă pericol social specific infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, astfel că inculpatul D.N.M. urmează a răspunde penal pentru fapta săvârșită.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului D.N.M. au fost avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., împrejurările în care a fost comisă fapta, caracterul intempestiv al faptei, urmările produse (decesul victimei), factorii suplimentari ce au favorizat producerea rezultatului socialmente periculos (starea avansată de ebrietate a victimei și neacordarea unor minime îngrijiri medicale de urgență, constând în mutarea victimei într-o poziție care să permită scurgerea în exteriorul corpului a sângelui, după producerea fracturii de piramidă nazală); persoana inculpatului (care își asigura existența din muncă și are o relație stabilă, din care au rezultat doi copii minori) și conduita inculpatului (care a recunoscut că i-a aplicat victimei lovitura ce a generat în mod esențial decesul acesteia).

Au fost avute în vedere și depozițiile martorilor D.A., I.C., M.V., F.V., B.M. (potrivit cărora între părți nu au existat conflicte anterioare, iar inculpatul nu a creat probleme în comunitatea unde locuia, fiind cunoscut ca un băiat sărac și muncitor).

Tot în acest sens, au fost avute în vedere și mențiunile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, potrivit cărora inculpatul D.N.M. are resursele necesare pentru reintegrarea socială, în general este bine ancorat în realitatea socială, nu a creat probleme în comunitate, are o motivație reală de schimbare comportamentală, iar planurile lui de viitor sunt realizabile și vizează dezvoltarea personală, dar mai ales a familiei, a celor doi copii minori pe care îi întreține; manifestă un regret sincer pentru cele întâmplate; concluzionându-se că reiterarea comportamentului infracțional este puțin probabilă.

Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare este aptă și suficientă pentru atingerea scopurilor preventiv, educativ și represiv prevăzute de lege.

Cum prin fapta sa, inculpatul a cauzat decesul unei persoane, s-a apreciat ca fiind necesară aplicarea unor pedepse accesorii și complementare, ale interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., care se vor executa în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (1) și 2 C. pen.; respectiv art. 65 și 66 C. pen.

Din fișa de cazier și din înscrisul de la dosar s-a reținut că fapta dedusă judecății este concurentă cu o altă faptă, pentru care acest inculpat a fost condamnat în mod definitiv prin Sentința penală nr. 46 din 05 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. 3043/313/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 24/R din 21 mai 2012 a Tribunalului Mehedinți, astfel că prin prezenta sentință urmează a se face aplicația dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., rap. la art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 36 C. pen., dispunându-se contopirea pedepselor astfel aplicate, urmând ca în final inculpatul D.N.M. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, la care să se adauge și amenda penală de 375 RON, aplicată prin Sentința penală nr. 46 din 05 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Strehaia în Dosarul nr. 3043/313/2011; cu interzicerea ca pedeapsă accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., care se va executa în conformitate cu disp. art. 71 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a făcut aplicația dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 C. pen., aplicându-se acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, care se va executa în conformitate cu dispozițiile art. 66 C. pen.,după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei.

Cum inculpatul D.N.M. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare, în baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la 88 C. pen., s-a dispus deducerea din pedeapsă a reținerii și arestării preventive începând cu data de 19 martie 2012, la zi; în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus menținerea inculpatului în stare de arest preventiv; iar în baza art. 4, 5 și 9 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea de la inculpatul D.N.M. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din lege să fie informat acest inculpat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul D.N.M. a următoarelor bunuri depuse la Camera de corpuri delicate din cadrul Tribunalului Mehedinți: o pereche de blugi, de culoare albastră (proba nr. 1), un pulover de culoare albastru, marca "A." (proba nr. 2) și o pereche de adidași (proba nr. 3), bunuri ce vor fi restituite după rămânerea definitivă a acestei hotărâri, întrucât nu fac parte din cele pentru care se poate dispune confiscarea specială, potrivit art. 118 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a dat eficiență atât principiului disponibilității (în sensul că inculpatul nu s-a opus la modificarea acțiunii civile, nu a contestat contravaloarea daunelor materiale și și-a manifestat intenția de a achita aceste despăgubiri când va avea posibilități materiale, întrucât în prezent nu are astfel de posibilități, fiind privat de libertate), cât și dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. (în sensul că existând provocare din partea victimei, inculpatul trebuie să fie obligat la despăgubiri în raport de culpa sa în comiterea infracțiunii).

Prin raportare și la urmările produse (moartea victimei a determinat efectuarea de către tatăl său a unor cheltuieli substanțiale cu înmormântarea și pomenile ulterioare,după cum reiese și din declarațiile martorilor C. și Z.), prima instanță a apreciat că sumele de 10.000 RON, cu titlu de daune morale și de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale sunt apte și suficiente a repara prejudiciile cauzate în mod evident părții civile.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpatul D.N. și partea civilă P.H.

În ceea ce privește apelul declarat de parchet, prin motivele formulate în scris și susținute oral de procurorul de ședință s-a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de către inculpat din infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. Prima instanță a reținut o situație de fapt care corespunde doar parțial cu probele administrate în cauză din care rezultă că inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului și toracelui, în acest sens fiind depozițiile martorilor C.I. și S.E. care se coroborează cu concluziile raportului medico-legal. S-a arătat că, îndreptarea conștientă a acțiunii violente a inculpatului spre o zonă vitală a corpului victimei, prin aplicarea unei lovituri de mare intensitate (care a produs o fractură de piramidă nazală) urmată de părăsirea locului faptei și abandonarea victimei, relevă intenția, fie ea și indirectă, de a suprima viața victimei.

O a doua critică a vizat greșita reținere în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. actul de provocare constând în acțiunea victimei care, după ce a reproșat inculpatului că nu l-a despăgubit pentru folosirea unei fânețe, a încercat să-l lovească cu pumnul, nefiind suficientă pentru a reține incidența acestei circumstanțe atenuante care presupune ca făptuitorului să i se cauzeze o puternică tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni.

Prin motivele de apel formulate în scris și susținute oral de avocatul ales inculpatul a solicitat desființarea sentinței în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei în sensul dispunerii suspendării executării sub supraveghere, modalitate de executarea apreciată ca fiind suficientă pentru atingerea scopului educativ prevăzut de legiuitor, dat fiind faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, din referatul de evaluare și declarațiile martorilor rezultă că are și a avut un comportament ireproșabil, regretă cele întâmplate, are familie și doi copii minori.

Prin motivele de apel formulate în scris și cele susținute oral de avocatul desemnat din oficiu, partea civilă a criticat modalitatea de soluționare a laturii penale solicitând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor și condamnarea acestuia la o pedeapsă fără reținere de circumstanțe atenuante. Criticile au vizat și soluționarea laturii civile, sub acest aspect partea civilă solicitând desființarea sentinței și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în suma solicitată, ținând cont și de faptul că inculpatul nu s-a opus la modificarea sumei acesteia.

Examinând apelurile declarate în cauză, curtea a constatat că sunt întemeiate doar apelurile declarate de parchet și partea civilă, sub aspectul criticilor ce vizează greșita reținere a stării de provocare, modalitatea de individualizarea a cuantumului pedepsei la care a fost condamnat inculpatul și cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul în vreme ce apelul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analizând coroborat materialul probator administrat în cauză curtea a constatat, sub aspectul situației de fapt că, în seara zilei de 18 martie 2012, în jurul orei 21:00 între inculpat pe de o parte și martorii S.E. și C.I. pe de altă parte a avut loc o discuție contradictorie, purtată în fața unui magazin din comuna în care domiciliau. În cadrul discuției la un moment dat a intervenit și victima P.S.L., care i-a reproșat inculpatului că oile sale i-au păscut iarba de pe un teren și nu l-a despăgubit pentru daunele cauzate. Altercația s-a desfășurat în continuare între inculpat și victimă și a degenerat iar la un moment dat, în timp ce victima se afla în spatele inculpatului și încerca să o lovească, acesta s-a apărat lovind-o cu cotul în zona feței după care s-a întors către victimă și a lovit-o tot cu pumnul în zona feței. În urma acestei lovituri victima a căzut la pământ și este posibil ca în aceste circumstanțe inculpatul să-i fi aplicat și lovituri cu piciorul la față și în regiunea toracică după care a fugit de la locul faptei, fiind urmărit de martorii S.E. și C.I. în momentul în care aceștia au constatat că victima nu se ridică de jos.

În urma agresiunilor exercitate de inculpat victima a suferit leziuni la nivelul feței - echimoze periorbitare, piramida nazală, echimoze buze, excoriații piramidă nazală - posibil și fracturi costale (conform raportului medico-legal din care a rezultat că fracturile costale stângi C4 și C5 prezintă infiltrat hemoragie și au putut fi produse în timpul agresiunii), decesul datorându-se asfixiei mecanice, consecutiv inundării cu sânge a căilor respiratorii superioare, consecința unui traumatism facial cu epistaxis anterior și posterior pe fond de intoxicație etanolică acută și abandonarea în stare de inconștiență.

Situația de fapt astfel reținută s-a probat cu declarațiile date de inculpat în faza urmăririi penale,declarații care s-au coroborat cu depozițiile martorilor oculari S.E. și C.I., declarația martorei D.A. și cu mențiunile raportului medico-legal întocmit de SML Mehedinți, avizat de IML Craiova.

Curtea nu a putut reține susținerile primei instanțe în sensul că, în momentul lovirii victimei, inculpatul era imobilizat de martorii S.E. și C.I. care se aflau de o parte și de cealaltă a acestuia iar martorul S.E. îl ținea cu mâna în vreme ce victima era în fața lor. O astfel de situație de fapt a fost reținută de instanță în raport de declarația dată de inculpat cu ocazia cercetării judecătorești și în raport de declarațiile martorilor S.E. și C.I., pe care nejustificat Ie-a fracționat iar dacă ar corespunde realității, l-ar fi îndreptățit pe inculpat să solicite achitarea ca urmare a comiterii faptei în stare de legitimă apărare, prev. de art. 44 alin. (2) C. pen. neputându-se considera că ar fi incidente doar dispozițiile ce reglementează provocarea, prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

În urma propriului examen curtea a apreciat însă că declarația dată de inculpat cu ocazia cercetării judecătorești, nu este veridică fiind contrazisă chiar de declarația inculpatului din faza urmăririi penale în cuprinsul cărora a susținut că martorii S.E. și C.I. nu s-au implicat în altercația care a avut loc între el și victimă și care se coroborează cu depozițiile date în aceeași fază procesuală dar și cursul cercetării judecătorești de cei doi martori oculari. Este adevărat că în declarația dată în cursul cercetării judecătorești martorul S.E. a arătat că, atunci când inculpatul a ieșit din bar l-a prins cu mâna de umăr iar C.I. "se afla în partea cealaltă a corpului inculpatului" în vreme ce victima era în fața lor (declarație aflată la dosarul instanței de fond și indicată expres în considerentele hotărârii apelate). Nici din declarația acestui martor și nici din alt mijloc de probă nu a rezultat însă că acesta este momentul în care a avut loc altercația dintre victimă și inculpat ci dimpotrivă, că acest moment se plasează în faza incipientă a conflictului. Pe de altă parte în declarația pe care a dat-o în fața judecătorului, cu ocazia arestării preventive inculpatul a indicat aceeași situație de fapt și nu a făcut referire la existența unor leziuni pe care în mod obligatoriu ar fi trebuit să le prezinte în cazul în care incidentul s-ar fi desfășurat în condițiile prezentate cu ocazia audierii de către prima instanță când a susținut că a fost lovit cu pumnii de cei doi martori.

În ceea ce privește numărul loviturilor cu pumnul pe care le-ar fi aplicat inculpatul victimei, în toate declarațiile date în cauză, inclusiv în declarația dată la tribunal și în fața instanței de apel, inculpatul a recunoscut că a aplicat două lovituri cu pumnul la nivelul capului victimei. Pornind de la faptul că în actul de sesizare s-a reținut o singură lovitură pe care inculpatul ar fi aplicat-o cu pumnul părții vătămate, instanța a reținut situația de fapt în același sens. În condițiile în care, din materialul probator administrat în cauză nu s-a putut reține că victima ar fi fost lovită de alte persoane iar în raportul medico-legal se precizează că aceasta a avut mai multe leziuni la nivelul feței - echimoze periorbitare, piramida nazală, echimoze buze, excoriații piramidă nazală - care nu puteau fi cauzate în urma unei singure lovituri, instanța trebuia să rețină sub aspectul situației de fapt că inculpatul a aplicat cel puțin două lovituri cu pumnul la nivelul capului părții vătămate, neputându-se considera că nu a fost sesizată deoarece, conform art. 317 C. proc. pen. judecata se mărginește la fapta arătată în actul de sesizare iar în cauză fapta constă în aplicarea unor lovituri ce au avut ca urmare producerea unei leziuni în urma căreia s-a constatat decesul victimei. Cât privește aplicarea de către inculpat a unor lovituri cu piciorul, după ce victima a căzut la pământ curtea a constatat că în acest sens sunt declarațiile martorilor S.E. și C.I. care se coroborează cu mențiunile raportului medico-legal din care rezultă că fracturile costale stângi C4 și C5 prezintă infiltrat hemoragie și au putut fi produse în timpul agresiunii. Faptul că, în declarațiile date inițial cei doi martori nu au învederat acest aspect nu înseamnă că el nu corespunde adevărului ci dimpotrivă, în condițiile în care martora D.A. i-a auzit după altercație sfătuindu-se ce să declare la parchet, în ansamblul materialului probator administrat în cauză curtea a apreciat că cele dintâi declarații au fost contrare adevărului, martorii intenționând ca în felul acesta să înlăture orice bănuială ce ar fi planat asupra lor dar și să-l ajute pe inculpat care este cumnatul martorului C.I.

În ceea ce privește încadrarea în drept a faptei pe care a comis-o inculpatul D.N.M. curtea a constatat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., motivul de apel formulat de parchet în sensul condamnării inculpatului pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., s-a reținut ca nefiind întemeiat.

Omorul se deosebește de loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte prin latura subiectivă. Astfel, dacă în cazul omorului făptuitorul acționează cu intenția de a ucide, în cazul loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte acesta acționează cu intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind însă, totodată, în culpă, cu privire la producerea morții victimei. Atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară s-a subliniat că intenția de a ucide trebuie stabilită în fiecare caz în parte în raport cu toate împrejurările concrete ale cauzei, cum sunt: instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului vizată, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre infractor și victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei etc. Luarea în considerare a tuturor împrejurărilor cauzei s-a apreciat că este necesară deoarece, chiar dacă unele împrejurări par destul de concludente, privite în mod izolat, ar putea duce totuși la o greșită încadrare juridică a faptei. Dacă nu se poate stabili cu certitudine intenția de a ucide, fapta se încadrează în dispozițiile art. 183 C. pen., întrucât îndoiala profită făptuitorului.

În speță, solicitând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen., argumentul principal adus de parchet l-a constituit numărul loviturilor aplicate de inculpat și regiunile corpului lezate (mai multe lovituri, cu pumnii și picioarele, în zona capului și a toracelui, după ce victima a căzut la pământ). Deși examinate individual, aceste împrejurări ar putea reliefa intenția inculpatului de a ucide victima, raportarea lor la toate circumstanțele cauzei înlătură o astfel de concluzie. Astfel, chiar dacă din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a lovit victima și cu picioarele, în timp ce era căzută la pământ, din raportul medico-legal rezultă că leziunile suferite de aceasta la nivelul toracelui nu au fost numeroase și nici foarte grave (fracturile costale stângi C4 și C5 cu infiltrat hemoragie sunt singurele ce au putut fi produse, conform aceluiași act medico-legal, în timpul agresiunii) ceea ce înseamnă că intensitatea loviturilor astfel aplicate a fost una redusă. Pe de altă parte, deși la nivelul feței victima a prezentat mai multe leziuni, niciuna dintre ele nu a avut o gravitate deosebită iar leziunea care a avut în cele din urmă ca urmare decesul victimei și anume fractura de piramidă nazală, a produs acest rezultat numai intervenției unor factori anteriori, respectiv ulterior acțiunii inculpatului - starea avansată de ebrietate a victimei (2,40

‰

) și faptul că nu i s-au acordat minime îngrijiri medicale - așezarea victimei într-o poziție care să permită scurgerea sângelui în exteriorul corpului. Pe lângă aceste considerente nu s-a putut reține infracțiunea de omor nici prin raportare la instrumentul folosit de inculpat deoarece, în mod normal loviturile aplicate cu pumnii și picioarele au drept consecință doar producerea unor vătămări iar în ceea ce privește relațiile anterioare dintre inculpat și victimă, în cauză nu s-a făcut dovada că erau de așa natură încât să justifice comiterea unui omor. În ceea ce privește atitudinea pe care a avut-o inculpatul, ulterior lovirii părții vătămate (a fugit de la fața locului) este pe deplin justificată din moment ce, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că victima era însoțită de alte două persoane, care la rândul lor se aflau în stare de ebrietate și ar fi putut exercita la rândul lor violențe asupra inculpatului, urmare comportamentului pe care-l avusese acesta.

Tot în legătură cu conduita pe care a avut-o inculpatul după ce a lovit victima s-a apreciat că atitudinea acestuia de a fugi de la locul faptei în contextul indicat mai sus nu poate fi asimilată cu situația celor care, după exercitarea unor agresiuni care au dus la imobilizarea victimei o abandonează în condiții de loc și de timp nefavorabile,și astfel urmăresc ori cel puțin acceptă posibilitatea ca victima să decedeze. În speță, pe lângă condițiile în care s-a reținut că inculpatul a părăsit locul faptei, victima nu suferise leziuni foarte grave și era căzută în apropierea unu magazin iar în apropierea ei se aflau cel puțin două persoane (martorii S.E. și C.I.) care ar fi putut să-i acorde ajutorul necesar astfel încât nu s-ar putea reține că inculpatul a urmărit decesul victimei (intenție directă) sau că a prevăzut această consecință și a acceptat producerea rezultatului, care i-a fost indiferent (intenție indirectă).

Apelurile declarate de parchet și de partea civilă s-a apreciat că sunt însă fondate cu privire la greșita reținere a circumstanței atenuate a provocării. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. provocarea constituie o circumstanță atenuantă dacă infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări (surescitarea nervoasă, mânie sau indignare) sau a unei puternice emoții determinate de o provocare din partea victimei produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Nu în ultimul rând s-a impus precizarea că în doctrina și practica judiciară se apreciază constantă că actul provenit din partea unei persoane aflată în stare de ebrietate nu poate constitui act de provocare. În raport de toate aceste aspecte, concluzionând curtea a apreciat că inculpatul nu a acționat sub stăpânirea unei puternice emoții sau tulburări, prima instanță reținând greșit în cauză starea de provocare.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată de prima instanță, în condițiile reținerii circumstanței legale a provocării, curtea a constatat că a fost greșit individualizată, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, o pedeapsă peste minimul special, dar orientată către acesta, pedeapsă la a cărei individualizare au fost avute în vedere criteriile generale și obligatorii prev. de art. 72 C. pen. și anume dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (închisoare de la 5 la 15 ani), gradul de pericol social concret al faptei comisă pe fondul unei conduite cauzatoare de prejudicii a inculpatului, reproșată de partea vătămată și în condițiile în care aceasta se afla în stare avansată de ebrietate, persoana infractorului - este tânăr (are 22 de ani), din referatul de evaluare efectuat în faza urmăririi penale a avut o atitudine sinceră, asupra căreia a revenit parțial în faza cercetării judecătorești, în încercarea de a se sustrage de la stabilirea răspunderii penale sau de a obține o atenuare a acesteia, este cunoscut cu antecedente penale, fiind anterior condamnat tot pentru comiterea unei infracțiuni de violență, infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., și-a manifestat disponibilitatea de a acoperi prejudiciul suferit de partea civilă, recunoscând suma solicitată cu titlu de daune materiale fără ca la dosarul cauzei să existe însă dovezi că până la acest moment procesual ar fi achitat acesteia vreo sumă de bani.

Examinând în continuare apelul declarat de inculpat, cu privire la modalitatea de individualizarea a executării pedepsei, curtea a constatat că este nefondat întrucât pedeapsa la care a fost condamnat prin decizia apelată - 6 ani închisoare - nu îndeplinește condițiile prevăzute de legiuitor sub aspectul cuantumului pentru a se dispune o altă modalitate de executare a pedepsei decât detenția. Și în situația în care ar fi fost îndeplinită această condiție s-a apreciat că, deși datele care rezultă din referatul de evaluare sunt favorabile inculpatului, faptul că a mai fost condamnat pentru infracțiuni de violență ca și atitudinea adoptată pe parcursul procesului penal, la care s-a făcut referire mai sus, îndreptățesc instanța să aprecieze că scopul pedepsei astfel cum este reglementat de art. 52 C. pen., în special prevenirea comiterii altor infracțiuni de violență de către inculpat, nu ar putea fi atins decât prin executare în regim de detenție.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, apelul declarat de partea civilă s-a apreciat că este întemeiat întrucât, pe de o parte în fața instanței de fond inculpatul a declarat că este de acord să achite în integralitate despăgubirile materiale cauzate părții civile, atitudine menținută în apel, iar pe de altă parte circumstanța atenuată legală a provocării fiind înlăturată în apel, inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor fără a se ține seama de vrea culpă pe care ar fi avut-o victima în producerea altercației.

În ceea ce privește daunele materiale instanța a avut în vedere, în raport de prevederile art. 16

1

alin. (3) C. proc. pen., recunoașterea lor de către inculpat, în sumă de 16.196 RON, astfel cum a fost modificată de partea civilă cu ocazia judecății la instanța de prim grad, la termenul de judecată din 17 septembrie 2012.

În ceea ce privește daunele morale s-a apreciat că suma de 50.000 RON este suficientă pentru a acoperi prejudiciul nepatrimonial suferit de partea civilă prin pierderea fiului său, neputându-se considera că o astfel de sumă reprezintă o îmbogățire fără just temei.

Pentru considerentele expuse,în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de parchet și de partea civilă, a fost desființată sentința în parte, pe latură penală și civilă și, în urma rejudecării,a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 375 RON amendă penală, în pedepsele componente.

Au fost înlăturate prevederile art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 183 C. pen. a fost condamnat inculpatul D.N.M. la 6 ani închisoare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 183 C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pedeapsă complementară la a cărei individualizare instanța a apreciat că nu se impune interzicerea în întregime a drepturilor electorale având în vedere că nu a fost condamnat pentru o infracțiune care să fi adus atingere acestei categorii de drepturi ci doar a dreptului de a fi ales în autoritățile publice și în funcții elective publice, drept pe care inculpatul nu ar putea să-l exercite în condițiile executării pedepsei în regim de detenție.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. d) C. pen., art. 36 C. pen. a fost contopită pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. cu pedeapsa de 375 RON amendă penală, aplicată prin Sentința penală nr. 46 din 05 martie 2012 a Judecătoriei Strehaia urmând ca inculpatul să execute în final 6 ani închisoare și 375 RON amendă penală.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., considerentele interzicerii acestor drepturi fiind aceleași ca în cazul pedepsei complementare.

A fost majorat cuantumul despăgubirilor pe care a fost obligat inculpatul D.N.M. să le plătească părții civile P.H. la 16.196 RON daune materiale și 50.000 RON daune morale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

S-a dedus în continuare arestarea preventivă de la 15 octombrie 2012 la zi și, constatându-se că temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii arestării preventive nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate, a fost menținută starea de arest.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.N.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare către stat din care 500 RON reprezentând onorariul pentru avocații desemnați din oficiu pentru inculpat și partea civilă, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.N.M. și a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței instanței de fond.

Examinând recursul declarat prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte, reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

La individualizarea pedepselor aplicate față de inculpat au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte adaugă aspectelor analizate și reținute de instanța de apel, evidențiate anterior, pe aspectul individualizării pedepsei, gradul de pericol social concret al faptei comisă pe fondul unei conduite anterioare a inculpatului, ce a condus la prejudicierea victimei, atitudinea ulterioară săvârșirii faptei, inculpatul a părăsit locul faptei și și-a abandonat victima, precum și faptul că inculpatul, nu este la primul conflict cu legea penală, anterior a mai fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni tot cu violență, prev. de art. 180 C. pen., ceea ce denotă perseverență infracțională.

Circumstanțele personale referitoare la situația familială, conduita bună avută anterior săvârșirii faptei, cu accent pe vârsta inculpatului, pe împrejurarea că are resursele necesare pentru reintegrarea socială și că nu a creat probleme în comunitate, că are o motivație reală de schimbare comportamentală, că are doi copii minori pe care îi întreține, că a avut atitudine procesuală corectă, de recunoaștere și regret a săvârșirii faptei, nu sunt suficiente pentru a conduce la necesitatea reducerii cuantumului pedepselor ori la reținerea unor circumstanțe atenuante, cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, o pedeapsă orientată către acesta.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut de către instanța de apel împrejurarea că, dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. nu au incidență în cauză întrucât, provocarea constituie o circumstanță atenuantă dacă infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări (surescitarea nervoasă, mânie sau indignare) sau a unei puternice emoții determinate de o provocare din partea victimei produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Pentru ca lovirea să constituie act de provocare, este necesar să fi avut o intensitate aptă să genereze o puternică tulburare. Pe de altă parte, starea de provocare nu