ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7990/2011

Asupra cererii de

față, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la Înalta Curte de

Casație și Justiție, la data de 27 iunie 2011, petenta N.A.C., prin procurator

I.M., a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei nr. 4171 din 18

mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. 22080/1/2005.

În motivarea cererii,

petenta a susținut că instanța s-a pronunțat fără drept asupra recursului

declarat împotriva Sentinței civile nr. 2782 din 7 martie 2002, respingându-l;

s-a pronunțat asupra inexistenței recursului declarat împotriva Încheierii din

13 noiembrie 2003, respingându-l; nu s-a pronunțat, deși avea obligația

procedurală, asupra nulității recursului, tardiv declarat de N.D., la data de

28 mai 2002; nu s-a pronunțat, deși avea obligația procedurală, asupra nulității

de ordine publică a Încheierii din 27 mai 2004, pronunțată de un complet

nelegal constituit.

Cererea nu a fost

motivată în drept.

Examinând cererea

formulată, prin raportare la dispozițiile legale relevante, Înalta Curte

apreciază că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia civilă

nr. 4171 din 18 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. 22080/1/2005, a fost

respins recursul declarat de reclamanta N.A.C., prin procurator I.M., împotriva

Încheierii de ședință din 27 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă și împotriva Sentinței civile nr. 2782 din 7 martie 2002 a

Judecătoriei sectorului 2 București.

Pentru a adopta această

soluție, instanța a reținut, în esență, că recursul exercitat în cauză vizează

hotărâri irevocabile, nesusceptibile a fi reformate prin intermediul căii de

atac exercitate, în condițiile încălcării principiilor ierarhiei și legalității

căilor de atac.

În drept, potrivit

art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța

a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, se

poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara,

după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor

date în fond, după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Din interpretarea

acestui text legal, rezultă că încuviințarea unei cereri de completare a unei

hotărâri judecătorești este admisibilă exclusiv, atunci când instanța a omis a

se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei

cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind expresia consacrării

dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial, cu plenitudine de

jurisdicție, care trebuie să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu

care a fost învestit, prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată

(a se vedea, sub aspectul încălcării art. 6 parag. 1 din Convenție, cauza

Rotaru împotriva României, Hotărârea din 29 martie 2000).

În același sens, din

întreaga reglementare a acestei proceduri, rezultă că este aplicabilă, în

principiu, în cazul judecății în primă instanță, când instanța are a se

pronunța asupra cererilor principale, accesorii, conexe sau incidentale cu care

a fost învestită, precum și în cazul judecății în fond, după casarea cu

reținere, respectiv după anularea sentinței în apel.

Or, se poate observa,

că petenta reproșează instanței de recurs, în absența oricăror argumente

valide, fundamentate juridic, chiar faptul că s-a pronunțat, „fără drept”,

asupra recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 2782 din 7 martie

2002 a Judecătoriei sectorului 2 București și asupra celui declarat împotriva

Încheierii din 13 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, ceea ce nu poate intra sub incidența procedurii reglementate de art.

281

2

C. proc. civ.

Tot astfel, nici

faptul că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra nulității recursului,

tardiv declarat de N.D., astfel cum pretinde petenta, și asupra nulității de

ordine publică a Încheierii din 27 mai 2004 nu reprezintă temeiuri care să

poată declanșa procedura reglementată de dispozițiile art. 281

2

C.

proc. civ., câtă vreme instanța era învestită cu un recurs exercitat împotriva

Încheierii de ședință din 27 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă și a Sentinței civile nr. 2782 din 7 martie 2002 a

Judecătoriei sectorului 2 București, irevocabilă, care a fost apreciat ca

inadmisibil, prin prisma faptului că cele două hotărâri, în sens larg, erau

irevocabile și, împotriva lor, nu putea fi exercitată calea de atac a

recursului, conform principiilor ierarhiei și legalității căilor de atac.

Astfel, instanța apreciază că, în cadrul unui recurs inadmisibil, neregular

introdus, nu poate fi analizată nicio excepție procesuală, fie ea chiar și de

ordine publică.

În acest sens, se

reține că petenta N.A.C., prin intermediul cererii sale, întemeiate pe dispozițiile

art. 281

2

C. proc. civ., invocă aspecte ce exced acestei proceduri,

tinzând spre o veritabilă redeschidere a procedurii, fiind nemulțumită de o

hotărâre irevocabilă, al cărui dispozitiv nu poate fi completat, întrucât

instanța a analizat recursul în integralitatea sa, respingându-l ca

inadmisibil.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de completare a

dispozitivului Deciziei nr. 4171 din 18 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în Dosarul

nr. 22080/1/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea

formulată de reclamanta N.A.C., prin procurator I.M., privind completarea

dispozitivului Deciziei nr. 4171 din 18 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 noiembrie 2011.