ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2712/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 365 din data de 2

septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu

pârâta A.N.I., și, în consecință, a dispus anularea actului de constatare din

25 iunie 2009, emis de către pârâtă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin actul de constatare emis de pârâtă la

data de 25 iunie 2009 s-a constatat existența stării de incompatibilitate în

care se află reclamantul, care deținea atât funcția de inspector principal la

Primăria Municipiului Lugoj, cât și pe aceea de administrator și acționar la SC

P.-B. SRL.

Constatând că actul

contestat a fost emis în baza dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr.

144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I. și că prin

Decizia Curții Constituționale nr. 415/2010 s-a admis excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. c), d), e) și f) și ale

Capitolului VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese și a

incompatibilităților" (art. 45 - 50), a dispozițiilor Capitolului I

"Dispoziții generale" (art. 1 - 9), precum și a dispozițiilor art. 11

lit. e), f) și g), art. 12 alin. (2) și ale art. 42 alin. (2), (3) și (4) din

Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I.,

dispoziții legale ce sunt incidente și în speța prezentă, față de faptul că

aceste dispoziții legale ce constituie temei de drept al acțiunii reclamantului

și temei de drept în susținerea excepției tardivității acțiunii invocată de

către pârâtă, nu au fost modificate în termenul de 45 de zile, în sensul

punerii de acord cu Constituția, încetându-și efectele juridice, instanța de

fond a înlăturat dispozițiile legale declarate neconstituționale, dispoziții în

baza cărora pârâta a emis actul de control contestat de reclamant, cu

consecința anulării actului de constatare din 25 iunie 2009.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin cererea de

recurs s-a subliniat că sentința pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, este criticabilă din perspectiva art. 304

pct. 9 C. proc. civ. ("când hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii") cu

referire la art. 147 din Constituția României și art. 11 alin. (3) din Legea

nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în

sensul că instanța de fond nu a ținut seama că, în speță, procedura de

verificare s-a derulat și actul de constatare a cărui anulare s-a cerut a fost

emis anterior publicării Deciziei nr. 415/2010 a Curții Constituționale a

României, astfel că dispozițiile acesteia nu produc efecte în legătură cu cauza

supusă judecății. În sprijinul tezei avansate, recurenta a invocat și

dispozițiile art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea

funcțiilor demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.

144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I., precum și

modificarea altor acte normative:

"(1)

Verificările aflate în curs de desfășurare la Agenție la data intrării în

vigoare a prezentei legi continuă potrivit procedurii prevăzute de aceasta.

(2) Actele și lucrările

efectuate în cadrul Agenției, rămase definitive până la publicarea Deciziei

Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 în M. Of. al României,

Partea I, nr. 294/5.05.2010, rămân valabile.

(3) Probele

administrate și actele procesuale efectuate la instanțe și organe de urmărire

penală înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi se mențin”.

Examinând cauza prin

prisma criticii aduse de autoritatea recurentă și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive

pentru casarea/modificarea sentinței recurate, după cum se va puncta în

continuare:

Obiectul acțiunii în

contencios administrativ formulate de reclamantul B.I. a vizat anularea actului

de constatare din 25 iunie 2009 prin care inspectorul de integritate desemnat

din cadrul A.N.I. a constatat existența stării de incompatibilitate în care se

află reclamantul care deține atât funcția de inspector principal la Primăria

Municipiului Lugoj cât și pe aceea de administrator și acționar al SC P.-B. SRL,

dispunând comunicarea actului de constatare Comisiei de Disciplină a Primăriei

Municipiului Lugoj.

În considerarea art.

147 alin. (1) din Constituția României judecătorul fondului și-a argumentat

soluția de anulare a actului administrativ individual în discuție pe Decizia

Curții Constituționale nr. 415/2010 - definitivă și general obligatorie

(publicată în M. Of. nr. 294/5.05.2010) prin care s-au constatat a fi

neconstituționale mai multe dispoziții din Legea nr. 147/2007 privind

înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I., respectiv: art. 14 lit. c),

d), e) și f) și a Capitolul VI "Verificarea averilor, a conflictelor de

interese și a incompatibilității" (art. 45 - 50); Capitolul I

"Dispoziții generale" (art. 1 - 9) în măsura în care prevăd competența

A.N.I. de a efectua și întocmi acte de cercetare și de constatare referitoare

la verificarea averilor, a conflictelor de interese și a incompatibilităților;

art. 11 lit. e), f) și g), art. 12 alin. (2) și art. 42 alin. (2), (3) și (4)

în măsura în care prevăd transmiterea declarațiilor de avere și de interese

A.N.I. și publicarea lor pe pagina de internet a acesteia și a instituției.

Verificările

efectuate de A.N.I. în ce-l privește pe reclamant au avut ca temei legal art. 4

din Legea nr. 144/2007, deci una din prevederile cuprinse în Capitolul I

"Dispoziții generale" declarate ca fiind în dezacord cu Legea

fundamentală.

Înalta Curte constată

că este adecvată abordarea primei instanțe, remarcându-se că în decursul celor

45 de zile de la publicarea Deciziei nr. 415/2010 în M. Of. nici puterea

legislativă, nici cea executivă în mecanismul delegării legislative nu au

intervenit în sensul stipulat în art. 147 alin. (1) din Constituție, și astfel

dispozițiile legale în temeiul cărora s-a întocmit actul de constatare din 25

iunie 2009 au ieșit din circuitul legislativ, fiind deci înlăturate în mod

corect de instanță.

În lipsa unui

fundament juridic, singura concluzie la care se poate ajunge este aceea a

anulării actului administrativ în discuție.

Circumstanțele, invocate

de recurentă, că procedura de verificare s-a derulat anterior publicării

Deciziei nr. 415 a Curții Constituționale, că actul de constatare ce-l privește

pe intimatul-reclamant este de asemenea emis anterior publicării Deciziei, sunt

nerelevante în contextul mai înainte arătat, iar dispozițiile Legii nr.

176/2010 (intrată în vigoare la 5 septembrie 2010) invocate de asemenea de

recurentă sunt în afara cadrului legal incident la momentul pronunțării

sentinței și mai mult conțin chiar ele un contraargument la criticile formulate

prin cererea de recurs. Astfel, în alin. (2) al art. 34 ("Dispoziții

finale și tranzitorii") din actul normativ din 2010 se arată că

"Actele și lucrările efectuate în cadrul Agenției rămase definitive până

la publicarea Deciziei Curții Constituțional nr. 415 din 14 aprilie 2010 în M.

Of. al României, Partea I, nr. 294/5.05.2010, rămân valabile". Or, în

cauză nu este vorba de un act rămas definitiv, ci de un act aflat în procedura

de contestare urmare căreia a și fost anulat.

Nu în ultimul rând

trebuie arătat că sensul sintagmei "au putere numai pentru viitor"

care se referă la deciziile Curții Constituționale, conform art. 147 alin. (4)

din Constituția României și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

republicată, este acela că deciziile autorității de jurisdicție constituțională

nu au efecte asupra cauzelor definitiv judecate, intrate sub autoritatea

lucrului judecat, ci doar în cauzele aflate în curs de judecată sau care se vor

soluționa în viitor.

Constatând că prima

instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, văzând și dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004

modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.I. împotriva Sentinței civile nr. 365 din data de 2 septembrie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 mai 2011.