ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1771/2012

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 485 din 8 martie 2011,

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca tardiv, apelul declarat

de reclamantul O.R.G.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel, în temeiul art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 282

și urm. C. proc. civ., coroborat cu art. 284 C. proc. civ., a analizat cu

prioritate excepția de tardivitate, constatând că această excepție este

întemeiată, întrucât sentința Tribunalului Arad a fost comunicată succesiv

reclamantului, la mai multe locuri de detenție, respectiv la Penitenciarele

Arad și Jilava, prima dintre comunicări efectuându-se la data de 12 octombrie

2010, atât la Penitenciarul Arad, cât și la Penitenciarul Jilava, pe cel puțin

una dintre aceste comunicări aflându-se semnătura reclamantului, în calitate de

destinatar (filele 38 și 39 din dosarul tribunalului).

Acestor comunicări

le-au urmat și altele, din datele de 12 noiembrie 2010, respectiv 11 și 15

noiembrie 2010 (filele 36-41 dosar tribunalul), determinate de faptul că

reclamantul este autorul a zeci de acțiuni formulate împotriva diverselor instituții

ale statului, aceste cauze fiind de competența atât a instanțelor din raza

Curții de Apel Timișoara, dar și ale Curții de Apel București, respectiv

Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar pentru aceste „afaceri judiciare”,

reclamantul este frecvent transportat la înfățișări în fața acestor instanțe,

ceea ce presupune și transferul domniei sale de la Penitenciarul Arad la

diverse alte penitenciare din țară.

Mai apoi, reclamantul

a declarat apel împotriva acestei sentințe, care a fost redactat în manuscris

la data de 12 noiembrie 2010, care a fost expediat din Penitenciar la data de

15 noiembrie 2010 și înregistrat la instanța competentă la data de 18 noiembrie

2010.

Or, în raport cu data

primei comunicări, din 12 octombrie 2010, coroborat cu data înregistrării

apelului la administrația penitenciarului (pentru a fi comunicată Tribunalului)

- 15 noiembrie 2010, dar chiar și raport cu data redactării memoriului de apel

- 12 noiembrie 2010, potrivit disp. art. 284 C. proc. civ. raportat la art. 101

- 104 C. proc. civ., apelul reclamantului este tardiv.

Pe de altă parte, sub

aspectul fondului litigiului, curtea a constatat că tribunalul a pronunțat o

hotărâre temeinică și legală, întrucât competența soluționării contestațiilor

împotriva unor măsuri cu caracter administrativ luate de Administrația

Penitenciarului sunt de competența judecătorului - delegat, iar deîndată ce

contestația reclamantului împotriva refuzului de a i se pune la dispoziție un

flexor și a unui extensor, cu scopul de a face gimnastică medicală pe durata

detenției a ajuns pe rolul judecătorului - delegat, aceasta a și fost

soluționată favorabil, astfel că o acțiune în despăgubiri pentru un eventual

prejudiciu moral este nejustificată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul O.R.G., criticând-o pentru nelegalitate,

în sensul că hotărârea de fond i-a fost comunicată la data de 11 noiembrie

2010, dată la care se afla în Penitenciarul Timișoara, fiind condamnat la 17

ani închisoare prin sentința nr. 323/2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în

Dosarul nr. 1567/2002, mandat nr. 447/2002, conform art. 174 C. pen.

Totodată mai arată că

la data de 12 noiembrie 2010 a predat hotărârea instanței de fond grefierului

de la penitenciar, astfel că, în opinia sa, cererea de apel a fost formulată în

termen legal.

A solicitat admiterea

recursului, casarea încheierii recurate și judecarea în fond a apelului.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este fondat, pentru următoarele considerente:

Sentința civilă nr.

663 din 7 octombrie 2010 i-a fost comunicată apelantului-recurent la 11

noiembrie 2010, 15 noiembrie 2010, astfel cum rezultă din procesele-verbale de

comunicare de la filele 40-41 a dosarului de primă instanță, procese-verbale

care au fost semnate personal de către apelant.

Instanța de apel a

reținut în mod greșit că prin procesele-verbale din 12 octombrie 2010 (filele nr.

38-39 ale dosarului de fond) apelantului i s-au comunicat copii ale sentinței

civile nr. 663 din 7 octombrie 2010, deoarece aceste două procese-verbale au

alt obiect, respectiv comunicarea citației pentru termenul din 7 octombrie

2010, data la care s-a soluționat apelul.

Termenul de formulare

a apelului, de 15 zile de la comunicarea sentinței, fiind calculat pe zile

libere, conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ., curge de la data comunicării

actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, astfel cum prevede art. 102

C. proc. civ.

Instanța a apreciat

în mod greșit că termenul de apel a început să curgă de la data comunicării

citației, 12 octombrie 2010, în condițiile în care prima comunicare a sentinței

supusă apelului s-a realizat la data de 11 noiembrie 2010, dată în raport de

care termenul de apel urma a se împlini la 27 noiembrie 2010.

Cererea de apel a

fost depusă la prima instanță de fond la data de 18 noiembrie 2010, deci

înlăuntrul termenului de apel, astfel încât este greșită soluția instanței de

apel de a respinge apelul ca tardiv formulat.

Deși a respins apelul

ca tardiv formulat, în considerentele deciziei instanța a făcut o motivare și

asupra fondului apelului, cu toate că nu a acordat cuvântul în susținerea

motivelor de apel.

Din cuprinsul

practicalei deciziei pronunțate în apel rezultă că nu a fost acordat cuvântul

și asupra fondului, însă se menționează solicitarea apelantului de a i se

admite apelul.

În această situație

echivocă, luând în considerare și faptul că analizarea pe fond a apelului nu se

impunea în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat exclusiv asupra

excepției tardivității formulării acestei căi de atac, Înalta Curte consideră

că recursul nu putea viza decât modul de soluționare a excepției tardivității

declarării căii de atac a apelului, deoarece numai cu privire la acest aspect

rezultă fără dubiu discutarea în contradictoriu cu apelantul, cu respectarea

dreptului acestuia la apărare și a principiului contradictorialității.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că în mod greșit instanța de apel a soluționat

excepția tardivității declarării apelului, iar cauza nu a fost analizată pe

fond în condiții de contradictorialitate, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul apelantului - reclamant, va casa

încheierea recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea

judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul O.R.G. împotriva deciziei nr. 485 din 8 martie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 09 martie 2012.