ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5289/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5208/2003, la Tribunalul Bacău, secția civilă, reclamanta T.C. a formulat cerere de retrocedare în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.10 nr. 0034, emis la data de 5 martie 1993, de către M.L.P.A.T. și a contractului de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 2107 din 16 octombrie 2001, încheiat între SC M. SA și B.V. Prin sentința nr. 343 din 25 iunie 2003, Tribunalul Bacău, secția civilă, a disjuns capătul de cerere al acțiunii formulate de către reclamantă, privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.10 nr. 0034/1993, emis de M.L.P.A.T.

și a declinat competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel Bacău. A disjuns capătul de cerere al acțiunii privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2107/2001, încheiat între SC M. SA și B.V. și a declinat competența de soluționare, în favoarea Judecătoriei Onești. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență că, în raport cu obiectul capătului de cerere al acțiunii privind anularea actului administrativ emis de către ministerul de resort, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 184 din 28 februarie 2003, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei T.C.

și a obligat-o pe aceasta, la plata sumei de 10 milioane lei cheltuieli de judecată către SC M. SA Onești. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantei, deși i-a fost oferită prin echivalent, ca și întindere, o altă suprafață de teren, dar pe un alt amplasament, aceasta a refuzat reconstituirea dreptului său de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991. A mai reținut că reclamantei nu i-a fost vătămat nici un drept legitim, ocrotit de lege, prin emiterea acelui titlu, atâta vreme, cât la data emiterii lui, respectiv în anul 1993, reclamantei nu i se reconstituise dreptul de proprietate pentru amplasamentul pretins. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta T.C.

care, fără a invoca temeiul legal, a susținut critici vizând netemeinicia soluției instanței de fond. Astfel, în esență, a susținut că suprafața de 2500 mp revendicată în dosarul inițial, din care s-a disjuns cauza de față, a aparținut autorilor săi și că, în prezent, acest teren este liber de orice construcții, astfel că nu îi este necesar societății comerciale, care, de altfel, l-a și vândut. Recursul este întemeiat. Instanța de fond a reținut în mod greșit lipsa de temei legal a acțiunii, din moment ce aceasta are un interes legitim în cauză. Pe de altă parte, instanța de fond, în lipsa unui probatoriu complet, a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.10 nr. 0034 din 5 martie 1993, a fost emis de către ministerul de resort, cu respectarea prevederilor generale ale H.G.

nr. 834/1991. Astfel, potrivit prevederilor art. 1 din acest act normativ, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate, se determină de către ministerul de resort, cum s-a întâmplat în cazul de față, prin certificatul emis de către fostul M.L.P.A.T.

Or, recurenta-reclamantă a susținut în mod constant că terenul în cauză nu era necesar desfășurării activității conform obiectului de activitate al SC M. SA Onești, dovadă că această unitate l-a și înstrăinat ulterior, cu contractul nr. 2107 din 16 octombrie 2001, împrejurare neavută în vedere de instanța de fond și necercetată în cursul judecății, deși era necesară completarea materialului probatoriu, inclusiv cu efectuarea unei expertize judiciare care să stabilească, între altele, dacă este vorba de același teren, împrejurare în raport cu care să tragă concluzia conformă cu prevederile legale citate mai sus. Astfel fiind, recursul va fi admis și, pentru motivele de mai sus, sentința va fi casată, iar cauza va fi trimisă aceleiași instanțe, pentru rejudecare, în sensul dezlegărilor date mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.C. împotriva sentinței civile nr. 184 din 28 octombrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.