ÎCCJ, Secția penală

Prin rezoluția din 30 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 1017/P/2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., față de S.I. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Din verificările efectuate, s-a stabilit că petiționara D.E.

a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală formulată împotriva procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău - S.I., prin care a sesizat faptul că acesta, „în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a săvârșit în mod premeditat infracțiunile de abuz în serviciu și gravă neglijență de serviciu, fapte penale prevăzute și pedepsite de art. 246 și 249 C. pen.". Din conținutul plângerii formulate, a rezultat că D.E. este nemulțumită de Rezoluțiile nr. 424/P/20I1 și 529/11/2/2011, pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, sub directa îndrumare și supraveghere a procurorului general S.I. și a solicitat „o anchetă și o cercetare corectă și reală pentru a se constata refuzul procurorului general S.I.

de a-și îndeplini corect sarcinile de serviciu, iar în acest caz, de a constata cât de abuziv și incompetent a acționat magistratul P.D. în Dosarul penal nr. 57/32/2011". Autoarea sesizării a avut în vedere faptul că s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău cu o plângere penală formulată împotriva judecătorului P.D. din cadrul Curții de Apel Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 alin. (1), art. 249 alin. (1), art. 264 alin. (1) și art. 250 alin. (2) C. pen., cu ocazia judecării și soluționării Dosarului nr. 57/32/2011 al Curții de Apel Bacău. În Dosarul penal nr. 424/P/2011, care s-a format pe baza acestei plângeri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus, prin rezoluția cu același număr din data de 17 august 2011, neînceperea urmăririi penale față de judecătorul reclamat întrucât nu s-a putut reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunilor sesizate, constatându-se că ele nu există.

Petiționara D.E. a formulat plângere împotriva soluției dispusă în cauză, care fost respinsă, ca nefondată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău - S.I., prin Rezoluția nr. 529/II/2/2011 din 12 septembrie 2011. Prin plângerea penală care face obiectul prezentului dosar D.E. a susținut că aceste soluții adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău demonstrează săvârșirea de către procurorul general S.I. a infracțiunilor sesizate în cauză. În continuare, D.E. a formulat plângere la instanță, conform art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției de netrimitere în judecată. La data de 29 decembrie 2011, plângerea formulată a fost respinsă, ca nefondată, prin hotărârea definitivă a instanței (Sentința penală nr. 154), pronunțată Dosarul nr. 586/32/2011 al Curții de Apel Bacău.

În raport cu aspectele prezentate, a rezultat că D.E. a asimilat criticile pe care le-a adus rezoluțiilor contestate cu argumente de natură a susține săvârșirea unor fapte penale de către procurorul general S.I., în respectivele împrejurări urmărind, practic, ca pe această cale, a unei plângeri penale, să fie reevaluate, din perspectiva propusă, soluții ce nu pot fi analizate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. S-a reținut, însă, că acest demers, care nu se susține decât printr-o percepție subiectivă a autoarei sesizării în legătură cu aspectele pe care le-a pus în discuție, nu poate constitui un temei solid și serios pentru a contura existența unor aspecte penale în cauză, cu atât mai mult în condițiile în care criticile formulate la instanță, în calea legală de atac exercitată, au fost respinse ca nefondate și, evident, nu se poate substitui exercitării căilor de atac în acord cu dispozițiile legale aplicabile.

În acest context, s-a constatat că elementele care rezultă în legătură cu cele sesizate nu permit să se rețină existența în cauză a unor fapte penale săvârșite de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău - S.I. Ulterior, la data de 31 august 2012, prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, nr. 3067/II2/2012, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționara D.E. împotriva Rezoluției din 30 iulie 2012 emisă în Dosarul nr. 1017/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, constatându-se că aceasta este legală și temeinică, având în vedere că faptele penale, cu privire la care s-a solicitat a fi cercetat magistratul reclamat, nu există.

S-a reținut că, în ceea ce-l privește pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, acesta și-a exercitat prerogativele cu care legea l-a învestit întrucât, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de .procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel". Ca atare, s-a constatat, din analiza conținutului actelor premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză, că magistratul reclamat nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, fără a manifesta părtinire în soluția pronunțată, iar simpla împrejurare că soluția este nefavorabilă petiționarei, nu este de natură să declanșeze procesul penal, magistratul slujind actul de justiție cu respectarea prevederilor legale.

Nemulțumită de soluția procurorului, petiționara D.E. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, care prin Sentința penală nr. 7 din 22 ianuarie 2013, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de petiționară, prin procurator C.D. și, în baza art. 42 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de împrejurarea că intimatul S.I. are grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, la data de 28 ianuarie 2013, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe plângerea formulată de petiționara D.E.

împotriva rezoluției din 30 iulie 2012 emisă în dosarul nr. 1017/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. În esență, petiționara a solicitat admiterea plângerii, arătând că este nemulțumită de faptul că nu s-au făcut cercetări corespunzătoare în cauză. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 278 C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale învestește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate. Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală. Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este învestită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278 alin. 8 C. proc. pen. În prezenta cauză, se constată că soluția adoptată de parchet față de intimatul S.I. este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că în mod corect s-a pronunțat soluția de neîncepere a urmăririi penale față de magistratul anterior menționat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen. întrucât faptele reclamate nu există, nefiind conturate indicii ale săvârșirii acestor infracțiuni.

Într-adevăr, nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni de către magistratul anterior menționat, împrejurarea că petiționara este nemulțumită de soluțiile dispuse nefiind de natură a conduce la concluzia că acesta și-a încălcat atribuțiile de serviciu. Analizarea modului în care s-a derulat cercetare penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de procuror, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petiționară se privesc ca fiind neîntemeiate. Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul S.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., rezoluție care va fi menținută. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara D.E. împotriva rezoluției din 30 iulie 2012 emisă în Dosarul nr. 1017/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționara la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2013. Procesat de GGC - DG