ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 185/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului

Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și

înmatriculări Autovehicule, obligarea acesteia la înmatricularea fără plata

taxei de poluare a autovehiculului marca Adam Opel AG J96 cu seria de sașiu

WOLOJBF3511085988.

Prin sentința nr. 462 din 5 martie

2010, Tribunalul Gorj a admis acțiunea formulată de către reclamantul C.L.I.,

în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului județul Gorj - Serviciul

Public Comunitar, Regim Permise de Conducere înmatriculări Autovehicule și a

obligat pârâta Instituția Prefectului județul Gorj - Serviciul Public

Comunitar, Regim Permise de Conducere înmatriculări Autovehicule să

înmatriculeze autoturismul proprietatea reclamantului C.L.I., autovehicul marca

Adam Opel AG J96, cu seria de șasiu WOLOJBF3511085988, fără plata taxei pe

poluare, prevăzură de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs Instituția Prefectului Gorj, Serviciul Comunitar Regim Permise de

Conducere și înmatriculări Autovehicule

In fata instanței de recurs,

intimatul-reclamant C.L.I. a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție

Europene cu întrebarea preliminară cu privire la interpretarea dispozițiilor

art. 7 lit. j) din Ordinul MAI 1501/2006, întemeiată pe art. 90 din Tratatul

Comunităților Europene (TCE), în prezent art. 110 din Tratatul Uniunii Europene

(TUE).

Prin încheierea din 9 septembrie 2010

a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de

intimatul-reclamant C.L.I., întrucât legislația internă este suficient de clară

și conformă cu legislația europeană, respingând, totodată, și cererea de

amânare pentru comunicarea acesteia.

De asemenea, s-a apreciat că se impune

amânarea pronunțării asupra recursului pentru data de 16 septembrie 2010,

pentru a da posibilitatea intimatului-reclamant C.L.I., prin apărător să depună

concluzii scrise.

Împotriva aceste încheieri a declarat

recurs C.L.I., arătând că, în mod greșit i s-a respins cererea de sesizare a

Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În susținerea motivelor de recurs,

C.L.I. a invocat dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ.

Înainte de a proceda la analizarea

motivelor de recurs Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru

considerentele pe care le vom expune în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 147 C.

proc. civ. „Dezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de

ședință, care va fi semnată de judecători și grefier".

Prin urmare, încheierea de ședință

este actul procedural în care se consemnează conținutul dezbaterilor în cadrul

unei ședințe de judecată.

Încheierile de ședință preced, în mod

firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin. (1) C. proc. civ. le

numește „încheieri premergătoare", iar în alin. (2) al aceluiași articol

se prevede că „Judecătorii nu sunt legați prin aceste încheieri".

Interpretând dispozițiile art. 268

alin. (1)-(4) C. proc. civ., doctrina a distins între două categorii de

încheieri premergătoare: încheierile preparatorii și încheierile interlocutorii.

Primele sunt acelea prin care instanța

adoptă măsuri necesare soluționării cauzei, fără ca prin acestea să anticipeze

asupra soluției finale, în timp ce prin încheierile interlocutorii se adoptă

măsuri decisive pentru soarta procesului asupra acestora instanța nemaiputând

reveni.

Analizând conținutul încheierii

atacate cu prezentul recurs, în raport de dispozițiile legale și interpretarea

doctrină expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere Curtea

de Apel Craiova a dispus o măsură necesară soluționării pricinii, respingând

cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene fără însă a se

pronunța asupra vreunui aspect care să anticipeze soluția finală. Prin urmare,

încheierea recurată are caracter vădit preparator, nici măcar interlocutor.

Fiind stabilită natura încheierii

atacate, urmează să analizăm dacă acest act procedural poate face obiectul unei

căi de atac, în speță a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin.

(1) C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel,

precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională sunt supuse recursului".

Din enumerarea limitativă a textului

legal, rezultă că pot face obiectul recursului hotărârile judecătorești pentru

care legea nu prevede calea de atac a apelului, dar o prevede pe cea a

recursului, precum și cele pronunțate în apel. Or, încheierea din 9 septembrie

2010 a Curții de Apel Craiova nu se încadrează în nici una dintre ipoteze.

Pe de altă parte, potrivit

dispozițiilor art. 316 C. proc. civ., dispozițiile procedurale privind judecata

în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt

potrivnice celor cuprinse în capitolul recursului.

In acest context, dispozițiile art.

282 alin. (2) C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile în speță, prin acestea

stabilindu-se că „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel

(n.r. recurs) decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a

întrerupt cursul judecății".

Cum încheierea recurată nu face parte

din categoria de excepție a celor care întrerup cursul judecății și pentru care

există dispoziții procedurale exprese în ceea ce privește atacarea lor, rezultă

că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor premergătoare,

care nu pot fi atacate decât odată cu fondul cauzei.

Prin urmare, textul art. 282 alin. (2)

C. proc. civ. consacră regula inadmisibilității atacării separate cu apel sau

recurs a încheierilor premergătoare cum este și cea recurată în acest dosar.

Pentru argumentele juridice și de fapt

expuse mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este

inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va

respinge ca atare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.L.I.,

împotriva încheierii din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 ianuarie 2011.