ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3314/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Gorj, reclamantul V.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim

Permise de Conducere Înmatriculări Autovehicole, obligarea pârâtei la

înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehicolului marca F..

Prin sentința civilă

nr. 513 din 12 martie 2010, Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta Instituția Prefectului

Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și

Înmatriculări Autovehicule să procedeze la înmatricularea autoturismului

reclamantului, fără plata taxei de poluare.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj -

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatriculări

Autovehicole, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii

reclamantului.

În fața Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, intimatul V.R. a

invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din

Ordinul nr. 1501/2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor, raportat

la prevederile C. fisc. și cele ale art. 44 din Constituția României.

Prin încheierea din

data de 27 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, constatând că de actul administrativ atacat ca nelegal

depinde soluționarea litigiului, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis cererea intimatului și a dispus

sesizarea Curții de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a

art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 al Ministerului Administrației și

Internelor.

La data de 8 decembrie

2010, prin încheiere, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a dispus amânarea judecării cauzei în vederea

comunicării unei copii a excepției de nelegalitate formulate către pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor, emitentul actului contestat.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs reclamantul V.R., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea căii de

atac, recurentul a susținut că soluționarea excepției competenței la termenul din

data de 8 decembrie 2010, primul termen de judecată, a fost făcută cu

încălcarea art. 156 din C. proc. civ. și a art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, deoarece nu s-a luat în considerare cererea sa de amânare a

judecării cauzei în vederea angajării unui apărător.

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport de legislația incidentă în speță, Înalta Curte constată că

recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor

art. 147 din C. proc. civ., încheierea de ședință este actul procedural în care

se consemnează conținutul dezbaterilor în cadrul unei ședințe de judecată.

Încheierile de ședință

preced, în mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin. (1) din

C. proc. civ. le numește „încheieri premergătoare”, iar în aliniatul 2 al aceluiași

articol se prevede că „Judecătorii nu sunt legați prin aceste încheieri”.

Interpretând dispozițiile

art. 268 alin. (1)-(4) din C. proc. civ., doctrina a distins între două categorii

de încheieri premergătoare: încheierile preparatorii și încheierile interlocutorii.

Primele sunt acelea prin care instanța adoptă măsuri necesare soluționării cauzei,

fără ca prin acestea să anticipeze asupra soluției finale, în timp ce prin încheierile

interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului asupra acestora

instanța nemaiputând reveni.

Analizând conținutul încheierii

atacate cu prezentul recurs, în raport de dispozițiile legale și interpretarea doctrinară

expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere instanța de fond

a dispus o măsură necesară soluționării pricinii, (amânarea judecării cauzei în

vederea comunicării unei copii a excepției de nelegalitate formulate către pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor, emitentul actului contestat), conținutul

încheierii și motivarea acestor măsuri arătând însă că nu s-a pronunțat asupra vreunui

aspect care să anticipeze soluția finală sau asupra căruia nu ar mai fi putut reveni,

cursul judecății nefiind întrerupt, instanța intrând la aceeași dată în pronunțare

pe fondul cererii de recurs.

Dispozițiile art. 282

alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc că „Împotriva încheierilor premergătoare nu

se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt

cursul judecății”, aceste dispoziții aplicându-se, potrivit art. 299 alin. (1) teza

II, în mod corespunzător, și judecății în recurs.

Textul art. 282 alin.

(2) din C. proc. civ. consacră regula inadmisibilității atacării separate cu apel

sau recurs a încheierilor premergătoare, preparatorii, cum este și cea recurată

în acest dosar.

Cum încheierea recurată

nu face parte din categoria de excepție a celor care întrerup cursul judecății și

pentru care există dispoziții procedurale exprese în ceea ce privește atacarea lor,

rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor premergătoare,

care ca regulă, nu pot fi atacate decât odată cu fondul cauzei.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil și, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de V.R. împotriva încheierii

din data de 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie

2011.