ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 82/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal la data de 23 august 2001, sub nr. 5.587/2001, reclamanții P.I. și Ș.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Alimentației, SC A. SA Sighetu Marmației și SC A. Săpânța anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului eliberat, în ceea ce privește terenul în suprafață de 4.477 mp, situat în Săpânța, Jud. Maramureș. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate s-a recunoscut dreptul de proprietate pârâtei SA A. SA Sighetu Marmației pentru suprafața de 33.031,80 mp teren, suprafață în care este inclusă și suprafața de 4.477 mp teren ocupată de fosta Secție S.M.A.

Săpânța. S-a mai arătat că ulterior, această suprafață a fost partajată între filialele societății, ca apoi să intre în proprietatea SC A. SA Săpânța. S-a mai arătat că în temeiul Legii nr. 18/1991 reclamanților li s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafața de 21.734 mp. în care este inclusă și suprafața de 4.477 mp. pentru care pârâta SC A. SA Săpânța a cerut în instanță a-i fi predată în proprietate, cauza făcând obiectul dosarului nr. 2.523/2000 al Judecătoriei Sighetu Marmației. În urma probatoriului administrat și a expertizei efectuată în cauză s-a constatat că titlul de proprietate emis pe seama reclamanților pentru suprafața de 4.447 mp. se suprapune cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis pe seama pârâtei.

Prin întâmpinarea înregistrată la 28 septembrie 2001 pârâtul Ministerul Agriculturii și Alimentației a solicitat respingerea acțiunii. Prin aceeași întâmpinare s-a invocat excepția de necompetență materială și teritorială a instanțelor judecătorești, pe motiv că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a intrat în circuitul civil, astfel că nu mai este un act administrativ, devenind un act civil. Pârâta SC A. SA Săpânța, prin actul înregistrat la 5 octombrie 2001 a precizat că reclamantul Ș.l. era decedat încă la înregistrarea acțiunii, astfel că se impune introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia. Drept consecință, reclamantul P.l., prin „notele de ședință" a indicat moștenitorii reclamantului Ș.l.

ca fiind: Ș.M., Ș.A., Ș.G. și Ș.T. Pârâta SC A. SA Sighetu Marmației prin întâmpinare a invocat excepția tardivității înregistrării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ș.l., decedat în anul 1996, respectiv lipsa capacității de exercițiu și de folosință. S-a solicitat și suspendarea soluționării acestei cauze până la soluționarea acțiunii pe care o va promova pentru anularea titlului de proprietate. Prin Sentința civilă nr. 513 din 11 decembrie 2001, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea, reținând faptul că actul administrativ a fost pus în executare, astfel că a ieșit din sfera dreptului administrativ. Prin Decizia civilă nr. 2558 din 26 iunie 2003, pronunțată în dosar nr. 1.012/2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de reclamantul P.I., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, motivând că prin intrarea în circuitul civil, actul administrativ nu-și modifică natura.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la 29 septembrie 2003 sub nr. 6.965/R/2003. Prin actul înregistrat la 2 martie 2004, SC A. SA Săpânța a chemat în judecată și alte persoane, respectiv P.I. și P.I. jr., succesorii numitului P.I., introdus în titlul de proprietate prin Sentința civilă nr. 3.193/31 octombrie 2003 a Judecătoriei Sighetu Marmației, alături de titularii inițiali, P.I. și Ș.I. Prin Sentința nr. 420 din 16 martie 2004, Curtea de Apel Cluj a admis excepția invocată de pârâtele SC A. SA Sighetu Marmației și SC A. SA Săpânța, a constatat că reclamantul Ș.I. nu are capacitate de folosință, astfel că s-a constatat nulitatea absolută a cererii de chemare în judecată formulată de acesta, a respins excepția formulată de aceleași pârâte privind tardivitatea înregistrării acțiunii, a respins ca inadmisibile cererile de chemare în judecată a altor persoane formulate de reclamantul P.I.

și de SC A. SA Săpânța privind pe succesorii reclamantului Ș.I.: Ș.M., Ș.A., Ș.G. și Ș.T. și privind succesorii proprietarului P.I., P.I. și P.I. junior, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul P.I., a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la 28 februarie 1994 de Ministerul Agriculturii și Alimentației, în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în ceea ce privește suprafața de 4.477 mp și a respins acțiunea față de pârâtele SC A. SA Sighetu Marmației și SC A. SA Săpânța. Pentru a pronunța această hotărâre, cu privire la excepțiile invocate, Curtea a reținut următoarele.

Potrivit dispozițiilor art. 41 C. proc. civ., poate să fie parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Întrucât reclamantul Ș.l. era decedat încă din anul 1996, la data înregistrării acțiunii, 23 august 2001, nu avea capacitate procesuală de folosință, excepția lipsei capacității de folosință fiind o excepție absolută și peremptorie, astfel că actul de procedură, respectiv cererea de chemare în judecată este nulă. În ceea ce privește moștenitorii acestuia, introduși în proces prin cererea formulată de reclamantul P.I., Curtea a apreciat că aceasta se circumscrie dispozițiilor art. 57 - 59 C. proc. civ., astfel că moștenitorii reclamantului Ș.I. dobândesc calitatea de intervenienți principali.

A mai apreciat Curtea că având în vedere specificul acțiunii în contencios administrativ reglementată de Legea nr. 29/1990 și din conținutul căreia rezultă că într-o acțiune în contencios administrativ figurează ca părți numai persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege și autoritatea publică emitentă a actului, cererea de chemare în judecată a altor persoane este inadmisibilă într-o acțiune în contencios administrativ. Pe de altă parte, s-a mai reținut că intervenția acestor succesori este inadmisibilă și datorită lipsei procedurii prealabile reglementată de art. 5 din Legea nr. 29/1990. În ceea ce privește acțiunea formulată de către reclamantul P.I., Curtea apreciat-o ca fiind formulată în termen.

S-a reținut că din actele depuse nu s-a făcut dovada că reclamantul a aflat de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate la o altă dată decât cea indicată de el, respectiv la data depunerii raportului de expertiză în dosar nr. 1.497/2001 al Tribunalului Maramureș (14 iunie 2001). În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut următoarele: La 28 februarie 1994, Ministerul Agriculturii și Alimentației a emis certificatul prin care s-a stabilit dreptul de proprietate în favoarea SC A. SA Sighetu Marmației pentru terenul în suprafață totală de 33.031,80 mp. Potrivit raportului de expertiză realizat în dosar nr. 1.497/2001 o parte din acest teren, respectiv 4.477 mp. se suprapune cu terenul cuprins în titlul de proprietate emis de Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 21 ha și 734 mp în favoarea lui P.I.

și Ș.I., în calitate de succesori ai defunctului P.I., ulterior fiind introdus în titlu și un al treilea succesor al fostului proprietar. S-a mai reținut că dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 se referă la stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora. A apreciat Curtea că nici documentația întocmită în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 și nici alte probe existente la dosar nu au fost în măsură să facă dovada că la data înființării SC A. SA terenul în litigiu se afla în patrimoniul acesteia. A reținut Curtea referitor la criteriile nr. 2.665/28 februarie 1992 că acestea prevăd stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat stabilind ca și condiție indicarea titlului în baza căruia terenul a intrat în patrimoniul societății.

Din actele depuse la dosar nr. 5.587/2001 s-a apreciat că nu rezultă că SC A. SA a folosit terenul în baza unui titlu. Aceasta rezultă din anexa nr. 2 la Criteriile nr. 2.665/28 februarie 1992 și care impun indicarea titlului asupra terenurilor (legi, decrete, ordine, decizii, contracte, acorduri, etc.) și înscrierea denumirii fiecărui act și data emiterii acestuia în ordinea dobândirii. Prin urmare, la ultimul certificat de atestare a dreptului de proprietate nu s-au respectat exigențele menționate, cel puțin în ceea ce privește terenul în suprafață de 4.477 mp., cuprins și în titlul de proprietate al reclamantului. Drept consecință, instanța a reținut că prin emiterea certificatul de atestare a dreptului de proprietate, reclamantul a fost vătămat într-un drept al său recunoscut de lege.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele SC A. SA Săpânța și SC A. S.A. Sighet, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - în mod greșit instanța de fond a respins excepția tardivității acțiunii, deși din probele dosarului rezultă că reclamantul PI. a avut cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat încă din anul 1999, fiindu-i comunicat în alte dosare în care acesta figura ca parte; - dreptul de proprietate al celor două societăți comerciale a fost recunoscut încă din anul 1994, fiind înscris în CF, iar reclamantului i s-a eliberat titlul abia în anul 2000; - în cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi intrat în CAP cu acest teren sau că acesta ar fi succesor al socrului său PI.I.; - pe rolul Judecătoriei Sighet există un dosar de anulare a titlului de proprietate pe care îl invocă reclamantul, iar prezenta cauză ar fi trebuit suspendată în baza art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. În drept, recurentele și-au încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Referitor la motivul de recurs privitor la tardivitatea acțiunii, instanța de fond a reținut în mod corect, în raport de probele dosarului, că intimatul-reclamant a luat cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat la data de 14 iunie 2001, dată la care expertul ing. C.T. a depus raportul de expertiză în dosarul nr. 1497/2001 al Tribunalului Maramureș - rezultând din raport că suprafața de 4447 mp.

din terenul inclus în titlul de proprietate al reclamantului se suprapune cu terenul inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate. În raport de data menționată, reclamantul a formulat în termen reclamația administrativă la data de 9 iulie 2001, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la acea dată) și, apoi, a formulat acțiunea în instanță, în termen legal, la 23 august 2001 - excepția tardivității acțiunii fiind legal respinsă. Prin alte două motive de recurs recurentele au contestat valabilitatea titlului reclamantului, respectiv titlul de proprietate emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Maramureș nr. 45663/83 din 19 iunie 2000, însă acest aspect nu poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ, fiind de competența instanței civile.

Înalta Curte reține că prin titlul menționat reclamantul și-a justificat calitatea procesuală activă în acțiunea de contencios administrativ, actul atacat fiind anulat de instanța de fond pentru nerespectarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991. Asupra acestui ultim aspect recurentele nu au formulat critici în recurs. Pentru considerentele menționare, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte, cu referire la ar. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de SC A. SA Săpânța prin administrator judiciar LG Insolv SPRL Baia Mare și SC A. S.A. Sighet prin administrator judiciar SC P.G. SRL Baia Mare împotriva Sentinței nr. 420 din 16 martie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.