ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 82/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal la data

de 23 august 2001, sub nr. 5.587/2001, reclamanții P.I. și Ș.I. au solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Alimentației, SC A. SA Sighetu

Marmației și SC A. Săpânța anularea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului eliberat, în ceea ce privește terenul în suprafață

de 4.477 mp, situat în Săpânța, Jud. Maramureș.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin certificatul de atestare a dreptului de

proprietate s-a recunoscut dreptul de proprietate pârâtei SA A. SA Sighetu

Marmației pentru suprafața de 33.031,80 mp teren, suprafață în care este

inclusă și suprafața de 4.477 mp teren ocupată de fosta Secție S.M.A. Săpânța.

S-a mai arătat că

ulterior, această suprafață a fost partajată între filialele societății, ca

apoi să intre în proprietatea SC A. SA Săpânța.

S-a mai arătat că în

temeiul Legii nr. 18/1991 reclamanților li s-a recunoscut dreptul de

proprietate pentru suprafața de 21.734 mp. în care este inclusă și suprafața de

4.477 mp. pentru care pârâta SC A. SA Săpânța a cerut în instanță a-i fi

predată în proprietate, cauza făcând obiectul dosarului nr. 2.523/2000 al

Judecătoriei Sighetu Marmației.

În urma probatoriului

administrat și a expertizei efectuată în cauză s-a constatat că titlul de

proprietate emis pe seama reclamanților pentru suprafața de 4.447 mp. se

suprapune cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis pe seama

pârâtei.

Prin întâmpinarea

înregistrată la 28 septembrie 2001 pârâtul Ministerul Agriculturii și

Alimentației a solicitat respingerea acțiunii.

Prin aceeași

întâmpinare s-a invocat excepția de necompetență materială și teritorială a

instanțelor judecătorești, pe motiv că certificatul de atestare a dreptului de

proprietate a intrat în circuitul civil, astfel că nu mai este un act

administrativ, devenind un act civil.

Pârâta SC A. SA

Săpânța, prin actul înregistrat la 5 octombrie 2001 a precizat că reclamantul

Ș.l. era decedat încă la înregistrarea acțiunii, astfel că se impune

introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia.

Drept consecință,

reclamantul P.l., prin „notele de ședință" a indicat moștenitorii

reclamantului Ș.l. ca fiind: Ș.M., Ș.A., Ș.G. și Ș.T.

Pârâta SC A. SA

Sighetu Marmației prin întâmpinare a invocat excepția tardivității

înregistrării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului Ș.l., decedat în anul 1996, respectiv lipsa capacității de exercițiu

și de folosință.

S-a solicitat și

suspendarea soluționării acestei cauze până la soluționarea acțiunii pe care o

va promova pentru anularea titlului de proprietate.

Prin Sentința civilă

nr. 513 din 11 decembrie 2001, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea, reținând

faptul că actul administrativ a fost pus în executare, astfel că a ieșit din

sfera dreptului administrativ.

Prin Decizia civilă

nr. 2558 din 26 iunie 2003, pronunțată în dosar nr. 1.012/2002, Curtea Supremă

de Justiție a admis recursul declarat de reclamantul P.I., a casat sentința

atacată și a trimis cauza spre rejudecare, motivând că prin intrarea în

circuitul civil, actul administrativ nu-și modifică natura.

În rejudecare, cauza

a fost înregistrată la 29 septembrie 2003 sub nr. 6.965/R/2003.

Prin actul

înregistrat la 2 martie 2004, SC A. SA Săpânța a chemat în judecată și alte

persoane, respectiv P.I. și P.I. jr., succesorii numitului P.I., introdus în

titlul de proprietate prin Sentința civilă nr. 3.193/31 octombrie 2003 a

Judecătoriei Sighetu Marmației, alături de titularii inițiali, P.I. și Ș.I.

Prin Sentința nr. 420

din 16 martie 2004, Curtea de Apel Cluj a admis excepția invocată de pârâtele

SC A. SA Sighetu Marmației și SC A. SA Săpânța, a constatat că reclamantul Ș.I.

nu are capacitate de folosință, astfel că s-a constatat nulitatea absolută a

cererii de chemare în judecată formulată de acesta, a respins excepția

formulată de aceleași pârâte privind tardivitatea înregistrării acțiunii, a

respins ca inadmisibile cererile de chemare în judecată a altor persoane

formulate de reclamantul P.I. și de SC A. SA Săpânța privind pe succesorii

reclamantului Ș.I.: Ș.M., Ș.A., Ș.G. și Ș.T. și privind succesorii

proprietarului P.I., P.I. și P.I. junior, a admis în parte acțiunea în

contencios administrativ formulată de către reclamantul P.I., a dispus anularea

parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor emis la 28 februarie 1994 de Ministerul Agriculturii și

Alimentației, în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în ceea

ce privește suprafața de 4.477 mp și a respins acțiunea față de pârâtele SC A.

SA Sighetu Marmației și SC A. SA Săpânța.

Pentru a pronunța

această hotărâre, cu privire la excepțiile invocate, Curtea a reținut

următoarele.

Potrivit

dispozițiilor art. 41 C. proc. civ., poate să fie parte în judecată orice

persoană care are folosința drepturilor civile.

Întrucât reclamantul

Ș.l. era decedat încă din anul 1996, la data înregistrării acțiunii, 23 august

2001, nu avea capacitate procesuală de folosință, excepția lipsei capacității

de folosință fiind o excepție absolută și peremptorie, astfel că actul de

procedură, respectiv cererea de chemare în judecată este nulă.

În ceea ce privește

moștenitorii acestuia, introduși în proces prin cererea formulată de

reclamantul P.I., Curtea a apreciat că aceasta se circumscrie dispozițiilor

art. 57 - 59 C. proc. civ., astfel că moștenitorii reclamantului Ș.I. dobândesc

calitatea de intervenienți principali.

A mai apreciat Curtea

că având în vedere specificul acțiunii în contencios administrativ reglementată

de Legea nr. 29/1990 și din conținutul căreia rezultă că într-o acțiune în

contencios administrativ figurează ca părți numai persoana vătămată într-un

drept recunoscut de lege și autoritatea publică emitentă a actului, cererea de

chemare în judecată a altor persoane este inadmisibilă într-o acțiune în

contencios administrativ.

Pe de altă parte, s-a

mai reținut că intervenția acestor succesori este inadmisibilă și datorită

lipsei procedurii prealabile reglementată de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

În ceea ce privește

acțiunea formulată de către reclamantul P.I., Curtea apreciat-o ca fiind

formulată în termen.

S-a reținut că din

actele depuse nu s-a făcut dovada că reclamantul a aflat de existența certificatului

de atestare a dreptului de proprietate la o altă dată decât cea indicată de el,

respectiv la data depunerii raportului de expertiză în dosar nr. 1.497/2001 al

Tribunalului Maramureș (14 iunie 2001).

În ceea ce privește

fondul cauzei, Curtea a reținut următoarele:

La 28 februarie 1994,

Ministerul Agriculturii și Alimentației a emis certificatul prin care s-a

stabilit dreptul de proprietate în favoarea SC A. SA Sighetu Marmației pentru

terenul în suprafață totală de 33.031,80 mp.

Potrivit raportului de

expertiză realizat în dosar nr. 1.497/2001 o parte din acest teren, respectiv

4.477 mp. se suprapune cu terenul cuprins în titlul de proprietate emis de

Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 21 ha și

734 mp în favoarea lui P.I. și Ș.I., în calitate de succesori ai defunctului

P.I., ulterior fiind introdus în titlu și un al treilea succesor al fostului

proprietar.

S-a mai reținut că

dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 se referă la stabilirea și evaluarea

unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat

la data înființării acestora.

A apreciat Curtea că

nici documentația întocmită în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 și nici alte

probe existente la dosar nu au fost în măsură să facă dovada că la data

înființării SC A. SA terenul în litigiu se afla în patrimoniul acesteia.

A reținut Curtea

referitor la criteriile nr. 2.665/28 februarie 1992 că acestea prevăd

stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților

comerciale cu capital de stat stabilind ca și condiție indicarea titlului în

baza căruia terenul a intrat în patrimoniul societății.

Din actele depuse la

dosar nr. 5.587/2001 s-a apreciat că nu rezultă că SC A. SA a folosit terenul

în baza unui titlu. Aceasta rezultă din anexa nr. 2 la Criteriile nr. 2.665/28

februarie 1992 și care impun indicarea titlului asupra terenurilor (legi,

decrete, ordine, decizii, contracte, acorduri, etc.) și înscrierea denumirii

fiecărui act și data emiterii acestuia în ordinea dobândirii.

Prin urmare, la

ultimul certificat de atestare a dreptului de proprietate nu s-au respectat

exigențele menționate, cel puțin în ceea ce privește terenul în suprafață de

4.477 mp., cuprins și în titlul de proprietate al reclamantului.

Drept consecință,

instanța a reținut că prin emiterea certificatul de atestare a dreptului de

proprietate, reclamantul a fost vătămat într-un drept al său recunoscut de

lege.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâtele SC A. SA Săpânța și SC A. S.A. Sighet,

susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele

motive:

- în mod greșit

instanța de fond a respins excepția tardivității acțiunii, deși din probele

dosarului rezultă că reclamantul PI. a avut cunoștință de certificatul de

atestare a dreptului de proprietate atacat încă din anul 1999, fiindu-i

comunicat în alte dosare în care acesta figura ca parte;

- dreptul de

proprietate al celor două societăți comerciale a fost recunoscut încă din anul

1994, fiind înscris în CF, iar reclamantului i s-a eliberat titlul abia în anul

2000;

- în cauză nu s-a

făcut dovada că reclamantul ar fi intrat în CAP cu acest teren sau că acesta ar

fi succesor al socrului său PI.I.;

- pe rolul

Judecătoriei Sighet există un dosar de anulare a titlului de proprietate pe

care îl invocă reclamantul, iar prezenta cauză ar fi trebuit suspendată în baza

art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

În drept, recurentele

și-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul

de recurs privitor la tardivitatea acțiunii, instanța de fond a reținut în mod

corect, în raport de probele dosarului, că intimatul-reclamant a luat

cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat la

data de 14 iunie 2001, dată la care expertul ing. C.T. a depus raportul de

expertiză în dosarul nr. 1497/2001 al Tribunalului Maramureș - rezultând din

raport că suprafața de 4447 mp. din terenul inclus în titlul de proprietate al

reclamantului se suprapune cu terenul inclus în certificatul de atestare a

dreptului de proprietate.

În raport de data

menționată, reclamantul a formulat în termen reclamația administrativă la data

de 9 iulie 2001, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la

acea dată) și, apoi, a formulat acțiunea în instanță, în termen legal, la 23

august 2001 - excepția tardivității acțiunii fiind legal respinsă.

Prin alte două motive

de recurs recurentele au contestat valabilitatea titlului reclamantului,

respectiv titlul de proprietate emis de Comisia județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor Maramureș nr. 45663/83 din 19 iunie

2000, însă acest aspect nu poate face obiectul acțiunii în contencios

administrativ, fiind de competența instanței civile.

Înalta Curte reține

că prin titlul menționat reclamantul și-a justificat calitatea procesuală

activă în acțiunea de contencios administrativ, actul atacat fiind anulat de

instanța de fond pentru nerespectarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991. Asupra

acestui ultim aspect recurentele nu au formulat critici în recurs.

Pentru considerentele

menționare, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta

Curte, cu referire la ar. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de SC A. SA Săpânța prin administrator judiciar LG Insolv SPRL Baia

Mare și SC A. S.A. Sighet prin administrator judiciar SC P.G. SRL Baia Mare

împotriva Sentinței nr. 420 din 16 martie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2012.