ÎCCJ, Decizia nr. 39/2011

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 225 din 8 februarie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a

fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul

C.M.; a fost obligat inculpatul

la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la

data de 2 februarie 2011,

s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

cererea formulată de C.M., prin care s-a solicitat liberarea provizorie sub

control judiciar.

S-a reținut, de

asemenea că, prin Încheierea penală nr. 10 din 20 decembrie 2010, pronunțată în

Dosarul nr. 10380/1/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5

judecători, a admis recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – Direcția Națională Anticorupție, împotriva încheierii de ședință din

Camera de Consiliu nr. 2081 din data de 14 decembrie 2010, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, a casat încheierea atacată și, rejudecând, a

admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, și a

dispus arestarea preventivă, printre alții, a inculpatului C.M., reținându-se

în sarcina acestuia comiterea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de

fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 78/2000 (20 de acte materiale), instigare la infracțiunea de uz de fals

prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 78/2000 (20 de acte materiale), instigare la infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut

pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,

prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (20 de acte materiale), instigare la infracțiunea de folosire în

orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității

ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații

prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea

nr. 78/2000 și asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni prevăzută și

pedepsită de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Prima instanță,

procedând la examinarea admisibilității în principiu a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar a considerat că aceasta întrunește condițiile

de admisibilitate prevăzute de lege și anume pedeapsa prevăzută de lege nu

depășește 18 ani, iar cu privire la condițiile negative prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., a reținut că și aceste cerințe sunt îndeplinite, în

sensul că liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din

care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Cu privire la temeinicia

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, analizând îndeplinirea

acestei condiții în raport cu circumstanțele specifice ale cauzei, cât și în

raport cu datele ce caracterizează persoana inculpatului prima instanță având

în vedere dispozițiile art. 136 C. proc. pen., prima instanță a reținut că la

momentul arestării inculpatului instanța a reținut că, din actele de urmărire

penală efectuate în cauză, au rezultat indicii cu privire la existența

suspiciunilor rezonabile cu privire la faptele pretins a fi comise de

inculpatul C.M. și, de asemenea, că sunt întrunite în cauză dispozițiile art. 148

lit. b) și f) C. proc. pen. De asemenea s-a arătat că la analizarea temeiniciei

cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu se poate face abstracție

de temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, care nu

s-au schimbat până în prezent și justifică măsura arestării preventive în

continuare, mai ales că timpul scurs de la luarea acestei măsuri este foarte

scurt, urmărirea penală este în fază incipientă, iar pentru bunul mers al

urmăririi penale nu se impune a se lua față de inculpat o altă măsură

preventivă neprivativă de libertate, chiar și prin instituirea unor obligații

ca o garanție a bunului comportament al inculpatului.

Faptele pentru care

este cercetat inculpatul prezintă un grad ridicat de pericol social concretizat

nu atât prin prisma regimului sancționator stabilit de legiuitor, ci mai ales

prin natura faptelor comise, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor,

inculpatul folosindu-se de poziția deținută pentru a-i determina pe subalternii

săi să favorizeze anumite persoane să promoveze examenul prin fraudă și nu

poate fi omisă complexitatea deosebită a cauzei, numărul mare de persoane

implicate în activitatea infracțională, ca și multitudinea de acte materiale

comise de inculpat, existând riscul ca, lăsat în libertate, inculpatul să

influențeze în mod negativ bunul mers al procesului la acest moment procesual,

neimpunându-se lăsarea în libertate a inculpatului, cererea fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul.

La termenul de judecată

din 14 februarie 2011 recurentul inculpat a arătat ca înțelege să își retragă

recursul declarat.

Asupra cererii de

retragere a recursului, Curtea reține următoarele:

Conform art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen., părțile pot renunța la recurs potrivit art. 368 și pot

retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător.

Potrivit art. 369 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare dintre părți își

poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de

parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere,

printr-o declarație consemnată într-un proces-verbal, de către conducerea

locului de deținere.

Față de cele mai sus arătate, având în

vedere și faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile

legale menționate - dispoziții aplicabile și în cazul retragerii recursului - în

sensul că prezent în instanță, inculpatul și-a exprimat expres voința de a

retrage recursul promovat în cauză, urmează a se lua act de această cerere și a

se dispune în consecință.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare

către

stat

,

din care onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea

recursului declarat de inculpatul C.M. împotriva Încheierii nr. 225 din 8

februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 914/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 februarie 2011.