ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3158/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul N.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.I., anularea actului de constatare emis de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin actul atacat s-a constatat starea de incompatibilitate, susținându-se că deține atât calitatea de funcționar public, cât și aceea de administrator la SC T.P. SRL Craiova - filiala L. Actul contestat i-a fost comunicat la data de 11 martie 2010, o dată cu momentul la care a fost convocat la Comisia de Disciplină din cadrul Primăriei Municipiului L., unde lucrează, neavând cunoștință de acest act până la momentul respectiv, considerând astfel că se află înăuntrul termenului legal de contestație.

A mai arătat faptul că actul atacat nu i-a fost comunicat de către pârâtă, așa cum rezultă chiar din preambulul acestuia, unde se specifică că la data efectuării comunicării, acesta nu i-a fost adus la cunoștință, iar pe fond, acesta este netemeinic și nelegal întrucât în mod eronat pârâta a constatat că ar fi incompatibil cu funcția deținută. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat admiterea excepției tardivității acțiunii, întrucât aceasta a fost formulată la data de 6 martie 2010, la mai mult de opt luni de la primirea actului (06 iulie 2009), iar pe fond, a cerut respingerea acțiunii și menținerea ca temeinic și legal a actului de constatare. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, p rin sentința nr. 386 din 20 septembrie 2010, a respins excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâta A.N.I., a admis acțiunea formulată de reclamantul N.V.

în contradictoriu cu pârâta A.N.I., anulând actul de constatare din 9 iulie 2009 emis de pârâtă. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției tardivității formulării acțiunii, prima instanță a reținut că această excepție este întemeiată pe dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 415/2010 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 14 lit. c), d), e) și f) și ale cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese și a incompatibilităților" (art. 45 - 50) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I.

În consecință, prima instanță a reținut că prin decizia amintită, Curtea Constituțională a constatat inclusiv neconstituționalitatea dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 144/2007, respectiv a întregului capitol VI din Legea nr. 144/2007 – "verificarea averilor, a conflictelor de interese și a incompatibilităților", astfel că nu se poate lua în considerare, pentru examinarea excepției tardivității acțiunii reclamantului, un text legal declarat neconstituțional. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 415/2010 s-a constatat neconstituționalitatea întregului capitol VI din Legea nr. 144/2007 – "verificarea averilor, a conflictelor de interese și a incompatibilităților", precum și a dispozițiilor cap. I "Dispoziții generale" (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I., or, aceste reglementări au legitimat activitatea prin care A.N.I.

a efectuat controlul în baza căruia s-a emis actul contestat de reclamant, respectiv actul de constatare, apreciind astfel că nu poate lua în considerare, pentru examinarea legalității actului din litigiu, un text legal declarat neconstituțional. Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că o menținere a unor acte administrative emise în baza unui act normativ declarat neconstituțional ar pune în discuție supremația Constituției și ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorității publice emitente, astfel încât a constatat că activitățile derulate de pârâtă cu privire la verificarea averii reclamantului, a conflictelor de interese și a incompatibilităților în care acesta s-ar găsi, sunt lipsite de fundament constituțional, pentru motivele exprimate pe larg de Curtea Constituțională în decizia nr. 415/2010.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.N.I., pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ., se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 147 din Constituția României raportat la dispozițiile art. 34 din Legea nr. 176/2010. Se arată că prin soluția recurată, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul-intimat și anulat actul de constatare din 9 iulie 2009 și prin considerentele care au fundamentat această hotărâre instanța de fond a interpretat și aplicat greșit legea și în mod nelegal nu a analizat pe fond legalitatea actului de constatare a stării de incompatibilitate a reclamantului-intimat, nepronunțându-se pe fondul cauzei.

Aceasta deoarece instanța de fond a interpretat greșit efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010 asupra actului de constatare în litigiu în sensul că acesta este lipsit de temei juridic. Se arată că nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 147 din Constituția României care prevăd că de la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010 – 5 mai 2010, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și de dispozițiile art. 34 din Legea nr. 176/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 care reglementează situația de tranziție privind aplicarea în timp ce celor două acte normative în raport de dispozițiile deciziei Curții Constituționale.

Se solicită în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. admiterea recursului și casarea sentinței atacate spre rejudecare, pentru analizarea fondului cauzei. Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca fondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și ale motivului de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ. În cauză, sentința atacată este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 147 din Constituția României și a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1002 coroborat cu dispozițiile art. 34 din Legea nr. 176/2010 în ceea ce privește efectele Deciziei Curții Constituționale din 14 aprilie 2010 publicată la data de 5 mai 2010 asupra actului de constatare a incompatibilității emis anterior în baza Legii nr. 144/2007.

În mod greșit instanța de fond a apreciat că decizia Curții Constituționale are efecte asupra actului în litigiu făcând o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor art. 147 din Constituția României. Nu s-a ținut cont că deciziile Curții de Conturi de la data publicării sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituția României, iar în cauză procedura de verificare, actul de constatare și însuși sesizarea instanței competente – 16 martie 2010 s-a făcut după publicarea deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României.

Pe de altă parte, instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 34 [alin. (1), (2) și (3)] din Legea nr. 176/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 care prevăd, pe de o parte valabilitatea actelor efectuate de recurentă rămase definitive până la publicarea Deciziei Curții Constituționale din 14 aprilie 2010, iar pe de altă parte valabilitatea probelor administrate și a actelor procesuale efectuate la instanțe înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010. Prin soluția recurată și considerentele sale, instanța de fond în mod nelegal nu s-a pronunțat pe fondul cauzei neanalizând legalitatea și temeinicia actului de constatare a incompatibilității.

În acest caz devin aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (1) și alin. (5) C. proc. civ., Curtea urmând, în raport de cele expuse mai sus, să admită recursul și să caseze sentința atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru analizarea fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.I. împotriva sentinței nr. 386 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.