ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2709/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 184 din 30 octombrie

2009, Curtea de Apel Pitești a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a

Ordinului nr. 336 din 22 mai 2009 emis de Institutul Național de Statistică,

formulată de petentul S.S.

Pentru a hotărî astfel instanța de

fond a reținut că excepția lipsei de interes a cererii de suspendare a

Ordinului nr. 336 din 22 mai 2009, invocată de pârâtul Institutul Național de

Statistică, este neîntemeiată deoarece nu se justifică în raport cu obiectul cererii,

în cauză nefiind în discuție desființarea postului, ci trecerea petentului pe

un post de altă natură.

Pe fondul cauzei, instanța a

apreciat că deși ordinul a cărui suspendare se solicită a fost întemeiat pe O.U.G.

nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, totuși prevederile

acestei ordonanțe au fost preluate și continuate prin O.U.G. nr. 105/2009,

astfel că nu există o îndoială puternică asupra legalității actului

administrativ.

Având în vedere că executarea

ordinului a fost deja realizată, instanța de fond a constatat că cererea de

suspendare a rămas fără obiect iar prin acceptarea de către petent a funcției

publice de execuție de consilier superior, se infirmă și susținerea referitoare

la atingerea adusă principiilor egalității de tratament în privința încadrării

în muncă, a dreptului la muncă și a pagubei materiale iminente.

Constatând că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța

de fond a apreciat că petentului nu i-au fost afectate nici dreptul la muncă,

nici dreptul la salariu și nici dreptul de a accede la o funcție de conducere.

Împotriva acestei sentințe, în

termenul legal, a declarat recurs reclamantul S.S., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut în esență că instanța

de fond în mod greșit a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege pentru suspendarea executării actului administrativ.

A mai arătat recurentul că atât O.U.G.

nr. 37/2009, cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale,

prin urmare modalitatea de modificare a raportului de serviciu adusă prin actul

administrativ, nu era prevăzută de lege.

O altă critică adusă sentinței

atacate se referă la faptul că instanța de fond a trecut cu ușurința peste

diminuarea semnificativă a salariului prin punerea în executare a Ordinului nr.

336 din 22 mai 2009, fiind astfel îndeplinită și condiția prevenirii unei

pagubei iminente.

Examinând cauza și sentința atacată

Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție,

instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Din lecturarea textului legal

anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură

excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a

fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)

din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se

înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice.

În mod evident, ordinul aflat în

discuție adoptă o măsură prin care se modifică raportul de serviciu existent

între o autoritate publică și un funcționar public.

În plus, măsura supusă analizei în

cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării

executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 37/2009.

Actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de

autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de

veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici rezultă principiul

executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși

titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care

judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt

îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Așa cum am amintit mai sus, o

condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a

existenței unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței

unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente

juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ

aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni

suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În cazul actelor administrative,

legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al

efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate.

Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot

ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret, trebuie

să o realizeze.

Cu alte cuvinte, între actul

administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.

În cauza de față, Înalta Curte

constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de

împrejurarea că atât O.U.G. nr. 37/2009 cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fost

declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională.

Or, actul administrativ aflat în

discuție a fost emis tocmai pentru a se asigura punerea în executare a unei

norme cu putere de lege, respectiv, a ordonanței anterior individualizate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se

înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

În concepția instanței de control

judiciar, și această condiție legală este îndeplinită în cauză, fiind vorba de

diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor și

previzibil cu evidență.

Pe de altă parte, se poate afirma

faptul că măsura adoptată în privința recurentului, datorită, pe de-o parte,

caracterului său imprevizibil iar, pe de altă parte, funcției de conducere deținute

de acesta, poate genera o perturbare previzibilă gravă a funcționării

serviciului public.

Suspendarea executării unui act

administrativ are ca sediu al materiei dispozițiile art. 14 și art. 15 din

Legea nr. 554/2004, modificată.

Statutul funcționarilor publici nu

cuprinde cazuri exprese de interzicere a adoptării unor asemenea măsuri, cu

caracter excepțional, pe cale judiciară, în cazul încetării unui raport de

serviciu.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că susținerile recurentului sunt întemeiate iar instanța de fond a pronunțat o

hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi

modificată în sensul că se va admite cererea reclamantului și se va dispune suspendarea

executării Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 emis de pârât până la pronunțarea

instanței de fond, iar în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

intimatul-pârât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.S.

împotriva sentinței civile nr. 184 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că admite

cererea reclamantului S.S.

Suspendă executarea Ordinului nr.

366 din 22 mai 2009 emis de Președintele Institutului Național de Statistică

până la pronunțarea instanței de fond

Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 500 lei

cheltuieli de judecată către recurent.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai

2010.