ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2109/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, la 10 noiembrie 2006, reclamantul P.D.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții D.G.P. a Municipiului București și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, anularea deciziei de imputare nr. 185743 din 25 iulie 2006, emisă de pârâta D.G.P.

a Municipiului București, obligarea pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative la emiterea unei decizii de imputare care să cuprindă valoarea reală a pagubei pretins a fi fost adusă prin nerespectarea obligației de a îndeplini serviciul, timp de minimum 10 ori în unitățile ministerului, compensarea valorii stabilită ca pagubă cu pretențiile salariale aduse pin nerespectarea de către pârât a obligațiilor ce îi reveneau pe timpul salarizării, daune morale de 10.000 euro și suspendarea executării deciziei de imputare. În cadrul litigiului, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Instrucțiunilor M.I.nr. 830 din 26 februarie 1999 și Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării.

Prin încheierea de ședință din 4 mai 2007, Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal, a sesizat Curtea de Apel București cu soluționarea excepției, suspendând judecarea cauzei. În motivarea excepției, reclamantul a arătat în esență că, cele două acte administrative nu au fost publicate în M. Of. al României, potrivit cerințelor Legii nr. 24/2000. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2472 din 15 octombrie 2007 a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul P.D.A. în contradictoriu cu pârâții D.G.P. a Municipiului București și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca neîntemeiată.

În motivarea soluției s-a reținut că Instrucțiunile Ministerului de Interne nr. 830/1999 și Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. 1122/2006 sunt acte administrative cu caracter normativ, adoptate de o instituție care face parte din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în aplicarea și executarea unor acte normative cu caracter special, respectiv O.G. nr. 121/1998 și Legea nr. 360/2002. La data adoptării Instrucțiunilor Ministerului de Interne nr. 830/1999 nu era în vigoare Legea nr. 24/2000, invocată în motivarea excepției de nelegalitate. Ulterior, prin H.G. nr. 555/2001 s-a prevăzut, în art. 27 alin. (3), că nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of., dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, prevedere care a fost apoi preluată de art. 35 alin. (3) din H.G.

nr. 50/2005. Ca atare, cele două acte administrative cu privire la care a fost invocată excepția de nelegalitate, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 50/2005, nu sunt supuse regimului publicării, neputându-se reține nici în cazul Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006, încălcarea art. 10 din Legea nr. 24/2000. S-a reținut de asemenea că, reclamantul în calitate de polițist și chiar ulterior, putea solicita acces la respectivele acte administrative, acestea nefăcând parte din categoria documentelor ce conțin informații clasificate, reclamantul nefăcând nici o dovadă că o astfel de solicitare, i-ar fi fost respinsă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamantul P.D.A.

Invocând ca temei legal al recursului de față, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul-reclamant a criticat hotărârea Curții de Apel București pentru greșita aplicare și interpretare a legii, întrucât a nesocotit împrejurarea că normele legale care prevăd necesitatea publicării unui act cu caracter normativ, în M. Of., sunt de ordine publică iar încălcarea lor atrage ca sancțiune specifică, inexistența actului nepublicat, sancțiune prevăzută și în legea fundamentală, respectiv art. 108 alin. (4). S-a mai arătat de către recurent că dispozițiile menționate, din Constituția României asigură respectarea dreptului la un proces echitabil și totodată respectarea dreptului constituțional la apărare, prin posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul normelor aplicabile, drepturi care însă i-au fost încălcate întrucât actele administrative la care se face referire, în procedura de emitere a deciziei de impunere, împotriva sa, nu îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a putea produce efecte juridice.

A mai susținut recurentul că Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 și Instrucțiunile Ministerului Internelor nr. 830/1999 nu sunt scutite de la necesitatea publicării lor în M. Of., cum greșit a reținut instanța de fond stabilind că cele două acte administrative fac parte din categoria celor care nu sunt supuse regimului publicării, susținere întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, dispoziții preluate de art. 35 alin. (3) din Hotărârii Guvernului nr. 50/2005.

În opinia recurentului, raționamentul instanței de fond în sensul că cele două acte administrative în discuție sunt exceptate de la publicare întrucât fac parte din categoria actelor cu caracter normativ ce au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, este greșit, deoarece Ministerul Internelor și Reformei Administrative are în subordinea sa și instituții care exced sectorului de apărare, ordine publică și siguranță națională și întrucât cele două acte nu conțin prevederi care să vizeze aceste domenii. Recurentul a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a nesocotit aplicarea prevederii cuprinse în art. 35 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G.

nr. 50/2005, ce instituie regula în ceea ce privește proiectele de acte normative, în sensul că toate ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte cu caracter normativ ale miniștrilor și conducătorilor celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, se publică în M. Of. al României, partea I, prin grija acestora, prevederea cuprinsă în art. 35 alin. (3) reprezentând numai excepția, neincidentă însă în cauză întrucât cele două acte atacate nu se înscriu în rândul excepțiilor.

În fine, recurentul a considerat că este eronată și aprecierea instanței de fond în sensul că obligativitatea publicării actelor administrative cu caracter normativ are ca singură rațiune faptul că persoanelor cărora li se adresează nu li se poate pretinde o anumită conduită dacă nu au cunoștință de conținutul actului ce prevede o acțiune sau o inacțiune a subiectului de drept, întrucât, prevederile Legii nr. 24/2000 atestă că rațiunile pentru care este instituită obligația publicării sunt mult mai ample, vizând și respectarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, mai ales atunci când este vorba despre exercitarea unor drepturi procesuale, în cadrul unei proceduri prealabile, cum este cazul său.

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, a formulat în cauză o cerere de intervenție accesorie, în interesul recurentului-reclamant, reiterând și susținând motivele de nelegalitate expuse în recursul celui în favoarea căruia s-a solicitat intervenția. Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu la termenul de astăzi, reținându-se îndeplinirea cerințelor legale prevăzute de art. 49, 51 și urm. C. proc. civ. Intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat o întâmpinare în cauză, față de motivele de recurs prezentate de recurentul-reclamant, solicitând menținerea sentinței legale și temeinice pronunțate de instanța de fond și respingerea recursului declarat.

În esență, intimatul-pârât a arătat că cele două acte administrative apreciate de recurent ca nelegale sunt emise de o instituție ce face parte din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, astfel că în mod evident și actele în discuție se încadrează în această categorie, fiindu-le aplicabilă excepția prevăzută de art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, existând și la data emiterii și în prezent o normă explicită în sensul scutirii de la obligația publicării în M. Of. Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului, probele administrate în toate fazele procesuale, în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. și față de criticile recurentului-reclamant dar și de apărările intimatului - pârât, reține că nu subzistă în cauză motivul de modificare a sentinței atacate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., astfel cum s-a susținut, în considerarea celor în continuare arătate. Excepția de nelegalitate a actelor administrative cu caracter normativ, respectiv Instrucțiunile Ministerului Internelor nr. 830 din 26 februarie 199 și Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1122 din 8 ianuarie 2006, invocată de recurentul-reclamant în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, la data de 4 mai 2007, a vizat ca unic aspect de nelegalitate invocat, nepublicarea acestora în M. Of., contrar prevederilor Legii nr. 24/2000 (art. 10) și a Constituției României, după cum se arată și prin motivele de recurs.

Instrucțiunile Ministerului Administrației și Internelor nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse Ministerului de Interne, modificat ulterior și completat prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 106/2001 și respectiv Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 457/2003, după cum rezultă din actele depuse la dosar, a fost emis pentru executarea în mod unitar, în Ministerul de Interne, a dispozițiilor legale privind răspunderea materială a militarilor și evaluarea pagubelor produse acestui minister, în temeiul O.G. nr. 121 din 28 august 1998, privind răspunderea materială a militarilor și a Legii nr. 40/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne.

La data emiterii acestui act normativ nu erau în vigoare prevederile Legii nr. 24/2000, astfel că nu se poate susține neconformitatea și nici nelegalitatea invocată, raportat la acest din urmă act normativ. Cât privește Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006, pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, acesta la rândul său a fost emis în baza unor acte normative, expres arătate, ce reglementează activitatea din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Înalta Curte apreciază în raport de natura și activitatea emitentului ca și față de obiectul specific și determinat de reglementare, în acord cu instanța de fond și contrar celor susținute de recurent, că sunt incidente în cauză prevederile art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2001 1 , în sensul că nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, ordinele și instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Nu se poate susține, astfel cum afirmă recurentul, că cele două acte normative invocate nu au nici o legătură cu domeniul ordinii publice și siguranței naționale, câtă vreme, emitentul este o instituție ce face parte, neechivoc din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Așa fiind, actele normative în discuție au fost emise în temeiul și în executarea unor prevederi legale speciale, vizând același domeniu, și având o arie de reglementare limitată strict la răspunderea persoanelor cu competențe în același sector de apărare, ordine publică și siguranță națională. Cu alte cuvinte, actele normative în discuție conțin prevederi aplicabile unei categorii profesionale delimitate, respectiv personalului Ministerului Internelor și Reformei Administative, cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, ceea ce demonstrează o dată în plus că nepublicarea lor în M. Of., în temeiul prevederii speciale de exceptare nu era de natură a leza persoanele situate în afara domeniului strict al apărării naționale.

În ceea ce-l privește pe recurent, nici el nu a putut proba existența vreunei vătămări, în condițiile în care, după cum a reținut și instanța de fond, nu a rezultat că i-ar fi fost în orice mod interzis sau restricționat accesul la respectivele documente. Nu pot fi așadar primite criticile recurentului, în condițiile în care actele emise, circumscrise categoriei de excepție expres prevăzute, potrivit cu care nepublicarea în M. Of. era permisă, nu pot fi considerate nelegale pentru acest unic considerent, după cum corect a apreciat și instanța de fond [art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005]. În fine, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este corectă și din perspectiva normelor cuprinse în Constituția României, cele reținute cu privire la cele două acte administrative menționate nefiind în contradicție cu prevederile art. 108 alin. (4), ce vizează hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern.

Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față și în consecință, pe fond, se va respinge și cererea de intervenție accesorie în interesul recurentului formulată de Sindicatul Polițiștilor din România „D.”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.D.A. împotriva sentinței civile nr. 2472 din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. În consecință respinge în fond cererea de intervenție accesorie formulată de Sindicatul Polițiștilor din România „D.” în interesul recurentului P.D.A. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2008. ___________ 1 Acest act normativ a abrogat Hotărârea anterioară nr. 400/2000 și la rândul său a fost abrogat prin Hotărârea nr. 50/2005, la rândul său, în vigoare până la data de 1 februarie 2008.