ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2573/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 70/F din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Galați, secția penală a declinat competența de soluționare a cauzei privind plângerea formulată de petiționarului F.M., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 61/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel prima instanță, examinând actele și lucrările dosarului, a reținut că prin rezoluția nr. 61/P/2009 din 25 februarie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Secția de combatere a corupției, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de D.M.C., B.D., S.A.L., S.M. și N.M. judecători în cadrul Judecătoriei Galați, respectiv Tribunalul Galați, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 republicată; - neînceperea urmăririi penale față de M.Z. și R.E., sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000; - neînceperea urmăririi penale față de S.F. și H.C., din cadrul C.N.F.R.N. SA Galați, sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

în referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 republicată; - neînceperea urmăririi penale față de Ș.V. și T.M.N. sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 republicată; - neînceperea urmăririi penale față de D.M.C., B.D., S.A.L., S.M. și N.M., judecători în cadrul Judecătoriei Galați, respectiv Tribunalul Galați, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen., art. 323 C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003. Împotriva acestei rezoluții, petiționarul F.M. a formulat plângere la Curtea de Apel Galați, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01 aprilie 2010. La termenul de judecată din 26 aprilie 2010, reprezentantul D.N.A.

a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați, având în vedere că plângerea formulată de petiționarul F.M. vizează rezoluția nr. 61/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției - Structura Centrală, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii Ș.V. și T.M.N., ce au calitatea de parlamentari, respectiv. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de combatere a corupției a mai arătat că, în această cauză, competența după materie revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată fiind calitatea persoanelor sus-menționate, motiv pentru care a solicitat să se dispună declinarea competenței în favoarea acestei instanțe.

Curtea de Apel Galați, secția penală, a apreciat întemeiată excepția invocată în speță, constatând că se impune declinarea prezentei cauze în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - competentă să soluționeze dosarul în primă instanță, având în vedere că potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., plângerea formulată împotriva soluției procurorului de neurmărire penală, se soluționează de instanța căreia i-ar reveni competența să soluționeze cauza în primă instanță. Din verificările efectuate, instanța a constatat că intimatul Ș.V. a avut în legislatura 2004-2008 calitatea de senator în Circumscripția Electorală Galați, în prezent având calitatea de deputat din partea P.S.D., iar intimatul T.M.N., începând cu data de 15 decembrie 2008, ocupă funcția de deputat din partea grupului electoral P.D.L., în Circumscripția Electorală Galați, legislatura 2008-2012.

Curtea de Apel Galați, secția penală, având în vedere, pe de o parte, calitatea de deputați a intimaților Ș.V. și T.M.N., precum și dispozițiile art. 29 lit. a) C. proc. pen., potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de senatori și deputați, iar pe de altă parte, faptul că încălcarea normelor procedurale care reglementează competența după calitatea persoanei și competența materială e sancționată cu nulitatea absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., a apreciat că se impune declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Înaltei Curți, instanță competentă să o soluționeze.

S-a mai reținut că vor fi verificate și analizate de instanța competentă celelalte aspecte ce rezultă din adresa din 07 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., respectiv că în urma verificărilor efectuate nu a fost identificată nici o o lucrare penală având ca obiect plângerea, formulată conform art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției nr. 61/P/2009. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petiționarul F.M. (fila 2 dosar recurs), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea dosarului la procuror, în vederea continuării cercetărilor împotriva intimaților, sub aspectul faptelor sesizate în plângerea inițială.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 452/44/2010, fixându-se prim termen la data de 28 iunie 2010, termen la care deși a fost legal citat recurentul petiționar nu s-a prezentat pentru a-și susține oral apărările, dar nici nu a motivat în scris recursul și nici nu a depus la dosar vreo cerere de amânare pentru a-și justifica absența. La termenul fixat, Înalta Curte, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a cu referire la art. 42 alin. (4) C. proc. pen., a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac promovată de recurentul petiționar F.M., având în vedere că petiționarul a formulat recurs împotriva unei sentințe pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, de declinare a competenței după calitatea persoanei.

Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul F.M. este inadmisibil, având în vedere următoarele considerente: În dispozițiile art. 129 din Legea Fundamentală, revizuită, a fost consfințit principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente. Față de principiul statuat prin textul anterior menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii, revenind astfel persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penal, aceleași pentru toți subiecții de drept aflați în situații identice.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea vreunei vătămări părților din proces. În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive. În cauza supusă analizei, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de petiționarul F.M. împotriva sentinței penale nr. 70/F din 26 aprilie 2010, prin care Curtea de Apel Galați, secția penală, a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de petiționar, în favoarea Înaltei Curți, competență atrasă de împrejurarea că doi dintre intimații vizați prin plângerea inițială au calitatea de deputați.

Potrivit dispozițiilor ari art. 42 alin. (4) C. proc. pen., „hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelului și nici recursului". Ori, în speță, hotărârea rec urată - de declinare a competenței - este o sentință definitivă și, astfel cum prevăd dispozițiile mai sus enunțate, este exclusă posibilitatea controlului judiciar prin exercitarea oricărei căi de atac. Pe cale de consecință, recursul declarat de petiționar nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzută de art. 385 1 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Fată de cele mai sus menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 42 alin. (4) din același cod, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.M. împotriva sentinței penale nr. 70/ F din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.M. împotriva sentinței penale nr. 70/F din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2010.