ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2506/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 12352/63/2011, printre altele, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatei M.M. (arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 14 din 8 martie 2011, emis de Tribunalul Dolj, secția penală, în dosarul nr. 10852/63/2011).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că măsura arestării preventive dispusă față de inculpată este legală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este mai mare de 4 ani, dar și temeinică, instanța constatând că nu s-au modificat împrejurările de fapt și cele care țin de persoana inculpatei, avute în vedere la luarea și menținerea acestei măsuri, inclusiv poziția cooperantă și de regret a inculpatei.

S-a mai reținut că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura și gravitatea faptei pentru care este acuzată, perioada mare de timp pe care s-au derulat actele materiale ale inculpatei, dar și numărul mare al acestora - 18 acte de traficare a influenței -, valoarea totală mare a sumelor de bani pretinse și primite, împrejurări care pot spori sentimentul de insecuritate ce s-ar crea în rândul opiniei publice în situația în care persoane cercetate pentru o infracțiune de o asemenea gravitate ar fi judecate în stare de libertate, actele de corupție putând fi percepute ca fapte penale minore și care pot aduce beneficii materiale mari.

De asemenea, s-a reținut că, în speță, alte măsuri alternative, neprivative de libertate, nu sunt oportune, în raport de cele motivate dar și în raport de împrejurarea că inculpata a fost condamnată în primă instanță la o pedeapsă privativă de libertate, ca urmare a recunoașterii vinovăției sale, potrivit art. 320 1 C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata M.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentei inculpate și ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuită inculpata, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatei nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.M. împotriva încheierii din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 12352/63/2011. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2011.