ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 686/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 501/F din 02 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara S.L.M. împotriva rezoluției din 14 iulie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 951 /P/2011. A fost obligată petiționara la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 13 septembrie 2011, a fost înregistrată plângerea formulată de petiționara S.L.M., în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției din 14 iulie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 951/P/2011.

În esență, petiționara a susținut că intimatul C.O., în calitate de executor judecătoresc, a pus în executare doua creanțe care nu sunt certe si lichide, iar ulterior, a încercat să execute o creanță pentru care o instanță civilă a desființat în totalitate executarea silită, săvârșind și alte deficiențe în procesul de executare silită. Așadar, petiționara a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 194 C. pen., art. 215 C. pen., art. 246 C. pen. și art. 247 C. pen. și că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea principiilor oficialității procesului penal, aflării adevărului, rolului activ, garantării dreptului la apărare și legalității procesului penal.

La data de 24 octombrie 2011, petiționara a depus la dosar, prin compartimentul registratură, o cerere prin care a solicitat instanței să transmită Curții Europene de Justiție 31 de întrebări preliminare, scopul urmărit prin obținerea hotărârii preliminare constând în a se stabili dacă pretinsele neregularități, invocate de petiționară, din dosarele de executare silită în care a avut calitatea de debitoare, instrumentate de executorul judecătoresc C.O., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și dacă au fost încălcate art. 8, art. 17 și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Având în vedere particularitățile cauzei, Curtea de Apel București a apreciat că întrebările preliminare propuse de petiționară nu sunt nici pertinente și nici necesare soluționării fondului plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., reținând că paragraful 2 al art. 234 T.C.E. stabilește că instanța națională în fața căreia se cere adresarea unei întrebări preliminare, poate să ceară Curții să se pronunțe numai dacă apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, iar instanțele naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanța unei cereri pentru întrebare preliminară.

S-a reținut, de asemenea, că dispozițiile art. 8, art. 17 și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale nu au o legătură directă cu cauza, ele conținând reglementări cu caracter foarte general care își găsesc corespondent și aplicabilitate deplină în dreptul intern al României. Aceste reglementări se regăsesc în prevederile legilor române și sunt aplicate constant și consecvent de instanțele românești și, ca atare, interpretarea și aplicarea normelor invocate se poate face în mod corect de instanțele naționale, nelăsând loc nici unei îndoieli rezonabile care să justifice pertinența unei întrebări preliminare cu privire la aceste prevederi. Examinând actele dosarului de urmărire penală, Curtea de apel a reținut că prin rezoluția din data de 14 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 951/P/2011, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc C.O. referitor la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 194, art. 215, art. 246 și art. 247 C. pen. Prin rezoluția nr. 2197/II-2/2011 din data de 22 august 2011 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de S.L.M. împotriva rezoluției din data de 14 iulie 2011. Fiind nemulțumită de aceste soluții, S.L.M. a formulat plângere la instanța competentă - Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. Examinând rezoluția atacată, instanța a apreciat că soluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este temeinică și legală, cercetările desfășurându-se potrivit dispozițiilor legale, din actele premergătoare efectuate în cauză nerezultând indicii că executorul judecătoresc C.O.

ar fi acționat cu rea-credință în exercitarea atribuțiilor de serviciu în vederea vătămării intereselor legitime ale petiționarei sau că ar fi săvârșit fapte care să întrunească anumite trăsături caracteristice infracțiunilor de înșelăciune și șantaj. Totodată, s-a constatat că aspectele invocate în cuprinsul plângerii formulate, privind omisiunea întocmirii sau întocmirea în mod necorespunzător a unor acte în cadrul procedurii de executare silită, sunt de natură civilă, petiționara având posibilitatea de a le contesta pe calea unei contestații la executare adresată instanței civile competente. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționara S.L.M., acesta fiind întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Constituție coroborat cu art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La termenul din data de 12 martie 2012, reprezentantul parchetului a invocat inadmisibilitatea recursului declarat de petiționară împotriva sentinței penale nr. 501/F din 02 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționara S.L.M. este inadmisibil pentru următoarele considerente: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. În conformitate cu prevederile art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Sentința penală nr. 501/F din 02 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recurs solicitat de petiționară.

Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate. Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil. Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurentei petiționare, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.

Totodată, recurenta petiționară va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul C.O.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara S.L.M. împotriva sentinței penale nr. 501/F din 02 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul C.O. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012.