ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3314/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul V.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatriculări Autovehicole, obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehicolului marca F.. Prin sentința civilă nr. 513 din 12 martie 2010, Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule să procedeze la înmatricularea autoturismului reclamantului, fără plata taxei de poluare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Instituția Prefectului Județului Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatriculări Autovehicole, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului. În fața Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, intimatul V.R. a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor, raportat la prevederile C. fisc. și cele ale art. 44 din Constituția României.

Prin încheierea din data de 27 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, constatând că de actul administrativ atacat ca nelegal depinde soluționarea litigiului, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis cererea intimatului și a dispus sesizarea Curții de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 al Ministerului Administrației și Internelor. La data de 8 decembrie 2010, prin încheiere, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus amânarea judecării cauzei în vederea comunicării unei copii a excepției de nelegalitate formulate către pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, emitentul actului contestat.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul V.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că soluționarea excepției competenței la termenul din data de 8 decembrie 2010, primul termen de judecată, a fost făcută cu încălcarea art. 156 din C. proc. civ. și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu s-a luat în considerare cererea sa de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de legislația incidentă în speță, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 147 din C. proc.

civ., încheierea de ședință este actul procedural în care se consemnează conținutul dezbaterilor în cadrul unei ședințe de judecată. Încheierile de ședință preced, în mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin. (1) din C. proc. civ. le numește „încheieri premergătoare”, iar în aliniatul 2 al aceluiași articol se prevede că „Judecătorii nu sunt legați prin aceste încheieri”. Interpretând dispozițiile art. 268 alin. (1)-(4) din C. proc. civ., doctrina a distins între două categorii de încheieri premergătoare: încheierile preparatorii și încheierile interlocutorii. Primele sunt acelea prin care instanța adoptă măsuri necesare soluționării cauzei, fără ca prin acestea să anticipeze asupra soluției finale, în timp ce prin încheierile interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului asupra acestora instanța nemaiputând reveni.

Analizând conținutul încheierii atacate cu prezentul recurs, în raport de dispozițiile legale și interpretarea doctrinară expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere instanța de fond a dispus o măsură necesară soluționării pricinii, (amânarea judecării cauzei în vederea comunicării unei copii a excepției de nelegalitate formulate către pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, emitentul actului contestat), conținutul încheierii și motivarea acestor măsuri arătând însă că nu s-a pronunțat asupra vreunui aspect care să anticipeze soluția finală sau asupra căruia nu ar mai fi putut reveni, cursul judecății nefiind întrerupt, instanța intrând la aceeași dată în pronunțare pe fondul cererii de recurs.

Dispozițiile art. 282 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc că „Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății”, aceste dispoziții aplicându-se, potrivit art. 299 alin. (1) teza II, în mod corespunzător, și judecății în recurs. Textul art. 282 alin. (2) din C. proc. civ. consacră regula inadmisibilității atacării separate cu apel sau recurs a încheierilor premergătoare, preparatorii, cum este și cea recurată în acest dosar. Cum încheierea recurată nu face parte din categoria de excepție a celor care întrerup cursul judecății și pentru care există dispoziții procedurale exprese în ceea ce privește atacarea lor, rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor premergătoare, care ca regulă, nu pot fi atacate decât odată cu fondul cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de V.R. împotriva încheierii din data de 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.