ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.01.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1/2012

HOTĂRÂRE
03.01.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 decembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, din oficiu a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat și în baza dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a dispus menținerea măsurii arestării.

Împotriva acestei încheieri inculpatul a formulat recurs, pentru motivele expuse în partea introductivă.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și din oficiu, constată încheierea atacată legală și temeinică.

Instanța constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen., existând probe și indicii că inculpatul a săvârșit o faptă penală pentru care pedeapsa închisorii este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică în condițiile în care acuzația are ca obiect infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, dar și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Or, existența pericolului concret pentru ordinea publică rezultă din chiar probele administrate în cauză, persoana inculpatului prezentând pericol social concret, iar urmarea produsă, atingerea sănătății persoanei și rezonanța socială a faptei, extinderea acestui gen de infracțiuni deosebit de grave.

Este adevărat că libertatea persoanei este una din valorile fundamentale protejate de jurisprudența C.E.D.O., dar această libertate poate fi restrânsă în anumite situații expres prevăzute de lege, caz în care privarea devine licită. Una din excepțiile invocate este și cea prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Astfel se constată că sunt respectate dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană, există motive verosimile că s-a săvârșit infracțiunea, inculpatul a comercializat droguri de mare risc, iar pe de altă parte este îndeplinită și cea de a doua condiție cerută de lege, cea referitoare la existența pericolului concret pentru ordinea publică, vânzarea de droguri și altor persoane.

Ca atare, apreciind ca legală și temeinică încheierea atacată, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat conform dispozitivului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P.E. împotriva încheierii din 22 decembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 5117/85/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul pentru interpretul de limbă franceză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 03 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-08-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2540/2012
cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică. Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpatului S.C.N. este justificată, acesta fiind trimis în judecat
ÎCCJ 2012-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 145/2012
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 10 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul nr. 578/85/2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, investită cu judecarea cauzei în calea de
ÎCCJ 2012-09-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2828/2012
iul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. care a determinat, inițial, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, curtea constată că acesta este în continuare incident, inculpatul S.I.T. fiind cercetat și condamnat pentru săvâr
ÎCCJ 2012-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 315/2012
țele comiterii unor fapte prevăzute de legea penală. Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., solicitând casarea încheierii atacate și, pe fond, menținerea măs
ÎCCJ 2011-06-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2548/2011
art. 139 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata L.G., solicitând judecarea sa în stare de libertate având în vedere că a recunoscut faptele și nu mai poate influența bunul mers al p
Sursă