ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1509/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Maramureș sub nr. 1386 din 13 februarie 2002, R.C. a chemat în judecată C.L. al

comunei Călinești și SC A.C. SRL solicitând a se constata nulitatea absolută a actelor

de înstrăinare și a celor întocmite în cadrul procesului de privatizare, a

procesului - verbal încheiat la 12 septembrie 1969 la sediul consiliului local

comunal, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor din 28 februarie 2004, eliberat de M.A.A., precum și a actului

adițional autentificat de către Notariatul de stat local Sighetu Marmației,

privind imobilul, teren, înscris în C.F. Călinești, transcris în C.F.

Călinești.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că terenul respectiv a aparținut anterior bunicului său, iar la data de 31 mai 1962 a fost ocupat abuziv de către C.A.P. Călinești.

Ulterior terenul a trecut în proprietatea

statului, în temeiul art. 3 din Decretul nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966.

În anul 1995, pe baza certificatului de atestare

a dreptului de proprietate, bunul imobil a trecut în proprietatea SC A. SA

Sighetu Marmației, după care a fost dezmembrat și trecut în proprietatea SC A.

SA Călinești, deși aceasta fusese înființată ulterior, în baza hotărârii A.G.A.

din 12 octombrie 2000.

În opinia reclamantului, M.A.A. nu era abilitat

să emită documente de atestare a dreptului de proprietate, ci doar să elaboreze

programe de privatizare.

Prin sentința civilă nr. 512 din 22 noiembrie

2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, investită după disjungerea unor capete de cerere și declinarea competenței

dispusă de secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie,

a aceleiași Instanțe, a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamant

pentru constatarea nulității actului administrativ unilateral.

Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de

Fond a reținut că dreptul de proprietate al SC A. SA Sighetu Marmației asupra

terenului în litigiu, atestat prin certificatul din 28 februarie 1994, a fost înscris în C.F. la data de 29 august 1994, situație în care acțiunea introdusă pentru

desființarea actului juridic abia la 13 februarie 2002, este în raport de

prevederile art. 5 alin. (5) al Legii nr. 29/1990, tardivă.

S-a concluzionat că de altfel, o atare

reglementare a fost preluată și în cadrul actualei Legi a contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Împotriva sentinței a declarat recurs

reclamantul R.C.

Recurentul a susținut că în mod greșit prima Instanță

a calificat litigiul dintre părți, având ca obiect constatarea nulității

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, ca un

litigiu de contencios administrativ și a pășit la soluționarea lui, în temeiul

dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 29/1990. În realitate, prin acțiune el a pus

în discuție legalitatea unui act juridic de înstrăinare a bunului imobil,

situație în care procedura ce trebuia urmată era cea prevăzută de art. 46 din

Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor categorii de imobile

preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Interpretarea dată de Instanță a obiectului

acțiunii, lasă fără aplicabilitate dispozițiile speciale conținute în această

lege, care a consacrat sancțiunea nulității absolute a tuturor actelor juridice

de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare.

În sfârșit, recurentul a invocat prevederile art.

6 din C.E.D.O., susținând că prin soluția pronunțată i-a fost încălcat dreptul

la un proces echitabil.

Criticile formulate în cererea de recurs nu

sunt întemeiate.

Atât prin Decizia civilă nr. 2554/ A din 15 decembrie

2004, cât și pentru Decizia civile nr. 231/ R din 27 ianuarie 2006, Curtea de

Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie,

a stabilit, cu autoritatea lucrului judecat, că cererea reclamantului R.C.

pentru constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor, eliberat pârâtei SC A. SA Sighetu Marmației,

este de competența Instanței de contencios administrativ, deoarece certificatul

respectiv are natura actului administrativ emis de o autoritate a administrației

publice centrale, care conform art. 3 alin. (1) C. proc. civ. atrage competența

de soluționare, în primă Instanță, a secției de contencios administrativ din

cadrul aceleiași curți.

Ținând seama de aceste hotărâri judecătorești

irevocabile, a căror legalitate și temeinicie nu mai poate fi examinată în

cadrul unui litigiu ulterior între părți, Înalta Curte de Casație și Justiție va

înlătura ca neîntemeiate criticile formulate de recurent în legătură cu natura actului

juridic și procedura de urmat pentru desființarea lui.

Pe de altă parte, nu se contestă de toți

participanții la proces că dreptul de proprietate al SC A. SA Sighetu Marmației

asupra terenului în suprafață de 33.031,80 m.p. menționat în certificatul din 28 februarie 1994, a fost înscris în C.F. a comunei Călinești la data de 29

august 1994.

Având în vedere această împrejurare și

dispozițiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data

sesizării Instanței, este evident că acțiunea în contencios administrativ înregistrată

la data de 13 februarie 2002 era tardivă și trebuia respinsă ca atare.

Apreciind deci, că excepția de procedură

ridicată din oficiu este întemeiată și respingând acțiunea îndreptată împotriva

actului administrativ ca tardivă, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre cu

respectarea normelor legale incidente, precum și a dreptului persoanei la un

proces echitabil.

Față de considerentele expuse și în lipsa

unor motive de casare, de ordine publică, care potrivit art. 306 alin. (2) C.

proc. civ. pot fi invocate din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul R.C.

împotriva sentinței civile nr. 512 din 22 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

martie 2007.