ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 686/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 501/F din 02

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara S.L.M. împotriva

rezoluției din 14 iulie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, în dosarul nr. 951 /P/2011.

A fost obligată petiționara la plata

sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că la data de 13 septembrie 2011, a fost înregistrată plângerea

formulată de petiționara S.L.M., în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.,

împotriva rezoluției din 14 iulie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, în dosarul nr. 951/P/2011.

În esență, petiționara a susținut că

intimatul C.O., în calitate de executor judecătoresc, a pus în executare doua

creanțe care nu sunt certe si lichide, iar ulterior, a încercat să execute o

creanță pentru care o instanță civilă a desființat în totalitate executarea

silită, săvârșind și alte deficiențe în procesul de executare silită.

Așadar, petiționara a considerat că

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 194 C.

pen., art. 215 C. pen., art. 246 C. pen. și art. 247 C. pen. și că urmărirea

penală a fost efectuată cu încălcarea principiilor oficialității procesului

penal, aflării adevărului, rolului activ, garantării dreptului la apărare și

legalității procesului penal.

La data de 24 octombrie 2011,

petiționara a depus la dosar, prin compartimentul registratură, o cerere prin

care a solicitat instanței să transmită Curții Europene de Justiție 31 de

întrebări preliminare, scopul urmărit prin obținerea hotărârii preliminare

constând în a se stabili dacă pretinsele neregularități, invocate de

petiționară, din dosarele de executare silită în care a avut calitatea de

debitoare, instrumentate de executorul judecătoresc C.O., întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor pentru care a formulat plângere penală la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și dacă au fost încălcate art.

8, art. 17 și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Având în vedere particularitățile

cauzei, Curtea de Apel București a apreciat că întrebările preliminare propuse

de petiționară nu sunt nici pertinente și nici necesare soluționării fondului

plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

reținând că paragraful 2 al art. 234 T.C.E. stabilește că instanța națională în

fața căreia se cere adresarea unei întrebări preliminare, poate să ceară Curții

să se pronunțe numai dacă apreciază că o decizie în această privință îi este

necesară pentru a pronunța o hotărâre, iar instanțele naționale ale cărei

decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a

evalua relevanța unei cereri pentru întrebare preliminară.

S-a reținut, de asemenea, că

dispozițiile art. 8, art. 17 și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale nu

au o legătură directă cu cauza, ele conținând reglementări cu caracter foarte

general care își găsesc corespondent și aplicabilitate deplină în dreptul

intern al României. Aceste reglementări se regăsesc în prevederile legilor

române și sunt aplicate constant și consecvent de instanțele românești și, ca

atare, interpretarea și aplicarea normelor invocate se poate face în mod corect

de instanțele naționale, nelăsând loc nici unei îndoieli rezonabile care să

justifice pertinența unei întrebări preliminare cu privire la aceste prevederi.

Examinând actele dosarului de urmărire

penală, Curtea de apel a reținut că prin rezoluția din data de 14 iulie 2011 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 951/P/2011, în

baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a)

C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc C.O. referitor la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 194,

art. 215, art. 246 și art. 247 C. pen.

Prin rezoluția nr. 2197/II-2/2011 din

data de 22 august 2011 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de S.L.M.

împotriva rezoluției din data de 14 iulie 2011.

Fiind nemulțumită de aceste soluții, S.L.M.

a formulat plângere la instanța competentă - Curtea de Apel București, în

temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând rezoluția atacată, instanța

a apreciat că soluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este

temeinică și legală, cercetările desfășurându-se potrivit dispozițiilor legale,

din actele premergătoare efectuate în cauză nerezultând indicii că executorul

judecătoresc C.O. ar fi acționat cu rea-credință în exercitarea atribuțiilor de

serviciu în vederea vătămării intereselor legitime ale petiționarei sau că ar fi

săvârșit fapte care să întrunească anumite trăsături caracteristice

infracțiunilor de înșelăciune și șantaj. Totodată, s-a constatat că aspectele

invocate în cuprinsul plângerii formulate, privind omisiunea întocmirii sau

întocmirea în mod necorespunzător a unor acte în cadrul procedurii de executare

silită, sunt de natură civilă, petiționara având posibilitatea de a le contesta

pe calea unei contestații la executare adresată instanței civile competente.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs petiționara S.L.M., acesta fiind întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Constituție

coroborat cu art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La termenul din data de 12 martie

2012, reprezentantul parchetului a invocat inadmisibilitatea recursului

declarat de petiționară împotriva sentinței penale nr. 501/F din 02 noiembrie 2011

a Curții de Apel București, secția a

II-a

penală.

Examinând cauza, Înalta Curte constată

că recursul declarat de petiționara S.L.M. este inadmisibil pentru următoarele

considerente:

Dând eficiență principiului stabilit

prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile

legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție

statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor

de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală

reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac

ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și

motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În conformitate cu prevederile art.

278

1

pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea

202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este

definitivă".

Sentința penală nr. 501/F din 02

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

II-a

penală, în calitate de instanță de fond, a rămas

definitivă potrivit art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce

atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recurs solicitat de

petiționară.

Această sancțiune procesuală este

incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de

atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Astfel, dacă s-ar recunoaște

promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar

ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin

art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele anterior

arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurentei

petiționare, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200

lei cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.

Totodată, recurenta petiționară va fi

obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

intimatul C.O.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționara S.L.M. împotriva sentinței penale nr. 501/F din 02

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta petiționară la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la suma de 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul C.O.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

martie 2012.