ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2783/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă 508/ D din 6 martie 2012 a Tribunalului Bacău s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii. S-a respins acțiunea formulată de către reclamanții A.A.D. domiciliat în Bacău, str. Luceafărului, nr. 19, jud. Bacău, M.P. domiciliat în Bacău, str. Vișinului, jud. Bacău, M.V. domiciliat în com. Balcani, sat Schitu Frumoasa, jud. Bacău, T.M. domiciliată în com. Balcani, sat Schitu Frumoasa, jud. Bacău și U.C. domiciliat în comuna Balcani, sat Schitu Frumoasa, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială A Municipiului Bacău cu sediul în Bacău, str. Mărășești, jud. Bacău ca neîntemeiată. Împotriva sentinței s-a formulat apel de către reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 26 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A.A.D., M.P., M.V., T.M. și U.C. împotriva Sentinței civile nr. 508 din 6 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1538/110/2011. Curtea a reținut următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat ca pârâta să plătească suma de 139.000 euro (585.900 lei) cu titlu de prejudiciu civil material și moral, reprezentând: 123.500 euro contravaloarea suprafeței de 1235 mp teren construibil situat în municipiul Bacău, str. Tecuciului, nr. 19 - 21 (în lei = 518.700 lei la cursul 4,2 euro); 10.000 euro, contravaloarea unei case (locuințe) în suprafață de 21,66 mp demolată ca urmare a exproprierii pentru utilitate publică în anul 1961 (În lei = 42.000 lei la cursul de 4,2 lei/ euro); 6.000 euro - daune morale (În lei = 25.200 lei la cursul de 4,2 lei/euro).

În drept, acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, H.G. nr. 614/2001, H.G. nr. 498/2003, H.G. nr. 175/2001, O.U.G. nr. 184/2002, art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, art. 998, 999 C. civ. Ulterior, la termenul din 5 septembrie 2011, s-a arătat că fundamentul juridic îl constituie încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor Legii 10/2001 încălcare sancționată în civil de art. 41 din Legea 10/2001, art. 40 1 din H.G. nr. 17/2001 aprobată de Legea nr. 426/2002, art. 33 din H.G. nr. 250/2007. În fapt reclamanții s-au adresat la 27 iulie 2001 Primăriei Bacău cu notificare ( prev. de legea 10/2001) în vederea restituirii suprafeței de 1.600 m.p. și a unei case, imobile situate în str. Tecuciului, preluate prin Decretul 372/1961.

La 23 ianuarie 2002 Primarul municipiului Bacău a emis dispoziția 148 prin care a respins cererea de restituire în natură, transmițându-se oferta de acordare a despăgubirilor bănești la Prefectura județului Bacău, în temeiul art. 36 din Legea nr. 10/2001. La 10 decembrie 2003 Prefectura județului Bacău a restituit Dispoziția nr. 148/2002 Primăriei municipiului Bacău în vederea reanalizării și modificării dispoziției respective urmând să se procedeze la restituirea în natură a imobilelor solicitate. Ulterior s-a purtat o amplă corespondență între reclamanți și Primăria municipiului Bacău, aceasta din urmă solicitând reclamanților depunerea certificatului de moștenitor sub sancțiunea respingerii notificării, solicitare constatată în mod irevocabil de către Tribunalul Bacău ca fiind nelegală și abuzivă (fila 4 din Dosarul nr. 907/ D din 26 mai 2010 a Tribunalului Bacău fila 50 verso dosar I instanță).

Ulterior, la 10 iunie 2011, (deci după promovarea prezentei acțiuni) în baza Sentinței nr. 907/D/2010, Comisia Locală de Aplicare a Legii 10/2001 (fila 90 dosar prima instanță) a trimis dispoziția Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Reclamanții au solicitat în primă instanță atât despăgubiri pentru prejudiciul material cât și pentru cel moral. Ulterior, în apel s-a renunțat la cererea de despăgubiri pentru prejudiciul moral. În privința cererii subsidiare de acordare a unor daune pentru lipsa de folosință, față de faptul că această cerere a fost făcută pentru prima oară în apel, în temeiul art. 294 C. proc. civ., aceasta nu poate face obiectul analizei instanței de apel.

Într-adevăr, reclamanții - apelanți, la 10 ani după emiterea dispoziției (nu a depunerii notificării) prin care s-a respins cererea de restituire în natură și s-a transmis oferta de acordare a despăgubirilor bănești la Prefectura Bacău, se regăsesc în același stadiu, al stabilirii despăgubirilor, ca urmare a unui comportament abuziv stabilit deja cu putere de lucru judecat prin Sentința nr. 907/2010 a Tribunalului Bacău. Însă, nu se poate, ca în baza art. 33 din Legea nr. 10/2001 republicată în anul 2005, cu modificările ulterioare (fostul art. 41 invocat în acțiune) să fie obligată intimata la plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea suprafeței de teren și a casei demolate, aceasta echivalând cu substituirea în drepturile și obligațiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, contrar dispozițiilor legale.

De altfel, I.C.C.J. prin decizia în interesul Legii nr. 27 din 14 noiembrie 2011 a consacrat: „Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.” Mutatis mutandis această consacrare cu caracter de principiu se aplică și speței deduse judecății, chiar dacă pârâtul este altul, astfel că reclamanții nu pot pretinde, în mod direct pârâtei, plata contravalorii imobilelor preluate abuziv.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții A.A.D., M.P.P., M.V.V., T.M. și U.N., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a expus situația de fapt și evoluția soluțiilor administrative și judiciare dispuse în cauza privind notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001. Reclamanții au susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art.41 din Legea nr. 10/2001. În condițiile în care au făcut dovada că entitatea învestită cu soluționarea notificării nu a respectat prevederile legii, producându-le un evident prejudiciu, sunt incidente dispozițiile art. 998-999 C. civ., acesta fiind temeiul juridic al acțiunii.

În opinia reclamanților, prejudiciul cauzat din nerespectarea prevederilor legii, este reprezentat tocmai de valoarea bunurilor preluate în mod abuziv. Chiar instanța de apel a reținut comportamentul abuziv al pârâtei în soluționarea notificării, dar nu a sancționat acest comportament. Soluționarea notificării prin Dispoziția nr. 148/2002 a condus la dobândirea de către reclamanți a unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, de care au fost însă lipsiți mai mult de 8 ani, fiind astfel îndreptățiți la plata contravalorii bunurilor.

Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Se constată că prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Bacău la plata sumei reprezentând contravaloarea bunurilor preluate în mod abuziv și pentru care s-a formulat notificare, s-a emis dispoziția nr. 148/2002 prin care s-a respins cererea de restituire în natură și s-a propus acordarea de despăgubiri, iar la data de 11 iunie 2011, dispoziția a fost trimisă Comisiei Centrale pentru aplicarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Acțiunea a fost fondată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., raportat la dispozițiile art. 33 din Legea nr. 10/2001.

Se constată că reclamanții beneficiază de prevederile legii speciale pentru obținerea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar o acțiune întemeiată pe dreptul comun, având aceeași finalitate ca și dispozițiile legii speciale, respectiv plata contravalorii bunurilor preluate în mod abuziv nu este permisă, în baza considerentelor avute în vedere și de Decizia nr. 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Se constată că reclamanții au invocat în mod formal dispozițiile art.999-998 C. civ., întrucât în raport de scopul acțiunii, precum și drepturile pretins încălcate,care își au izvorul în legea specială, este evident că pârâta nu poate fi obligată la plata directă și personal a contravalorii bunurilor preluate în mod abuziv și care nu mai pot fi restituite în natură, legea specială prevăzând o procedură specială de plată și un alt debitor al obligației decât pârâta.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții A.A.D., M.P.P., M.V.V., T.M. și U.N. împotriva Deciziei nr. 26 din 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2013.