ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3158/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții

de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, reclamantul

N.V. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta A.N.I., anularea actului de constatare emis de pârâtă.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin actul atacat s-a constatat starea de incompatibilitate,

susținându-se că deține atât calitatea de funcționar public, cât și aceea de administrator

la SC T.P. SRL Craiova - filiala L. Actul contestat i-a fost comunicat la data de

11 martie 2010, o dată cu momentul la care a fost convocat la Comisia de Disciplină

din cadrul Primăriei Municipiului L., unde lucrează, neavând cunoștință de acest

act până la momentul respectiv, considerând astfel că se află înăuntrul termenului

legal de contestație.

A mai arătat faptul că

actul atacat nu i-a fost comunicat de către pârâtă, așa cum rezultă chiar din preambulul

acestuia, unde se specifică că la data efectuării comunicării, acesta nu i-a fost

adus la cunoștință, iar pe fond, acesta este netemeinic și nelegal întrucât în mod

eronat pârâta a constatat că ar fi incompatibil cu funcția deținută.

Prin întâmpinare, pârâta

a solicitat admiterea excepției tardivității acțiunii, întrucât aceasta a fost formulată

la data de 6 martie 2010, la mai mult de opt luni de la primirea actului (06

iulie 2009), iar pe fond, a cerut respingerea acțiunii și menținerea ca temeinic

și legal a actului de constatare.

Curtea

de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, p

rin sentința nr. 386 din 20 septembrie 2010, a

respins excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâta A.N.I., a admis acțiunea

formulată de reclamantul N.V. în contradictoriu cu pârâta A.N.I., anulând actul

de constatare din 9 iulie 2009 emis de pârâtă.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

tardivității formulării acțiunii, prima instanță a reținut că

această excepție este

întemeiată pe dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007, iar prin Decizia

Curții Constituționale nr. 415/2010 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 14 lit. c), d), e) și f) și ale cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor

de interese și a incompatibilităților" (art. 45 - 50) din Legea nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I.

În consecință, prima instanță

a reținut că prin decizia amintită, Curtea Constituțională a constatat inclusiv

neconstituționalitatea dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 144/2007, respectiv a

întregului capitol VI din Legea nr. 144/2007 – "verificarea averilor, a conflictelor

de interese și a incompatibilităților", astfel că nu se poate lua în considerare,

pentru examinarea excepției tardivității acțiunii reclamantului, un text legal declarat

neconstituțional.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că

prin

Decizia Curții Constituționale nr. 415/2010 s-a constatat neconstituționalitatea

întregului capitol VI din Legea nr. 144/2007 – "verificarea averilor, a conflictelor

de interese și a incompatibilităților", precum și a dispozițiilor cap. I "Dispoziții

generale" (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea

și funcționarea A.N.I., or, aceste reglementări au legitimat activitatea prin care

A.N.I. a efectuat controlul în baza căruia s-a emis actul contestat de reclamant,

respectiv actul de constatare, apreciind astfel că nu poate lua în considerare,

pentru examinarea legalității actului din litigiu, un text legal declarat neconstituțional.

Concluzionând, judecătorul

fondului a apreciat că o menținere a unor acte administrative emise în baza unui

act normativ declarat neconstituțional ar pune în discuție supremația Constituției

și ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorității publice

emitente, astfel încât a constatat că activitățile derulate de pârâtă cu privire

la verificarea averii reclamantului, a conflictelor de interese și a incompatibilităților

în care acesta s-ar găsi, sunt lipsite de fundament constituțional, pentru motivele

exprimate pe larg de Curtea Constituțională în decizia nr. 415/2010.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta A.N.I., pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate

conform art. 304

1

C. proc. civ., se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 147 din

Constituția României raportat la dispozițiile art. 34 din Legea nr. 176/2010.

Se arată că prin soluția

recurată, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul-intimat și anulat

actul de constatare din 9 iulie 2009 și prin considerentele care au fundamentat

această hotărâre instanța de fond a interpretat și aplicat greșit legea și în mod

nelegal nu a analizat pe fond legalitatea actului de constatare a stării de incompatibilitate

a reclamantului-intimat, nepronunțându-se pe fondul cauzei.

Aceasta deoarece instanța

de fond a interpretat greșit efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010

asupra actului de constatare în litigiu în sensul că acesta este lipsit de temei

juridic.

Se arată că nu s-a ținut

cont de dispozițiile art. 147 din Constituția României care prevăd că de la data

publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010 – 5 mai 2010, deciziile

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și de dispozițiile

art. 34 din Legea nr. 176/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007

care reglementează situația de tranziție privind aplicarea în timp ce celor două

acte normative în raport de dispozițiile deciziei Curții Constituționale.

Se solicită în baza

art. 312 alin. (5) C. proc. civ. admiterea recursului și casarea sentinței atacate

spre rejudecare, pentru analizarea fondului cauzei.

Analizând recursul declarat,

în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca fondat, în cauză fiind îndeplinite

condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și ale

motivului de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 312 alin. (5)

C. proc. civ.

În cauză, sentința atacată

este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 147 din Constituția

României și a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1002 coroborat cu

dispozițiile art. 34 din Legea nr. 176/2010 în ceea ce privește efectele Deciziei

Curții Constituționale din 14 aprilie 2010 publicată la data de 5 mai 2010 asupra

actului de constatare a incompatibilității emis anterior în baza Legii nr. 144/2007.

În mod greșit instanța

de fond a apreciat că decizia Curții Constituționale are efecte asupra actului în

litigiu făcând o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor art. 147 din Constituția

României. Nu s-a ținut cont că deciziile Curții de Conturi de la data publicării

sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din

Constituția României, iar în cauză procedura de verificare, actul de constatare

și însuși sesizarea instanței competente – 16 martie 2010 s-a făcut după publicarea

deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României.

Pe de altă parte, instanța

de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 34 [alin. (1), (2) și (3)] din Legea

nr. 176/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2010 pentru modificarea

și completarea Legii nr. 144/2007 care prevăd, pe de o parte valabilitatea actelor

efectuate de recurentă rămase definitive până la publicarea Deciziei Curții Constituționale

din 14 aprilie 2010, iar pe de altă parte valabilitatea probelor administrate și

a actelor procesuale efectuate la instanțe înainte de intrarea în vigoare a Legii

nr. 176/2010.

Prin soluția recurată

și considerentele sale, instanța de fond în mod nelegal nu s-a pronunțat pe fondul

cauzei neanalizând legalitatea și temeinicia actului de constatare a incompatibilității.

În acest caz devin aplicabile

dispozițiile art. 312 alin. (1) și alin. (5) C. proc. civ., Curtea urmând, în raport

de cele expuse mai sus, să admită recursul și să caseze sentința atacată cu trimitere

spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru analizarea fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N.I. împotriva sentinței nr. 386 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 31 mai 2011.