ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 39/2019

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (1), (7) și 8 din C. proc. pen., formulată de inculpata A., ca inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin cererea adresată instanței și înregistrată la data de 23.03.2018 inculpata A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (1), (7) și 8 din C. proc. pen.

În motivarea cererii, inculpata a arătat, în esență, că prin art. 200 alin. (1), (7) și 8 din C. proc. pen. se încalcă prevederile art. 1 alin. (3) - (5), art. 16 alin. (1) și (2) ("participanții în procesul penal trebuind să beneficieze de egalitate în drepturile procesuale fără privilegii"), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3) ("care constituie o garanție a principiului egalității") și 24 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece în procedura de audiere prin comisie rogatorie a persoanei vătămate B., inculpata A. nu a fost citată și nu a fost reprezentată nici măcar de un avocat din oficiu. În drept, a invocat dispozițiile art. 1, 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992.

Analizând excepția de neconstituționalitate invocată, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a reținut că aceasta a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești și vizează prevederile unei legi (Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.), întrunind cerințele prevăzute în teza 1 și 2 din art. 29 alin. (1) ale Legii nr. 47/1992, de una din părțile în proces, respectiv de către inculpata A., întrunind astfel condiția de admisibilitate cerută de prevederile alin. (2) a art. 29 din Legea nr. 47/1992. De asemenea, excepția invocată de parte nu a mai făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, îndeplinindu-se cerința negativă prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește teza finală a alin. (1) a art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind legătura cu soluționarea cauzei, Curtea a apreciat că, raportat la datele care rezultă până în prezent din dosar și la motivele de neconstituționalitate invocate de inculpata intimată, nu este îndeplinită această cerință în privința excepției de neconstituționalitate ridicată prin cererea de sesizare a Curții Constituționale.

S-a reținut că potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, "legătura cu soluționarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

Curtea a reținut că, în esență, inculpata A. a criticat prevederile 200 alin. (1), (7) și (8) din C. proc. pen. motivând faptul că sintagma "să efectueze orice alt act procedural" prevăzută de art. 200 alin. (1) din C. proc. pen. este neclară și contravine dispozițiilor art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție.

S-a menționat că, în opinia inculpatei A., dispozițiile art. 200 alin. (7) din C. proc. pen. sunt neconstituționale întrucât nu obligă organul judiciar să citeze părțile (în speță inculpata), încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil în componenta sa privind dreptul de participa la propriul proces și dreptul la apărare. Totodată, petenta a invocat că dispozițiile art. 200 alin. (8) din C. proc. pen. sunt discriminatorii întrucât creează un tratament discriminatoriu între inculpații deținuți și cei care nu se află sub incidența unei măsuri preventive, întrucât impune instanței care efectuează comisia rogatorie să desemneze un apărător din oficiu care să-l reprezinte în lipsa avocatului ales, fapt ce afectează dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Prin invocarea acestei excepții de neconstituționalitate, în fapt, inculpata A. a criticat modul în care, la data de 30.01.2018, Curtea de Apel Galați a audiat prin comisie rogatorie pe persoana vătămată B., respectiv în ședință nepublică, în prezența unui apărător desemnat din oficiu pentru persoana vătămată, fără însă ca vreun inculpat din Dosarul nr. x/2015 să fi fost citat sau reprezentat de avocat cu această ocazie.

Curtea a reținut că inculpata A., prin apărătorul ales, la termenul de judecată din data de 06.11.2018 a pus concluzii asupra aspectului pus în discuție de către instanță, respectiv audierea persoanei vătămate B. prin comisie rogatorie de către Curtea de Apel Galați, a luat la cunoștință de conținutul întrebărilor ce vor fi adresate persoanei vătămate în cauză și a avut posibilitatea să formuleze personal întrebări. Totodată, la termenul de judecată din data de 12.01.2018 a luat la cunoștință, prin apărătorul său, în ședință publică, de faptul că persoana vătămată va fi audiată de Curtea de Apel Galați la termenul din data de 30.01.2018.

Instanța de fond a apreciat că, și în ipoteza în care s-ar sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (1), (7) și 8 din C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție și această excepție s-ar admite, decizia Curții Constituționale nu ar avea relevanță juridică în prezenta cauză, în condițiile în care legalitatea unui act se apreciază în raport cu legea procedurală în vigoare la data în care acesta a fost efectuat în baza principiului tempus regit actum. Pentru ca o eventuală admitere a excepției invocate să aibă legătură cu cauza, era necesar ca aceasta să fie invocată înainte sau în timpul efectuării comisiei rogatorii dispuse în cauză și nu după ce proba a fost administrată.

În opinia instanței de fond, critica unui text de lege ca neconstituțional nu este o actio popularis, aceasta nu este admisibilă dacă textul a cărui neconstituționalitate este invocată nu este de natură să provoace, într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor, o restrângere a drepturilor părții, contrară principiilor enunțate de Constituție. O astfel de critică nu poate fi analizată formal, și anume dacă norma va fi folosită sau nu în soluționarea cauzei (în vederea trimiterii acesteia la Curtea Constituțională), ci trebuie verificată condiția prealabilă a interesului născut și actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluționarea aspectului neconstituțional al textelor de lege conduce la respectarea dreptului părții, în conformitate cu dispozițiile Constituției României, și anume conduce la respectarea egalității în drepturi și, respectiv a accesului la justiție. O cerere de declarare a unui text de lege ca neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual ori pe salvgardarea legii în general, cum este cazul în speța de față, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, privind existența unei legături cu soluționarea cauzei.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că se critică modul în care au fost redactate textele de lege amintite, tinzând la schimbarea lor pe calea invocării excepției de neconstituționalitate, iar acest aspect nu poate face obiectul unei atare excepții de neconstituționalitate de natura celei invocate.

Curtea a reținut că trebuie îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate a unui text de lege cerute de legiuitor în alin. (1) - (3) ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționare Curții Constituționale, republicată, iar neîndeplinirea unei singure condiții are drept consecință respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata A., care, prin motivele de recurs formulate în scris, a arătat că adăugarea la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 și a unor cerințe suplimentare de analiză a fondului excepției, constituie atât o îngrădire a accesului liber la justiția constituțională, contravenind astfel prevederilor art. 21 raportat la art. 146 lit. "d" din Constituție, cât și o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești prin însușirea din competențele și atribuțiile Curții Constituționale care, în calitatea sa de garant al supremației Constituției "hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele ridicate în fața instanțelor judecătorești (...)"

În acest sens, s-a apreciat că legea pretinde existența unei simple legături și nu o relație de dependență între dispoziția atacată și soluționarea cauzei, s-a procedat la o analiză intrinsecă a condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, încălcându-se astfel atât dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, cât și deciziile general obligatorii, anterior menționate, din jurisprudența Curții Constituționale.

Recurenta a arătat că, prin încheierea recurată, sub pretextul examinării admisibilității, respectiv a condiției privind legătura cu cauza în care a fost invocată, instanța s-a substituit Curții Constituționale și a examinat, pe fond, excepția, apreciind, printre altele, că textul a cărei neconstituționalitate a fost invocată nu este de natură să provoace într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor o restrângere a drepturilor părților, contrară principiilor Constituționale.

Pe de altă parte, s-a arătat că, deși în încheierea atacată s-a reținut că excepția ridicată, ar fi inadmisibilă deoarece s-ar fi invocat nelegalitatea actului procedural care a fost efectuat în baza dispozițiilor legale a căror constituționalitate s-a solicitat a fi constatată, ulterior efectuării comisiei rogatorii dispuse în cauză, inculpata nu a cunoscut la acel moment faptul că instanța învestită cu efectuarea comisiei rogatorii a procedat la audierea părții vătămate B., fără a fi numit în cauză un avocat din oficiu care să-i apere interesele, astfel încât a invocat nulitatea comisiei rogatorii la primul termen de judecată ulterior desfășurării acesteia, în fața instanței de apel.

Față de toate aceste argumente, a solicitat să se dispună desființarea încheierii recurate și să se constate că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea acesteia.

Analizând recursul formulat de inculpata A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (1), (7) și (8) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această examinare presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanța în fața căreia a fost invocată excepția nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanței are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerințelor de admisibilitate ce trebuie evaluate și care, așa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curții în controlul de constituționalitate poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, exemplificativ, tinde fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenței sale, intrând în sfera de competență exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis Deciziile nr. 284/24.01.2011, 176/06.03.2012, 187/06.03.2012, 378/26.06.2014 ale Curții Constituționale), fie la un control de constituționalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziții de lege (mutatis mutandis Deciziile nr. 486/11.12.2003, 85/27.01.2011, 537/15.10.2014 ale Curții Constituționale).

Totodată, în ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății. Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Examinând excepția invocată de inculpata A. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, în doctrină s-a reținut că "această cerință presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituțională, pentru soluționarea excepției: existența unei relații între situația juridică a părții și mijlocul procesual la care aceasta a recurs și respectiv remedierea situației juridice a părții prin soluționarea excepției de neconstituționalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 " - Condiția interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională în vederea examinării constituționalității unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor de judecată).

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituțional nu poate fi analizată formal, ci trebuie verificată condiția prealabilă a interesului născut și actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluționarea aspectului neconstituțional al textelor conduce la respectarea dreptului părții în conformitate cu dispozițiile Constituției României.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte reține că, în speță, inculpata A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (1), (7) și 8 din C. proc. pen., raportându-se doar formal la exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a invoca adevărate critici de neconstituționalitate.

În realitate, criticile formulate vizează modul concret de interpretare și de aplicare a dispozițiilor enunțate, respectiv nemulțumirea acesteia cu privire la modul de administrare a probei dispusă prin comisie rogatorie pe care o apreciază ca fiind viciată constituțional prin încălcarea dispozițiilor privind dreptul la un proces echitabil care conferă dreptul acuzatului de a participa la procesul său în mod efectiv și real, de a fi respectat principiul administrării probelor în condiții de contradictorialitate și în mod nemijlocit, precum și încălcarea dispozițiilor privind asistența juridică obligatorie în cazul în care se dispune audierea unei persoane prin comisie rogatorie, față de împrejurarea că nu a fost informată cu privire la acest aspect, fiind în imposibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare.

Or, în raport de criticile formulate de către inculpata A., Înalta Curte constată că nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituționalitate, ci se contestă însăși conținutul textelor de lege a căror neconstituționalitate se invocă.

Astfel, contrar susținerilor apărării, în examinarea interesului cererii, Înalta Curte, constată că o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor criticate nu poate avea niciun fel de înrâurire în ce privește soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză.

Așadar, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal, ci partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

În plus, textele legale criticate constituie reguli de procedură a căror stabilire se poate face numai prin lege, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție.

Prin urmare, se constată că prin excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mai sus menționate, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242 /10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014).

În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din 23 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din 23 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN