ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3775/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IX–a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 20.158/3/2008, reclamantul M.F. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 162.211 din 15 aprilie 2008 emisă de pârâta Direcția Generală de Poliție a municipiului București și a deciziei nr. 162.736 din 21 mai 2008 prin care direcția pârâtă i-a respins contestația depusă împotriva deciziei de imputare. La data de 10 decembrie 2009, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006, arătând că ordinul nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României , încălcându-se dispozițiile imperative ale art. 10 și art. 11 din Legea nr. 24/2000.

Reclamantul a mai arătat că, dispozițiile art. 5-7 și art. 9 din ordinul contestat sunt contrare dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, care prevăd că, pentru stabilirea cheltuielilor de școlarizare trebuie să fie avute în vedere cheltuielile efectuate și nu cele care ar fi trebuit efectuate. Prin încheierea din data de 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru cercetarea legalității prevederilor O.M.A.I. nr. 1122/2006 și suspendarea judecării cauzei. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1.089 din 2 martie 2010, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de reclamantul M.F.

Instanța de fond a reținut că la data emiterii Ordinului M.A.I. nr. 1122/2006 nu exista obligația publicării actului respectiv în Monitorul Oficial al României, iar O.G. nr. 121/1998, în baza căreia a fost emis nu cuprinde nici o dispoziție cu privire la obligativitatea publicării actului. De asemenea, s-a avut în vedere că, la data emiterii acestui ordin nu era în vigoare Legea nr. 194/2007, care a modificat art. 10 din Legea nr. 24/2000, prevăzând obligația publicării în Monitorul Oficial a actelor normative emise de organele administrației publice centrale de specialitate. Conform actului normativ în vigoare la data emiterii ordinului contestat de reclamant, respectiv H.G.

nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea actelor normative spre adoptare, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Față de această prevedere legală, s-a reținut că nu era obligatorie publicarea ordinului dedus judecății datorită obiectului său de reglementare care viza sectorul de apărare. De asemenea, instanța de fond a constatat că dispozițiile invocate a fi nelegale nu contravin prevederilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, deoarece ele vizează evaluarea pagubei produse și nu exclud calculul cheltuielilor efectiv făcute.

Susținerea reclamantului privind neconformitatea ordinului contestat cu dispozițiile O.G. nr. 121/1998 a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea ca procedura de evaluare a pagubelor cuprinde normele emise în aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, reglementând în detaliu această procedură. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii excepției de nelegalitate invocată în privința Ordinului M.A.I. nr. 1122/2006.

În primul motiv de recurs, a fost criticată concluzia instanței de fond privind exceptarea Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 de la obligația publicării în Monitorul Oficial al României prin dispozițiile art. 35 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2005, arătându-se că prevederile acestui regulament contravin Legii nr. 24/2000, încalcă principiul ierarhiei actelor normative și nu corespund exigențelor de accesibilitate și de predictibilitate stabilite pentru actele normative de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Miran c. Turciei, 21 aprilie 2009; Petra c. României, publicată în M.O. nr. 637/2009 și Cotleț c. României, publicată în M.O.

nr. 422/2009). Recurentul a învederat că nu există nici un interes legitim pentru exceptarea de la publicare a ordinului contestat, în condițiile în care acesta nu cuprinde reglementări din sectorul de apărare, stabilind formele de răspundere a funcționarilor publici, astfel că reprezintă un subiect de interes public, accesibil oricărui cetățean care dorește să facă parte din această categorie profesională și anterior nașterii raportului de serviciu.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susținut că în mod greșit a constatat instanța de fond conformitatea dispozițiilor art. 5-7 și art. 9 din Ordinul nr. 1122/2006 cu prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002, fără a se avea în vedere că la calculul cheltuielilor de cazare nu se scad zilele de vacanță, ci se calculează cazarea pentru întreg anul, deși potrivit dispoziției legale susmenționate, trebuie restituite numai cheltuielile efectuate cu pregătirea polițistului, deci acele cheltuieli care au fost făcute efectiv cu asigurarea pregătirii polițistului în perioada școlii. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, partea I, dacă legea nu prevede altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”. Ordinul M.A.I.

nr. 1122/2006, contestat în prezenta cauză pe calea excepției de nelegalitate, este un act administrativ cu caracter normativ emis în baza și în executarea dispozițiilor cuprinse în acte normative cu caracter special care privesc domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, încadrându-se astfel în categoria actelor exceptate de la obligația publicării lor. Instanța de fond a considerat corect că este incidentă norma derogatorie cuprinsă în legea specială față de actul dedus judecății, care reglementează prevederi aplicabile unei categorii profesionale delimitate, respectiv personalului M.A.I. cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale. În consecință, nu poate fi reținută critica recurentului privind interpretarea greșită dată de instanța de fond conținutului Ordinului M.A.I.

nr. 1122/2006. De asemenea, nu pot fi reținute susținerile din recurs privind nelegalitatea H.G. nr. 50/2005, în raport de prevederile Legii nr. 24/2000, în condițiile în care acest act normativ nu a fost contestat de recurentul - reclamant pe cale principală sau incidentă. Apărarea din recurs că prin nepublicarea ordinului în Monitorul Oficial nu sunt îndeplinite exigențele de accesibilitate și predictibilitate ale actelor normative stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului se dovedește a fi neîntemeiată, în condițiile în care obligația polițistului de a restitui cheltuielile efectuate cu pregătirea sa a fost prevăzută expres atât în art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cât și în angajamentul încheiat de recurent la data de 11 octombrie 2002, astfel încât acesta a avut cunoștință de răspunderea materială pentru cheltuielile efectuate cu pregătirea sa și de situațiile care antrenează această formă de răspundere juridică.

Sub acest aspect, instanța de fond a reținut întemeiat că motivele invocate de reclamant vizează în realitate evaluarea pagubei produse și modul de stabilire a sumei stipulate, ceea ce constituie însuși fondul litigiului și nu poate fi examinat în cadrul excepției de nelegalitate invocată în privința Ordinului nr. 1122/2006. Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.F. împotriva sentinței civile nr. 1089 din 2 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.