ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2506/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 iunie 2011 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 12352/63/2011,

printre altele, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C.

proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatei M.M. (arestată

în baza mandatului de arestare preventivă nr. 14 din 8 martie 2011, emis de

Tribunalul Dolj, secția penală, în dosarul nr. 10852/63/2011).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut, în esență, că măsura arestării preventive dispusă față de inculpată

este legală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă

judecății este mai mare de 4 ani, dar și temeinică, instanța constatând că nu

s-au modificat împrejurările de fapt și cele care țin de persoana inculpatei, avute

în vedere la luarea și menținerea acestei măsuri, inclusiv poziția cooperantă

și de regret a inculpatei.

S-a mai reținut că lăsarea în libertate a inculpatei

prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind

natura și gravitatea faptei pentru care este acuzată, perioada mare de timp pe

care s-au derulat actele materiale ale inculpatei, dar și numărul mare al

acestora - 18 acte de traficare a influenței -, valoarea totală mare a sumelor

de bani pretinse și primite, împrejurări care pot spori sentimentul de

insecuritate ce s-ar crea în rândul opiniei publice în situația în care

persoane cercetate pentru o infracțiune de o asemenea gravitate ar fi judecate

în stare de libertate, actele de corupție putând fi percepute ca fapte penale minore

și care pot aduce beneficii materiale mari.

De asemenea, s-a reținut că, în speță, alte măsuri

alternative, neprivative de libertate, nu sunt oportune, în raport de cele

motivate dar și în raport de împrejurarea că inculpata a fost condamnată în

primă instanță la o pedeapsă privativă de libertate, ca urmare a recunoașterii

vinovăției sale, potrivit art. 320

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a

declarat recurs inculpata M.M., solicitând revocarea măsurii arestării

preventive și continuarea judecății în stare de libertate.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului,

de apărătorul recurentei inculpate și ultimul cuvânt al acesteia au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de

inculpată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că

acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1)

C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când

instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea

măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat

că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpatei.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de

comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de

fond.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim,

firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se

traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii

cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă

cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă

că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție

de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate

rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este

învinuită inculpata, din reacția publică la comiterea unor astfel de

infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte

persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor

respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că

sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în

continuare, privarea de libertate a inculpatei.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpatei nu contravine dreptului la libertate ocrotit de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar

pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea

concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează

aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la

care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri

suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză,

menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție

și nici dreptul inculpatei de a fi judecată într-un termen rezonabil, limitarea

libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de

fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta

inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata

M.M. împotriva încheierii din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 12352/63/2011.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2011.