ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1729/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 16 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 286/54/2010, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei F.N.S. S-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. S-a amânat cauza la data 18 mai 2010. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut că: Prin Rechizitoriul nr. 224/P/2009 din 18 ianuarie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - inculpatei F.N.S.

- avocat în cadrul baroului Dolj, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea prin același rechizitoriu s-a dispus și trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului M.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În fapt s-a reținut că la data de 18 decembrie 2009, inculpata F.N.S. a pretins de la martorul denunțător Ș.G. suma de 10.000 euro reprezentând onorariu de avocat iar suma de 7.000 euro, pentru a-i remite magistraților din cadrul Curții de Apel Craiova și Tribunalul Dolj spre a-i determina să dispună punerea în libertate sub control judiciar și, ulterior, să pronunțe o hotărâre favorabilă denunțătorului în cauza în care este judecat.

La data de 5 ianuarie 2010, a mai pretins în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, suma de 2.000 euro, afirmând că are influență asupra magistraților procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova pentru a-i determina să nu declare apel în dosarul denunțătorului, primind suma de 10.000 euro în două tranșe, respectiv 3.000 euro la data de 12 decembrie2009 și 7.000 euro la data de 8 ianuarie 2010, când a fost prinsă în flagrant. Curtea de Apel Craiova a reținut că din probele administrate în cauză, respectiv, declarațiile martorilor, procesele-verbale întocmite de investigator, procesul-verbal de prindere în flagrant, înregistrările audio, video, conferă motive verosimile de a bănui că inculpata a săvârșit infracțiunea pentru care este trimisă în judecată, fiind incidente dispozițiile art. 160 b alin. (2) C. proc.

pen., în sensul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., subzistă. Împotriva acestei încheieri, inculpata F.N.S., a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi țara. Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel Craiova dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente: Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive". În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a constatat că temeiurile de fapt și de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pe care inculpata a săvârșit-o, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Fapta reținută în sarcina inculpatei, de a căuta obținerea de foloase materiale prin traficarea influenței pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra judecătorilor și procurorilor de la Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj pentru a-i determina să pronunțe hotărâri favorabile și respectiv să nu promoveze o cale de atac în favoarea martorului denunțător, constituie o faptă cu un grad ridicat de pericol social, care impune menținerea stării de arest a inculpatei. Înalta Curte conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata F.N.S. împotriva încheierii din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 286/54/2010.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta-inculpată la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata F.N.S. împotriva încheierii din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2010.