ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 166/2011

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 formulată de inculpatul C.G.N. S-a reținut că prin cererea formulată și depusă la prezentul dosar în data de 28 iulie 2010 (fila 162 dosar fond), inculpatul C.G.N., inclusiv prin susținerea orală făcută de apărătorul său ales, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 43/2002 susținând că acestea contravin dispozițiilor constituționale prev. de art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 alin. (2) privind tratatele internaționale în materia drepturilor omului, art. 155 alin. (6) - delegarea legislativă, precum și art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea imparțialitatea și egalitatea pentru toți a justiției. De asemenea s-a invocat și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 care ar fi neconforme cu prevederile art. 20 alin. (2) - prioritatea reglementărilor internaționale, art. 21 alin. (3) - proces echitabil care presupune respectarea principiului securității juridice, precum și art. 1 alin. (5) din Constituția României.

In motivarea cererii se menționează în general că excepțiile invocate au legătură cu soluționarea cauzei, prevederile legale menționate nu au fost declarate anterior neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale, că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, iar instanța de judecată nu poate cenzura controlul de constituționalitate al unor dispoziții legale, după cum motivarea unei cereri nu constituie o condiție de admisibilitate a sesizării. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 43/2002, s-au arătat următoarele: „în susținerea existenței unei neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, menționez dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - „Interzicerea discriminării" și dispozițiile art. 1 intitulat „Interzicerea generală a discriminării" din Protocolul nr. 12 din 04 noiembrie 2000 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, publicat în M.Of., Partea I, nr. 375 din 02 mai 2006. Art. 1 „Interzicerea generală a discriminării" Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.

Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate de paragraful 1" Rog să constatați, atât din titulatura art. 1 din Protocol (interzicerea generală a discriminării), cât și din teza finală a paragrafului 1 din acest articol (sau oricare altă situație), că există o neconcordanță între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, iar aici avem în vedere reglementarea art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 43/2002". Referitor la cea de-a doua excepție de neconstituționalitate invocată, petentul a invocat că: „Rog să constatați că reglementarea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 521/2004 care o completează este imprecisă și inadecvată, întrucât este utilizată expresia" dacă funcționarul public obține pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial", a cărei sferă de cuprindere nu poate fi determinată. într-un mod similar s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr. 453/2008, respectiv 710/2009 etc. În același timp - rog să constatați lipsa de accesibilitate și previzibilitate a dispozițiilor legale contestate, întrucât, prin modul deficitar de redactare și inexistența unui motiv întemeiat, nu corespunde exigențelor normelor de tehnică legislativă". Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale s-a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această instituție „decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi, ori a unei dispoziții dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia". Conform art. 10 alin. (1), (2) din Legea nr. 47/1992 republicată Curtea Constituțională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituție, iar sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate. Este de observat că una din condițiile sesizării Curții Constituționale este ca respectiva excepție să aibă „legătură cu soluționarea cauzei" ceea ce implică o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei și nicidecum o simplă legătură cu cauza.

În cererea de față se constată că inculpatul invocă excepția de neconstituționalitate a art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 susținând existenta unei discriminări solicitând să se constate că există o neconcordanță între pactele și tratatele internaționale, privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, arătând și că acest text de lege este lipsit de accesibilitate și previzibilitate datorită modului deficitar de redactare care nu corespunde exigențelor normelor de tehnică legislativă. Or, eventuala neconcordanță dintre tratatele internaționale la care România este parte și legile interne, constatarea lipsei de accesibilitate și previzibilitate a respectivului text de lege, a modului deficitar de redactare a unei legi presupune ca remediu o activitate de clarificare, de interpretare a textului de lege, sau eventual de modificare a conținutului său.

Problemele de interpretare a legilor, stabilirea neconcordanței dintre tratatele internaționale și legile interne, modificarea actelor normative nu constituie atribute ale Curții Constituționale. Ca atare, excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei. Situația este aceeași și cu privire la excepția de neconstituționale a art. 132 din Legea nr. 78/2000, unde pe lângă lipsa de accesibilitate și previzibilitate se solicită să se constate că reglementarea acestui text de lege este imprecisă, inadecvată, sfera ei neputând fi determinată.

De altfel, excepția de neconstituționalitate a art. 132 din Legea 78/2000 raportat la încălcarea dispozițiilor constituționale din art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție a mai fost invocată și la termenul din 19 iunie 2009, excepție ce a fost respinsă ca inadmisibilă de Curtea Constituțională prin decizia penală nr. 636 din 11 mai 2010 pe considerentul că se cere o interpretare a legii, ceea ce nu este atributul acestei instituții. Din moment ce cererea inițială a fost respinsă ca inadmisibilă, înseamnă că în mod greșit a fost sesizată Curtea Constituțională și ca atare și actuala cerere de sesizare este inadmisibilă.

Apoi, la termenul din 09 iulie 2010 (fila 150) același inculpat a mai invocat odată excepția de neconstituționalitate a art. 132 din Legea nr. 78/2008 și tot raportat la art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 1 alin. (5) din Constituție, cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind respinsă ca inadmisibilă, soluție ce a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat prin decizia penală nr. 2812 din 04 august 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (f. 168). Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.G.N. Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În speță, încheierea prin care Curtea de Apel Suceava a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost pronunțată la 17 decembrie 2010, ora 13,45, iar inculpatul C.G.N. a declarat recurs la 20 decembrie 2010 prin scrisoare recomandată. Or, în procesul penal, termenele pe ore se calculează pe unități libere și, spre deosebire de cele pe zile, luni și ani, nu se prorogă. In aceste condiții, recursul declarat de inculpat apare ca fiind tardiv formulat și va fi respins ca atare, conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) . proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul inculpat C.G.N. împotriva încheierii din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2011.