ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2712/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 365 din data de 2 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâta A.N.I., și, în consecință, a dispus anularea actului de constatare din 25 iunie 2009, emis de către pârâtă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin actul de constatare emis de pârâtă la data de 25 iunie 2009 s-a constatat existența stării de incompatibilitate în care se află reclamantul, care deținea atât funcția de inspector principal la Primăria Municipiului Lugoj, cât și pe aceea de administrator și acționar la SC P.-B.

SRL. Constatând că actul contestat a fost emis în baza dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I.

și că prin Decizia Curții Constituționale nr. 415/2010 s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. c), d), e) și f) și ale Capitolului VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese și a incompatibilităților" (art. 45 - 50), a dispozițiilor Capitolului I "Dispoziții generale" (art. 1 - 9), precum și a dispozițiilor art. 11 lit. e), f) și g), art. 12 alin. (2) și ale art. 42 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I., dispoziții legale ce sunt incidente și în speța prezentă, față de faptul că aceste dispoziții legale ce constituie temei de drept al acțiunii reclamantului și temei de drept în susținerea excepției tardivității acțiunii invocată de către pârâtă, nu au fost modificate în termenul de 45 de zile, în sensul punerii de acord cu Constituția, încetându-și efectele juridice, instanța de fond a înlăturat dispozițiile legale declarate neconstituționale, dispoziții în baza cărora pârâta a emis actul de control contestat de reclamant, cu consecința anulării actului de constatare din 25 iunie 2009. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea de recurs s-a subliniat că sentința pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, este criticabilă din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ("când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii") cu referire la art. 147 din Constituția României și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în sensul că instanța de fond nu a ținut seama că, în speță, procedura de verificare s-a derulat și actul de constatare a cărui anulare s-a cerut a fost emis anterior publicării Deciziei nr. 415/2010 a Curții Constituționale a României, astfel că dispozițiile acesteia nu produc efecte în legătură cu cauza supusă judecății.

În sprijinul tezei avansate, recurenta a invocat și dispozițiile art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I., precum și modificarea altor acte normative: "(1) Verificările aflate în curs de desfășurare la Agenție la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă potrivit procedurii prevăzute de aceasta. (2) Actele și lucrările efectuate în cadrul Agenției, rămase definitive până la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 în M. Of. al României, Partea I, nr. 294/5.05.2010, rămân valabile. (3) Probele administrate și actele procesuale efectuate la instanțe și organe de urmărire penală înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi se mențin”.

Examinând cauza prin prisma criticii aduse de autoritatea recurentă și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate, după cum se va puncta în continuare: Obiectul acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul B.I. a vizat anularea actului de constatare din 25 iunie 2009 prin care inspectorul de integritate desemnat din cadrul A.N.I. a constatat existența stării de incompatibilitate în care se află reclamantul care deține atât funcția de inspector principal la Primăria Municipiului Lugoj cât și pe aceea de administrator și acționar al SC P.-B. SRL, dispunând comunicarea actului de constatare Comisiei de Disciplină a Primăriei Municipiului Lugoj.

În considerarea art. 147 alin. (1) din Constituția României judecătorul fondului și-a argumentat soluția de anulare a actului administrativ individual în discuție pe Decizia Curții Constituționale nr. 415/2010 - definitivă și general obligatorie (publicată în M. Of. nr. 294/5.05.2010) prin care s-au constatat a fi neconstituționale mai multe dispoziții din Legea nr. 147/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I., respectiv: art. 14 lit. c), d), e) și f) și a Capitolul VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese și a incompatibilității" (art. 45 - 50); Capitolul I "Dispoziții generale" (art. 1 - 9) în măsura în care prevăd competența A.N.I.

de a efectua și întocmi acte de cercetare și de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese și a incompatibilităților; art. 11 lit. e), f) și g), art. 12 alin. (2) și art. 42 alin. (2), (3) și (4) în măsura în care prevăd transmiterea declarațiilor de avere și de interese A.N.I. și publicarea lor pe pagina de internet a acesteia și a instituției. Verificările efectuate de A.N.I. în ce-l privește pe reclamant au avut ca temei legal art. 4 din Legea nr. 144/2007, deci una din prevederile cuprinse în Capitolul I "Dispoziții generale" declarate ca fiind în dezacord cu Legea fundamentală. Înalta Curte constată că este adecvată abordarea primei instanțe, remarcându-se că în decursul celor 45 de zile de la publicarea Deciziei nr. 415/2010 în M. Of.

nici puterea legislativă, nici cea executivă în mecanismul delegării legislative nu au intervenit în sensul stipulat în art. 147 alin. (1) din Constituție, și astfel dispozițiile legale în temeiul cărora s-a întocmit actul de constatare din 25 iunie 2009 au ieșit din circuitul legislativ, fiind deci înlăturate în mod corect de instanță. În lipsa unui fundament juridic, singura concluzie la care se poate ajunge este aceea a anulării actului administrativ în discuție.

Circumstanțele, invocate de recurentă, că procedura de verificare s-a derulat anterior publicării Deciziei nr. 415 a Curții Constituționale, că actul de constatare ce-l privește pe intimatul-reclamant este de asemenea emis anterior publicării Deciziei, sunt nerelevante în contextul mai înainte arătat, iar dispozițiile Legii nr. 176/2010 (intrată în vigoare la 5 septembrie 2010) invocate de asemenea de recurentă sunt în afara cadrului legal incident la momentul pronunțării sentinței și mai mult conțin chiar ele un contraargument la criticile formulate prin cererea de recurs. Astfel, în alin. (2) al art. 34 ("Dispoziții finale și tranzitorii") din actul normativ din 2010 se arată că "Actele și lucrările efectuate în cadrul Agenției rămase definitive până la publicarea Deciziei Curții Constituțional nr. 415 din 14 aprilie 2010 în M. Of.

al României, Partea I, nr. 294/5.05.2010, rămân valabile". Or, în cauză nu este vorba de un act rămas definitiv, ci de un act aflat în procedura de contestare urmare căreia a și fost anulat. Nu în ultimul rând trebuie arătat că sensul sintagmei "au putere numai pentru viitor" care se referă la deciziile Curții Constituționale, conform art. 147 alin. (4) din Constituția României și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, este acela că deciziile autorității de jurisdicție constituțională nu au efecte asupra cauzelor definitiv judecate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, ci doar în cauzele aflate în curs de judecată sau care se vor soluționa în viitor. Constatând că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva Sentinței civile nr. 365 din data de 2 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 mai 2011.