ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 309/2012

Asupra recursului de

față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în

dosar nr. 5288/85/2010, investită cu soluționarea apelurilor declarate, printre

alții, de inculpatul C.F. împotriva sentinței penale nr. 217/2011 pronunțată de

Tribunalul Sibiu, a dispus, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatului.

S-au reținut, în

esență, următoarele:

Prin sentința penală

nr. 217/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar 5288/85/2010 s-a dispus condamnarea

inculpatului C.F., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen. pe o durată de 2 ani, pentru comiterea infracțiunii continuate de trafic

de droguri de risc.

Instanța a reținut că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestării se mențin

și în continuare și nu au intervenit temeiuri noi care să justifice revocarea

acestei măsuri o adoptarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate.

Pronunțarea unei

soluții de condamnare în primă instanță în privința inculpatului pentru

acuzațiile care le-au fost aduse justifică prezumția că aceștia au săvârșit

infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată, infracțiuni pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

De asemenea, instanța

a constatat că nu există elemente noi care să justifice susținerea inculpatului

în sensul că lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea

publică. Dimpotrivă, toate elementele avute în vedere la aprecierea pericolului

pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică

subzistă și în prezent, acestea fiind în strânsă legătură cu gravitatea

acuzațiilor și persoana inculpatului.

S-a mai reținut că în

accepțiunea art. 5 din C.E.D.O. existența unei hotărâri de condamnare chiar

nedefinitivă constituie un temei suficient pentru menținerea măsurii preventive

a arestării.

În ceea ce privește

durata detenției, de aproximativ 5 luni, Curtea a reținut că aceasta nu a

depășit termenul rezonabil, în raport de complexitatea cauzei și conduita

autorităților.

Luarea unei măsuri

preventive neprivative de libertate în acest moment procesual nu este oportună

neoferind suficiente garanții în ce privește protejarea ordinii publice și

asigurarea bunei desfășurări a procedurilor judiciare.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel a menținut starea de arest a

inculpatului C.F.

Împotriva încheierii

sus-menționate, a declarat recurs inculpatul C.F., pentru motivele expuse în

partea introductivă a hotărârii.

Recursul inculpatului

nu este fondat.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea

măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod

corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului

nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile

de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată

că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării

preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent,

fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.

Astfel, pentru

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă

instanță, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

Referitor la acest

temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto

pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni,

pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea

publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și

gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de trafic de droguri de

mare risc, în formă continuată, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea

riscul de a zădărnici aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare a

procesului penal. Natura infracțiunii și modalitatea de comitere, relevă o

periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de

pericol pentru ordinea publică.

Așa fiind, temeiurile

care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au

schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă

de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu

înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii

cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în

continuare privarea de libertate.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.F.

împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 5288/85/2010, să fie respins, ca nefondat, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.F. împotriva încheierii

din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 5288/85/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 februarie 2012.