ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 858/2012

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta MTR E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit anularea Deciziei nr. 10622 din 22 mai 2009, anularea în întregime a Procesului-verbal de constatare nr. 5502 din 16 martie 2009 și a Notificării nr. 5554 din 17 martie 2009 emise de aceasta din urmă. Ulterior, prin precizarea acțiunii, reclamanta a chemat în judecată pârâții Departamentul pentru Lupta Antifraudă, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Secretariatul General al Guvernului prin Secretar General, solicitând anularea și a Notei de informare nr. 7/433/2006 și a Notei nr. 7/295/2006 emise de Departamentul pentru Lupta Antifraudă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat în calitate de beneficiar contractul de finanțare nr. Cl.141024100011 din 2 septembrie 2003 cu Agenția SAPARD România (actualmente APDRP) în calitate de autoritate contractantă, ca urmare a acceptării ca eligibile a cererii de finanțare nr. F1.141024100011, respectiv a Proiectului "Înființarea unui combinat de vinificație în com. Câmpineanca, județul Vrancea". A susținut reclamanta că Proiectul a fost finanțat, realizat și finalizat de beneficiar în conformitate cu prevederile Contractului și ale legii, Combinatul de Vinificație din com. Câmpineanca, județul Vrancea fiind pus în funcțiune, conform procesului-verbal de punere în funcțiune a liniei tehnologice din data de 10 septembrie 2004, toate sumele de bani acordate de autoritatea contractantă și de beneficiar fiind utilizate conform legii și contractului pentru realizarea acestui combinat/proiect, în cadrul duratei de execuție convenite. De asemenea, a învederat că după 5 ani de la data finalizării proiectului, pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a întocmit actele administrative contestate în prezenta cauză, prin care, în baza neregulilor sesizate de Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) prin nota de informare nr. 7/433/2006 și nr. 7/295/2006 a decis încetarea, rezilierea contractului de finanțare nr. CI.141024100011/2003 și obligarea societății la restituirea întregii cofinanțări nerambursabile acordate de APDR în valoare de 3.369.455,02 RON (784.050,04 euro). Prin Decizia nr. 10622 din 22 mai 2009 pârâta a respins contestația formulată de societate împotriva actelor administrative menționate. Reclamanta mai arată că, în calitate de beneficiar privat al Programului SAPARD a primit trei oferte de la trei furnizori pentru realizarea lucrărilor de construire a "Halei Combinat de Vinificație cu utilități" realizată în cadrul Proiectului, nemenționarea și nedovedirea distinctă a îndeplinirii condițiilor de selecție în cele trei oferte de realizare a lucrărilor neputând constitui o "neregulă care să conducă la neeligibilitatea cheltuielii și la retragerea finanțării". Cu privire la constatarea faptului că "ofertantul câștigător a inclus în oferta sa și lucrări neprevăzute în caietul de sarcini: proiectare detalii de construcție, arhitectură, rezistență instalații, canalizare" și "neconstituirea de către antreprenor a garanției de bună execuție în cuantum de 2%" și a neregulilor în procedura de atribuire și de derulare a contractului de servicii de consultanță pentru derularea Proiectului a arătat că nu mai putea fi cercetată și sancționată, în condițiile în care aceleași fapte au mai fost sancționate anterior de pârâtă, iar sancțiunea a fost executată. A mai arătat că antreprenor general/ofertant câștigător a fost SC L.I. SRL și subantreprenor/subcontractorul SC L.C. SRL, contractul de subantrepriză fiind legal, iar între reclamant și subantreprenor nu au existat raporturi contractuale. S-a concluzionat că prețul lucrărilor de construcție a rămas nemodificat și nu a fost în discuție existența vreunui prejudiciu cauzat de subcontractarea lucrărilor de construire, prețul fiind achitat în întregime antreprenorului general, în valoare de 28.016.828.739 lei (ROL) (687.349 euro plus TVA) conform extraselor și documentelor bancare.

Apărările pârâților Pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Guvernul României, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și lipsa calității sale de reprezentant al Departamentului pentru Lupta Antifraudă. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în nume propriu și în calitate de reprezentant al Departamentului pentru Lupta Antifraudă a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în privința anulării Notei Departamentului pentru Lupta Antifraudă, dar și pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, excepția tardivității acțiunii și excepția necompetenței materiale a instanței. Pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în apărare, în raport de precizarea acțiunii, a solicitat respingerea acțiunii precizate.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1178 din 16 februarie 20011, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta SC MTR E. SRL față de pârâtul Guvernul României ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală în cauză. Prin aceeași sentință a respins acțiunea precizată și completată formulată de reclamanta SC MTR E. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Secretariatul General al Guvernului prin Secretar și Secretariatul General al Guvernului pentru Departamentul pentru Luptă Antifraudă, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele: Instanța, la termenul de judecată din 21 aprilie 2010, a respins excepțiile de necompetență materială, excepția inadmisibilității, excepția lipsei procedurii administrative prealabile și excepția tardivității ca neîntemeiate și a dispus unirea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și lipsa calității de reprezentant a Guvernului României pentru Departamentul pentru Lupta Antifraudă, cu fondul cauzei. De asemenea, a respins și cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de reclamantă ca neîntemeiată. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului Românei, instanța a constatat că este întemeiată, întrucât pârâtul nu are legitimitate procesuală în raportul juridic dedus judecății. Referitor la chemarea în judecată a Guvernului României în calitate de reprezentant al Departamentului pentru Lupta Antifraudă, instanța a constatat că excepția lipsei calității de reprezentant este întemeiată; având în vedere că Departamentul pentru Lupta Antifraudă este o structură din aparatul de lucru al Guvernului României, reprezentarea în instanță se realizează de Secretariatul General al Guvernului și nu de către Guvernul României. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că este neîntemeiată excepția prescrierii dreptului autorității administrative, pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, de a acționa administrativ împotriva societății beneficiare a sprijinului financiar nerambursabil, deoarece România, ca stat membru al UE, a reglementat un termen de prescripție de 5 ani de la data închiderii programului, dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare. Cu privire la criticile de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată precizată și completată, instanța a constatat că actele contestate sunt legale, neavând relevanță că anumite constatări nu au fost probate de emitentul actelor, neregulile constatate și dovedite fiind suficiente pentru menținerea titlului de creanță. Referitor la Nota Departamentului pentru Lupta Antifraudă contestată de reclamantă, instanța a reținut că este o simplă sesizare de începere verificări, relevante pentru constatările reținute fiind procesul-verbal nr. 5502/2009 și decizia de menținere a acestui titlu de creanță. II. Instanța de recurs 1. Criticile reclamantei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC MTR E. SRL Câmpineanca, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că sentința cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, că s-a dat cu aplicarea greșită a legii, care a schimbat natura și înțelesul neîndoielnic al actelor juridice deduse judecății, că instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, motive de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. 1. Recurenta a susținut că instanța de fond a omis să analizeze și să se pronunțe asupra unui mijloc de apărare hotărâtor, care reprezenta o cauză prioritară de nulitate și nelegalitate a procesului-verbal de constatare nr. 5501 din 16 martie 2009 și a Deciziei nr. 10622 din 22 mai 2009, emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit cu încălcarea dreptului recurentei la apărare și a principiului contradictorialității. În dezvoltarea acestei critici, recurenta a susținut că intimata nu i-a comunicat data declanșării acțiunii de verificare, scopul și durata acesteia, cum prevede art. 2 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a O.G. nr. 79/2003, că recurenta nu a avut posibilitatea de a se apăra, de a formula observații înaintea întocmirii actelor administrativ-fiscale contestate, potrivit art. 2, alin. (8) din aceeași Normă, recurentei fiindu-i încălcat dreptul de a fi ascultată, de a-și exprima punctul de vedere privind faptele și împrejurările relevante în luarea hotărârilor, conform art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., în acest sens fiind și art. 41 alin. (1) și (2) lit. a) din Carta drepturilor fundamentale UE. S-a arătat că existența Notei de informare nr. 7/433/2006 DLAF nu reprezenta un caz justificat pentru nerespectarea drepturilor legale și fundamentale ale recurentei, respectiv încălcarea dreptului recurentei la apărare, recurenta citând și hotărâri ale CJUE, solicitând anularea procesului-verbal de constatare întocmit cu încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, iar instanța nu s-a pronunțat cu privire la aceste aspecte. 2. S-a învederat că prima instanță a interpretat și aplicat greșit legea și prevederile contractului de finanțare nr. C1.141024100011 din 2 septembrie 2003 reținând ca neregulă în derularea acestuia subcontractarea, de către antreprenorul general, a unei părți din lucrările de construire a Halei Combinatului de Vinificație Câmpineanca. Recurenta a detaliat această critică arătând că subcontractarea lucrărilor de construcții de către antreprenorul general, după încheierea contractului de antrepriză generală nu a influențat cu nimic prețul lucrărilor și executarea contractului încheiat cu câștigătorul procedurii de achiziție, nu s-a modificat substanțial Proiectul, pentru că nu s-a oferit niciunei firme vreun avantaj necuvenit. S-a concluzionat că nu există prevederi legale sau contractuale care să interzică subcontractarea lucrărilor de antrepriză de antreprenorul general, sau care să impună în sarcina recurentei obligația de a include clauze de interzicere a subcontractării lucrărilor de construire, iar instanța de fond a interpretat greșit art. 1 alin. (1) paragraful final din anexa I la Contractul de finanțare, conform căruia "Subcontractarea vreunei părți din proiect este interzisă", recurenta respectându-și această obligație, subcontractarea realizându-se de antreprenorul general și nu de către recurentă. O altă critică vizează împrejurarea că actele administrative contestate conțin sancțiuni aplicate după prescrierea dreptului intimatei de a acționa administrativ împotriva recurentei, fiind depășit termenul de prescripție de 4 ani de la săvârșirea abaterii, prevăzut de art. 3, parag. 1 și 2 din Regulamentul CE Euratom 2988/95, aplicabil cu prioritate, în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituție, iar O.G. nr. 79/2003 art. 11 2 care a stabilit un termen mai lung decât în reglementarea europeană au intrat în vigoare după data săvârșirii pretinselor nereguli. Recurenta a susținut că față de data încheierii contractului de finanțare - 12.XI.2003, la data de 12.XI.2008 a intervenit prescrierea dreptului intimatei de a acționa administrativ asupra recurentei, iar în măsura în care nu s-ar aplica termenul de prescripție de 4 ani din Regulamentul nr. 2988/1995, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, care expiră la 12.XI.2006. S-a concluzionat că în mod greșit prima instanță a reținut aplicabilitatea termenului de prescripție de 5 ani reglementat de O.G. nr. 79/2003, modificată prin O.G. nr. 12/2007, prin această interpretare încălcându-se principiul neretroactivității legii, procesul-verbal de constatare nr. 5502 din 16 martie 2009 fiind încheiat după prescrierea dreptului intimatei de aplicare a măsurilor și sancțiunilor în utilizarea fondurilor comunitare. S-a solicitat admiterea recursului și desființarea procesului-verbal de constatare nr. 5502 din 16 martie 2009 ca fiind nelegal, tardiv și lovit de nulitate, precum și a actelor subsecvente: Notificarea nr. 5554 din 17 martie 2009 și Decizia nr. 10622 din 22 mai 2009.

Recurenta a arătat că Nota de informare DLAF nr. 7/433/2006 care a fundamentat procesul-verbal de constatare nr. 5502 din 16 martie 2009 și Decizia nr. 10622 din 22 mai 2009 s-a emis cu încălcarea principiului neretroactivității legii, respectiv înaintea intrării în vigoare a Normelor metodologice din 24.X.2007 de aplicare a O.G. nr. 79/2003, astfel încât nu se putea solicita completarea rubricilor procesului-verbal în temeiul unor prevederi legale inexistente în momentul emiterii Notei de informare, aspect de nelegalitate a actelor administrative ce atrage nulitatea acestora, prima instanță omițând să se pronunțe asupra acestui mijloc de apărare.

Ultima critică a recurentei privește recalificarea greșită și nemotivată de către instanța de fond a Notei de informare nr. 7/43372006 a DLAF, considerată drept operațiune administrativă ce a stat la baza întocmiri procesului-verbal de constatare nr. 5502/2009 și a Deciziei nr. 10622/2009 de către intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, așa cum a fost calificată prin încheierea din 21 aprilie 2010, situație în care putea fi examinată legalitatea acesteia, conform motivelor invocate de recurentă în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, spre deosebire de interpretarea dată prin considerentele sentinței recurate, ca simplă sesizare de pornire a verificării de către intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în acest caz nemaiputând fi supusă controlului jurisdicțional. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii. 2. Apărările intimaților Prin întâmpinările formulate de DLAF București și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit precum și prin concluziile reprezentantului acestei ultime instituții s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Aceleași concluzii s-au formulat și de Guvernul României și Secretariatul General al Guvernului, care prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat menținerea soluției de constatare a lipsei calității procesuale pasive a acestor instituții. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: A) Situația de fapt În temeiul Legii nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001 s-a încheiat la data de 02.09.2003 între intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (fostă Agenție SAPARD), în calitate de autoritate contractantă și recurenta-reclamantă SC MTR E. SRL Câmpineanca, în calitate de beneficiar, contractul C1.141024100011, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în valoare de 3.720.666,3370 RON (37.206.663.370 lei vechi) reprezentând 50% din valoarea realizării proiectului "Înființare Combinat de vinificație în comuna Câmpineanca, județul Vrancea", contribuția financiară a Comunității Europene fiind de 75%, iar cea națională de 25%, ambele gestionate de Ministerul Finanțelor Publice, conform O.U.G. nr. 63/2009, proiectul fiind pus în funcțiune la 10 septembrie 2004. Prin nota de informare nr. 7/433/2006 emisă de Departamentul de Luptă Antifraudă și Adresa D/004648 din 25 mai 2009 a Oficiului European de Luptă Contra Fraudei (OLAF) înregistrată la sediul intimatei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit sub nr. 11392 din 1 iunie 2009 s-au sesizat nereguli în implementarea proiectului de către recurenta-reclamantă, prin procesul-verbal nr. 5502 din 16 martie 2009 încheiat de intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, constatându-se încălcarea contractului de finanțare și nerespectarea prevederilor din Ghidul solicitantului Măsura 1.1. impuse recurentei-beneficiare de la întocmirea cererii de finanțare. Neregulile reținute de autoritatea intimată priveau atât achiziția lucrărilor de construire a Halei Combinatului de Vinificație (inexistența a 3 cereri de ofertă/invitații de participare și a minim 3 oferte de realizare a lucrărilor, prezentarea unor documente nereale autorității contractante, ofertele nu menționau îndeplinirea condițiilor de selecție, un ofertant avea datorii la bugetul de stat și al asigurărilor de stat, iar adjudecătorul a inclus în ofertă lucrări neprevăzute în caietul de sarcini), dar și nereguli în executarea contractului: neconstituirea garanției de bună execuție în cuantum de 2% de către antreprenorul general, care a subcontractat o parte din lucrări și a prezentat documente nereale autorității contractante. Prin Notificarea nr. 5554 din 17 martie 2009, intimata a anunțat încetarea prin reziliere a contractului. Contestația recurentei-reclamante împotriva procesului-verbal de control nr. 5502 din 16 martie 2009 ce constituie și titlu de creanță pentru debitul de 3.369.455,02 RON și a notificării nr. 5554/2009 a fost respinsă prin Decizia nr. 10622 din 22 mai 2009 a intimatei. B. Argumente pentru respingerea recursului. Prima critică formulată de recurentă, care vizează încălcarea dreptului său la apărare, prin nesocotirea dreptului său de a fi ascultată, de a formula obiecțiuni la actul de control, de a-și exprima punctul de vedere, este nefondată. Dispozițiile legale invocate de recurentă, art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., se aplică în cadrul unui control fiscal obișnuit asupra unui contribuabil român. În speță recurenta a executat un proiect finanțat în proporție de 50% din fonduri SAPARD, acoperite în proporție de 75% din Comunitatea Europeană și 25% din resurse naționale, asumându-și obligația respectării dispozițiilor legale în materie, care conțin reguli stricte de conformare pentru beneficiarii fondurilor SAPARD, dar și pentru autoritățile învestite cu prerogative de a supraveghea și controla implementarea proiectelor astfel finanțate, pe toată perioada de execuție, la care se adaugă încă 5 ani de monitorizare, fondurile nerecuperate de la beneficiarii culpabili în 2 ani ajungând să greveze bugetul statului, conform art. 14 din Secțiunea A a Legii nr. 316/2001. Potrivit art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 1306/2007, "autoritățile competente în gestionarea fondurilor comunitare au obligația identificării neregulilor prin toate mijloacele administrative, luând în considerare și sesizările interne sau externe", iar art. 11 alin. (1) din același act normativ prevede că "autoritățile competente în gestionarea fondurilor comunitare sunt: obligate să declanșeze procedura de constatare și recuperare a creanțelor bugetare rezultate ca urmare a debitelor stabilite de Comisia Europeană". Art. 2 alin. (13) din H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare și a fondurilor de cofinanțare utilizate necorespunzător prevede că "în cazul actului de control transmis de DLAF, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente va proceda la stabilirea și individualizarea obligațiilor de plată și emiterea titlului de creanță, rubricile din procesul-verbal de constatare urmând a fi completate în conformitate cu cele constatate prin actul DLAF". Aceste prevederi specifice controlului derulării investițiilor executate cu fonduri SAPARD sunt derogatorii de la dreptul comun, respectiv de la art. 2, alin. (2) privind comunicarea structurii controlate, a datei, scopului și duratei verificării efectuate de reprezentanții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, excepția fiind instituită în scopul recuperării rapide a prejudiciului adus bugetului Comunității Europene și/sau sumelor de cofinanțare de la bugetul de stat, printr-o cheltuială neeligibilă, sau utilizarea nepotrivită, ori incorectă, a sumelor provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană. De altfel, recurenta-reclamantă și-a exercitat dreptul de apărare în cadrul contestației administrative, când a avut posibilitatea să-și exprime argumentele, punctul de vedere, procedura rapidă și fermă de control în cazul sesizării unor nereguli în folosirea finanțărilor SAPARD nepermițând tergiversări și nici anunțarea beneficiarului suspectat de nereguli. Conform art. 2 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, "Pe parcursul activităților de verificare, structura verificată are dreptul să formuleze observații, care se analizează de echipa de verificare", recurenta neputându-și invoca propria culpă, de a nu-și fi exercitat dreptul la apărare prevăzut de lege. Nu pot fi reținute nici susținerile vizând încălcarea principiului dreptului la apărare în dreptul comunitar întrucât exercitarea dreptului la apărare era prevăzută de dispoziții legale specifice, în cadrul procedurii speciale de control derulate împotriva recurentei, aceasta neputându-și invoca propria pasivitate în valorificarea unui drept. Pe de altă parte, competența reglementării procedurilor fiscale din fiecare stat membru reprezintă o atribuție a autorităților naționale, în speță fiind vorba de o procedură specială de recuperare a fondurilor comunitare nerambursabile și a cofinanțării aferente, utilizate necorespunzător de recurentă, așa cum deja s-a arătat, procedură căreia i s-a recunoscut o reglementare derogatorie de la dreptul comun. Principiul dreptului de apărare recunoscut de legislația europeană nu are caracter absolut, nerespectarea acestuia neputând să atragă automat anularea actului de control sau a deciziei pronunțate. Astfel, în cauza C301/87 Republica Franceză împotriva Comisiei Comunităților Europene s-a reținut că "acest principiu presupune ca statul membru în cauză să aibă posibilitatea de a-și prezenta în timp util punctul de vedere privind observațiile care sunt prezentate de părțile terțe interesate în conformitate cu art. 93 alin. (2) din Tratat". În aceeași hotărâre CJUE a subliniat "Pentru ca o asemenea încălcare a dreptului la apărare să atragă după sine anularea deciziei, este necesar să se demonstreze că, în absența acestei nereguli, procedura ar fi putut conduce la un rezultat diferit", ceea ce nu este cazul în speță, deoarece observațiile recurentei prezentate în cadrul contestației administrative, dar și pe parcursul soluționării cauzei la instanța de fond și în recurs nu conțin nicio informație suplimentară față de cele cunoscute de intimate. De altfel, prin Rechizitoriul din 21 iunie 2011 DNA - Serviciul Teritorial Galați a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a administratorului recurentei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, confirmându-se astfel că nu este vorba de o acțiune abuzivă de control împotriva recurentei, ci de derularea unei proceduri legale de control pentru utilizarea incorectă a fondurilor aferente. 2. Cu privire la reținerea pretins greșită a neregulii subcontractării, nefiind încălcate nici dispoziții legale sau contractuale, întrucât subcontractarea s-a făcut de către antreprenorul general și nu de către beneficiarul finanțării, pe care legea nu-l obliga să includă o clauză de interzicere și contractul de antrepriză, se constată că cele susținute de recurentă sunt nefondate. Art. 1(1) paragraful 4 din Anexa I Prevederi Generale la contractul de finanțare încheiat de recurentă cu intimata SAPARD prevedea că "Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața Autorității Contractante pentru implementarea proiectului. Subcontractarea vreunei părți din proiect este strict interzisă". În procedura de derulare a proiectului finanțat din fonduri SAPARD beneficiarul sprijinului financiar nerambursabil organizează cererile de oferte pentru achizițiile prevăzute în proiect și are rolul de autoritate contractantă în raport cu fiecare dintre ofertanții adjudecatari, având obligația de a respecta dispozițiile Legii nr. 316/2001 și cele din contractul de finanțare. Recurenta-reclamantă MTR E. SRL a organizat licitație pentru realizarea lucrărilor de construcții la combinatul de vinificație din comuna Câmpineanca, adjudecatara SC L.I. SRL care nu avea dotarea tehnică pentru realizarea lucrărilor de construcții și nici personal calificat, întrucât la licitație nu s-au prevăzut criterii de selecție în acest sens, procedând la subcontractarea lucrărilor către o altă societate - SC L.C. SRL. Din procesul-verbal de constatare întocmit de intimata APDRP la 16 martie 2009 rezultă că recurenta a prezentat autorității contractante documente din care rezulta că lucrările de construcție a combinatului de vinificație s-au realizat de către adjudecatara concursului de oferte SC L.I. SRL, deși acestea au fost executate de SC L.C. SRL, pentru prețul de 12.506.707.780 (fără TVA), față de suma decontată de recurentă, de 28.016.828.739. Odată ce recurenta și-a asumat obligația contractuală de a nu diviza contractul și de a nu subcontracta lucrările, condiție obligatorie pentru a beneficia de fondurile nerambursabile, trebuia să ia toate măsurile pe care un executant de bună-credință și cu minimă diligență le-ar fi putut prevedea pentru a îndeplini această obligație, cea mai simplă fiind aceea de a insera în contractul de antrepriză o clauză care să interzică subcontractarea. Recurenta nu numai că nu a procedat astfel, dar a indus în eroare autoritatea contractantă, cu privire la adevăratul executant al lucrărilor, pentru a acoperi diferența de preț dintre cel plătit din fonduri SAPARD și cel efectiv plătit realului executant, ori nimeni nu-și poate invoca propria culpă în valorificarea unui drept. Prin contractul de finanțare încheiat cu intimata SAPARD la 2 septembrie 2003 recurenta s-a obligat să desfășoare proiectul cu fonduri nerambursabile pe proprie răspundere, așa cum rezultă din art. 1(3) din contract, adică, în cazul înregistrării unei neregularități din culpa sa, cheltuială neeligibilă, conform art. 14(1) pct. B din Anexa 1 - Prevederi Generale la contractul de finanțare, să restituie integral valoarea finanțării primite nejustificat din partea Autorității Contractante, obligație prevăzută la art. 17(4) din Anexa I - Prevederi generale la Contractul de finanțare. 3. Critica recurentei care vizează prescrierea dreptului intimatei SAPARD de a acționa administrativ împotriva sa, întrucât s-a depășit termenul de prescripție de 4 ani de la data săvârșirii abaterii reglementat de art. 3, parag. 1 și 2 din Regulamentul CE Euratom 2988/1995 este nefondată, întrucât alin. (3) din același text acordă statelor membre facultatea de a aplica un termen de prescripție mai lung: "Statele membre își păstrează posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât cel prevăzut în alin. (1)". În calitate de stat membru al UE, România a reglementat un termen de prescripție de 5 ani de la data închiderii programului, dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare, prin art. 11 2 din O.G. nr. 79/2003, așa cum a fost modificat prin O.G. nr. 12/2007 (M. Of. nr. 84/02 februarie 2007) și O.G. nr. 20/2008. Susținerile recurentei că prin noul termen de prescripție se încalcă principiul neretroactivității sunt nereale, deoarece și anterior termenul de prescripție pentru recuperarea creanțelor bugetare era tot de 5 ani, așa cum rezultă din coroborarea Capitolului II - Modalități de stingere a creanțelor bugetare din O.G. nr. 79/2003, cu Capitolul III - Recuperarea creanțelor bugetare, din H.G. nr. 1510/2003 (act normativ în vigoare la momentul semnării contractului cu recurenta) raportate la dispozițiile art. 21, 83 și urm. din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, termen care începea să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor în care s-a născut creanța. În cazul recurentei termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2005, deoarece creanța bugetară s-a născut la data ultimei plăți necuvenite în contul recurentei, în baza contractului de finanțare, respectiv 18.X.2004 și expiră la 1 ianuarie 2010. Potrivit art. 2(2) alin. (2) din contractul cadru C1 141024100011 încheiat între recurentă și intimata SAPARD de acordare a ajutorului financiar nerambursabil "Durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuție a proiectului (care era de 8 luni conform art. 2(2) alin. (1) din contract și expiră la 30 septembrie 2004, la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăți făcută de autoritatea competentă". Conform art. 3(1) din Anexa I la contractul de finanțare "Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și selecție înscrise în cererea de finanțare" iar art. 17(4) dispune că "în cazul înregistrării unei neregularități rezultate din culpa beneficiarului, acesta are obligația să restituie integral valoarea finanțării permite din partea Autorității contractante în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării". Art. 17. (1) din Anexa I clarifică noțiunea de "neregularitate" în accepțiunea părților contractante, ca reprezentând "orice încălcare a prevederilor contractului și a Acordului Mutual de Finanțare ratificat prin Legea nr. 314/2001". Față de clauzele contractului de finanțare prezentate anterior, rezultă că termenul de constatare a eventualelor neregularități era de 5 ani de la data ultimei plăți, conform art. 2(2) din contract, respectiv de 5 ani, începând cu data de 18.X.2004 și expiră la 18.X.2009. În concluzie, în raport de dispozițiile legale și contractuale, procesul-verbal de constatare întocmit de intimata APDRP la data de 16 martie 2009 înregistrat la nr. 5502 s-a încheiat în termenul legal de prescripție a dreptului intimatei de a acționa administrativ asupra recurentei, în sensul de a constata neregularitățile în derularea contractului de finanțare nerambursabilă. 4. Ultimele motive de recurs vizează sesizarea DLAF din Nota de informare nr. 7/433/2006, despre care se susține că a fost preluată automat și nelegal în procesul-verbal de constatare 5502 din 16 martie 2009, întocmit de APDRP în temeiul art. 2 alin. (13) din Normele metodologice din 24 octombrie 2007 de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 130 din 24 octombrie 2007 cu încălcarea principiului neretroactivității, deoarece Normele nu existau în 2006, la data emiterii Notei de informare. Critica recurentei este nefondată, deoarece textul art. 2 alin. (13) din Normele metodologice din 24 octombrie 2007 privesc o chestiune de procedură, care este de imediată aplicare (de completare a procesului-verbal de constatare de către autoritatea competentă în gestionarea fondurilor comunitare în concordanță cu cele stabilite prin actul DLAF) neputându-se vorbi de încălcarea principiului neretroactivității, în condițiile în care procesul-verbal de constatare 5502 s-a întocmit de intimata APDRP la 16 martie 2009, iar textul Normei prezentat anterior a intrat în vigoare la 24 octombrie 2007 prin publicare în M. Of. nr. 753/6 noiembrie 2007. Având în vedere procedura de derulare a proiectelor finanțate prin Programul SAPARD, implementarea proiectelor și derularea contractelor de finanțare pe perioada executării proiectului, la care se adaugă 5 ani de monitorizare, formează obiectul unor controale desfășurate de mai multe instituții: APDRP prin Direcția Control Antifraudă, la sesizare, sau pe procedura obligatorie de eșantion, Curtea de Conturi, DLAF din cadrul Guvernului, DNA sau Oficiul European de Luptă Antifraudă din cadrul Comisiei Europene, în scopul combaterii corupției, fraudei și altor activități necorespunzătoare în utilizarea fondurilor europene. Orice modificare a competențelor și procedurilor de verificare a acestor instituții intervenită în timpul derulării contractelor de finanțare nu ar putea fi invocată de beneficiarii fondurilor nerambursabile ca nefiind cunoscută la data încheierii contractelor, deoarece aceștia nu au niciun drept de a dispune asupra modalităților de control, ci au obligația de a respecta întocmai criteriile de eligibilitate și selecție înscrise în cererea de finanțare și în contract, inclusiv de a furniza toate informațiile tehnice sau de natură financiară solicitate cu prilejul controalelor. Nu există nicio contrazicere între calificarea dată de instanță Notei de informare DLAF 71433/2006, asupra căreia s-a pronunțat ca fiind act preparator al procesului-verbal nr. 5502 din 16 martie 2009 încheiat de APDRP, dezlegare dată prin încheierea de ședință din 21 aprilie 2010 și calificarea de "simplă sesizare de pornire verificări" dată acestei Note în considerentele sentinței atacate. Prin această ultimă denumire se concretizează noțiunea generală de "act preparator" sau "operațiune administrativă" care, deși nu are o reglementare legală, este unanim acceptată în doctrină ca prezentând o operațiune materială care precede sau urmează unui act administrativ, a cărei caracteristică esențială este că nu produce singură efecte juridice. Or, Nota DLAF 7/433/2006 are tocmai acest rol, de a pregăti începerea controlului, fără ca ea însăși să genereze efecte juridice. Prin urmare, nefiind vorba de vreo modificare a celor statuate de instanță prin încheierea menționată anterior, nu se justifică nici revenirea la măsura de a nu se verifica legalitatea acestui act preparator. 4. Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 invocate de recurentă, în temeiul art. 312 alin (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.