ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1349/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1349/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată, la data

de 18 iulie 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pârâta SN A.I.T.T.V.

SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună

următoarele:

- anularea deciziei nr. 950/ DC din 10

iulie 2009 emisă de pârâtă;

- obligarea pârâtei să stabilească

drept câștigătoare, în cadrul procedurii de atribuire a contractului având ca

obiect „Execuție de lucrări la obiectivul de investiții Terminal sosiri

interne”, oferta reclamantei;

- obligarea pârâtei să încheie

contractul de achiziție publică cu reclamanta sub sancțiunea plății unei

penalități de 1.000 lei (Ron)/zi de întârziere;

- suspendarea procedurii de

atribuire a contractului până la soluționarea pe fond a cauzei, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, prin decizia contestată, oferta sa a fost descalificată pentru

următoarele motive: modificarea valorii finale a contractului nr. TG 6230 din

12 septembrie 2003; însumarea valorii acestui contract cu cea a unui alt

contract de antrepriză pentru a ajunge la pragul valorii ce trebuia să

demonstreze experiența similară; nedepunerea la data depunerii ofertelor a

actului nr. TG 6230 din 27 noiembrie 2003; obiectul și locația la care se

referă execuția contractului și a actului adițional sunt total diferite.

Susține reclamanta că, prin decizia contestată, se încalcă principiul

transparenței prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006,

precum și obligația prevăzută de art. 33 alin. (1) din aceeași ordonanță de

urgență și că există neconcordanță între soluția descalificării ofertei în

temeiul art. 36 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006 și motivele de

neconformitate pe care se întemeiază rezultatul pârâtei.

Referitor la capetele 2 și 3 ale

cererii, reclamanta a arătat că îndeplinește criteriul de atribuire „prețul cel

mai scăzut”, iar cu privire la cererea de suspendare a procedurii a susținut că

sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 287

7

din O.U.G nr. 34/2006.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat

excepția necompetenței materiale în raport cu împrejurarea că Obiectivul de

investiții „Terminal sosiri interne” nu este o lucrare de infrastructură de

interes național în sensul art. 256 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, astfel

că, potrivit art. 286 alin. (1) din ordonanța de urgență, competența de

soluționare a cauzei revine Tribunalului Timiș.

II. Hotărârile care au generat

conflictul negativ de competență

competenței pronunțată de Curtea de Apel București

Prin sentința civilă nr. 3517 din 27

octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de

contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

În raport cu dispozițiile art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 203/2003, precum și cu cele ale art. 10 și art. 25 alin. (1)

și (2) lit. b) din anexa nr. 1 la aceeași lege și ale art. 2 lit. a) din H.G. nr.

1048/2007, Curtea de apel a reținut că terminalul la care se referă lucrările

ce fac obiectul procedurii de achiziție publică pe care o contestă reclamanta

vizează spațiul destinat exclusiv fluxurilor de pasageri de pe cursele interne,

nefiind destinat activității de transport în sensul H.G. nr. 1048/2007 și Legii

nr. 203/2003, astfel că revine Tribunalului Timiș, secția de contencios

administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei, în raport cu

dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

competenței pronunțată de Tribunalul Timiș

Prin sentința civilă nr. 1049 din 18

decembrie 2009, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția de necompetență materială invocată de instanță din oficiu și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând

următoarele:

În raport cu înscrisurile depuse la

dosar, rezultă că obiectul contractului de achiziție publică pentru încheierea

căruia a fost demarată procedura de atribuire îl constituie execuția de lucrări

la Obiectivul de investiții „Terminal sosiri interne”, constând în lucrări de

construcții de clădiri aeroportuare ce urmau a fi realizate în cadrul A.I.T.T.V.,

cu destinația de terminal destinat exclusiv fluxurilor de pasageri de pe

cursele interne.

În raport cu dispozițiile art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 203/2003, precum și cu cele ale art. 10, 11, 23 și 25 alin. (1)

și (2) lit. b) din Anexa nr. 1 la aceeași lege și ale art. 2 lit. a) din H.G. nr.

1048/2007, Tribunalul a reținut că orice aeroport, indiferent de clasificarea

acestuia ca național ori internațional, se analizează ca un element al

infrastructurii de transport de interes național, astfel că, potrivit art. 286 alin.

(1) teza finală din O.U.G. nr. 34/2006, competența exclusivă de soluționare a cauzei

aparține Curții de Apel București.

III. Considerentele Înaltei Curți

asupra conflictului negativ de competență

După cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, contractul de achiziție publică pentru

încheierea căruia a fost demarată procedura de atribuire are ca obiect execuția

de lucrări la Obiectivul de investiții „Terminal sosiri interne”, constând în

lucrări de construcții de clădiri aeroportuare ce urmează a fi realizate în

cadrul A.I.T.T.V., cu destinația de terminal afectat exclusiv fluxurilor de

pasageri de pe cursele interne.

Conform dispozițiilor art. 286 alin.

(1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție

publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de

concesiune de servicii, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 72/2009

(forma în vigoare la data pronunțării prezentei decizii):

„Art. 286. –

(1) Procesele și cererile privind actele autorităților contractante, acordarea

despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de

atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea,

rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție

publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios

administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul

autorității contractante, cu excepția litigiilor privind procedurile de

atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de

interes național, care se soluționează în primă instanță de către Curtea de

Apel București.”

Dispozițiile citate instituie două

tipuri de competență:

- competența generală a tribunalului,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca instanță de fond, în privința

proceselor și cererile ce iau naștere în cadrul procedurii de atribuire, precum

și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau

denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică;

- competența specială, exclusivă, a

Curții de Apel București, ca primă instanță, în privința litigiilor privind

procedurile de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de

transport de interes național.

Astfel, soluționarea prezentului conflict

negativ de competență depinde de calificarea lucrărilor ce fac obiectul

procedurii de atribuire ca fiind sau nu aferente infrastructurii de transport

de interes național.

Este necontestat faptul că lucrările

de construcții de clădiri aeroportuare ce fac obiectul procedurii de atribuire

sunt realizate în scopul edificării în cadrul A.I.T.T.. a unui „Terminal sosiri

interne” a unui terminal destinat exclusiv fluxurilor de pasageri de pe cursele

interne.

Legea nr. 203/2003 reglementează

realizarea, dezvoltarea și modernizarea rețelei de transport de interes

național și european.

Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr.

203/2003: „componentele rețelei de transport sunt: infrastructura de transport,

rețeaua de management al traficului și rețeaua sistemului de poziționare și

navigație.”

Conform art. 10, 11, 23 și 25 din

anexa nr. 1 – Liniile directoare pentru realizarea, dezvoltarea și modernizarea

rețelei de transport de interes național și european la Legea nr. 203/2003:

„Art. 10. - Rețeaua cuprinde infrastructura

de transport, de management și de informare asupra traficului, de determinare a

poziției transportului și de navigație.

Art. 11.

-

(1)

Infrastructura de transport cuprinde rețelele de căi rutiere,

feroviare, navigabile interioare și nodurile/punctele de distribuție a

rețelelor.

(2)

Nodurile/punctele de distribuție a

rețelei sunt formate din porturile de pe căile navigabile interioare, porturile

maritime, aeroporturi și terminale de transport combinat.

Art. 23.

-

(1)

Aeroporturile situate pe teritoriul României, care sunt deschise

traficului aerian comercial, formează o rețea de aeroporturi și trebuie să

corespundă criteriilor stabilite în anexa nr. 2.

(2)

Aeroporturile care fac parte din

rețeaua de aeroporturi sunt clasificate în funcție de volumul și tipul

traficului pe care îl deservesc și în conformitate cu funcțiile pe care le au

în rețea.

(3)

Aceste aeroporturi trebuie să

permită dezvoltarea legăturilor aeriene și legătura transportului aerian cu

alte moduri de transport.

Art. 25.

-

(1)

Totalitatea infrastructurilor de transport care permit efectuarea

transportului combinat formează o rețea de transport combinat.

(2)

Rețeaua de transport combinat

cuprinde:

a)

căile ferate și căile navigabile

interioare care sunt adecvate transportului combinat și rutele maritime care,

împreună cu eventuale parcursuri inițiale și/sau finale de transport rutier,

permit transportul de mărfuri pe distanță lungă;

b)

instalațiile de transbordare a

mărfurilor între modurile de transport (auto/feroviar/naval-feroviar/naval/auto)

din terminale;

c)

materialul rulant adecvat, cu

caracter provizoriu, atunci când caracteristicile infrastructurii, încă

neadaptate, o cer.”

Conform art. 2 din Normele de

analiză a rețelei de transport de interes național și european, aprobate prin

H.G. nr. 1048/2007:

„Art. 2.

- Rețeaua de transport de interes

național și european în ansamblul său are următoarele elemente componente:

a)

infrastructura de transport compusă

din rețele de căi rutiere, rețele de căi feroviare, rețele de căi navigabile

interioare, noduri/puncte de distribuție compuse din porturi pe căi navigabile

interioare, porturi maritime, aeroporturi, terminale de transport combinat;

b)

infrastructura de management și de

informare asupra traficului, compusă din instalații tehnice, sisteme de

informații, sisteme de comunicații;

c)

infrastructura de determinare a

poziției transportului și de navigație.”

Din interpretarea dispozițiilor

citate, Curtea reține că, în cauză, terminalul destinat fluxului de pasageri de

pe cursele interne, cum este cel pentru a cărui edificare a fost demarată

procedura de atribuire a contractului de execuție de lucrări, și care aparține

unui aeroport internațional, cum este A.I.T.T. este o componentă a

infrastructurii de transport de interes național, astfel că litigiul este de

competența exclusivă în primă instanță a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, conform dispozițiilor art. 286 alin.

(1) din O.U.G. nr. 34/2006, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 72/2009

(forma în vigoare la data pronunțării prezentei decizii).

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența

soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe SC P. SA Timișoara și SN A.I.T.T.V. SA în favoarea Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2010.