ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 513/2020

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea din data de 29 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2012, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicata, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A., de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin. (1) C. pen.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin cererea scrisa depusa la dosar, susținută oral sub aspectul admisibilității la termenul din 27.07.2020, inculpatul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., arătând ca sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, deoarece este vizata o dispoziție dintr-un act normativ în vigoare ce nu a fost constatata neconstituțională printr-o decizie anterioara a Curții, iar modalitatea de soluționare a excepției poate influenta fondul cauzei deduse judecății, considerând ca fiind întemeiată excepția invocata, întrucât contravine dispozițiilor art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României ce reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii, tratatele internaționale privind drepturile omului, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

În esență, inculpatul a apreciat că formularea normei legale criticate, sub aspectul sintagmei "dată faptei prin actul de sesizare", ce presupune obligativitatea punerii în discuție de către instanță a schimbării încadrării juridice dată prin rechizitoriu, nu este în măsură să mențină caracterul echitabil al procesului penal și exercitarea în mod efectiv a dreptului la apărare și nu constituie o garanție ca părțile să nu fie surprinse de o altă încadrare juridică a faptelor și ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această nouă eventualitate, deoarece textul se referă doar la încadrarea dată prin rechizitoriu.

Față de argumentele expuse, instanța de control judiciar a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, s-a arătat că, într-adevăr, excepția de neconstituționalitate vizează o dispoziție dintr-un act normativ în vigoare, și anume art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., însă, prin raportare la criticile aduse de inculpat textului legal, se constată că aceste aspecte au fost deja avute în vedere prin Decizia nr. 250/2019 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 500/20.06.2019, prin care s-a constatat ca dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei.

Relevant în sensul menționat este parag. nr. 27, unde instanța de contencios constituțional a precizat că obiectul judecății, conform art. 371 C. proc. pen., "se limitează la fapta și persoana reținute în actul de sesizare a instanței, nu însă și la încadrarea juridică a faptei, deoarece, în condițiile în care corecta încadrare juridică a unei fapte pentru care o persoană este inculpată ține de corecta aplicare a legii penale, de respectarea principiului legalității în cursul procedurilor judiciare, în vederea respectării acestor principii și a dreptului părților la un proces echitabil, pe parcursul procesului penal acuzația penală poate fi modificată din perspectiva încadrării juridice a faptei". În continuare se arată că: "Dacă fapta reținută în actul de sesizare în sarcina persoanei acuzate nu se regăsește perfect în norma care o incriminează, atunci instanța de judecată este obligată - din oficiu sau la cererea participanților la procesul penal, indiferent de procedura de judecată pe care o aplică - să îi găsească corespondentul în cadrul normativ, potrivit art. 386 din C. proc. pen.. Încadrarea juridică a faptei semnifică stabilirea textului de lege care o prevede și o sancționează și caracterizarea ei ca infracțiune potrivit acestui text și presupune realizarea de către organele judiciare a unei relații corespunzătoare între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia. Prin încadrarea juridică a faptei se statuează asupra textului din legea penală, a tiparului incriminator ce prevede și sancționează fapta socialmente periculoasă ce constituie obiectul cauzei penale, în sensul art. 371 din C. proc. pen.

Schimbarea încadrării juridice a faptei este un act procesual necesar în cazurile în care rechizitoriul a reținut din eroare o anumită încadrare sau atunci când în cursul judecății apar elemente noi de natură să determine o altă încadrare juridică decât cea dată prin actul de sesizare a instanței. Inițiativa schimbării încadrării juridice a faptei, indiferent dacă are loc în fața primei instanțe sau în judecarea căilor de atac, aparține instanței de judecată, părților, precum și procurorului. Acest drept al părților și al procurorului de a solicita instanței modificarea cadrului procesual rezultă din prevederile art. 301 alin. (1) din C. proc. pen. (...)". Totodată, în parag. 40 al Deciziei, se arată următoarele: "(...) Curtea constată că punerea în discuția părților a noii încadrări juridice și informarea inculpatului referitor la dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea, astfel cum prevede art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., are semnificația unei "simple menționări a posibilității teoretice ca instanța să ajungă la o concluzie diferită de cea a parchetului în ceea ce privește încadrarea infracțiunii", astfel cum a reținut instanța europeană în jurisprudența precitată, insuficientă pentru exercitarea în mod efectiv a dreptului la apărare și pentru menținerea caracterului echitabil al procedurii. Formularea cu caracter general și imperativ a normei procesuale referitoare la obligativitatea punerii în discuție de către instanță a oricărei schimbări de încadrare juridică, precum și modalitatea specifică în care este reglementată desfășurarea unei atari proceduri în fața instanței constituie o garanție ca părțile să nu fie surprinse de o altă încadrare juridică a faptelor și ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această nouă eventualitate. Însă, respectarea de către instanța de judecată a obligațiilor reglementate în art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., în condițiile în care aceasta se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare la finalul procesului, prin hotărâre judecătorească, sentință sau decizie, nu este în măsură să mențină caracterul echitabil al procesului penal și exercitarea în mod efectiv de către inculpat a dreptului la apărare în procesul penal."

În aceste condiții, Curtea Constituțională constată în parag. nr. 42 ca "numai dispunerea schimbării încadrării juridice a faptei, prin hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ulterior punerii în discuția părților a noii încadrări juridice, însă anterior soluționării cauzei, prin sentință sau decizie, asigură caracterul echitabil al procesului și posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective, în procesul penal, de către inculpat, în condițiile în care doar în raport cu o încadrare juridică în mod definitiv stabilită, în cursul procesului penal, iar nu la finalul acestuia, inculpatul își poate face apărări concrete".

Față de cele prezentate, prima instanță a observat că problematica ridicată în cauză de apărătorul ales al inculpatului A. a fost tranșată, în mod explicit, de Curtea Constituțională a României, prin decizia anterior menționata, în sensul că orice schimbare de încadrare juridică trebuie pusă în discuția părților și soluționată înainte de pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, așadar în condiții de contradictorialitate, pentru a se asigura caracterul echitabil al procesului și posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul A., motivele fiind expuse în partea introductivă a deciziei.

Examinând recursul declarat de inculpatul A., în raport cu actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare:

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; excepția este ridicată de una dintre părți, de instanța de judecată sau de procuror și dispoziția care formează obiectul excepției nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Din dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 rezultă faptul că instanța în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate poate respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării acesteia, numai în situația în care excepția este inadmisibilă, fiind contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică, prima instanță reținând în mod corect că este inadmisibila cererea de sesizare a Curții Constituționale, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, excepția de neconstituționalitate vizează o dispoziție dintr-un act normativ în vigoare, și anume art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., iar, avându-se în vedere criticile aduse de inculpat textului legal, Înalta Curte constată că aceste aspecte au fost analizate de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 250/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 500/20.06.2019, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei.

În considerentele deciziei anterior menționate, la parag. 40 al acesteia, se arată că "Curtea constată că punerea în discuția părților a noii încadrări juridice și informarea inculpatului referitor la dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea, astfel cum prevede art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., are semnificația unei "simple menționări a posibilității teoretice ca instanța să ajungă la o concluzie diferită de cea a parchetului în ceea ce privește încadrarea infracțiunii", astfel cum a reținut instanța europeană în jurisprudența precitată, insuficientă pentru exercitarea în mod efectiv a dreptului la apărare și pentru menținerea caracterului echitabil al procedurii. Formularea cu caracter general și imperativ a normei procesuale referitoare la obligativitatea punerii în discuție de către instanță a oricărei schimbări de încadrare juridică, precum și modalitatea specifică în care este reglementată desfășurarea unei atari proceduri în fața instanței constituie o garanție ca părțile să nu fie surprinse de o altă încadrare juridică a faptelor și ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această nouă eventualitate."

De asemenea, Curtea Constituțională a constatat în parag. nr. 42 ca "numai dispunerea schimbării încadrării juridice a faptei, prin hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ulterior punerii în discuția părților a noii încadrări juridice, însă anterior soluționării cauzei, prin sentință sau decizie, asigură caracterul echitabil al procesului și posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective, în procesul penal, de către inculpat, în condițiile în care doar în raport cu o încadrare juridică în mod definitiv stabilită, în cursul procesului penal, iar nu la finalul acestuia, inculpatul își poate face apărări concrete".

Așadar, prima instanță a reținut în mod corect că problematica ridicata în cauză de apărătorul ales al inculpatului A. a fost tranșată, în mod explicit, de Curtea Constituțională a României, prin decizia anterior menționata, în sensul ca orice schimbare de încadrare juridica trebuie pusa în discuția părților și soluționată înainte de pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, așadar în condiții de contradictorialitate, pentru a se asigura caracterul echitabil al procesului și posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective.

Pentru considerentele expuse anterior, având în vedere că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat A. împotriva încheierii din data de 29 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2012.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat A. împotriva încheierii din data de 29 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 80 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08 septembrie 2020.

GGC - GV