ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; Î n baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 decembrie 2011 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cererea formulată de revizuentul R.V. de revizuire a sentinței penale nr. 691 din 07 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1660/1/2008. Înalta Curte , analizând cererea formulată, reține următoarele: Prin sentința penală sus-menționată a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.V. împotriva rezoluției nr. 1657/P/2007 din 07 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, fiind menținută rezoluția atacată, cu obligarea petiționarului la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 1657/P/2007 din 07 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de H.I., N.Ș., A.M.P. - judecători la Curtea de Apel Bacău și E.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., soluția fiind menținută prin rezoluția nr. 1397/935/II/2/2008 din 20 februarie 2008, dispusă de procurorul-șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nemulțumit de soluția procurorului, petiționarul s-a adresat cu plângere, conform art. 278 1 C. proc. pen., instanței competente, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, care, pe baza analizei actelor și lucrărilor din dosar, a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de cei patru magistrați este legală și temeinică întrucât din actele premergătoare rezultă că aceștia nu au comis nicio faptă de natură penală. Hotărârea a fost atacată pe calea revizuirii de revizuentul R.V., fără a invoca vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, din reglementările de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive, rezultă că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei (acele soluții care nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal) nu pot fi supuse revizuirii. Or, în raport de soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen.

de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în sensul dispozițiilor art. 345 C. proc. pen. Revizuirea este calea de atac extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată datorate necunoașterii de către instanța care a pronunțat hotărârea definitivă a unor fapte și împrejurări în funcție de care aceasta nu corespunde legii. Reglementarea riguroasă a acestei căi extraordinare de atac este determinată de împiedicarea introducerii unor astfel de cereri pentru erori de fapt minore, fiind instituite, pentru fiecare caz în parte, condiții de fond și de formă de natură să convingă despre necesitatea înlăturării erorilor judiciare.

Î n cauza dedusă judecății, se constată că petiționarul a exercitat calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva unei sentințe prin care anterior a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de acesta, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Astfel cum revizuirea privește o hotărâre prin care instanța nu a rezolvat fondul cauzei, calea extraordinară de atac promovată de petiționar apare ca fiind inadmisibilă, în acest sens pronunțându-se și Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 stabilindu-se că „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc.

pen. este inadmisibilă”. Î n aceste condiții, cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare, cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E: Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul R.V. împotriva sentinței penale nr. 691 din 07 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1660/1/2008. Obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2012.