ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 247/2012

Asupra recursului de

față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, investită cu

soluționarea recursului declarat de inculpatul F.I.O. împotriva sentinței

penale nr. 1679 din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Deva, a dispus,

în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatului.

Instanța a reținut,

în esență, următoarele:

Prin sentința penală

nr. 1679 din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Deva a fost condamnat

inculpatul recurent la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, fiind

menținută starea de arest.

Procedând la

verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., instanța a reținut că arestarea preventivă dispusă față

de inculpat este legală, iar temeiurile care au determinat-o se mențin și în

prezent.

Instanța a reținut că

lăsarea în libertate a inculpatului va genera un sentiment de insecuritate

socială, având în vedere natura și gravitatea faptelor de care este acuzat și

pentru care acesta a fost trimis în judecată, presupus a fi săvârșite de către

acesta.

Persoana

făptuitorului, reprezintă un criteriu general de individualizare a sancțiunilor

penale și, în același timp, un criteriu de apreciere cu privire la alegerea

măsurii preventive care poate fi luată față de o persoană care comite o faptă

prevăzută de legea penală, potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen. Privarea

în continuare de libertate a inculpatului este o măsură necesară pentru

apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților fundamentare ale

membrilor societății, precum și pentru desfășurarea procesului în bune

condiții. Pe de altă parte, lăsarea în libertate a unor persoane cu privire la

care se presupune în mod rezonabil că ar fi săvârșit fapte penale de o asemenea

gravitate ar avea ca efect nerealizarea scopului măsurii arestării preventive.

Totodată, verificând

din oficiu măsura arestării preventive instanța a reținut că privarea de

libertate respectă durata unui termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art.

6 alin. (1) C.E.D.O. În această apreciere, instanța a avut în vedere condițiile

și principiile reliefate în Hotărârea E. c/a Germaniei, hotărârea T. c/a

Austriei și în Hotărârea K. c/a Poloniei, pronunțate de C.E.D.O.

S-a mai reținut că

existenta unei hotărâri de condamnare, chiar și nedefinitivă, dată de un

tribunal independent constituie un temei justificat pentru menținerea stării de

arest preventive.

Împotriva încheierii

sus-menționate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse în partea

introductivă a hotărârii.

Examinând actele

dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul

inculpatului este inadmisibil.

Potrivit art. 141

alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în primă instanță și în apel, prin

care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau

încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin

care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu

recurs, de procuror sau de inculpat.

Din economia tezei

finale a textului de lege sus-menționat, rezultă că nu poate fi exercitată

nicio cale de atac împotriva încheierii dată în recurs, prin care se dispune

menținerea arestării preventive.

Or, în cauză, inculpatul

a declarat recurs împotriva unei încheieri dată de instanță, în faza de

judecată a recursului, prin care s-a dispus menținerea arestării preventive a

inculpatului.

Pentru aceste motive,

urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat F.I.O. împotriva încheierii

din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 12657/221/2011, să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat F.I.O. împotriva

încheierii din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 12657/221/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 ianuarie 2012.