ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 775 din 14 aprilie 2010, Tribunalul Gorj a admis acțiunea reclamantului S.P.

în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Gorj - Serviciul Public

Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Autovehicule și a obligat

pârâta să procedeze la înmatricularea autoturismului fără plata taxei de poluare,

respectiv autoturismul marca Volvo, număr de identificare culoare albastru, an

de fabricație 1999.

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj

- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări

Autovehicule.

In fața

instanței de recurs, intimatul-reclamant S.P. a formulat cerere de sesizare a

Curții de Justiție Europene cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri

preliminare, întemeiată pe dispozițiile art. 267 (fost art. 234TCE) din

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin

încheierea din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins atât cererea de amânare formulată de

avocatul intimatului-reclamant S.P., cât și cererea de sesizare a Curții de

Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri

preliminare, întemeiată pe dispozițiile art. 267 ( fost art. 234 TCE) din

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, după care a acordat cuvântul

părții prezente asupra recursului.

Împotriva

aceste încheieri a declarat recurs S.P., arătând, în esență, că în mod greșit i

s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene

Înainte de a

proceda la analizarea motivelor de recurs Înalta Curte constată că recursul

este inadmisibil pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 147 C. proc. civ. „Dezbaterile urmate în ședință se vor

trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și

grefier".

Prin urmare,

încheierea de ședință este actul procedural în care se consemnează conținutul

dezbaterilor în cadrul unei ședințe de judecată.

Încheierile de

ședință preced, în mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin.

(1) C. proc. civ. le numește „încheieri premergătoare", iar în alin. (2)

al aceluiași articol se prevede că „Judecătorii nu sunt legați prin aceste

încheieri". Interpretând dispozițiile art. 268 alin. (1)-(4) C. proc. civ.,

doctrina a distins între două categorii de încheieri premergătoare: încheierile

preparatorii și încheierile interlocutorii.

Primele sunt

acelea prin care instanța adoptă măsuri necesare soluționării cauzei, fără ca

prin acestea să anticipeze asupra soluției finale, în timp ce prin încheierile

interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului asupra

acestora instanța nemaiputând reveni.

Analizând

conținutul încheierii atacate cu prezentul recurs, în raport de dispozițiile

legale și interpretarea doctrină expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin

această încheiere, Curtea de Apel Craiova a dispus o măsură necesară

soluționării pricinii, respectiv respingerea cererii de sesizare a Curții de

Justiție a Uniunii Europene și a dispus amânarea pronunțării hotărârii, fără

însă a se pronunța asupra vreunui aspect care să anticipeze soluția finală.

Prin urmare,

încheierea recurată are caracter vădit preparator, nici măcar interlocutor.

Fiind

stabilită natura încheierii atacate, urmează să analizăm dacă acest act

procedural poate face obiectul unei căi de atac, în speță a recursului.

Potrivit

dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de

apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului".

Din enumerarea

limitativă a textului legal, rezultă că pot face obiectul recursului hotărârile

judecătorești pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului, dar o

prevede pe cea a recursului, precum și cele pronunțate în apel. Or, încheierea

din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova nu se încadrează în nici una

dintre ipoteze.

Pe de altă

parte, potrivit dispozițiilor art. 316 C. proc. civ., dispozițiile procedurale

privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care

nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul recursului.

In acest

context, dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. sunt pe deplin

aplicabile în speță, prin acestea stabilindu-se că „împotriva încheierilor

premergătoare nu se poate face apel (n.r. recurs) decât odată cu fondul, în

afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății".

Cum încheierea

recurată nu face parte din categoria de excepție a celor care întrerup cursul

judecății și pentru care există dispoziții procedurale exprese în ceea ce

privește atacarea lor, rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al

tuturor încheierilor premergătoare, care ca regulă, nu pot fi atacate decât

odată cu fondul cauzei.

Prin urmare,

textul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. consacră regula inadmisibilității

atacării separate cu apel sau recurs a încheierilor premergătoare cum este și

cea recurată în acest dosar.

Pentru

argumentele juridice și de fapt expuse mai sus, Înalta Curte constată că

recursul formulat în cauză este inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de S.P. împotriva încheierii din 27 septembrie 2010 a Curții

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2011.