ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 716/2011

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Gorj reclamantul P.V.C. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj – Serviciul Public Comunitar Regim

Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule, obligarea acesteia la

înmatricularea unui autoturism în lipsa documentului necesar conform

legislației incidente pentru înmatriculare.

Prin sentința nr. 385

din 26 februarie 2010, Tribunalul Gorj a admis acțiunea reclamantului P.V.C. și

a obligat pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj – Serviciul Public

Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule să procedeze

la înmatricularea autoturismului, fără plata taxei de poluare.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj – Serviciul Public

Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule.

În fața instanței de recurs, intimatul-reclamant

P.V.C. a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu

întrebarea preliminară cu privire la compatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008

cu dispozițiile Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene sau

suspendarea cauzelor aflate pe rolul acestei instanțe în care s-a formulat deja

întrebare preliminară.

Prin încheierea din 14 septembrie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a

respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene privind

cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare, întemeiată pe dispozițiile

art. 267 alin. (3) (fost art. 234 TCE) din Tratatul de Funcționare U.E. și s-a

amânat judecarea cauzei la data de 14 septembrie 2010.

Împotriva aceste încheieri a

declarat recurs reclamantul P.V.C., arătând că, în mod greșit i s-a respins

cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu trei întrebări

preliminare invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Înainte de a proceda

la analizarea motivelor de recurs Înalta Curte constată că recursul este

inadmisibil pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 147 C. proc. civ. „Dezbaterile urmate în ședință se vor

trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și grefier”.

Prin urmare,

încheierea de ședință este actul procedural în care se consemnează conținutul

dezbaterilor în cadrul unei ședințe de judecată.

Încheierile de

ședință preced, în mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin.

(1) C. proc. civ. le numește „încheieri premergătoare”, iar în alin. (2) al

aceluiași articol se prevede că „Judecătorii nu sunt legați prin aceste

încheieri” .

Analizând conținutul

încheierii atacate cu prezentul recurs, în raport de dispozițiile legale și

interpretarea din doctrină expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin

această încheiere instanța de recurs a respins cererea de sesizare a Curții de

Justiție a Uniunii Europene și a amânat judecarea cauzei pentru, fiind astfel

vorba de o încheiere premergătoare.

Potrivit

dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de

apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului”.

Din enumerarea

limitativă a textului legal, rezultă că pot face obiectul recursului hotărârile

judecătorești pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului, dar o

prevede pe cea a recursului, precum și cele pronunțate în apel. Or, încheierea

din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova nu se încadrează în nici una

dintre ipoteze.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 316 C. proc. civ., dispozițiile procedurale privind

judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt

potrivnice celor cuprinse în capitolul recursului.

În acest context,

dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile în

speță, prin acestea stabilindu-se că „Împotriva încheierilor premergătoare nu

se poate face apel (n.r. recurs) decât odată cu fondul, în afară de cazul când

prin ele s-a întrerupt cursul judecății”.

Cum încheierea

recurată nu face parte din categoria de excepție a celor care întrerup cursul

judecății și pentru care există dispoziții procedurale exprese în ceea ce

privește atacarea lor, rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor

încheierilor premergătoare, care ca regulă, nu pot fi atacate decât odată cu

fondul cauzei.

Prin urmare, textul

art. 282 alin. (2) C. proc. civ. consacră regula inadmisibilității atacării

separate cu apel sau recurs a încheierilor premergătoare cum este și cea

recurată în acest dosar.

Pentru argumentele juridice și de

fapt expuse mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este

inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va

respinge ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.V.C.

împotriva încheierii din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2011.