ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 309/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosar nr. 5288/85/2010, investită cu soluționarea apelurilor declarate, printre alții, de inculpatul C.F. împotriva sentinței penale nr. 217/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin sentința penală nr. 217/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar 5288/85/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului C.F., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

pe o durată de 2 ani, pentru comiterea infracțiunii continuate de trafic de droguri de risc. Instanța a reținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestării se mențin și în continuare și nu au intervenit temeiuri noi care să justifice revocarea acestei măsuri o adoptarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate. Pronunțarea unei soluții de condamnare în primă instanță în privința inculpatului pentru acuzațiile care le-au fost aduse justifică prezumția că aceștia au săvârșit infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. De asemenea, instanța a constatat că nu există elemente noi care să justifice susținerea inculpatului în sensul că lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Dimpotrivă, toate elementele avute în vedere la aprecierea pericolului pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică subzistă și în prezent, acestea fiind în strânsă legătură cu gravitatea acuzațiilor și persoana inculpatului. S-a mai reținut că în accepțiunea art. 5 din C.E.D.O. existența unei hotărâri de condamnare chiar nedefinitivă constituie un temei suficient pentru menținerea măsurii preventive a arestării. În ceea ce privește durata detenției, de aproximativ 5 luni, Curtea a reținut că aceasta nu a depășit termenul rezonabil, în raport de complexitatea cauzei și conduita autorităților. Luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate în acest moment procesual nu este oportună neoferind suficiente garanții în ce privește protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procedurilor judiciare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel a menținut starea de arest a inculpatului C.F. Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul C.F., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursul inculpatului nu este fondat. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.

Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Natura infracțiunii și modalitatea de comitere, relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică. Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.F. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 5288/85/2010, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.F. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 5288/85/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 februarie 2012.