ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7014/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față reține

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 330 din 3 aprilie

2003 pronunțată de Tribunalul Cluj în cauza dos. 4992/2002 s-a respins

plângerea la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamantul S.G.C. împotriva

pârâților Primăria comunei Apahida, Primarul comunei Apahida și Prefectura

Județului Cluj.

Pentru a pronunța

această soluție tribunalul a reținut că prin Dispoziția nr. 325 emisă la data

de 3 iunie 2002 de Primarul comunei Apahida cererile de restituire formulate de

reclamant prin notificările 586 și 587 au fost respinse pe motivul că imobilele

solicitate au făcut obiectul Legii nr. 1/2000.

Curtea de Apel Cluj,

secția civilă, muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, învestită

cu soluționarea apelului declarat de reclamant, prin Decizia nr. 242 din 27

noiembrie 2003 a respins calea de atac ca nefondată, reținând că terenurile

solicitate a fi restituite prin prezenta acțiune au făcut obiectul Legii nr.

18/1991, 167/1997 și a Legii nr. 1/2000, iar prin Dispoziția nr. 325 din 3

iunie 2001 a Primăriei comunei Apahida s-au respins cererile de restituire în

natură a imobilelor pe motiv că imobilele revendicate au făcut obiectul Legii

nr. 1/2001, petentul fiind înscris în anexa nr. 39 pentru acordarea de

despăgubiri.

În baza Legii nr.

18/1991 moștenitorii defunctei B.A., printre care și reclamantul, au fost

înscriși în tabelul anexă 4, la poziția 17 însă nefiind posibilă restituirea în

natură este evident că reclamantul are dreptul la despăgubiri potrivit

prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 1/2000.

De altfel prin

Hotărârea nr. 328 din 28 octombrie 2002 Comisia Județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj a validat propunerea

înscrisă în anexa nr. 39 a Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor din Apahida, pentru suprafața de 10,74

ha teren neretrocedat.

Potrivit prevederilor

art. 8.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 intră sub

incidența acestei legi restituirea în natură a terenurilor, inclusiv cele

arabile, aflate în intravilanul localităților, dacă terenul respectiv este

disponibil în sensul că nu este ocupat de construcții ale terților ori pe

terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariția

legii, persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul

legilor sus-menționate. Ori din Adresa nr. 13777 din 17 noiembrie 2003 a

Primăriei comunei Apahida rezultă că terenurile solicitate ar fi restituite în

natură de către reclamant nu au regimul juridic mai sus descris prevăzut de art.

8 alin. (1) din Normele metodologice.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamantul la 18 decembrie 2003, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 8.1. din Normele

metodologice aplicabile prin H.G. nr. 498/2003 deoarece nu s-a făcut dovada că

Statul Român ar avea vreun titlu asupra terenurilor preluate abuziv, că aceste

terenuri urmează regimul juridic al legilor fondului funciar. Se mai arată că

Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire pentru terenurile nerestituite.

Recurentul

învederează că instanța nu a efectuat cercetări privind apărările primăriei, în

sensul de a verifica dacă persoanele cărora li s-a atribuit terenul în litigiu

aveau vocația de a li se reconstitui dreptul de proprietate.

Din analiza listei

depusă la dosar rezultă reconstituirea unor suprafețe de teren mai mari decât

cele avute de acele persoane și acordarea de teren unor persoane care nu au

deținut terenuri în Apahida.

Recurentul invocă și

încălcarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 referitoare la emiterea

deciziei/dispoziției motivată de soluționarea notificării în 60 de zile de la

primire.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, în temeiul art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004 a

trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Cluj, care, prin Încheierea nr.

976/R din 18 octombrie 2004, în temeiul dispozițiilor art. 299 alin. (2) C.

proc. civ., a declinat competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Urmare a cererii

formulate de recurent, judecarea recursului a fost suspendată la 11 octombrie

2005, în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001, până la soluționarea cererii

înregistrate sub nr. 9892 din 29 august 2005, având drept obiect restituirea

imobilului în litigiu, cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005.

La 5 septembrie 2011,

recurentul a solicitat repunerea pe rol a cauzei și soluționarea recursului cu

motivarea că deși au trecut 6 ani de la notificare, autoritățile locale nu au

soluționat cererea formulată.

Pricina a fost repusă

pe rol la 11 octombrie 2011.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor

administrate, a textelor de lege incidente cauzei, precum și a precizării că se

renunță la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic

al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului

funciar nu intră sub incidența acestei legi.

Prin Normele

metodologice de aplicare unitară a legii de reparație nr. 498/2003 intrate în

vigoare la 14 mai 2003, ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe, se

arată la art. 8.2 că domeniul de reglementare al legii are și caracter de

complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu,

inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de aplicare al acesteia

acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților.

Art. 8.1 din Norme

arată că dispozițiile se referă la cererile de restituire în natură a

terenurilor (inclusiv cele arabile) aflate în intravilanul localității dacă

terenul este disponibil.

Sintagma teren

disponibil se referă la faptul că terenul nu este ocupat de construcții ale

terților ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până

la apariția legii, 14 februarie 2001, persoane cărora li s-a constituit drept

de proprietate în temeiul legilor anterioare.

În cauza de față,

imobilele ce fac obiectul Notificărilor nr. 586 din 14 februarie 2002 și

587/2002 au fost solicitate de reclamant și în temeiul legilor fondului

funciar, împrejurare de fapt necontestată de reclamant și, ca atare,

dispozițiile art. 8 din lege sunt pe deplin aplicabile.

De altfel,

reclamantul și ceilalți moștenitori ai defunctei B.A., au fost incluși în anexa

39 pentru acordarea de despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedată,

înscriere validată prin Hotărârea nr. 323 din 28 octombrie 2002 a Comisiei

județene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra

terenurilor Cluj.

Situația de fapt

reținută de ambele instanțe de fond, în sensul că terenurile solicitate a fi

restituite sunt ocupate, este în acord cu probatoriul administrat în cauză.

Recurentul nu a

înlăturat situația de fapt stabilită în temeiul raportului de expertiză

întocmit de expert B.I., în sensul că terenurile sunt ocupate de alte persoane

în baza titlurilor de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991, cu excepția

celor cu nr. topo 21/1 din C.F. nr. 118, nr. topo 78,79 din C.F.118 și topo

154/2 din C.F. nr. 118.

Însă aceste din urmă

terenuri, astfel cum rezultă din evidențele Primăriei Apahida, sunt în

proprietatea numitei M.A. în baza titlului de proprietate nr. 3035/2961 din 19

februarie 2002, ori situate la intersecția unor străzi, fiind astfel excluse de

la restituirea în natură.

Așadar, condiția

impusă de lege ca terenurile să fie libere nu este îndeplinită în cauza de

față.

Recurentul invocă

nepronunțarea instanței asupra capătului de cerere privind anularea actelor

juridice de înstrăinare.

Instanțele nu aveau a

se pronunța asupra acestui capăt de cerere câtă vreme s-a reținut incidența

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Osebit de aceasta,

reclamantul nu indică care sunt actele de înstrăinare ce trebuie a fi anulate

și nici cauzele de nulitate ale acestora.

Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat față de considerentele expuse mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul S.G.C. împotriva Deciziei nr. 242/A

din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2011.