ÎCCJ, Secția penală

Prin rezoluția din 30

iulie 2012 dată în Dosarul nr. 1017/P/2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus,

în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 246 și art. 249 C. pen., față de S.I. - procuror general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Din verificările

efectuate, s-a stabilit că petiționara D.E. a depus la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală formulată împotriva

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău - S.I.,

prin care a sesizat faptul că acesta, „în exercitarea atribuțiilor sale de

serviciu, a săvârșit în mod premeditat infracțiunile de abuz în serviciu și

gravă neglijență de serviciu, fapte penale prevăzute și pedepsite de art. 246

și 249 C. pen.".

Din conținutul

plângerii formulate, a rezultat că D.E. este nemulțumită de Rezoluțiile nr.

424/P/20I1 și 529/11/2/2011, pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău, sub directa îndrumare și supraveghere a procurorului general S.I. și a

solicitat „o anchetă și o cercetare corectă și reală pentru a se constata

refuzul procurorului general S.I. de a-și îndeplini corect sarcinile de

serviciu, iar în acest caz, de a constata cât de abuziv și incompetent a

acționat magistratul P.D. în Dosarul penal nr. 57/32/2011".

Autoarea sesizării a

avut în vedere faptul că s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău cu o plângere penală formulată împotriva judecătorului P.D. din cadrul

Curții de Apel Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246

alin. (1), art. 249 alin. (1), art. 264 alin. (1) și art. 250 alin. (2) C.

pen., cu ocazia judecării și soluționării Dosarului nr. 57/32/2011 al Curții de

Apel Bacău.

În Dosarul penal nr.

424/P/2011, care s-a format pe baza acestei plângeri, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Bacău a dispus, prin rezoluția cu același număr din data de 17

august 2011, neînceperea urmăririi penale față de judecătorul reclamat întrucât

nu s-a putut reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunilor sesizate,

constatându-se că ele nu există.

Petiționara D.E. a

formulat plângere împotriva soluției dispusă în cauză, care fost respinsă, ca

nefondată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău - S.I., prin Rezoluția nr. 529/II/2/2011 din 12 septembrie 2011.

Prin plângerea penală

care face obiectul prezentului dosar D.E. a susținut că aceste soluții adoptate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău demonstrează săvârșirea de către

procurorul general S.I. a infracțiunilor sesizate în cauză.

În continuare, D.E. a

formulat plângere la instanță, conform art. 278

1

C. proc. pen.,

împotriva rezoluției de netrimitere în judecată. La data de 29 decembrie 2011,

plângerea formulată a fost respinsă, ca nefondată, prin hotărârea definitivă a

instanței (Sentința penală nr. 154), pronunțată Dosarul nr. 586/32/2011 al

Curții de Apel Bacău.

În raport cu

aspectele prezentate, a rezultat că D.E. a asimilat criticile pe care le-a adus

rezoluțiilor contestate cu argumente de natură a susține săvârșirea unor fapte

penale de către procurorul general S.I., în respectivele împrejurări urmărind,

practic, ca pe această cale, a unei plângeri penale, să fie reevaluate, din

perspectiva propusă, soluții ce nu pot fi analizate decât prin intermediul

căilor de atac prevăzute de lege. S-a reținut, însă, că acest demers, care nu

se susține decât printr-o percepție subiectivă a autoarei sesizării în legătură

cu aspectele pe care le-a pus în discuție, nu poate constitui un temei solid și

serios pentru a contura existența unor aspecte penale în cauză, cu atât mai

mult în condițiile în care criticile formulate la instanță, în calea legală de

atac exercitată, au fost respinse ca nefondate și, evident, nu se poate

substitui exercitării căilor de atac în acord cu dispozițiile legale

aplicabile.

În acest context, s-a

constatat că elementele care rezultă în legătură cu cele sesizate nu permit să

se rețină existența în cauză a unor fapte penale săvârșite de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău - S.I.

Ulterior, la data de

31 august 2012, prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, nr. 3067/II2/2012, a

fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționara D.E.

împotriva Rezoluției din 30 iulie 2012 emisă în Dosarul nr. 1017/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, constatându-se că aceasta este legală și temeinică,

având în vedere că faptele penale, cu privire la care s-a solicitat a fi

cercetat magistratul reclamat, nu există.

S-a reținut că, în

ceea ce-l privește pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Bacău, acesta și-a exercitat prerogativele cu care legea l-a învestit

întrucât, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., „plângerea împotriva

măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza

dispozițiilor date de acesta se rezolvă de .procurorul general al parchetului

de pe lângă curtea de apel".

Ca atare, s-a

constatat, din analiza conținutului actelor premergătoare începerii urmăririi

penale efectuate în cauză, că magistratul reclamat nu a făcut altceva decât

să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, fără a manifesta părtinire în

soluția pronunțată, iar simpla împrejurare că soluția este nefavorabilă

petiționarei, nu este de natură să declanșeze procesul penal, magistratul

slujind actul de justiție cu respectarea prevederilor legale.

Nemulțumită de

soluția procurorului, petiționara D.E. s-a adresat cu plângere, în condițiile

art. 278

1

C. proc. pen., Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, care prin Sentința penală nr. 7 din 22 ianuarie 2013, a

admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de petiționară,

prin procurator C.D. și, în baza art. 42 C. proc. pen., a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, față

de împrejurarea că intimatul S.I. are grad profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, la data de 28

ianuarie 2013, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe plângerea

formulată de petiționara D.E. împotriva rezoluției din 30 iulie 2012 emisă în

dosarul nr. 1017/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În esență,

petiționara a solicitat admiterea plângerii, arătând că este nemulțumită de

faptul că nu s-au făcut cercetări corespunzătoare în cauză.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Plângerea adresată

instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care

a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art.

275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și

vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau

a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Această plângere,

astfel cum a fost reglementată prin art. 278 C. proc. pen., de natură a da

eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

învestește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și

temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate.

Cum soluționarea

plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este

supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea

provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de

legea procesual penală.

Rezultă, așadar, că,

sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este învestită cu

atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește

exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu

respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În raport de

concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din

dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată

competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278 alin. 8 C. proc.

pen.

În prezenta cauză, se

constată că soluția adoptată de parchet față de intimatul S.I. este legală și

temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că

în mod corect s-a pronunțat soluția de neîncepere a urmăririi penale față de

magistratul anterior menționat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 246 și art. 249 C. pen. întrucât faptele reclamate nu există, nefiind

conturate indicii ale săvârșirii acestor infracțiuni.

Într-adevăr, nu se

poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni de către magistratul anterior

menționat, împrejurarea că petiționara este nemulțumită de soluțiile dispuse

nefiind de natură a conduce la concluzia că acesta și-a încălcat atribuțiile de

serviciu.

Analizarea modului în

care s-a derulat cercetare penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de

procuror, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului

procesual legal, astfel încât criticile formulate de petiționară se privesc ca

fiind neîntemeiate.

Pentru considerentele

expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că

intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu

legea și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată împotriva

rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul

S.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249

C. pen., rezoluție care va fi menținută.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționara D.E. împotriva rezoluției din 30

iulie 2012 emisă în Dosarul nr. 1017/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe

care o menține.

Obligă petiționara la

plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 mai 2013.

Procesat de GGC - DG