ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2979/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 397 din 24 septembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.D., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat actul de constatare nr. 137/I.I. din 03 decembrie 2009 emis de pârâtă.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în speță, dar și cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010, instanța de fond a apreciat că acțiunea formulată de reclamant este fondată și a admis-o, reținând următoarele: Prin Decizia Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. c) și d), e) și f) și ale cap. VI „Verificarea averilor, a conflictelor de interese și a incompatibilităților” (art. 45 – 50) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate și a constatat că aceste sunt neconstituționale.

Prin aceeași decizie s-a admis și excepția de neconstituționalitatea a dispozițiilor cap. I „Dispoziții generale” (art. 1 – 9) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate și a constatat că aceste sunt neconstituționale în măsura în care prevăd competența Agenției Naționale de Integritate de a efectua și întocmi acte de cercetare și de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese și a incompatibilităților.

Instanța de fond a reținut că, pentru a se pronunța astfel, Curtea Constituțională, având în vedere regulile de procedură prevăzute de Legea nr. 144/2007 și soluțiile pe care le poate adopta Agenția, a constatat că anumite activități desfășurate de inspectorii de integritate, printre care și întocmirea actelor de constatare au caracter jurisdicțional, precum și faptul că organele care exercită aceste activități nu sunt instanțe judecătorești și nu se supun normelor de organizare și funcționare prevăzute în cap. VI „Autoritatea judecătorească” din titlul III „Autoritățile publice” al Constituției.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi ori a unei dispoziții dintr-o lege este definitivă și obligatorie, precum și faptul că efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar, pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, și în alte cauze.

S-a apreciat de către instanța de fond că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, ceea ce presupune că după publicarea în Monitorul Oficial acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv soluționate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, ci numai în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. Față de cele arătate, instanța a constatat nelegalitatea actului de constatare nr. 137/I.I. din 03 decembrie 2009, emis de Agenția Națională pentru Integritate, pe motiv că acesta a fost emis exclusiv în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale. În consecință, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul B.D., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat actul de constatare nr. 137/I.I.

din 03 decembrie 2009 emis de pârâtă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond a admis în mod eronat excepția lipsei capacității de folosință a Agenției Naționale de Integritate, respingând pe fond acțiunea, motivat de publicarea în M.Of.

al României, Partea I, nr. 294 din data de 5 mai 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din data de 14 aprilie 2010. Astfel, recurenta arată că de vreme ce procedura de verificare s-a derulat anterior publicării d eciziei Curții Constituționale , iar actul de constatare a fost emis tot anterior publicării, dispozițiile acesteia nu produc efecte în legătură cu cauza supusă judecății, potrivit prevederilor art. 147 din Constituția României, republicată, care prevăd că de la data publicării în Monitorul Oficial deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor. Aceleași dispoziții sunt preluate și în art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Recurenta mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative: "(1) Verificările aflate în curs de desfășurare la Agenție la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă potrivit procedurii prevăzute de aceasta. (2) Actele și lucrările efectuate în cadrul Agenției, rămase definitive până la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 în Monitorul Oficial al României. Partea I nr. 294 din 5 mai 2010 rămân valabile.

(3) Probele administrate și actele procesuale efectuate la instanțe și organe de urmărire penală înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi se mențin. " Pentru aceste motive recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru analizarea fondului cauzei. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de modificările legislative intervenite după pronunțarea sentinței recurate, Înalta Curte va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

Astfel, prin Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, intrată în vigoare la data de 5 septembrie 2010, instituția reclamantă își menține competența de evaluare a averii și de sesizare a autorităților competente, în vederea realizării scopului activității agenției, de asigurare a integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și de prevenire a corupției instituționale. La capitolul „Dispoziții tranzitorii și finale” al Legii nr. 176/2010 se prevede, în art. 34, că verificările aflate în curs de desfășurare la agenție la data intrării în vigoare a actului normativ continuă potrivit procedurii prevăzute de acesta și, de asemenea, că se mențin probele administrate și actele procesuale efectuate anterior la instanțe și organe de urmărire penală.

În raport de cele expuse mai sus, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 397 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.