ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 754/2011

Asupra recursurilor de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 212 din 12 mai 2009, Tribunalul Gorj, secția comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P.P.T. SA Timișoara în contradictor cu pârâta SC G. SRL Târgu Jiu având ca obiect rezilierea contractului nr. 123/2007 și pretenții, ca nefondată. Judecătorul fondului a reținut că natura contractului a cărui reziliere se cere nu este a unui contract de subantrepriză ci a unui contract de asociere, ambele părți fiind și părți în contractul cu SNLO, beneficiar al licitației pentru obiectivul din Cariera Peștana.

În ce privește executarea față de beneficiarul SNLO, s-a reținut în parte culpa pârâtei, incidența unor împrejurări nedatorate culpei pârâtei și, conform expertizei, faptul că pârâta nu datorează reclamantei nicio sumă de bani, urmând să restituie la scadență garanția de bună execuție, reclamanta fiind aceea care datorează pârâtei suma de 4388,2 lei. În contra acestei sentințe a declarat apel reclamanta care critică încălcarea dreptului la apărare prin neacordarea unui termen pentru a lua cunoștință de raportul de expertiză, concluziile contradictorii ale expertizei și faptul că instanța, în lipsa unei cereri reconvenționale, a constatat că datorează o sumă de bani pârâtei. Cât privește contractul în speță susține că acesta este un subcontract al contractului 1204/5/2006 încheiat de pârâtă cu SNLO și care nu-i este opozabil.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 158 din 6 iulie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Prin aceeași decizie a respins și cererea experților de majorare a onorariului lor. Instanța de apel a reținut că prevederile art. 201 - 214 C. proc. civ. nu instituie pentru expert obligația de a comunica părților raportul de expertiză ci doar obligația de a depune raportul cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată și cum acesta a fost depus la dosar cu mai mult de o lună de termenul fixat a existat timpul material pentru observarea acestuia, pronunțarea fiind amânată pentru concluzii scrise. Cât privește contraexpertiza, aceasta nu a fost solicitată în termenul prevăzut de art.212 alin. (2) C. proc.

civ. Reține că expertiza administrată în fața instanței de apel a confirmat concluziile expertizei de la instanța de fond, critica apelantei fiind fără suport. Neexecutarea contractului a cărui reziliere se cere s-a datorat culpei apelantei care și-a modificat oferta de execuție și care s-a angajat și în alte lucrări dar și condițiilor meteo nefavorabile, neputându-se reține vreo culpă a pârâtei care să atragă rezilierea contractului. Conform expertizei a rămas de restituit garanția de bună execuție cu termen la 30 octombrie 2010 și suma de 5336,29 lei dar care se compensează cu suma pe care reclamanta o datorează pârâtei, de 15.000 lei, contravaloare a unor servicii de pază care au fost prestate integral de pârâtă deși obligația era în mod egal comună și chiar dacă pârâta nu a formulat cerere reconvențională.

În ceea ce privește suma de 30552,02 lei constând în valoarea de reparare a unor repere la mașina de haldat, ea nu poate fi pretinsă, susține instanța de apel, întrucât acestea nu au fost recepționate și se află în posesia reclamantei. Instanța de apel a apreciat cererea experților de majorare a onorariului de expertiză ca neîntemeiată deoarece în devizul pe care aceștia l-au prezentat au avut în vedere și cheltuielile de transport, cazare și diurnă iar aceste cheltuieli au fost suportate de pârâtă. În contra deciziei menționate au declarat recurs reclamanta SC P.P.T. SA TIMIȘOARA și experții: C.C.B. și G.M.C.

I. Recurenta – reclamantă critică decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 4, 8 și 9. Motivele de nelegalitate invocate se axează, în esență, pe criticile care urmează: - greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, contractul cu nr. 123 din 14 februarie 2007 pe care l-a încheiat cu pârâta fiind un contract de prestări servicii iar nu un contract de asociere în participațiune, obligația reclamantei constând în executarea unei anumite lucrări iar a pârâtei de plată a acesteia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.); - pronunțarea extrapetita asupra compensării sumei de 5336,29 lei cu suma de 15000 lei, în lipsa unei cereri reconvenționale. II. Recurenții experți critică hotărârea pronunțată pentru neacordarea diferenței de onorariu de 3545 lei și nemotivarea soluției, instanța eronat precizând că nu a aprobat majorarea onorariului și că nu au înaintat un decont suplimentar pentru cele circa 20 ore.

Diferența solicitată este justificată de numărul de ore pe care le-au alocat întocmirii lucrării datorită complexității acesteia. Cât privește diurna deplasărilor greșit s-a reținut că aceasta a fost plătită de părți. Recursul declarat de reclamantă este fondat pentru considerentele care urmează: 1. Cu privire la criticile de netemeinicie se impune, mai întâi, observația că acestea nu pot fi luate în examinare de instanța de recurs întrucât prevederile art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, îi limitează controlul numai la nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs. Se are în vedere pct. III din dezvoltarea recursului intitulat:” Motive de netemeinicie a deciziei pronunțate în apel” pe care în mod greșit recurentul l-a raportat la prevederile art. 304.9 C. proc.

civ. deoarece aceste motive au ca obiect critica aprecierii probelor de către instanța de apel. 2. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi nici el primit, criticile dezvoltate în susținerea acestuia neîncadrându-se în ipoteza textului invocat. Instanța de apel a interpretat corect natura contractului pe care părțile l-au încheiat, de asociere în participațiune, acest contract fiind un contract derivat și în concretizarea acordului de asociere pe care părțile l-au încheiat în scopul încheierii contractului de prestări servicii cu S.N.L.O. subsecvent câștigării licitației cu acest obiect. Oricum, ceea ce instanțele au analizat în concret a fost executarea obligațiilor asumate prin contractul nr. 123/2007 a căror determinare nu a fost influențată de regimul juridic general configurat de reglementarea categoriei din care acesta face parte.

3. Este însă întemeiat motivul de recurs axat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Într-adevăr, instanța de apel, printr-o preluare a constatărilor din raportul de expertiză a confirmat sentința sub aspectul compensării sumei de 5336,29 lei solicitată de reclamantă prin acțiune și datorată de pârâtă cu o sumă de 15.000 lei pe care reclamanta ar datora-o pârâtei, reținând caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor, situație în care o cerere reconvențională nu ar fi necesară, compensarea operând de drept. Potrivit art. 1144 C. civ. compensația operează de drept, în puterea legii, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1145 C. civ. or, în cauza de față instanța a operat o compensație judiciară, nefiind în situația unei compensații legale și nici convenționale.

Aceasta deoarece, datoria pârâtei nu are un caracter cert și nu întrunește condiția exigibilității la care face referire art. 1145 C. civ. nefiind recunoscută de reclamantă și nici constatată de instanță prin hotărâre judecătorească caz în care era necesară formularea unei cereri reconvenționale cu acest obiect de către pârâtă. În atare situație, Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte decizie atacată, va admite apelul reclamantei împotriva sentinței pe care o va schimba în tot în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligării pârâtei la plata sumei de 5336,20 lei către reclamantă menținând restul dispozițiilor deciziei atacate. II. Recursul declarat de experți nu este fondat.

Potrivit art. 213 alin. (2) C. proc. civ., la cererea experților, ținându-se seama de lucrare instanța le va putea mări plata cuvenită. Majorarea onorariului se poate solicita și poate fi deci acordată având ca unic temei lucrarea efectuată. Cum diferența solicitată în comun de recurenții experți, conform devizului prezentat instanței are ca obiect, astfel cum aceasta a reținut, și cheltuieli cu transportul, cazarea și diurna, iar acestea exced prevederii legale și cum complexitatea lucrării a fost acoperită de onorariul stabilit și achitat, Înalta Curte va respinge recursul astfel declarat ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga intimata-pârâtă SC G. SA la plata sumei de 3078 lei cheltuieli de judecată către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. P.P.T. S.A TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 158 din 6 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Modifică în parte decizia recurată în sensul că admite apelul reclamantei S.C. P.P.T. S.A. TIMIȘOARA împotriva sentinței nr. 212 din 12 mai 2009 a Tribunalului Gorj, secția comercială, pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta SC G. SRL Ia plata sumei de 5336,3 lei reprezentând diferență neachitată din factura 1390004 din 11 decembrie 2007. Menține restul dispozițiilor deciziei și ale sentinței. Obligă intimata-pârâtă SC G. SRL să plătească recurentei suma de 3078 lei cheltuieli de judecată.

Respinge recursul declarat de recurenții C.C.B. și G.M.C. împotriva aceleiași decizii ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.