ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2783/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă 508/ D din 6 martie 2012

a Tribunalului Bacău s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

S-a respins acțiunea

formulată de către reclamanții A.A.D. domiciliat în Bacău, str. Luceafărului,

nr. 19, jud. Bacău, M.P. domiciliat în Bacău, str. Vișinului, jud. Bacău, M.V. domiciliat

în com. Balcani, sat Schitu Frumoasa, jud. Bacău, T.M. domiciliată în com.

Balcani, sat Schitu Frumoasa, jud. Bacău și U.C. domiciliat în comuna Balcani,

sat Schitu Frumoasa, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâta Unitatea

Administrativ Teritorială A Municipiului Bacău cu sediul în Bacău, str.

Mărășești, jud. Bacău ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței

s-a formulat apel de către reclamanți.

Prin decizia civilă

nr. 26 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, s-a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamanții A.A.D., M.P., M.V., T.M. și U.C. împotriva

Sentinței civile nr. 508 din 6 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul

nr. 1538/110/2011.

Curtea a reținut

următoarele considerente:

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanții au solicitat ca pârâta să plătească suma de

139.000 euro (585.900 lei) cu titlu de prejudiciu civil material și moral,

reprezentând: 123.500 euro contravaloarea suprafeței de 1235 mp teren

construibil situat în municipiul Bacău, str. Tecuciului, nr. 19 - 21 (în lei =

518.700 lei la cursul 4,2 euro); 10.000 euro, contravaloarea unei case

(locuințe) în suprafață de 21,66 mp demolată ca urmare a exproprierii pentru

utilitate publică în anul 1961 (În lei =  42.000 lei la cursul de 4,2 lei/ euro);

6.000 euro - daune morale (În lei = 25.200 lei la cursul de 4,2 lei/euro).

În drept, acțiunea

s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 614/2001, H.G. nr. 498/2003,

H.G. nr. 175/2001, O.U.G. nr. 184/2002, art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, art.

998, 999 C. civ.

Ulterior, la termenul

din 5 septembrie 2011, s-a arătat că fundamentul juridic îl constituie

încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor Legii 10/2001 încălcare sancționată

în civil de art. 41 din Legea 10/2001, art. 40

1

din H.G. nr. 17/2001

aprobată de Legea nr. 426/2002, art. 33 din H.G. nr. 250/2007.

În fapt reclamanții

s-au adresat la 27 iulie 2001 Primăriei Bacău cu notificare ( prev. de legea

10/2001) în vederea restituirii suprafeței de 1.600 m.p. și a unei case,

imobile situate în str. Tecuciului, preluate prin Decretul 372/1961.

La 23 ianuarie 2002

Primarul municipiului Bacău a emis dispoziția 148 prin care a respins cererea

de restituire în natură, transmițându-se oferta de acordare a despăgubirilor

bănești la Prefectura județului Bacău, în temeiul art. 36 din Legea nr. 10/2001.

La 10 decembrie 2003

Prefectura județului Bacău a restituit Dispoziția nr. 148/2002 Primăriei

municipiului Bacău în vederea reanalizării și modificării dispoziției

respective urmând să se procedeze la restituirea în natură a imobilelor

solicitate.

Ulterior s-a purtat o

amplă corespondență între reclamanți și Primăria municipiului Bacău, aceasta

din urmă solicitând reclamanților depunerea certificatului de moștenitor sub

sancțiunea respingerii notificării, solicitare constatată în mod irevocabil de

către Tribunalul Bacău ca fiind nelegală și abuzivă (fila 4  din Dosarul nr.

907/ D din 26 mai 2010 a Tribunalului Bacău fila 50 verso dosar I instanță).

Ulterior, la 10 iunie

2011, (deci după promovarea prezentei acțiuni) în baza Sentinței nr. 907/D/2010,

Comisia Locală de Aplicare a Legii 10/2001 (fila 90 dosar prima instanță) a

trimis dispoziția Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Reclamanții au

solicitat în primă instanță atât despăgubiri pentru prejudiciul material cât și

pentru cel moral. Ulterior, în apel s-a renunțat la cererea de despăgubiri

pentru prejudiciul moral.

În privința cererii

subsidiare de acordare a unor daune pentru lipsa de folosință, față de faptul

că această cerere a fost făcută pentru prima oară în apel, în temeiul art. 294 C.

proc. civ., aceasta nu poate face obiectul analizei instanței de apel.

Într-adevăr,

reclamanții - apelanți, la 10 ani după emiterea dispoziției (nu a depunerii

notificării) prin care s-a respins cererea de restituire în natură și s-a

transmis oferta de acordare a despăgubirilor bănești la Prefectura Bacău, se

regăsesc în același stadiu, al stabilirii despăgubirilor, ca urmare a unui

comportament abuziv stabilit deja cu putere de lucru judecat prin Sentința nr.

907/2010 a Tribunalului Bacău.

Însă, nu se poate, ca

în baza art. 33 din Legea nr. 10/2001 republicată în anul 2005, cu modificările

ulterioare (fostul art. 41 invocat în acțiune) să fie obligată intimata la

plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea suprafeței de teren

și a casei demolate, aceasta echivalând cu substituirea în drepturile și

obligațiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, contrar

dispozițiilor legale.

De altfel, I.C.C.J.

prin decizia  în interesul Legii nr. 27 din 14 noiembrie 2011 a consacrat:

„Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate

abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri

reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva

statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din

Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.”

Mutatis mutandis această consacrare cu caracter de principiu se aplică și

speței deduse judecății, chiar dacă pârâtul este altul, astfel că reclamanții

nu pot pretinde, în mod direct pârâtei, plata contravalorii imobilelor preluate

abuziv.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții A.A.D., M.P.P., M.V.V.,

T.M. și U.N., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs s-a expus situația de fapt și evoluția soluțiilor administrative

și judiciare dispuse în cauza privind notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001.

Reclamanții au

susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor

art.41 din Legea nr. 10/2001.

În condițiile în care

au făcut dovada că entitatea învestită cu soluționarea notificării nu a

respectat prevederile legii, producându-le un evident prejudiciu, sunt incidente

dispozițiile art. 998-999 C. civ., acesta fiind temeiul juridic al acțiunii.

În opinia

reclamanților, prejudiciul cauzat din nerespectarea prevederilor legii, este

reprezentat tocmai de valoarea bunurilor preluate în mod abuziv.

Chiar instanța de

apel a reținut comportamentul abuziv al pârâtei în soluționarea notificării,

dar nu a sancționat acest comportament.

Soluționarea

notificării prin Dispoziția nr. 148/2002 a condus la dobândirea de către

reclamanți a unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, de care au fost

însă lipsiți mai mult de 8 ani, fiind astfel îndreptățiți la plata

contravalorii bunurilor.

Recursul nu este

fondat pentru următoarele considerente:

Se constată că prin

acțiunea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Unitatea

Administrativ Teritorială a municipiului Bacău la plata sumei reprezentând

contravaloarea bunurilor preluate în mod abuziv și pentru care s-a formulat

notificare, s-a emis dispoziția nr. 148/2002 prin care s-a respins cererea de

restituire în natură și s-a propus acordarea de despăgubiri, iar la data de 11

iunie 2011, dispoziția a fost trimisă Comisiei Centrale pentru aplicarea

dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Acțiunea a fost

fondată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., raportat la dispozițiile art. 33

din Legea nr. 10/2001.

Se constată că

reclamanții beneficiază de prevederile legii speciale pentru obținerea

măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

iar o acțiune întemeiată pe dreptul comun, având aceeași finalitate ca și

dispozițiile legii speciale, respectiv plata contravalorii bunurilor preluate

în mod abuziv nu este permisă, în baza considerentelor avute în vedere și de Decizia

nr. 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Se constată că

reclamanții au invocat în mod formal dispozițiile art.999-998 C. civ., întrucât

în raport de scopul acțiunii, precum și drepturile pretins încălcate,care își

au izvorul în legea specială, este evident că pârâta nu poate fi obligată la

plata directă și personal a contravalorii bunurilor preluate în mod abuziv și

care nu mai pot fi restituite în natură, legea specială prevăzând o procedură

specială de plată și un alt debitor al obligației decât pârâta.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a

se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții A.A.D., M.P.P., M.V.V., T.M. și U.N. împotriva Deciziei

nr. 26 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată  în ședință

publică, astăzi 22 mai 2013.