Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2011
incetat

ÎCCJ, Decizia nr. 145/2011

HOTĂRÂRE
14.06.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 145/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin Încheierea nr. 206 din 3 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.E.. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că gradul de pericol social concret al faptelor imputate inculpatului și stadiul cercetării, prin raportare și la durata scursă de la momentul arestării preventive a acestuia conduc la concluzia că la acel moment procesual liberarea provizorie a inculpatului nu este oportună fiind de natură a afecta buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul. Prin cererea depusă la 16 mai 2011 și concluziile orale formulate la termenul de judecată din 14 iunie 2011, recurentul inculpat și-a manifestat voința în sensul retragerii recursului declarat. Asupra cererii de retragere a recursului, Curtea reține următoarele: Conform art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., părțile pot renunța la recurs potrivit art. 368 și pot retrage recursul în conditiile art. 369 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător. Potrivit art. 369 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație consemnată într-un proces-verbal, de către conducerea locului de deținere.

Față de cele mai sus arătate, având în vedere și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate, dispoziții aplicabile și în cazul retragerii recursului, în sensul că prezent în instanță, cât și prin cerere scrisă recurentul inculpat și-a exprimat expres voința de a retrage recursul promovat în cauză, urmează a se lua act de această cerere și a se dispune în consecință, potrivit dispozitivului prezentei decizii. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obigat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fonful Ministerului Justiției.

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.E. împotriva Încheierii nr. 206 din 3 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 801/1/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-08-17
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 194/2011
Asupra recursului de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 22 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5967/1/2011 a fost fixată cauțiunea față de cererea de
ÎCCJ 2012-12-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4219/2012
pen., în temeiul art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunțării unei hotărâri de condamnare împotriva apel
ÎCCJ 2012-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 481/2012
raportare la prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., câtă vreme se fondează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Cum temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.P.S. se
ÎCCJ 2011-08-17
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 206/2011
ți de Casație și Justiție, secția penală și respinsă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive față de acesta. Prin aceeași încheiere, în baza art. 145 1 alin. (1) raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen., s-a instituit fa
ÎCCJ 2011-02-14
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 39/2011
este în fază incipientă, iar pentru bunul mers al urmăririi penale nu se impune a se lua față de inculpat o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, chiar și prin instituirea unor obligații ca o garanție a bunului comportament al in
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă