ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 166/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 166/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal

de față;

Prin încheierea din 17

decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

a fost respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a disp. art. 13 alin. (1) lit. b) din

O.U.G. nr. 43/2002 și art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000 formulată de inculpatul

C.G.N.

S-a reținut că prin

cererea formulată și depusă la prezentul dosar în data de 28 iulie 2010 (fila 162

dosar fond), inculpatul C.G.N., inclusiv prin susținerea orală făcută de apărătorul

său ales, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin.

(1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 susținând că acestea contravin dispozițiilor

constituționale prev. de art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața

legii, art. 20 alin. (2) privind tratatele internaționale în materia drepturilor

omului, art. 155 alin. (6) - delegarea legislativă, precum și art. 124 alin. (2)

referitoare la unicitatea imparțialitatea și egalitatea pentru toți a justiției.

De asemenea s-a invocat

și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 care ar fi

neconforme cu prevederile art. 20 alin. (2) - prioritatea reglementărilor internaționale,

art. 21 alin. (3) - proces echitabil care presupune respectarea principiului securității

juridice, precum și art. 1 alin. (5) din Constituția României.

In motivarea cererii

se menționează în general că excepțiile invocate au legătură cu soluționarea cauzei,

prevederile legale menționate nu au fost declarate anterior neconstituționale prin

decizii ale Curții Constituționale, că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.

29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, iar instanța de judecată

nu poate cenzura controlul de constituționalitate al unor dispoziții legale, după

cum motivarea unei cereri nu constituie o condiție de admisibilitate a sesizării.

Cu privire la excepția

de neconstituționalitate a art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002, s-au

arătat următoarele:

„în susținerea existenței

unei neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale

ale omului la care România este parte și legile interne, menționez dispozițiile

art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - „Interzicerea discriminării"

și dispozițiile art. 1 intitulat „Interzicerea generală a discriminării" din

Protocolul nr. 12 din 04 noiembrie 2000 la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, publicat în M.Of., Partea

I,

nr. 375 din 02 mai 2006. Art. 1 „Interzicerea generală a discriminării"

Exercitarea oricărui

drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată,

în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice

alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională,

avere, naștere sau oricare altă situație.

Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică

pe baza

oricăruia dintre motivele menționate de paragraful 1"

Rog să constatați,

atât din titulatura art. 1 din Protocol (interzicerea generală a discriminării),

cât și din teza finală a paragrafului 1 din acest articol (sau oricare altă situație),

că există o neconcordanță între pactele și tratatele internaționale privitoare la

drepturile omului la care România este parte și legile interne, iar aici avem în

vedere reglementarea art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002".

Referitor la cea

de-a doua excepție de neconstituționalitate invocată, petentul a invocat că:

„Rog să constatați

că reglementarea infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 prin Legea

nr. 521/2004 care o completează este imprecisă și inadecvată, întrucât este utilizată

expresia" dacă funcționarul public obține pentru sine sau pentru altul un avantaj

patrimonial sau nepatrimonial", a cărei sferă de cuprindere nu poate fi determinată.

într-un mod similar s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr. 453/2008,

respectiv 710/2009 etc.

În același timp -

rog să constatați lipsa de accesibilitate și previzibilitate a dispozițiilor legale

contestate, întrucât, prin modul deficitar de redactare și inexistența unui motiv

întemeiat, nu corespunde exigențelor normelor de tehnică legislativă".

Examinând cererea

de sesizare a Curții Constituționale s-a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, această instituție „decide asupra excepțiilor ridicate în

fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi, ori a unei

dispoziții dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în

orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia".

Conform art. 10 alin.

(1), (2) din Legea nr. 47/1992 republicată Curtea Constituțională poate fi sesizată

în cazurile expres

prevăzute de art. 146 din

Constituție, iar sesizările trebuie făcute în

formă scrisă și motivate.

Este de observat

că una din condițiile sesizării Curții Constituționale este ca respectiva excepție

să aibă „legătură cu soluționarea cauzei" ceea ce implică o legătură indisolubilă

cu soluționarea cauzei și nicidecum o simplă legătură cu cauza.

În cererea de față

se constată că inculpatul invocă excepția de neconstituționalitate a art. 13 alin.

(1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 susținând existenta unei discriminări solicitând

să se constate că există o neconcordanță între pactele și tratatele internaționale,

privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, arătând

și că acest text de lege este lipsit de accesibilitate și previzibilitate datorită

modului deficitar de redactare care nu corespunde exigențelor normelor de tehnică

legislativă.

Or, eventuala neconcordanță dintre tratatele internaționale

la

care România este parte și legile interne, constatarea lipsei de accesibilitate

și previzibilitate a respectivului text de lege, a modului deficitar de redactare

a unei legi presupune ca remediu o activitate de clarificare, de interpretare a

textului de lege, sau eventual de modificare a conținutului său.

Problemele de interpretare

a legilor, stabilirea neconcordanței dintre tratatele internaționale și legile interne,

modificarea actelor normative nu constituie atribute ale Curții Constituționale.

Ca atare, excepția

invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Situația este aceeași

și cu privire la excepția de neconstituționale a art. 132 din Legea nr. 78/2000,

unde pe lângă lipsa de accesibilitate și previzibilitate se solicită să se constate

că reglementarea acestui text de lege este imprecisă, inadecvată, sfera ei neputând

fi determinată.

De altfel, excepția

de neconstituționalitate a art. 132 din Legea 78/2000 raportat la încălcarea dispozițiilor

constituționale din art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din

Constituție a mai fost invocată și la termenul din 19 iunie 2009, excepție ce a

fost respinsă ca inadmisibilă de Curtea Constituțională prin decizia penală nr.

636 din 11 mai 2010 pe considerentul că se cere o interpretare a legii, ceea ce

nu este atributul acestei instituții.

Din moment ce cererea

inițială a fost respinsă ca inadmisibilă, înseamnă că în mod greșit a fost sesizată

Curtea Constituțională și ca atare și actuala cerere de sesizare este inadmisibilă.

Apoi, la termenul

din 09 iulie 2010 (fila 150) același inculpat a mai invocat odată excepția de neconstituționalitate

a art. 132 din Legea nr. 78/2008 și tot raportat la art. 20 alin. (2), art. 21 alin.

(3), art. 1 alin. (5) din Constituție, cererea de sesizare a Curții Constituționale

fiind respinsă ca inadmisibilă, soluție ce a rămas definitivă prin respingerea recursului

declarat de inculpat prin decizia penală nr. 2812 din 04 august 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție (f. 168).

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul

C.G.N.

Potrivit art. 29

alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale

poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore

de la pronunțare.

În speță, încheierea

prin care Curtea de Apel Suceava a

respins cererea

de sesizare a Curții Constituționale a fost

pronunțată la 17 decembrie 2010,

ora 13,45, iar inculpatul C.G.N. a declarat recurs la 20 decembrie 2010 prin scrisoare

recomandată.

Or, în procesul penal,

termenele pe ore se calculează pe unități libere și, spre deosebire de cele pe zile,

luni și ani, nu se prorogă.

In aceste condiții, recursul declarat de inculpat

apare ca fiind

tardiv formulat și va fi respins ca atare, conform art. 385/15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând și

disp. art. 192

alin. (2) . proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul inculpat

C.G.N.

împotriva încheierii din 17 decembrie 2010 a

Curții de Apel Suceava,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 ianuarie 2011.