ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 23/2022

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 03 decembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 83 alin. (2) C. pen. și art. 318 alin. (1) C. proc. pen., formulată de inculpatul A., prin apărător ales.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut, în esență, că prin cererea adresată instanței, la data de 19.11.2021, inculpatul A., prin apărător ales, avocat B., pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul acesteia, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., 83 alin. (2) C. pen. și art. 318 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că acestea încalcă prevederile din tratatele internaționale la care România este parte, referitoare la proporționalitatea pedepsei față de infracțiune [art. 49 alin. (1) - (3) din Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene] și normele constituționale referitoare la egalitatea "în fața legii", la statul de drept, separația și echilibrul puterilor în stat și principiul legalității și cele referitoare la înfăptuirea justiției [art. 1 alin. (3) - (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 23 alin. (11), art. 24 alin. (1) și art. 148 alin. (2) din Constituția României].

Verificând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea de Apel Suceava a constatat că obiectul cererii îl constituie dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 83 alin. (2) C. pen. și art. 318 alin. (1) C. proc. pen., care au următorul cuprins:

- art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen.: "Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: (...) d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani"

- art. 83 alin. (2) C. pen.: "Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților."

- art. 318 alin. (1) C. proc. pen.: " (1) În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei."

În aceste condiții, având în vedere că obiectul cauzei deduse judecății în apel îl constituie infracțiunea de contrabandă în formă asimilată, prev. de art. 270 alin. (2) din Codul vamal, care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani închisoare, s-a apreciat că, este evident că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. pen. criticate ca fiind neconstituționale, întrucât rezolvarea cauzei nu depinde de aplicabilitatea acestor dispoziții, ce vizează renunțarea la urmărirea penală.

Pe de altă parte, s-a constatat că nu sunt aplicabile în speță nici dispozițiile celorlalte texte de lege criticate, întrucât "legătura cu soluționarea cauzei", presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulative, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condițiile care nu sunt îndeplinite în cauză.

În altă ordine de idei, instanța a apreciat că, practic, ceea ce se critică este modul în care au fost redactate textele de lege amintite, tinzând la schimbarea lor pe calea invocării excepției de neconstituționalitate.

În consecință, Curtea de Apel Suceava a apreciat că în cauză nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul apelant A., întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei, fiind, așadar, irelevantă, motiv pentru care cererea a fost respinsă, ca inadmisibilă.

*****

Împotriva încheierii din 3 decembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, în termen legal, a declarat recurs recurentul inculpat A..

Calea de atac a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.12.2021, când s-a stabilit termen în cauză în vederea soluționării recursului la data de 18.01.2022.

Pentru acest termen, recurentul A., prin apărător ales, B., a depus la dosar motive de recurs, în esență, apărarea recurentului susținând că încheierea atacată este nelegală, întrucât în mod nefondat s-a apreciat că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2020

Astfel, a menționat recurentul, prin apărător, că prin cererea de sesizare a Curții Constituționale a invocat neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 83 alin. (2) C. pen. și art. 318 alin. (1) C. proc. pen., întrucât apreciată că aceste dispoziții încalcă prevederile din tratatele internaționale la care România este parte referitoare la proporționalitatea pedepsei față de infracțiune și normele constituționale referitoare la egalitatea "în fața legii", la statul de drept, separația și echilibrul puterilor în stat și principiul legalității și cele referitoare la înfăptuirea justiției.

A arătat recurentul că prin Sentința penală nr. 61/22.01.2021 a Judecătoriei Botoșani s-a dispus condamnarea sa în baza disp. art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen.., pentru săvârșirea infracțiunii de "contrabandă în formă asimilată" prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 76 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel solicitând, în principal, achitarea sa în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza I-a apreciind că fapta sa nu întrunește elementele de tipicitate din norma de incriminare. În subsidiar, a invocat faptul că sancțiunea aplicată este prea aspră raportat la gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând cont de împrejurările în care a avut loc, de faptul că prejudiciul a fost recuperat și de poziția sa procesuală.

S-a susținut că, în prezent însă, judecătorii sunt ținuți de regulile stricte legate de limitele pedepselor stabilite de legiuitor și de modul de calcul al acestora, fiind situații în care, chiar dacă fapta în sine nu are un pericol social ridicat, singura pedeapsă legală posibilă este cea a închisorii putându-se dispune numai suspendarea acesteia sub supraveghere în condițiile art. 91 și urm. C. pen.

Având în vedere această situație, întrucât fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad redus de pericol social, a apreciat recurentul inculpat că dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen. precum și dispozițiile art. 83 alin. (2) C. pen. care nu permit judecătorului să dispună renunțarea la aplicarea unei pedepse sau amânarea aplicării acesteia, raportat la limitele maxime de 5 ani și respectiv 7 ani închisoare, sunt neconstituționale, încălcând, printre altele, principiul proporționalității pedepsei, precum și textele constituționale indicate în considerentele cererii formulate, sens în care a solicitat sesizarea Curții Constituționale.

În aceste condiții, s-a arătat că încheierea Curții de Apel Suceava prin care s-a respins această sesizare pe motivul lipsei de legătură cu cauza este nelegală întrucât această legătură este dată de modalitatea de aplicare a sancțiunii penale raportat la fapta pentru care a fost trimis în judecată.

S-a mai susținut în cuprinsul motivelor de recurs că încheierea pronunțată este nemotivată, conținând argumente doar în ceea ce privește neconstituționalitatea art. 318 C. proc. pen.. și nu cu privire la toate textele indicate în cerere iar, pe de altă parte, se fac referiri la însuși fondul cererii - ceea ce nu este atributul instanței - precizându-se că inadmisibilitatea ar fi dată și de faptul că, prin criticile de neconstituționalitate aduse, s-ar tinde în realitate la schimbarea textelor de lege respective pe calea invocării excepției de neconstituționalitate. În opinia recurentului, acest aspect însă nu putea fi apreciat de instanța de fond, ci era atributul Curții Constituționale, care, la rândul ei, exercită controlul și asupra admisibilității cererilor formulate, mai exact, această chestiune poartă asupra admisibilității excepției și nu asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În altă ordine de idei, s-a menționat că jurisprudența constituțională admite însă că omisiunile legislative cu relevanță constituțională prin care sunt afectate drepturi și libertăți fundamentale pot constitui obiect al excepției de neconstituționalitate. Așadar, atunci când omisiunea legislativă este contrară exigențelor constituționale în sensul că generează o încălcare a unui drept fundamental, Curtea Constituțională se poate pronunța asupra unui asemenea viciu de neconstituționalitate, prin admiterea excepției, (Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, ș.a.).

Examinând recursul formulat în cauză de recurentul A. Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prioritar, în ceea ce privește critica de nelegalitate a încheierii de ședință contestate, motivat de faptul că încheierea atacată nu este motivată întrucât instanța nu a răspuns detaliat la toate textele indicate în cerere, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prima instanță, examinând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare invocată în cauză, a constatat că obiectul cererii de sesizare îl constituie dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 83 alin. (2) C. pen. și art. 318 alin. (1) C. proc. pen., fiind redate în cuprinsul încheierii conținutul acestor dispoziții legale. Totodată, în raport cu obiectul cauzei deduse judecății în apel, respectiv infracțiunea de contrabandă în formă asimilată, prev. de art. 270 alin. (2) din Codul vamal, care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani închisoare, instanța a constatat că este evident că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. pen. criticate ca fiind neconstituționale, întrucât rezolvarea cauzei nu depinde de aplicabilitatea acestor dispoziții, ce vizează renunțarea la urmărirea penală. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții legale criticate, prima instanță a reținut că nu sunt aplicabile în speță nici aceste texte de lege criticate, reținând în esență, pentru argumentele prezentate în încheierea contestată, că nu este îndeplinită condiția privind "legătura cu soluționarea cauzei", precum și că, practic, ceea ce se critică este modul în care au fost redactate textele de lege amintite, tinzând la schimbarea lor pe calea invocării excepției de neconstituționalitate.

Prin urmare, critica apărării recurentului inculpat formulată sub acest aspect, este neîntemeiată.

În plus, Înalta Curte reamintește că, potrivit jurisprudenței, o hotărâre judecătorească satisface exigențele de motivare atunci când rezultă că argumentele și susținerile părților au fost analizate în mod real și efectiv, fără ca aceasta să reclame, însă, un răspuns distinct pentru fiecare afirmație.

În ceea ce privește criticile de netemeinice ale încheierii de ședință atacate, Înalta Curte constată de asemenea că sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd următoarele: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că, în speță, excepția a fost invocată de către părți - inculpatul A., prin apărător, în fața unei instanțe judecătorești și vizează dispoziții din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere că admisibilitatea cererii impune îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Excepția de neconstituționalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Înalta Curte reține că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă prevăd următoarele:

Art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen. prevede că: "Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: (...) d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani".

Art. 83 alin. (2) C. pen.: "Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților."

Art. 318 alin. (1) C. proc. pen.: " (1) În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei."

În cadrul apelului declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 61/22.01.2021 a Judecătoriei Botoșani, acesta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., art. 83 alin. (2) C. pen. și art. 318 alin. (1) C. proc. pen., prin încheierea ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel Suceava respingând cererea inculpatului de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție, motivat de faptul că excepția nu are legătură cu cauza.

În analiza condițiilor prevăzute de lege cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză, întrucât, deși este incontestabil că excepția a fost invocată de către recurentul inculpat A. în fața unei instanțe judecătorești și vizează dispoziții dintr-o lege în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, admisibilitatea unei astfel de cereri impune însă îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează desfășurarea procesului penal. În plus, partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

De asemenea, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Contrar susținerilor recurentului inculpat, în sensul că prima instanță a analizat fondul cererii de sesizare, în opinia sa acest aspect fiind atributul Curții Constituționale, Înalta Curte subliniază că instanțelor de judecată le revine, în faza examinării admisibilității condițiilor de sesizare a Curții Constituționale și competența de a verifica dacă excepția a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituționalității unei dispoziții legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza.

Așa cum s-a arătat, legătura cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

Pe calea excepției în discuție, recurentul A. a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă asimilată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, sancțiunea aplicată fiind prea aspră raportat la gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând cont de împrejurările în care a avut loc, de faptul că prejudiciul a fost recuperat și de poziția sa procesuală. Or, s-a susținut că, în condițiile în care, fapta săvârșită de către inculpat prezintă un grad redus de pericol social, dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen. precum și dispozițiile art. 83 alin. (2) C. pen., care nu permit judecătorului să dispună renunțarea la aplicarea unei pedepse sau amânarea aplicării acesteia raportat la limitele maxime de 5 ani și respectiv 7 ani închisoare, sunt neconstituționale, încălcând, printre altele, principiul proporționalității pedepsei, precum și textele constituționale indicate în considerentele cererii formulate, motiv pentru care a solicitat sesizarea Curții Constituționale.

Având în vedere cuprinsul dispozițiilor a căror neconstituționalitate se cere a fi verificată, în raport de cadrul procesual și stadiul concret al cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția, se constată că excepția de neconstituționalitate ridicată de inculpatul A. nu are legătură cu cauza, întrucât motivele invocate nu vizează efectuarea, în mod concret, a unui control de constituționalitate asupra dispozițiilor criticate, ci în realitate prin argumentele aduse în susținerea excepției se tinde la modificarea textelor de lege vizate de excepția de neconstituționalitate.

Așa cum s-a arătat, din perspectiva autorului excepției, dispozițiile criticate sunt apreciate de către recurent ca fiind neconstituționale întrucât în opinia sa acestea încalcă principiul proporționalității pedepsei, având în vedere că, în situația sa, în condițiile în care fapta săvârșită de acesta prezintă un grad redus de pericol social, dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen. precum și dispozițiile art. 83 alin. (2) C. pen. nu permit judecătorului să dispună renunțarea la aplicarea unei pedepse sau amânarea aplicării acesteia, raportat la limitele maxime de 5 ani, respectiv de 7 ani închisoare.

Or, astfel cum au fost formulate aceste motive aduse în susținerea excepției de neconstituționalitate, rezultă că, în realitate, recurentul inculpat contestă conținutul reglementărilor legiuitorului din cuprinsul acestor dispoziții legale, prin excepția invocată tinzându-se la modificarea textelor de lege în sensul dorit de recurent.

În consecință, în speță, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul inculpat A. nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea lor, într-o formă care să permită aplicarea altor modalități de individualizare a pedepsei așa cum a susținut inculpatul recurent, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Totodată, se constată că în cauză nu este incidentă nici situația unei omisiuni legislative astfel cum a susținut apărarea în cuprinsul motivelor de recurs.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată, de natură a permite sesizarea Curții Constituționale.

Concluzionând, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod judicios prima instanță, examinând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare formulată în cauză de inculpatul A., a constatat că în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor invocate de inculpat, aceasta respectă condițiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, mai puțin condiția privind legătura excepției cu soluționarea cauzei, având în vedere conținutul dispozițiilor legale criticate, precum și obiectul cauzei, fiind astfel în mod corect respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 03 decembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, ca nefondat.

Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 03 decembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.

GGC - GV