ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2540/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 30 iulie 2012, curtea de apel a menținut starea de arest preventiv a inculpatului S.C.N., constatând că acuzațiile aduse inculpatului în cauză legitimează, în continuare, detenția preventivă a acestuia în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului inculpatului arestat preventiv la libertate. A constatat că temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Constatând că temeiurile de fapt și de drept care au impus inițial arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, instanța a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii privative de libertate cu o măsură restrictivă de libertate și în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului S.C.N. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii, arătând că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură, întrucât arestarea inculpatului s-a dispus pentru o altă faptă, respectiv pentru care a fost achitat, arătând totodată că există dubii cu privire la faptele pentru care este cercetat inculpatul, iar dubiul profită inculpatului.

Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul S.C.N. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin Sentința penală nr. 524/F din 5 iulie 2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.C.N. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen.

și art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen., rap. la art. 74 alin. (2) C. pen. și 76 lit. a) C. pen., a condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen. rap. la art. 74 alin. (2) și 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare. Conform art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp. art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen. rap. la art. 74 alin. (2) C. pen. și 76 lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 7 ani închisoare. Conform art. 65 alin. (2) C. pen.

și art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 2 alin. (1), (2) din aceeași lege a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen. și 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, sporită cu 1 an, pedeapsa finală fiind de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară obligatorie. A făcut aplicarea art. 71 C. pen. și a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe perioada executării pedepsei închisorii. Conform art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și, în baza art. 88 C. pen., a computat din durata pedepsei reținerea și arestarea preventivă, de la 2 septembrie 2010 la zi. În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 C. pen. și de art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 C. pen. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 18 alin. (1) din aceeași lege, a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantității de mefedronă, drog de mare risc, rămasă în urma efectuării rapoartelor de constatare tehnico-științifică în prezenta cauză, cu păstrarea contraprobelor.

În baza art. 191 C. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a reținut că inculpatul S.C.N., în cursul lunii martie 2010, a încercat preluarea cantității totale de 946,47 gr. (937 gr. și 9,47 gr. mefedronă) de la firma de curierat rapid D. România, droguri pe care le-a introdus din China, pe teritoriul României, în perioada 3 februarie 2010 - 8 februarie 2010. S-a mai reținut că inculpatul, la data de 10 august 2010, a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistem de curierat rapid D., a unui colet cu scrisoare de însoțire nr. AA, conținând cantitatea de 18 gr. de metamfetamină, drog de mare risc, din orașul Ruse - Bulgaria în orașul Budapesta - Ungaria, având menționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ș.

și ca destinatar pe numitul G.B. De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul, la aceeași dată - 10 mai 2010 - a încercat introducerea din China în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid D., a unui colet cu scrisoare de însoțire nr. BB, conținând cantitatea de 1,750 kg ethylamphetamină, drog de risc, din orașul Ruse, Bulgaria în București, sector 4, având menționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ș. și destinatar pentru numita M.I.D., iar la data de 15 mai 2010 a încercat introducerea din China, în România, prin Bulgaria, prin sistemul de curierat rapid D., a unui colet cu scrisoarea de însoțire nr. CC, conținând cantitatea de 124 gr. ethylamphetamină, drog de risc, din orașul Ruse în Bulgaria în București, sector 4, având menționat în acte ca intermediar expeditor din Bulgaria pe inculpatul I.V.Ș.

și ca destinatar chiar pe inculpatul S.C.N. Totodată, s-a reținut în sarcina inculpatului că în cursul lunilor aprilie - mai 2010 a organizat importul unor cantități de droguri de mare risc (metamfetamină) și droguri de risc (ethylamfetamină) din China în Bulgaria, încercând să expedieze prin firma de curierat rapid D. din orașul Ruse, Bulgaria, în România, cantități importante ale acestor droguri de mare risc și de risc, precum și în Ungaria, pentru a fi expediate ulterior în România, prin persoane interpuse ca inculpatul I.V.Ș., numitul M.I.D. și cetățeanul maghiar G.B. Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului S.C.N., se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc.

pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive. În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului art. 20 rap.

la art. 2 alin. (1), (2), art. 20 rap. la art. 3 alin. (1), (2), art. 10 din Legea nr. 143/2000 sunt sancționate cu pedepse ce depășesc 4 ani închisoare. Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În conformitate cu dispozițiile art. 5 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nicio persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea și, desigur, menținerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franței).

Înalta Curte constată că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică. Înalta Curte constată că menținerea arestării preventive a inculpatului S.C.N. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii și, îndeosebi, urmările produse, impune menținerea detenției provizorii.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor săvârșite în concurs de inculpat - tentativă la trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, tentativă la trafic internațional ilicit de droguri de risc în formă continuată și organizare a traficului ilicit de droguri de mare risc și droguri de risc, precum și a traficului ilicit internațional de droguri de mare risc și droguri de risc - poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat, din consecințele nefaste ale consumului de droguri, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, ori din modul în care acesta a acționat, care ar crea în rândul colectivității un sentiment de insecuritate, de pericol și de nesiguranță specific pericolului pentru ordinea publică.

În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul S.C.N., cu obligarea recurentului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.N. împotriva Încheierii din data de 3 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 51746/3/2010. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 august 2012. Procesat de GGC - AZ