ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3079/2012

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor

din dosar:

Prin Încheierea din 20 septembrie 2012,

Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

învestită cu soluționarea apelurilor declarate împotriva Sentinței penale nr.

35 din 27 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr.

2320/109/2009, cauză trimisă de Înalta Curte de Casație și Justiție spre

continuarea judecării apelurilor, în temeiul art. 300

2

rap. la art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului C.A.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Măsura arestării preventive a inculpatului

C.A. a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, iar la acest moment

există probe și indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă

că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Instanța a constatat îndeplinite condițiile

prevăzute cumulativ de art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., întrucât există

pericolul că inculpatul lăsat în libertate s-ar putea sustrage de la cercetarea

judecătorească, având în vedere comportamentul său în cursul urmăririi penale,

când s-a sustras de la urmărirea penală, iar pentru faptele reținute în sarcina

sa se constată că acestea, prin natura și gravitatea lor, pot prezenta un

pericol concret pentru ordinea publică. S-a avut în vedere în acest sens

pericolul social concret, de asemenea ridicat, fiind relevat de modalitatea

concretă în care a acționat, respectiv faptul că inculpatul a realizat cu acte

false tranzacții ilegale cu acțiunile părților vătămate la Bursa de Valori

București, prin intermediul unor societăți de servicii și investiții

financiare, în mod continuu, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a

aderat la un grup infracțional organizat, a ajutat grupul infracțional

organizat în înșelarea unui număr de acționari, a folosit în mod continuu,

procuri notariale false, a completat cu date necorespunzătoare adevărului acte

pentru tranzacționarea acțiunilor la SIF ori documentele bancare, dar și de

circumstanțele personale ale inculpatului, în sensul că nu are antecedente

penale, s-a sustras de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească, în

cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. a) și f) C. proc.

pen.

S-a reținut că toate aceste elemente

fundamentează convingerea instanței că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, instanța a reținut că și la acest

moment subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, iar măsurile preventive alternative la detenție ar fi insuficiente

pentru a înlătura starea de pericol pentru ordinea publică pe care o prezintă

persoana inculpaților, buna desfășurare a procesului penal impunând de asemenea

menținerea stării de arest.

Cu privire la apărarea inculpatului în sensul

că nu ar exista egalitate de tratament cu referire la ceilalți inculpați din

această cauză care sunt judecați în stare de libertate, Curtea a constatat că o

atare susținere nu este întemeiată întrucât durata arestării pentru ceilalți

inculpați înainte de a fi puși în libertate a fost mult mai mare,

apelantul-inculpat fiind arestat de circa 6 luni de zile, el sustrăgându-se de

la urmărirea penală efectuată în această cauză împotriva sa.

S-a mai reținut că rezonanța socială a unor

asemenea fapte săvârșite de inculpații din această cauză, inclusiv de

inculpatul C.A., este foarte mare, iar în speță se impune, prin prisma

aspectelor menționate anterior, menținerea stării de arest a acestuia.

Față de cele arătate, în baza art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., instanța de apel a

constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului

C.A.

Împotriva încheierii sus-menționate,

inculpatul C.A. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și,

rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive.

Analizând recursul declarat de inculpat,

Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică și

corespunzător motivată cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat

arestarea preventivă a inculpatului și care impun în continuare menținerea

măsurii.

Din examinarea lucrărilor și actelor

dosarului rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima

instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală,

menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii

temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta

respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și

limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că, la acest moment

procesual, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin și

există temeiuri noi, reflectate de materialul probator administrat la dosar

după luarea măsurii, care justifică și impun în continuare privarea de libertate

a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente,

în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă

suspiciunea rezonabilă că acesta a comis faptele pentru care este cercetat.

În cauză, se constată că temeiurile care au

stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de

art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, fiind

îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.

Astfel, inculpatul s-a ascuns, în scopul de a

se sustrage de la urmărirea penală și de la judecată, iar pentru infracțiunile

pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest ultim temei, în practica

Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto

pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni,

pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea

publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor

dosarului rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de

ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului,

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 279 alin. (1) rap. la

art. 248 comb. cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004, art. 215

alin. (1), (2) C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., în formă

continuată, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici

aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare a procesului penal.

Natura infracțiunilor și modalitatea de comitere, în cadrul unui grup

infracțional organizat, prin tranzacționarea ilegală, cu acte și procuri

notariale false, cauzând mari prejudicii mai multor părți vătămate, relevă o

periculozitate infracțională și o rezonanță socială care ar crea o stare de

pericol pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la

baza luării măsurii arestării preventive justifică menținerea măsurii arestării

preventive, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu

înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii

cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în

continuare privarea de libertate.

În raport de toate aceste aspecte, se

constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a

inculpatului C.A. nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în

libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei

desfășurări a procesului penal.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva Încheierii

din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2320/109/2009*, cu obligarea

acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.A. împotriva Încheierii din data de 20 septembrie 2012 a Curții de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată

în Dosarul nr. 2320/109/2009*.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de

300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 01

octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ