ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4316/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4316/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 245 din 12

august 2010, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a dispus următoarele:

I) În baza art.

257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., a condamnat pe inculpata F.N.S. - fiica lui A. și E. - la pedeapsa

de 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut

aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Potrivit art.

88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive,

de la 9 ianuarie 2010, la zi.

Conform art. 350

C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatei.

S-a confiscat

de la inculpată suma de 3000 euro în echivalent în lei la data plății.

A fost

menținut sechestrul asigurător instituit la data de 15 ianuarie 2010, până la

concurența sumei de 3000 euro asupra contului cu sold disponibil, deschis pe

numele inculpatei F.N.S. la B.C.R. - Sucursala Dolj.

II) În baza art.

26 rap. la art. 257 C. pen. combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I. - fiul lui H. și S., la

pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut

aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b), c) C. pen.

III) Fiecare

inculpat a fost obligat la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 224/P/2009, din 18 ianuarie 2010, al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, s-a

dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatei F.N.S.,

avocat în cadrul Baroului Dolj, fiica lui A. și E., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin același

rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de libertate - și a

inculpatului M.I. - fiul lui H. și S. - pentru săvârșirea infracțiunii prev de art.

26 C. pen. rap. la art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

De asemenea,

prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul

judecător S.A., pentru fapta prev. de art. 254 C. pen., combinat cu art. 7 din

Legea nr. 78/2000, precum și față de inculpata F.N.S. pentru fapta prev. de art.

26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen., combinat cu art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În fapt, în

actul de sesizare s-a reținut că, la data de 18 decembrie 2009, inculpata F.N.S.

a pretins de la martorul denunțător Ș.G. suma de 10.000 euro, reprezentând

onorariu, iar suma de 7.000 euro pentru a-i remite magistraților din cadrul

Curții de Apel Craiova și Tribunalului Dolj spre a-i determina să dispună

punerea în libertate sub control judiciar și, ulterior, să pronunțe o hotărâre

favorabilă denunțătorului în cauza în care era judecat.

La data de 5

ianuarie 2010, inculpata F.N.S. a mai pretins, în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, suma de 2.000 euro, afirmând că are influență asupra

procurorilor din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, pentru a-i

determina să nu declare apel în dosarul denunțătorului, primind suma de 10.000 euro

în două tranșe, respectiv 3.000 euro la data de 12 decembrie 2009 și 7.000 euro

la data de 8 ianuarie 2010, când a fost prinsă în flagrant.

Cauza a fost

înregistrată, la data de 20 ianuarie 2010, pe rolul Curții de Apel Craiova, sub

nr. 286/54/2010, ca urmare a emiterii rechizitoriului.

În cauză, au

fost audiați inculpații F.N.S. și M.I., în ședința de judecată din 19 februarie

2010, și martorii Ș.G., N.O. și P.C.M., în ședința de judecată din 5 martie

2010.

Prin

încheierea din 11 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din Dosarul nr.

2518/1/2010, s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel

București, cauza înregistrăndu-se sub nr. 4577/2/2010.

În

continuarea judecății, s-a procedat la audierea martorilor M.I. și P.C., iar cu

privire la ceilalți martori lipsă, având în vedere acordul apărării și

acuzării, s-a apreciat că nu mai este necesară ascultarea lor în pretoriul

instanței, declarațiile date de aceștia în cursul urmăririi penale fiind la

dosarul cauzei.

Analizând,

prin coroborare, întreg materialul probator administrat în cauză, instanța de

fond a reținut următoarele:

La data de 16

decembrie 2009, au fost prezentate Tribunalului Dolj, cu diverse afaceri

judiciare, mai multe persoane private de libertate din Penitenciarul de Maximă

Siguranță Craiova, printre care s-a aflat și martorul denunțător Ș.G., ce urma

a fi audiat ca martor în Dosarul nr. 9519/63/2009 al Tribunalului Dolj, în care

era cercetat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, inculpatul -

arestat preventiv O.B.

Escorta care

a prezentat instanței persoanele private de libertate a fost formată din

agenții M.I. - șef escortă, N.L., A.C., S.C., B.T., M.C. și C.M.

Prezența

martorului denunțător la Tribunalul Dolj a atras nedumerirea avocatului N.O. întrucât,

în ziua respectivă, nu era stabilit vreun termen de judecată în dosarul lui Ș.G.

și care, pentru a se lămuri, a avut discuții atât cu M.I., cât și cu

denunțătorul, cu încuviințarea completului de judecată.

După ce

martorul N.O. a revenit pe banca avocaților, Ș.G. a observat că o persoană de

sex feminin, pe care nu o cunoștea și care stătea pe bancă, lângă avocatul său,

a început să privească insistent, și că femeia, identificată ulterior ca fiind

inculpata F.N.S., părea să stea de vorbă despre persoana sa cu avocatul N.O.

Absența din

sala de judecată a apărătorului ales al inculpatului O.B. - avocat F.G. - a

făcut ca, pentru o perioadă de timp, ședința de judecată să fie suspendată, iar

martorul denunțător să fie scos din sala de judecată și dus în camera de arest

din instanța Tribunalului Dolj.

Imediat după

aceea, inculpata F.N.S. a părăsit și ea sala de judecată, deplasându-se până la

camera unde era cantonată escorta, cerând să stea de vorbă cu șeful escortei, M.I.

Potrivit declarațiilor inculpaților, aceștia se cunoșteau, prin prisma

îndatoririlor de serviciu, de mai mulți ani.

Inculpata F.N.S.

i-a cerut inculpatului M.I. să dea martorului denunțător cartea sa de vizită și

să-i comunice că ea poate obține punerea în libertate sub control judiciar și o

pedeapsă favorabilă, întrucât are legături cu magistrații craioveni, dându-i de

înțeles că îl va recompensa cu bani dacă acceptă să intermedieze această

relație. Niciunul dintre agenții ce au format escorta nu își amintesc să-i fi

văzut pe cei doi inculpați stând de vorbă.

Martorul B.V.E.

a observat că, între cei doi, a avut loc o discuție pe holurile uneia dintre

instanțele de judecată, după ce, inițial, a declarat că discuția a avut loc la

16 decembrie 2009, ulterior, a revenit și a declarat că cele observate de el

s-au petrecut la Tribunalul Dolj, în 18 decembrie 2009, când s-a apropiat de

locul în care cei doi se aflau cu intenția de a cere avocatei o consultație

într-un litigiu în care avea interes. Martorul a declarat că nu a auzit ce au

discutat, deplasându-se spre aceștia doar când a constatat că urmează să se

despartă, precum și faptul că inculpata F.N.S. i-a cerut să o contacteze spre a

discuta despre litigiul său, la începutul anului 2010, înmânându-i o carte de

vizită, pe care martorul a arătat-o inculpatului M.I., care i-a spus „să nu te

iei de ea, că e prietena mea".

După

redeschiderea ședinței de judecată, în dosarul inculpatului O.B., denunțătorul

Ș.G. a fost audiat ca martor de către completul de judecată. Observând că, de

pe banca avocatului, inculpata F.N.S. îl privește insistent,

martorul-denunțător și-a îndreptat și el privirea spre aceasta, moment în care,

inculpata a făcut gestul de a duce o mână la ureche, Ș.G. înțelegând că

așteaptă să-i dea un telefon. De menționat că, în dosarul în care Ș.G. fusese

audiat ca martor, inculpata asigura asistența juridică martorei M.C.

În timp ce

era scos din sala de judecată de către inculpatul M.I. (șeful escortei), acesta

i-a cerut denunțătorului, vorbind în șoaptă, să facă în așa fel încât să rămână

ultimul la percheziția corporală ce se efectuează, potrivit regulamentului

penitenciarului, în camera denumită „filtru", înainte de introducerea

arestaților în spațiul de detenție.

Procedând

astfel, martorul denunțător a rămas singur cu inculpatul M.I. în camera de

percheziție din incinta Penitenciarului Craiova. Cu acest prilej, inculpatul M.I.

i-a dat denunțătorului cartea de vizită a inculpatei F.N.S., comunicându-i că

aceasta are relații printre magistrații din Craiova, pe lângă care poate

interveni spre a obține punerea sa în libertate și o pedeapsă favorabilă în

dosarul în care era cercetat.

După această

discuție, inculpatul M.I. a însoțit spre Sectorul de deținere nr. 3 cele 7

persoane private de libertate ce făcuseră deplasarea la Tribunalul Dolj,

printre care se afla și martorul denunțător.

La data de 17

decembrie 2009, Ș.G. a apelat-o pe inculpata F.N.S. la numărul de telefon

înscris în cartea de vizită, și aceasta i-a promis că va trece în ziua următoare

la penitenciar, pentru a sta de vorbă. în data de 18 decembrie 2009, inculpata

s-a prezentat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, unde a depus

împuternicirea avocațială, solicitând să stea de vorbă cu arestatul preventiv Ș.G.

Din conținutul

convorbirii pe care inculpata și denunțătorul au avut-o, a rezultat că

inculpata F.N.S. știa deja pentru ce infracțiune fusese trimis în judecată Ș.G.,

că acesta fusese prins în flagrant, în timp ce primea o sumă de bani de la cel

care îl denunțase, că la dosarul său existau probe rezultate din interceptarea

și înregistrarea de convorbiri telefonice. A mai rezultat că inculpata F.N.S. îl

observase pe Ș.G. în sala de judecată, în data de 16 decembrie 2009, și că

vârsta (62 ani) și seriozitatea martorului-denunțător fuseseră factorii ce o

determinaseră să își îndrepte atenția asupra sa.

A rezultat,

de asemenea, că relația pe care cei doi interlocutori urmau să o stabilească,

se baza pe aprecierile făcute de inculpatul M.I. asupra fiecăruia dintre ei,

inculpata F.N.S. comunicând martorului denunțător că M.I. îl prezentase ca

fiind un „om serios", iar Ș.G. comunicându-i inculpatei că M.I. o

prezentase ca pe o persoană „cu mari relații la completele de judecată".

Niciun

moment, pe parcursul convorbirii din 18 decembrie 2009, inculpata F.N.S. nu a

dezmințit afirmațiile făcute de coinculpatul M.I. la adresa sa cu privire la

influența de care s-ar bucura pe lângă magistrați ci, mai mult, în repetate

rânduri, l-a atenționat pe Ș.G. că despre aceste lucruri nu trebuie să mai

discute cu nici o persoană, nici direct cu deținuții împreună cu care împarte

camera, nici prin telefon cu vreo rudă sau prieten și, cu atât mai puțin, cu

apărătorul său ales - N.O. - fost procuror militar. L-a atenționat, de

asemenea, că pe parcursul derulării relației pe care tocmai o stabileau,

martorul denunțător urma a fi strict monitorizat de inculpatul M.I., pentru ca

cei doi - inculpată și coinculpat - să știe dacă martorul comunică altor

persoane conținutul discuțiilor pe care le va avea cu inculpata.

Odată

stabilit cadrul confidențial înlăuntrul căruia relația inculpatei cu martorul

denunțător se va derula, aceasta i-a pretins martorului Ș.G. suma de 10.000

euro, precizând că 3.000 euro reprezintă onorariul de avocat și 7.000 euro

pentru a interveni pe lângă judecătorii din cadrul Curții de Apel Craiova spre

a dispune punerea sa de îndată sub control judiciar. A precizat că nu este

interesată să facă demersuri pe lângă judecătorii de la Tribunalul Dolj,

competenți a soluționa pe fond cererea de liberare sub control judiciar,

întrucât hotărârea acestei instanțe este supusă căii de atac a recursului,

Curtea de Apel Craiova fiind instanța unde va face intervențiile, pentru că

hotărârea adoptată aici este definitivă.

L-a lăsat

astfel pe martor să înțeleagă că inculpata are relații și la Tribunalul Dolj

dar că, pentru cererea de liberare sub control judiciar, influența sa trebuia

exercitată la Curtea de Apel Craiova.

În timp ce

discutau, inculpata F.N.S. a completat contractul de asistență juridică din 18

decembrie 2009, în care a menționat suma de 3.000 euro, cu titlu de onorariu și

10.000 euro, în caz de „câștig de cauză". După completare, a intenționat

să-l treacă martorului denunțător printr-o fantă din geamul care îi despărțea,

dar apoi a renunțat, contractul fiind ulterior găsit la locuința inculpatei,

nesemnat de client. Înainte de a se despărți, cei doi au stabilit că, în

perioada ce va urma, inculpata să fie contactată de o rudă a martorului

denunțător.

În

după-amiaza de 18 decembrie - ora 18:04:01, inculpata a fost contactată de

coinculpatul M.I. de la postul telefonic, prilej cu care inculpata F.N.S. i-a

comunicat că stabilise cu Ș.G. ca acesta să ia legătura cu un verișor de-al

său, care să-l viziteze la penitenciar pentru a-i comunica ce sumă de bani

trebuie să-i remită și, după aceea, să o contacteze telefonic pe inculpată. L-a

asigurat pe inculpatul M.I. că, după ce se va întâlni cu verișorul, să se

întâlnească și cu el, pentru a-i spune „sărbători fericite", fiind evident

că M.I. aștepta și inculpata era de acord să-i remită o parte din banii pe care

avocata urma a-i primi de la ruda denunțătorului.

Având în

vedere aspectele rezultate din convorbirile telefonice și ambientale,

interceptate și înregistrate prin ordonanța nr. 224/P/2009 din 21 decembrie

2009, s-a dispus autorizarea ofițerului de poliție judiciară N.T., din cadrul

D.N.A. - Serviciul Tehnic, de a efectua, în calitate de investigator cu

identitare reală, activități de cercetare penală specifice în materia

infracțiunilor de corupție.

În temeiul

dispozițiilor ordonanței procurorului, la data de 21 decembrie 2009, ora

15:46:15, investigatorul cu identitate reală a contactat-o telefonic pe

inculpata F.N.S., care i-a comunicat că se află pe Valea Prahovei, și i-a cerut

să revină cu un telefon în 28 decembrie 2009.

La data de 28

decembrie 2009, ora 10 august 48, inculpata a fost contactată la telefon de

investigatorul cu identitate reală, căruia i-a cerut să se întâlnească în

Craiova, iar la ora 15:18:18 au avut din nou o convorbire telefonică explicând

investigatorului cum să ajungă la sediul S.I.F. Oltenia.

După cum

rezultă din conținutul procesului-verbal din 28 decembrie 2009, întocmit de

investigatorul cu identitate reală, acesta s-a întâlnit cu inculpata în jurul

orei 15,24, în apropierea sediului S.I.F. Oltenia, de unde au mers - la

sugestia inculpatei - în incinta localului P. amplasat vis-a-vis de clădirea

S.I.F. Oltenia.

Din

conținutul convorbirii pe care au avut-o în local, a rezultat că inculpata F.N.S.

a comunicat denunțătorului că fusese recomandată martorului Ș.G. de o persoană

care își desfășoară activitatea în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță

Craiova, asigurându-l pe investigator - ce s-a prezentat cu numele D. - că va

face tot ce este necesar pentru a obține punerea în libertate a denunțătorului.

A afirmat că nu este suficient ca apărătorul acestuia să se limiteze la

efectuarea formalităților legal obișnuite, ci este necesar „să intri și pe ușa

din spate".

Pentru a-l

convinge și pe D. că are influență reală asupra magistraților, inculpata F.N.S.

a precizat că Ș.G. are noroc „de o judecătoare ca lumea", care „îi dă cu

suspendare și îl pune de îndată în libertate", susținând că „sunt și

judecători unde nu poți" și, exemplificând, s-a referit la un dosar penal

strămutat de la Tribunalul Sibiu, dosar în care „am fost la una M. și n-am

putut să fac". Deci, o sută de mii! N-am putut.".

În localul P.,

investigatorul cu identitate reală a remis inculpatei F.N.S. suma de 3.000

euro, compusă din 30 de bancnote din cupiura de 100 euro, consemnate în

procesul-verbal prin care procurorul a pus la dispoziția investigatorului suma

de 3.000 euro, pentru a o remite inculpatei.

Inculpata F.N.S.

a primit banii și i-a introdus în geanta personală, comunicând investigatorului

cu identitate reală că, până la data de 12 ianuarie 2010, trebuie să fie

pregătit cu încă 10.000 euro, și chiar mai mult, și asigurându-l că, în

schimbul acestor sume de bani, Ș.G. va primi o pedeapsă privativă de libertate,

cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

Data eronată

a termenului de judecată fixat lui Ș.G. îi fusese comunicată inculpatei de

martorul P.C.M. - avocat în cadrul Baroului de Avocați Dolj.

În discuția

pe care a avut-o cu investigatorul, inculpata F.N.S. a recomandat cu insistență

ca ceea ce discută și fac să fie strict confidențial, iar prin telefon să

discute „codificat". S-a întocmit la data de 07 ianuarie 2010,

procesul-verbal de redare a conținutului dialogului ambiental, purtat la 28

decembrie 2009, de către investigator și inculpată.

După ce s-a

despărțit de investigator, inculpata F.N.S. s-a deplasat la domiciliul său, iar

ulterior, la circa 15 minute, cu ajutorul unui taxi, s-a deplasat la sediul P.B.

- Sucursala Craiova, în scopul de a efectua cu suma de 3.000 euro o rambursare

anticipată, parțială, a unui credit contractat pe cabinetul de avocat la data

de 10 iulie 2009. În 29 decembrie 2009 nu s-a deplasat decât la sediul

aceleiași bănci, unde a discutat cu o angajată a acesteia și, de aici, a mers

la B.C. unde s-a întâlnit cu sora sa - F.C. - de la care a primit suma de 5.000

lei, necesară pentru rambursarea creditului.

La ora 15,00,

inculpata F.N.S. a revenit la sediul P.B., a preschimbat în lei suma de 3.000 euro,

și a adăugat suma de 5.000 lei primită de la sora sa, achitând astfel integral

creditul contractat.

La aceeași

dată, a fost apelată telefonic de Ș.G., căruia i-a promis că îl va vizita la

penitenciar în data de 30 decembrie, din conținutul procesului-verbal de

supraveghere operativă, rezultând că la 29 decembrie 2009 ora 1235, inculpata F.N.S.

se afla în incita I.P.J. Dolj, iar la ora 15,45, s-a prezentat la Penitenciarul

de Maximă Siguranță Craiova, depunând împuternicire avocațială și solicitând să

discute cu Ș.G.

Din

conținutul convorbirii ambientale interceptate și înregistrate în baza

autorizației nr. 10/2009 a Curții de Apel Craiova, a rezultat că inculpata F.N.S.

a susținut că, la momentul la care martorul denunțător o contactase telefonic,

se afla în locuința judecătorului S.A. din cadrul Tribunalului Dolj, care era

judecătorul desemnat cu soluționarea dosarului în care Ș.G. era cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și că tocmai discuta cu aceasta

situația arestatului preventiv.

Inculpata F.N.S.

a pretins că fusese colegă cu judecătorul mai sus menționat și că, în ziua de

05 ianuarie 2010, aceasta îi va comunica ce sumă de bani pretinde pentru a

dispune condamnarea lui Șutoi Gheorghe la pedeapsa închisorii cu suspendarea

condiționată a executării.

La data de 05

ianuarie 2010, inculpata F.N.S. s-a deplasat la penitenciar, unde a prezentat

împuternicire avocațială, din procesul-verbal de redare a convorbirii

ambientale rezultând că inculpata a pretins către denunțător că judecătorul S.A.

ceruse suma de 10.000 euro pentru a soluționa favorabil dosarul lui Ș.G. și,

pentru că acesta din urmă a atenționat-o cu privire la faptul că se

înțeleseseră inițial pentru o altă sumă care includea și onorariul de avocat,

i-a spus că așteaptă să primească de la D. doar suma de 7.000 euro, întrucât

banii trebuie să ajungă la judecător până la termenul din 11 ianuarie 2010.

Temerile

denunțătorului, în sensul că hotărârea ce urma a fi dispusă de S.A. era supusă

cenzurii Curții de Apel Craiova, au fost înlăturate de către inculpata F.N.S. care

a susținut că va face astfel încât dosarul să cadă la unul dintre cele două

complete cu care se află în bune relații, precum și faptul că ar fi posibil ca

dosarul nici să nu ajungă pe rolul Curții de Apel Craiova, dacă ar motiva, printr-o

„atenție de 1.000 - 2.000 euro", două magistrate-procuror de la D.N.A. -

Serviciul Craiova, care se numără printre relațiile sale, spre a nu declara

apel. Înainte de a se despărți de denunțător, inculpata F.N.S. i-a comunicat

acestuia că îi va spune, în data de 06 ianuarie 2010, ce sume de bani pretind

procurorii D.N.A. pentru a nu declara apel.

La această

ultimă dată, inculpata F.N.S. l-a vizitat din nou pe Ș.G. la penitenciar,

depunând împuternicirea avocațială, și i-a cerut acestuia să comunice lui D. că

trebuie să-i dea suma de 7.000 euro pentru a o remite judecătorului S.A.,

precum și suma de 2.000 euro, pentru a remite câte 1.000 euro fiecăreia dintre

cele două magistrate-procuror de la D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, pe

care nu le-a individualizat prin nume și prenume. De asemenea, a susținut că nu

va fi nicio problemă, nici cu șefa Serviciului Teritorial Craiova al D.N.A., pe

care o cunoaște, lăsând să se înțeleagă că se întâlnește cu aceasta la

petreceri.

La data de 07

ianuarie 2010, ora 11:38:16, inculpata F.N.S. l-a apelat telefonic pe investigatorul

cu identitate reală, întrebându-l dacă ajunge în Craiova în ziua respectivă, și

cei doi au convenit să se întâlnească în ziua următoare, în jurul orei 14:00,

iar la ora 13:56:39 a fost apelată de către inculpatul M.I., căruia i-a

comunicat că, în data de 08 ianuarie 2010, după ora 14 „va veni sora ei, iar

coinculpatul i-a spus că o va suna a doua zi, după ora 1500.

La data de 08

ianuarie 2010, ora 13:40, inculpata F.N.S. și investigatorul cu identitate

reală s-au întâlnit în fața sediului Baroului Dolj, de unde au mers în incinta

Restaurantului K., s-au așezat la o masă amplasată în apropierea ușii de acces

în local, discutând despre modul în care inculpata va obține eliberarea din

arest a lui Ș.G., apoi investigatorul cu identitate reală a înmânat inculpatei

suma de 7.000 euro, formată din 8 bancnote de câte 500 euro și 30 bancnote a

câte 100 euro, marcate criminalistic, conform procesului-verbal din 08 ianuarie

2010.

Primind

banii, inculpata F.N.S. i-a introdus, fără a-i număra, în buzunarul exterior

stâng al hainei în care era îmbrăcată, cei doi continuându-și dialogul până la

momentul intervenției echipei operative.

Fiind

întrebată cu privire la motivul prezenței în restaurant, inculpata F.N.S. a

declarat că, în calitate de avocat, primise un onorariu de la un client, în

sumă de 10.000 euro, precizând că banii se află supra sa, și indicând buzunarul

în care îi pusese.

În prezența

martorilor asistenți, banii au fost scoși din buzunarul inculpatei F.N.S.,

folosindu-se mânuși chirurgicale și numărându-se, constatându-se, astfel, că

sunt în sumă de 7.000 euro, formată din 8 bancnote din cupiura de 500 euro și 30

bancnote din cupiura de 100 euro.

S-a procedat

la examinarea bancnotelor cu lampa UV, constatându-se că pe 3 bancnote din cupiura

de 500 euro și pe trei din cupiura de 100 euro, atât pe avers, cât și pe

revers, se află substanță fluorescentă de culoare verde, iar pe reversul

acestor bancnote este inscripționată „Trafic 08 ianuarie 2010". Substanța

fluorescentă de culoare verde s-a observat în spectrul UV și pe degetul mare de

la mâna stângă a inculpatei F.N.S., aspecte consemnate în cuprinsul

procesului-verbal de prindere în flagrant.

Cu prilejul

percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatei F.N.S., în baza

autorizației de percheziție din 08 ianuarie 2010 emisă de Curtea de Apel

Craiova, a fost găsit, în carnetul de contracte de asistență juridică, și

contractul din 20 august 2008, încheiat cu T.A. pentru suma de 100.000 euro, în

care s-a consemnat că s-ar fi achitat cu chitanța din 25 septembrie 2008 suma

de 13.000 euro. Din verificările efectuate a rezultat că T.A., și alții, au

fost cercetați în Dosarul nr. 2053/85/2007 al Tribunalului Dolj, în care s-a

pronunțat sentința penală nr. 406 din 30 septembrie 2009 de către magistratul

judecător M.C., dosarul fiind strămutat de la Tribunalul Sibiu.

Reține

instanța de fond că situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, s-a probat -

pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești - pe baza

următoarelor mijloace de probă: denunțul și declarațiile denunțătorului Ș.G.,

procese-verbale de redare a convorbirilor ambientale purtate de denunțător și

inculpată în datele de 18 decembrie 2009, 29 decembrie 2009, 05 ianuarie 2010 și

06 ianuarie 2010, precum și dintre investigatorul cu identitate reală și

inculpată în datele de 21 decembrie 2009 și 08 ianuarie 2010, procese-verbale

efectuate de investigatorul cu identitate reală privind activitățile

desfășurate în baza ordonanței nr. 225/P din 21 decembrie 2009 a D.N.A. - Serviciul

Teritorial Craiova, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice

efectuate în perioada 17 decembrie 2009 - 08 ianuarie 2010; procesul-verbal de

prindere în flagrant din 08 ianuarie 2010, procesul-verbal de percheziție

domiciliară, procesul-verbal de supraveghere operativă, planșe fotografice

judiciare, copii conforme cu originalul de pe registrul de acces în

Penitenciarul Craiova din datele de 18, 28, 29 decembrie 2009, 05 și 06

ianuarie 2010, copii ale împuternicirilor avocațiale prezentate de inculpată la

penitenciar, declarațiile martorilor P.C.M., N.O., P.C., B.V.E., N.L.M., B.T.G.,

A.C., S.C.C., C.M., M.D.C., declarațiile inculpatului M.I. și declarațiile

inculpatei F.N.S., precum și fișele de cazier judiciar.

În legătură

cu apărările inculpaților, instanța de fond le-a respins ca fiind formale,

atâta timp cât - din ansamblul probator administrat -rezultă cu prisosință

săvârșirea faptelor de către cei doi inculpați. Relevant în acest sens, în

opinia instanței de fond, este dialogul ambiental purtat între denunțătorul Ș.G.

și inculpata F.N.S. din 18 decembrie 2009 și cel din 29 noiembrie 2009, cât și

cel dintre inculpată și investigatorul cu identitate reală, din 28 decembrie 2009,

în ceea ce privește pe inculpata F.N.S., respectiv discuția telefonică

înregistrată între inculpații F.N.S. - M.I., la data de 18 decembrie 2009 (fila

187 d.u.p.).

În final,

instanța de fond a apreciat că fapta inculpatei F.N.S., constând în aceea de a

pretinde de la martorul-denunțător Ș.G., în data de 18 decembrie 2009, suma de

10.000 euro, reprezentând onorariu, iar 7.000 euro pentru a-i remite

magistraților din cadrul Curții de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, spre a-i

determina să dispună punerea în libertate sub control judiciar și, ulterior, o

hotărâre favorabilă denunțătorului în cauza în care era judecat, iar la data de

5 ianuarie 2010 a mai pretins, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale

și suma de 2.000 euro, afirmând că are influență asupra magistraților procurori

din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, pentru a-i determina să nu

declare apel în dosarul denunțătorului, primind suma de 10.000 euro, în două

tranșe, respectiv 3.000 euro în data de 21 decembrie 2009 și 7.000 euro în data

de 08 ianuarie 2010, când a fost prinsă în flagrant, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C.

pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Tot astfel,

în ceea ce-l privește pe inculpatul M.I., instanța de fond a apreciat că fapta

acestuia - constând în aceea de a sprijini pe inculpata F.N.S., în activitatea

infracțională desfășurată, în schimbul sumei de 1.000 euro, intermediind

relația dintre inculpată și denunțător și prezentând-o lui Ș.G. ca fiind o

avocată ce are influență asupra magistraților judecători și procurori din municipiul

Craiova, asigurându-l pe acesta că inculpata poate obține punerea sa în

libertate, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea

de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C.

pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

La

individualizarea judiciară a pedepselor instanța de fond a avut în vedere

dispozițiile art. 72 C. pen., precum și scopul executării pedepsei, astfel cum

este prevăzut în art. 52 C. pen.

În opinia

instanței de fond, funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul

preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare,

proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este

destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate. O pedeapsă

deosebit de aspră, în raport cu datele personale ale inculpatului, este adesea

neconvingătoare și neeficientă, nefiind în măsură să-și atingă scopul.

Referitor la

pedepsele aplicate celor doi inculpați, instanța de fond a reținut, pe de o

parte, că infracțiunile comise de cei doi sunt grave, prezintă un pericol

social ridicat, au consecințe deosebit de negative în societate, și aduc o

gravă atingere prestigiului justiției, fapt pentru care se impune condamnarea

acestora la pedepse privative de libertate. Pe de altă parte, instanța de apel

a apreciat că, pe lângă pedepsele privative de libertate aplicate fiecărui

inculpat, aceștia nu mai pot activa în cadrul instituțiilor respective și că

pedepsele ce le vor fi aplicate vor avea efecte pe tot parcursul vieții,

marcându-le existența și evoluția profesională și socială, reprezintă mai mult

decât o pedeapsă penală. În sinteză, instanța de fond a reținut conduita

inculpaților anterior comiterii faptelor, cât și împrejurarea că nu au mai fost

sancționați sau pedepsiți, că provin dintr-un mediu social stabil, că erau

încadrați în muncă la data comiterii faptelor, precum și împrejurarea că

inculpata are în întreținere un copil minor, iar coinculpatul este în vârstă de

52 de ani.

Împotriva

sentinței, în termen legal, M.P. și ambii inculpați au declarat prezentele

recursuri, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

Prealabil

examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

- în fața

instanței de fond, ambii inculpați au beneficiat de asistența avocaților aleși;

cu acordul lor, ambii inculpați au fost ascultați (fii. 66-67, fii. 68).

Instanța inițial sesizată, și apoi instanța căreia i s-a strămutat cauza, au

ascultat persoanele propuse ca martor prin actul de sesizare - în condiții de

publicitate și contradictorialitate - cei 2 inculpați, și avocații lor aleși,

având posibilitatea de a interoga respectivele persoane. Pentru 3 martori,

având în vedere acordul apărării și acuzării, nu s-a mai procedat la ascultare

în pretoriul instanței (pag. 1-2 a încheierii de dezbateri).

Nu au fost

propuse probe noi, nu au fost formulate cereri prealabile dezbaterilor,

situație care a presupus necesitatea trecerii la dezbateri.

- în fața

instanței de recurs, cauza a fost amânată la cererea inculpatului M.I., aflat

în stare de libertate, pentru ca acesta să-și angajeze un avocat (termenul din

16 noiembrie 2010). Înalta Curte a reținut situația privării de liberate a

coinculpatei F.N. și acordul acesteia pentru amânarea judecării cauzei, dar sub

condiția acordării unui termen scurt (fii. 38), acordând o amânare, după ce a

pus în vedere coinculpatului M.I. drepturile și obligațiile procesuale ce îi

revin potrivit legii (P.V. din 16 noiembrie 2010 - fii.37). La noul termen

acordat, inculpatul M.I., aflat în stare de libertate, s-a prezentat, însoțit

de avocat ales (fii. 45), nefiind depuse la dosar motive scrise de recurs.

După ce s-au

consultat cu avocații aleși, ambii inculpați au invocat în fața instanței de

recurs „dreptul la tăcere", nefiind de acord să dea declarații la Înalta Curte,

ca instanță de control judiciar.

De asemenea,

la termenul anterior, a fost încuviințată cererea avocatului ales al inculpatei

F.N.S. de clarificare a aspectului privind originalul contractului de asistență

judiciară (fii. 38, fii. 40).

Nici

inculpații personal, și nici avocații acestora, nu au mai propus probe noi în

recurs, și nici nu au formulat alte cereri cu privire la obiectul judecății.

Examinând pe

fond recursurile declarate, Înalta Curte reține următoarele:

Asupra

recursurilor declarate de inculpați:

În sinteză,

pentru ambii inculpați, motivele invocate, de nelegalitate și netemeinicie ale

sentinței, au fost aceleași, după cum urmează:

1) neverificarea

regularității rechizitoriului de către instanța de fond, în opinia apărării

sancțiunea fiind casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărarea nu a

menționat felul nulității - relativă sau absolută - care, în opina sa, ar

justifica concluzia necesității anulării procedurii judiciare desfășurată în

primă instanță. Critica este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Împrejurarea

că judecătorul, în mod expres, nu a pus în discuție regularitatea

rechizitoriului - și nu a menționat acest lucru în încheiere - nu presupune,

„ab initio", că această activitate procesuală nu s-a realizat, verificarea

fiind prealabilă și obligatorie pentru a se trece la legala învestire a

instanței cu soluționarea cauzei.

Nu în ultimul

rând, activitatea procesuală prevăzută de art. 300 C. proc. pen. nu este

sancționată, în cazul în care aceasta nu se menționează „expresis verbis"

în încheiere, prin nulitatea absolută. în consecință, eventuala nemulțumire a

acuzatului trebuia făcută cunoscută instanței, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc.

pen., fie chiar în cursul efectuării activității procesuale de judecată la

respectivul termen, fie la termenul ulterior.

De altfel,

apărarea - în recurs - nu a indicat dacă, în realitate, chiar există o astfel

de neregularitate a actului de sesizare a instanței, și în ce ar consta

aceasta, ceea ce conferă criticii un aspect pur formal.

Din

examinarea încheierii din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, nu

rezultă că inculpații, ori apărătorii lor aleși, ar fi solicitat instanței de

fond să fie puse în discuție neregularități ale rechizitoriului (fii. 73-74).

2) necitirea

rechizitoriului de către instanța de fond, în opinia apărării sancțiunea fiind,

de asemenea, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Nici această

critică nu este întemeiată pentru următoarele motive:

Cele

menționate la pct. 1 sunt valabile și pentru înlăturarea acestei critici.

În primul

rând, rechizitoriul a fost primit - în copie - de către inculpata F.N. (potrivit

art. 318 C. proc. pen.), actele și lucrările dosarului nesugerând că aceasta ar

fi invocat necomunicarea copiei rechizitoriului. În al doilea rând, inculpatul

M.I. a fost trimis în judecată în stare de libertate, deci a avut posibilitatea

să citească rechizitoriul din dosarul cauzei, și chiar să primească - la cerere

- o copie a acestui act de sesizare a instanței.

Avocatul ales

al inculpatei F.S.N. a solicitat, încă de la 05 februarie 2010 și 10 februarie 2010,

obținerea copiilor de pe actele dosarului, precum și studierea întregului dosar

(fii. 36, 38, 59).

De asemenea,

și apărătorul inculpatului M.I. a solicitat, la datele de 12 ianuarie 2010 și

18 februarie 2010, studierea dosarului (fii. 61, 65).

În final, nu

se constată - din actele și lucrările dosarului - că inculpații ar fi invocat

această neregularitate chiar în cursul procedurii judiciare la instanța de fond

(în ședința respectivă) - după caz, fie înainte de a se trece la audierea lor,

fie la termenul ulterior din 5 martie 2010 - aceste constatări fiind de natură

să justifice concluzia caracterului formal al criticii în recurs.

Înainte de

consemnarea declarațiilor făcute de inculpați, potrivit conținutului filelor 66

și 68, rezultă că acestora li s-au adus la cunoștință și explicat acuzațiile

(natura și cauza acuzațiilor), precum și faptul că li s-au adus la cunoștință

drepturile și garanțiile procesuale, inclusiv „dreptul la tăcere".

3)

neînceperea urmăririi penale față de inculpatul M.I., în opinia apărării

punerea în mișcare a acțiunii penale prin rechizitoriu nefiind de natură să

acopere această neregularitate a urmăririi penale. Nici această critică nu este

întemeiată pentru următoarele argumente:

Pentru

examinarea echitabilității procedurii de urmărire penală este esențial să se

constate în ce măsură organele de urmărire penală au respectat drepturile și

garanțiile acuzatului. Or, din această perspectivă, se constată că:

- prin P.V.

din 13 ianuarie 2010, s-a adus la cunoștința învinuitului M.I. începerea

urmăririi penale, precizându-se natura și cauza acuzației, drepturile și

garanțiile procesuale, precum obligațiile sale procesuale (pag. 333-334);

- din

conținutul P.V. respectiv, rezultă că învinuitul s-a prezentat la procuror cu

un avocat ales (fii. 334, fii. 335) și că a fost de acord să dea declarații;

- din același

act, rezultă că un exemplar al respectivului P.V. a fost remis învinuitului

(fii. 334);

- imediat

aducerii la cunoștință a acuzațiilor, în prezența avocatului ales, învinuitul a

dat declarații, acestea fiind semnate inclusiv de avocatul ales (fii. 339-347),

avocatul fiind prezent și la confruntări (fii. 348-349), semnând actele

procedurale;

- învinuitul

a fost asistat de același avocat ales la prezentarea materialului de urmărire

penală (fii. 350), semnând înscrisul procedural.

Declarația

olografă de la fil. 337-338 a fost dată la 9 ianuarie 2010, anterior începerii

urmăririi penale (12 ianuarie 2010), ca act premergător, iar nu în calitate de

învinuit sau inculpat. La finalul acesteia, numitul M.I. menționează expres

„aceasta este declarația pe care o dau, o susțin și o semnez, fiind scrisă

personal fără a fi influențat și intimidat de cineva, azi 9 ianuarie 2010,

între orele 8.10 - 9.30".

Nu în ultimul

rând, această pretinsă încălcare a drepturilor procesuale nu a fost invocată de

învinuit în cursul urmăriri penale, și nici expusă cu ocazia prezentării

materialului de urmărire penală, în prezența avocatului ales (fii. 350 verso).

4) faptelor

săvârșite le-ar lipsi intenția, solicitându-se achitarea ambilor inculpați în

temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen. (lipsa intenției, ca element

constitutiv al laturii subiective). În apărarea lor, în sinteză, inculpata F.N.

a susținut că a solicitat „un onorariu" și, respectiv, „un onorariu de

succes", iar inculpatul M.I. a susținut că doar a intermediat o legătură

între o persoană ce avea nevoie de asistență juridic și un avocat. Această

critică este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Prin

interpretarea cazului de achitare prevăzut de art. 10 lit. d) din C. proc. pen.

- în raport de ordinea acestuia printre cele prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

și corelat cu doctrina și jurisprudența în materie - rezultă că acesta

presupune: 1) fapta există în materialitatea ei; 2) fapta este prevăzută de

legea penală; 3) fapta a fost săvârșită de inculpat; 4) faptei îi lipsește unul

din elementele constitutive ale infracțiunii (în speță, potrivit apărării -

intenția ca element al laturii subiective).

De altfel, Înalta

Curte constată că inculpații - în esență - nu au contestat săvârșirea faptelor

în materialitatea lor, ci doar au dat o altă interpretare ori semnificație

faptelor ce fac obiectul judecății în cauză.

Probatoriul

administrat (interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, precum și

declarațiile martorilor arătați, probe deja examinate în hotărâre) infirmă

categoric modul de interpretare dat faptelor de către cei doi inculpați care -

puși în fața unor probe irefutabile în acuzare - au încercat, dacă nu să

înlăture orice fel de răspundere judiciară, cel puțin să o atenueze într-un mod

cât mai convenabil apărării lor.

Elementul

laturii subiective (intenția) nu este relevat, post-factum, prin apărările

subiective ori prin expunerea unor ipoteze de către inculpat, ci este relevat

prin modul concret de desfășurare a faptelor, la timpul respectiv, fapte ce fac

obiectul cercetării penale, respectiv, obiectul judecății. Desfășurarea

secvențială a faptelor, astfel cum a rezultat din coroborarea probatoriului administrat

(declarațiile martorilor, chiar și declarațiile inculpaților, dar mai ales al

convorbirilor înregistrate și transcrise), relevă - dincolo de orice îndoială

rezonabilă pentru un observator obiectiv și independent - că ambii inculpați au

acționat în mod conștient, voit, în sensul săvârșirii faptelor incriminate de

legea penală pentru care au fost trimiși în judecată, desfășurând o activitate

orientată neechivoc pentru obținerea nelegală a unor sume de bani, lăsându-se

să se înțeleagă că este posibilă influențarea unor magistrați (judecători și procurori)

în vederea obținerii unor soluții favorabile denunțătorului. Prin modul în

care, în mod concret, a acționat coinculpatul M.I. fapta acestuia este

încadrabilă juridic în complicitate la trafic de influență, adică ca fiind

persoana care „cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea

unei fapte prevăzută de legea penală" (art. 26 C. pen.). „Garanțiile"

verbale date denunțătorului cu privire la posibilitățile inculpatei de

influențare a magistraților locali, dar și cu privire la seriozitatea

denunțătorului, modul concret în care a asigurat legătura dintre inculpată și

acesta din urmă (astfel cum rezultă din probatoriul administrat, inclusiv din

convorbirile înregistrate și transcrise), depășesc limitele unui simplu ajutor

acordat pentru găsirea unui avocat, pentru mijlocirea unei relații

avocat-inculpat, mai ales dacă se are în vedere funcția îndeplinită de către

acesta (șeful escortei care asigura prezentarea arestaților la instanțe).

Se poate

conchide că însăși „aprecierile" inculpatului M.I. cu privire la relațiile

pe care inculpata-avocată le-ar fi avut printre magistrații locali au fost de

natură să convingă denunțătorul de realitatea posibilității influențării

actului de justiție, mai ales că acestea proveneau de la un funcționar cu o

anumită poziție profesională, aflată într-o oarecare legătură cu sistemul

judiciar.

5) faptele

săvârșite ar fi fost urmarea unei „provocări" - fie din partea

denunțătorului, fie din partea investigatorului cu identitate reală -în sensul art.

68 C. proc. pen. Critica este neîntemeiată pentru motivele ce se vor arăta:

a) aplicabilitatea

principiului loialității administrării probelor a fost analizată în

jurisprudența Curții Europene și în materia „provocării polițienești" sau

a „agenților provocatori". „Agenții provocatori" sunt agenți

infiltrați ai statului sau orice persoană ce acționează sub coordonarea sau

supravegherea unei autorități (în procesul penal, a organelor poliției sau a

procurorului), care în activitatea desfășurată își depășesc limitele

atribuțiilor conferite de lege de a acționa în scopul relevării activității

infracționale a unei persoane, provocănd-o pe aceasta să comită infracțiuni în

vederea administrării de probe în acuzare.

Curtea

Europeană a făcut însă distincția între acțiunea agenților provocatori -

acțiunea ofițerilor de poliție sau a persoanei ce acționează sub coordonarea

sau supravegherea unei autorități creând intenția criminală care anterior nu

exista - și celelalte cazuri, în care acuzatul avea deja predispoziția de a

comite infracțiuni.

b) „flagrantul"

constituie o metodă de investigație care, anterior pregătirii organizării sale,

presupune o serie de măsuri de supraveghere, interceptări ale comunicațiilor

sau documentelor, obținerea autorizațiilor de percheziție pentru a putea

declanșa, după caz, imediat percheziția domiciliară, și are ca obiectiv

prinderea făptuitorului în momentul comiterii faptei sau imediat după

consumarea acesteia, strângerea și ridicarea probelor. Constatarea infracțiunii

flagrante se consemnează într-un proces-verbal care constituie mijloc de probă

(art. 90 alin. (1) C. proc. pen.) în privința acestei activități tactice de

urmărire penală se face o netă delimitare între „procedura organizării

flagrantului" și „provocarea săvârșirii infracțiunii de corupție în scopul

obținerii de probe" deoarece, conform art. 68 alin. (2) C. proc. pen.,

"este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue

săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii de probe."

Așa cum s-a

menționat, provocarea din partea agenților statului poate avea loc prin

desfășurarea activităților investigatorilor sub acoperire sau a

investigatorilor cu identitate reală, cu depășirea limitelor cadrului legal

(cel prevăzut de art. 26

1

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,

descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările ulterioare).

Legea specială reglementează și o „procedură de simulare a comportamentului

infracțional", constând în promiterea, oferirea sau, după caz, darea de

bani sau alte foloase, în condițiile prevăzute la art. 254, art. 256 sau art. 257

C. pen., procedură care este supusă autorizației procurorului, conform art. 26

1

alin. (6) din lege.

Utilizarea

acestor „tehnici speciale de investigație", prin ele însele, nu sunt

incompatibile cu dreptul la un proces echitabil, însă jurisprudenta C.E.D.O. subliniază

că utilizarea acestor „tehnici ascunse" trebuie să aibă limite clare.

Astfel, pe

baza conținutului art. 68 alin. (2) C. proc. pen. și a jurisprudenței C.E.D.O. se

poate reține existenta „provocării" dacă sunt îndeplinite următoarele

condiții:

presupus infracțională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o

persoană ce avea sarcina să descopere infracțiunea sau când există o invitație

directă la comiterea unei infracțiuni din partea unui denunțător sau a unui

martor anonim.

oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârșită fără această intervenție.

Pentru

examinarea apărării privind „provocarea", este necesară menționarea

cadrului procesual prevăzut de art. 26

1

din Legea nr. 78/2000, cu

modificările și completările ulterioare. Astfel:

(1) în cazul

în care există indicii temeinice și concrete că s-a săvârșit sau că se

pregătește săvârșirea de către un funcționar a unei infracțiuni de luare de

mită, prevăzută de art. 254 C. pen., de primire de foloase necuvenite,

prevăzută de art. 256 C. pen., sau de trafic de influență, prevăzută de art. 257

C. pen., procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau

a investigatorilor cu identitate reală, în scopul descoperirii faptelor,

identificării făptuitorilor și obținerii mijloacelor de probă.

(2) Investigatorii

sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul poliției judiciare, anume

desemnați în acest scop, în condițiile legii.

(3) Investigatorii

cu identitate reală sunt lucrători operativi din cadrul poliției judiciare.

(4) Autorizarea

folosirii investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate

reală este dată prin ordonanță motivată de procurorul competent să efectueze

urmărirea penală, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, care poate fi

prelungită motivat numai dacă temeiurile care au determinat autorizarea se

mențin. Fiecare prelungire nu poate depăși 30 de zile, iar durata totală a

autorizării, în aceeași cauză și cu privire la aceeași persoană, nu poate

depăși 4 luni.

(5) Ordonanța

procurorului prin care se autorizează folosirea investigatorilor sub acoperire

sau a investigatorilor cu identitate reală trebuie să cuprindă, pe lângă

mențiunile prevăzute la art. 203 din C. proc. pen., următoarele:

a) indiciile

temeinice și concrete cu privire la săvârșirea sau la pregătirea săvârșirii

infracțiunilor prevăzute la art. 254, 256 sau 257 din C. pen.;

b) funcționarul

față de care există presupunerea că a săvârșit sau pregătește săvârșirea unei

infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 254, 256 sau 257 C. pen., atunci când

identitatea acestuia este cunoscută;

c) activitățile

pe care investigatorul sub acoperire sau investigatorul cu identitate reală

este autorizat să le efectueze;

d) identitatea

sub care investigatorul sub acoperire urmează a efectua activitățile

autorizate;

e) perioada

pentru care se dă autorizarea.

(6) Investigatorii

sub acoperire sau investigatorii cu identitate reală pot fi autorizați să

promită, să ofere sau, după caz, să dea bani ori alte foloase unui funcționar,

în condițiile prevăzute la art. 254, 256 sau 257 din C. pen.

(7) Procesele-verbale

încheiate de investigatorii sub acoperire sau de investigatorii cu identitate

reală cu privire la activitățile desfășurate, autorizate în condițiile alin. (6),

pot constitui mijloace de probă și pot fi folosite numai în cauza penală în

care a fost dată autorizarea.

(8) Identitatea

reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvăluită în timpul ori

după terminarea acțiunii acestora.

(9) Procurorul

competent să autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul

să-i cunoască adevărata identitate, cu respectarea secretului profesional.

(10) Investigatorii

sub acoperire sau investigatorii cu identitate reală pot fi audiați ca martori

în condițiile art. 86

2

din C. proc. pen.

Astfel, în

faza inițială a procedurii judiciare, au existat suspiciuni în legătură cu

posibila implicare (atragere) în acte de corupție a unor judecători și procurori

(fii. 37 d.u.p.), prin rechizitoriu fiind dispusă și o soluție de neîncepere a

urmăririi penale față de un judecător (pag. 20, pag. 22 din rechizitoriu).

Apărarea nu a

menționat în mod concret în ce ar consta activitatea de „provocare", ori

în ce ar consta depășirea cadrului legal prevăzut de art. 26

1

din

Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, la dosar fiind

depuse actele și lucrările procedurale legate de folosirea investigatorului cu

identitate reală.

Nu în ultimul

rând, pe de o parte, această folosire a investigatorului cu identitate reală a

fost consecința relevării ipotezei posibilei atrageri în acte de corupție a

unor magistrați, iar pe de altă parte, la momentul respectiv inculpații luaseră

rezoluția infracțională, neexistând la dosar probe sau indicii temeinice în

sensul că această rezoluție infracțională ar fi fost „inoculată"

conștiinței și voinței inculpaților de către investigator, ori de către

denunțător.

11) sa

susținut că instanța de fond nu ar fi examinat apărările inculpatei F.N.S. (prezentate

atât la dezbateri, cât și prin concluziile scrise). Nici această critică nu

este întemeiată pentru următoarele motive:

Este adevărat

că, potrivit art. 342 C. proc. pen. părțile pot depune concluzii scrise, chiar

dacă nu au fost cerute de instanță.

În principiu,

conținutul acestor concluzii scrise ale apărării nu pot să depășească însă

limitele apărărilor expuse cu ocazia dezbaterilor, deoarece ar fi încălcate

principiile contradictorialității, publicității și „egalității de arme"