- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 11 noiembrie 2010
Decizia nr. 5993/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva deciziei nr. 731 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 731R din 10 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.N. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs fără a indica temeiul de drept. Față de exercitarea recursului împotriva unei hotărâri irevocabile, Înalta Curte a pus în discuție inadmisibilitate a căii de atac, aspect sub care urmează a fi soluționată cauza. Astfel, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot face obiectul recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională". De asemenea, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.
civ., au caracter irevocabil, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. In speță, hotărârea atacată este irevocabilă și potrivit textelor procedurale menționate, aceasta nu mai poate fi supusă cenzurii de legalitate pe calea recursului. Drept consecință, este inadmisibil recursul declarat în cauză împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul T.N. împotriva deciziei nr. 731R din 10 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.