ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1729/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 16 aprilie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 286/54/2010, s-a dispus

menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei F.N.S. S-a respins cererea

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

S-a amânat cauza la data 18 mai 2010.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut că:

Prin Rechizitoriul

nr. 224/P/2009 din 18 ianuarie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în

judecată - în stare de arest preventiv -  inculpatei F.N.S. - avocat în cadrul

baroului Dolj, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. și

ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea prin

același rechizitoriu s-a dispus și trimiterea în judecată - în stare de

libertate - a inculpatului M.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de

art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt s-a reținut

că la data de 18 decembrie 2009, inculpata F.N.S. a pretins de la martorul

denunțător Ș.G. suma de 10.000 euro reprezentând onorariu de avocat iar suma de

7.000 euro, pentru a-i remite magistraților din cadrul Curții de Apel Craiova

și Tribunalul Dolj spre a-i determina să dispună punerea în libertate sub

control judiciar și, ulterior, să pronunțe o hotărâre favorabilă denunțătorului

în cauza în care este judecat.

La data de 5 ianuarie

2010, a mai pretins în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, suma de

2.000 euro, afirmând că are influență asupra magistraților procurori din cadrul

Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova pentru a-i

determina să nu declare apel în dosarul denunțătorului, primind suma de 10.000

euro în două tranșe, respectiv 3.000 euro la data de 12 decembrie2009 și 7.000

euro la data de 8 ianuarie 2010, când a fost prinsă în flagrant.

Curtea de Apel

Craiova a reținut că din probele administrate în cauză, respectiv, declarațiile

martorilor, procesele-verbale întocmite de investigator, procesul-verbal de

prindere în flagrant, înregistrările audio, video, conferă motive verosimile de

a bănui că inculpata a săvârșit infracțiunea pentru care este trimisă în

judecată, fiind incidente dispozițiile art. 160

b

alin. (2) C. proc.

pen., în sensul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., subzistă.

Împotriva acestei

încheieri, inculpata F.N.S., a declarat recurs solicitând admiterea recursului,

casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea

acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi țara.

Înalta Curte

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel Craiova

dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpată este

nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la această

dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa.

De la această regulă,

există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c).

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost

arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în

materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația

națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se

facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se

poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de

art. 5 parag. 1.

În cauza supusă

analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile

cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile

Convenției.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive".

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a constatat că temeiurile de

fapt și de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Înalta Curte constată

că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările

comiterii faptelor, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea pe care inculpata a săvârșit-o, este pedeapsa cu închisoare mai

mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în

buna desfășurare a justiției.

Fapta reținută în

sarcina inculpatei, de a căuta obținerea de foloase materiale prin traficarea

influenței pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra judecătorilor și

procurorilor de la Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj pentru a-i

determina să pronunțe hotărâri favorabile și respectiv să nu promoveze o cale

de atac în favoarea martorului denunțător, constituie o faptă cu un grad

ridicat de pericol social, care impune menținerea stării de arest a inculpatei.

Înalta Curte conform

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpata F.N.S. împotriva încheierii din 16

aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 286/54/2010.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta-inculpată la cheltuieli judiciare

conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata F.N.S. împotriva încheierii din 16

aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurenta-inculpată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 aprilie 2010.