ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2019

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 13 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. și art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul A. la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune această soluție, Curtea de Apel Suceava a reținut că din conținutul dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 rezultă fără echivoc că instanța în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării acesteia atunci când constată că este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor ce dau conținut legal alin. (1), (2) și (3) din actul normativ amintit.

Examinând conținutul cererii de sesizare a Curții Constituționale, Curtea a constatat că excepția a fost ridicată de una din părțile în proces, întrunind astfel condiția de admisibilitate cerută de prevederile alin. (2) a art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește teza finală a alin. (1) a art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind legătura cu soluționarea cauzei, Curtea a apreciat că, raportat la datele care rezultă până în prezent din dosar și la motivele de neconstituționalitate invocate de inculpatul apelant, doar aparent este îndeplinită această cerință în privința excepției de neconstituționalitate ridicată prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, în contextul în care este incidentă o cauză de inadmisibilitate, și anume lipsa condiției interesului în invocarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității normelor procesual penale criticate.

Aceasta în condițiile în care inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat de către Judecătoria Suceava, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2), (3) C. pen., constând în aceea că la data de 05.12.2015, în jurul orelor 18:20, în timp ce se deplasa pe DC 74 de pe raza loc. Șcheia, jud. Suceava la volanul autoturismului marca "x" cu nr. de înmatriculare x, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pătruns pe contrasens și în coliziune cu autoturismul marca "x" cu nr. de înmatriculare x condus în mod regulamentar de B., în urma impactului rezultând vătămarea corporală a pasagerei C. care a suferit leziuni atestate documentar vindecabile în 140-150 zile îngrijiri medicale, reținându-se de către acuzare și de către prima instanță că accidentul rutier s-a produs ca urmare a pătrunderii autoturismului condus de inculpat pe sensul opus de mers, A. încălcând nu doar disp. art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, ci și prevederile art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, conform cărora "Vehiculele și animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile, cu respectarea semnificației semnalizării rutiere și a regulilor de circulație".

Curtea a reținut că, în esență, inculpatul apelant A., a criticat faptul că trimiterea făcută de art. 196 alin. (3) din C. pen. la dispoziții legale sau la măsuri de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, fără delimitarea concretă a acestora creează posibilitatea unor interpretări extensive în detrimentul inculpatului și prin aceasta îi conferă normei de incriminare un caracter incert și imprecis, iar obligația impusă de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 poate transforma norma penală de incriminare într-o normă incertă și imprevizibilă. Totodată, inculpatul a apreciat că aceste dispoziții legale contravin dispozițiilor art. 23 alin. (12) din Constituție întrucât, pe de o parte, duc la crearea unei norme de incriminare care nu este previzibilă și practic face imposibilă adaptarea conduitei fiecărui destinatar al normei pentru a evita intrarea în conflict cu legea penală, iar pe de altă parte, duce la posibilitatea interpretării extensive a normei de incriminare și, pe cale de consecință, creează o situație conflictuală cu art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a cazuisticii Curții Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește legalitatea normei de incriminare și totodată în ceea ce privește caracterul previzibil al legii în materie penală.

Curtea a mai apreciat că și în ipoteza în care s-ar sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate invocată, raportat la dispozițiile din Constituție și această excepție s-ar admite, decizia Curții Constituționale nu ar avea relevanță juridică în prezenta cauză în condițiile în care incriminarea, dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu poate fi absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale.

În consecință, reținând că excepția invocată nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționare Curții Constituționale, republicată, eventuala admitere a excepției invocate neavând relevanță asupra soluției din prezenta cauză, în temeiul alin. (5) al aceluiași text de lege, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de inculpatul apelant A., ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din data de 13 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23.09.2019.

La data de 01.10.2019 inculpatul A., prin apărător ales, a depus la dosar motivele de recurs prin care a susținut, în esență, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale ale art. 196 alin. (2) și alin. (3) din C. pen. și ale art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 are legătură cu obiectul cauzei în care a fost invocată. A arătat că norma de incriminare a fost criticată prin prisma lipsei de previzibilitate, ce contravine dispozițiilor art. 23 alin. (12) din Constituția României și art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Autorul excepției a apreciat că trimiterea făcută de dispozițiile art. 196 alin. (3) C. pen., la obligația impusă de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, care prevede că: "conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță", transformă norma penală de incriminare într-o normă incertă și imprevizibilă, fiindcă destinatarii normei legale nu pot să stabilească a priori care este semnificația sintagmei "adaptarea vitezei în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță", pentru a putea adapta conduita în vederea evitării unei situații de conflict cu legea penală.

A mai arătat că în speța dedusă judecății, deși inculpatul a circulat cu o viteză în limita legală (22 km/h) a fost găsit vinovat de către instanța de fond, cu motivarea că a încălcat prevederile tezei a II-a din art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a mai susținut, în cadrul motivelor de recurs, că potrivit principiului nullum crimen sine lege, claritatea textului de incriminare sau previzibilitatea legii constituie o cerință fundamentală ce decurge din principiul legalității, alături de accesibilitate. În acest sens, a arătat că dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, pe lângă faptul că nu definesc ele însele noțiunea de "viteză la care se poate efectua orice manevră în condiții de siguranță", nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, care ar explica pragul de viteză la care se consideră că o manevră se poate efectua în condiții de siguranță. Singurele mențiuni care fac trimitere la limitele de viteză pe diferite tipuri de drum sunt cuprinse în art. 49 și art. 50 din O.U.G. nr. 195/2002.

Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru argumentele ce se vor arăta în continuare.

Din analiza dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea Curții Constituționale în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din actul normativ menționat, respectiv:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

De asemenea, trebuie subliniat că încheierea de sesizare a Curții Constituționale este un act procedural prin care sunt definite limitele învestirii instanței de contencios constituțional. Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei. Astfel, prin Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 (publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 28 iulie 2008), referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a statuat că textele de lege care prevăd posibilitatea instanțelor de a respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate "sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii".

Raportat la argumentele de mai sus, Înalta Curte constată că, în cauză, excepția a fost invocată de inculpatul A., prin apărător, într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen. și art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În ceea ce privește, însă, legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Drept urmare, condiția legăturii cu cauza nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcție de incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei (în același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia penală nr. 177/A din 18 mai 2017; Decizia penală nr. 301/A din 12 septembrie 2017, www.x.ro).

În cauza dedusă judecății, inculpatul A. a apreciat că dispozițiile art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen. și ale art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 sunt neconstituționale întrucât conduc la crearea unei norme de incriminare care nu este previzibilă întrucât destinatarii normei legale nu pot să stabilească a priori care este semnificația sintagmei "adaptarea vitezei în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță", pentru a putea adapta conduita în vederea evitării unei situații de conflict cu legea penală și, totodată, permit posibilitatea interpretării extensive a normei de incriminare, fiind contrare prevederilor art. 20, art. 23 alin. (12) din Constituție și art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte constată că, în realitate, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, ci se dorește modificarea acestuia, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Legea nr. 47/1992 care statuează în mod expres în art. 2 alin. (3) că instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

De altfel, și jurisprudența Curții Constituționale este în sensul respingerii, ca inadmisibile, a cererilor prin care s-a tins la învestirea instanței de contencios constituțional cu un examen ce excede în mod vădit competenței sale, intrând în sfera de competență exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis Deciziile nr. 176 din 06 martie 2012, nr. 187 din 06 martie 2012, nr. 378 din 26 iunie 2014).

Pe de altă parte, neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, așa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional. Simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen. și ale art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 nu este adecvată atâta timp cât inculpatul s-a raportat doar formal la prevederile din Constituție, fără a argumenta în ce constă legătura textului în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.

În cauza de față, Înalta Curte constată că, deși s-a invocat lipsa de previzibilitate și accesibilitate a sintagmei "viteză la care se poate efectua orice manevră în condiții de siguranță" din cuprinsul art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, în realitate, criticile recurentului inculpatul A. nu constituie o veritabilă excepție de neconstituționalitate, întrucât problema reală este de interpretare și aplicare a legii [dispozițiile art. 196 alin. (2) și (3) din C. pen. coroborate cu ale art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002], atribut ce revine exclusiv instanței de judecată învestită cu soluționarea apelului.

În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

În ceea ce privește susținerile inculpatului privind împrejurarea că deși a circulat cu o viteză în limita legală (22 km/h) a fost găsit vinovat de către instanța de fond, cu motivarea că a încălcat prevederile tezei a II-a din art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, sau criticile privitoare la faptul că instanța a apreciat în mod greșit că inculpatul ar fi încălcat și prevederile art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, Înalta Curte constată că acestea reprezintă, în realitate, apărări de fond ce urmează a fi valorificate pe parcursul cercetării judecătorești și dezbaterilor în Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, iar nu critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 13 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 13 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 octombrie 2019.

Procesat de GGC - GV