ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2709/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 184 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a Ordinului nr. 336 din 22 mai 2009 emis de Institutul Național de Statistică, formulată de petentul S.S. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că excepția lipsei de interes a cererii de suspendare a Ordinului nr. 336 din 22 mai 2009, invocată de pârâtul Institutul Național de Statistică, este neîntemeiată deoarece nu se justifică în raport cu obiectul cererii, în cauză nefiind în discuție desființarea postului, ci trecerea petentului pe un post de altă natură. Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că deși ordinul a cărui suspendare se solicită a fost întemeiat pe O.U.G.

nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, totuși prevederile acestei ordonanțe au fost preluate și continuate prin O.U.G. nr. 105/2009, astfel că nu există o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ. Având în vedere că executarea ordinului a fost deja realizată, instanța de fond a constatat că cererea de suspendare a rămas fără obiect iar prin acceptarea de către petent a funcției publice de execuție de consilier superior, se infirmă și susținerea referitoare la atingerea adusă principiilor egalității de tratament în privința încadrării în muncă, a dreptului la muncă și a pagubei materiale iminente. Constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că petentului nu i-au fost afectate nici dreptul la muncă, nici dreptul la salariu și nici dreptul de a accede la o funcție de conducere.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs reclamantul S.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut în esență că instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ. A mai arătat recurentul că atât O.U.G. nr. 37/2009, cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale, prin urmare modalitatea de modificare a raportului de serviciu adusă prin actul administrativ, nu era prevăzută de lege. O altă critică adusă sentinței atacate se referă la faptul că instanța de fond a trecut cu ușurința peste diminuarea semnificativă a salariului prin punerea în executare a Ordinului nr. 336 din 22 mai 2009, fiind astfel îndeplinită și condiția prevenirii unei pagubei iminente.

Examinând cauza și sentința atacată Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. În mod evident, ordinul aflat în discuție adoptă o măsură prin care se modifică raportul de serviciu existent între o autoritate publică și un funcționar public. În plus, măsura supusă analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 37/2009.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă). De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Așa cum am amintit mai sus, o condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret, trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare. În cauza de față, Înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de împrejurarea că atât O.U.G. nr. 37/2009 cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Or, actul administrativ aflat în discuție a fost emis tocmai pentru a se asigura punerea în executare a unei norme cu putere de lege, respectiv, a ordonanței anterior individualizate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În concepția instanței de control judiciar, și această condiție legală este îndeplinită în cauză, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu evidență. Pe de altă parte, se poate afirma faptul că măsura adoptată în privința recurentului, datorită, pe de-o parte, caracterului său imprevizibil iar, pe de altă parte, funcției de conducere deținute de acesta, poate genera o perturbare previzibilă gravă a funcționării serviciului public.

Suspendarea executării unui act administrativ are ca sediu al materiei dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată. Statutul funcționarilor publici nu cuprinde cazuri exprese de interzicere a adoptării unor asemenea măsuri, cu caracter excepțional, pe cale judiciară, în cazul încetării unui raport de serviciu. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt întemeiate iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată în sensul că se va admite cererea reclamantului și se va dispune suspendarea executării Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 emis de pârât până la pronunțarea instanței de fond, iar în baza dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., intimatul-pârât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.S. împotriva sentinței civile nr. 184 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite cererea reclamantului S.S. Suspendă executarea Ordinului nr. 366 din 22 mai 2009 emis de Președintele Institutului Național de Statistică până la pronunțarea instanței de fond Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către recurent. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.