ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3775/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IX–a contencios administrativ și fiscal, sub nr.

20.158/3/2008, reclamantul M.F. a solicitat anularea deciziei de imputare nr.

162.211 din 15 aprilie 2008 emisă de pârâta Direcția Generală de Poliție a

municipiului București și a deciziei nr. 162.736 din 21 mai 2008 prin care

direcția pârâtă i-a respins contestația depusă împotriva deciziei de imputare.

La data de 10 decembrie 2009,

reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Ministerului

Administrației și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006, arătând că ordinul

nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României , încălcându-se dispozițiile

imperative ale art. 10 și art. 11 din Legea nr. 24/2000.

Reclamantul a mai arătat că,

dispozițiile art. 5-7 și art. 9 din ordinul contestat sunt contrare

dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, care prevăd că, pentru stabilirea

cheltuielilor de școlarizare trebuie să fie avute în vedere cheltuielile

efectuate și nu cele care ar fi trebuit efectuate.

Prin încheierea din data de 18

decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a

dispus sesizarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, pentru cercetarea legalității prevederilor O.M.A.I. nr. 1122/2006 și

suspendarea judecării cauzei.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr.

1.089 din 2 martie 2010, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de

nelegalitate invocată de reclamantul M.F.

Instanța de fond a reținut că la

data emiterii Ordinului M.A.I. nr. 1122/2006 nu exista obligația publicării

actului respectiv în Monitorul Oficial al României, iar O.G. nr. 121/1998, în

baza căreia a fost emis nu cuprinde nici o dispoziție cu privire la

obligativitatea publicării actului.

De asemenea, s-a avut în vedere că,

la data emiterii acestui ordin nu era în vigoare Legea nr. 194/2007, care a

modificat art. 10 din Legea nr. 24/2000, prevăzând obligația publicării în

Monitorul Oficial a actelor normative emise de organele administrației publice

centrale de specialitate.

Conform actului normativ în vigoare

la data emiterii ordinului contestat de reclamant, respectiv H.G. nr. 50/2005 pentru

aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru

elaborarea, avizarea și prezentarea actelor normative spre adoptare, nu sunt

supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea

nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ

care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și

siguranță națională.

Față de această prevedere legală,

s-a reținut că nu era obligatorie publicarea ordinului dedus judecății datorită

obiectului său de reglementare care viza sectorul de apărare.

De asemenea, instanța de fond a

constatat că dispozițiile invocate a fi nelegale nu contravin prevederilor art.

70 din Legea nr. 360/2002, deoarece ele vizează evaluarea pagubei produse și nu

exclud calculul cheltuielilor efectiv făcute.

Susținerea reclamantului privind

neconformitatea ordinului contestat cu dispozițiile O.G. nr. 121/1998 a fost respinsă

ca neîntemeiată, cu motivarea ca procedura de evaluare a pagubelor cuprinde

normele emise în aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară,

reglementând în detaliu această procedură.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs reclamantul, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul

admiterii excepției de nelegalitate invocată în privința Ordinului M.A.I. nr.

1122/2006.

În primul motiv de recurs, a fost

criticată concluzia instanței de fond privind exceptarea Ordinului Ministerului

Administrației și Internelor nr. 1122/2006 de la obligația publicării în

Monitorul Oficial al României prin dispozițiile art. 35 alin. (3) din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2005, arătându-se că prevederile

acestui regulament contravin Legii nr. 24/2000, încalcă principiul ierarhiei

actelor normative și nu corespund exigențelor de accesibilitate și de predictibilitate

stabilite pentru actele normative de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

(cauzele Miran c. Turciei, 21 aprilie 2009; Petra c. României, publicată în

M.O. nr. 637/2009 și Cotleț c. României, publicată în M.O. nr. 422/2009).

Recurentul a învederat că nu există

nici un interes legitim pentru exceptarea de la publicare a ordinului

contestat, în condițiile în care acesta nu cuprinde reglementări din sectorul

de apărare, stabilind formele de răspundere a funcționarilor publici, astfel că

reprezintă un subiect de interes public, accesibil oricărui cetățean care

dorește să facă parte din această categorie profesională și anterior nașterii

raportului de serviciu.

Prin cel de-al doilea motiv de

recurs, s-a susținut că în mod greșit a constatat instanța de fond

conformitatea dispozițiilor art. 5-7 și art. 9 din Ordinul nr. 1122/2006 cu

prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002, fără a se avea în vedere că la

calculul cheltuielilor de cazare nu se scad zilele de vacanță, ci se calculează

cazarea pentru întreg anul, deși potrivit dispoziției legale susmenționate, trebuie

restituite numai cheltuielile efectuate cu pregătirea polițistului, deci acele

cheltuieli care au fost făcute efectiv cu asigurarea pregătirii polițistului în

perioada școlii.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 35 alin.

(3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru

elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre

adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul

Oficial al României, partea I, dacă legea nu prevede altfel, ordinele,

instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări

din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”.

Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006,

contestat în prezenta cauză pe calea excepției de nelegalitate, este un act

administrativ cu caracter normativ emis în baza și în executarea dispozițiilor

cuprinse în acte normative cu caracter special care privesc domeniul apărării,

ordinii publice și siguranței naționale, încadrându-se astfel în categoria

actelor exceptate de la obligația publicării lor.

Instanța de fond a considerat corect

că este incidentă norma derogatorie cuprinsă în legea specială față de actul

dedus judecății, care reglementează prevederi aplicabile unei categorii

profesionale delimitate, respectiv personalului M.A.I. cu atribuții în domeniul

apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

În consecință, nu poate fi reținută

critica recurentului privind interpretarea greșită dată de instanța de fond conținutului

Ordinului M.A.I. nr. 1122/2006. De asemenea, nu pot fi reținute susținerile din

recurs privind nelegalitatea H.G. nr. 50/2005, în raport de prevederile Legii

nr. 24/2000, în condițiile în care acest act normativ nu a fost contestat de

recurentul - reclamant pe cale principală sau incidentă.

Apărarea din recurs că prin

nepublicarea ordinului în Monitorul Oficial nu sunt îndeplinite exigențele de

accesibilitate și predictibilitate ale actelor normative stabilite de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului se dovedește a fi neîntemeiată, în condițiile în

care obligația polițistului de a restitui cheltuielile efectuate cu pregătirea

sa a fost prevăzută expres atât în art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului, cât și în angajamentul încheiat de recurent la data de 11

octombrie 2002, astfel încât acesta a avut cunoștință de răspunderea materială

pentru cheltuielile efectuate cu pregătirea sa și de situațiile care antrenează

această formă de răspundere juridică.

Sub acest aspect, instanța de fond a

reținut întemeiat că motivele invocate de reclamant vizează în realitate

evaluarea pagubei produse și modul de stabilire a sumei stipulate, ceea ce

constituie însuși fondul litigiului și nu poate fi examinat în cadrul excepției

de nelegalitate invocată în privința Ordinului nr. 1122/2006.

Față de considerentele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.F. împotriva sentinței

civile nr. 1089 din 2 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

septembrie 2010.