ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5236/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 201 din 17 decembrie

2010 pronunțată în dosarul nr. 720/64/2010, Curtea de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantul H.A. în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, B.I., ca nefondată.

Pentru a se pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. 720/64/2010 reclamantul

H.A. a chemat în judecată pe pârâtul B.I. în calitate de ministru al muncii,

familiei și protecției sociale, a solicitat instanței obligarea acestuia la

plata sumei de 600.000 lei daune materiale și 400.000 lei daune morale.

În motive,

reclamantul a arătat că a adresat pârâtului o Petiție înregistrată sub nr. 6010

din 4 august 2010 la care nu a primit nici un răspuns în termenul legal, de 30

de zile.

În susținerea

acțiunii reclamantul a depus la dosar cererea sa înregistrată sub nr. 6010 din

4 august 2010 adresată Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Pârâtul B.I.

ministrul muncii, familiei și protecției sociale a depus la dosar întâmpinare

prin care a invocat excepția lipsi calității procesuale pasive, arătând că a

fost numit ministru la data de 3 septembrie 2010, ulterior expirării termenului

legal prevăzut de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, excepția lipsei

procedurii prealabile, excepția netimbrării acțiunii, iar pe fond a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul a arătat că

prin Petiția înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010 reclamantul și-a

manifestat nemulțumirea față de modul cum i-au fost aplicate prevederile

Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, privind acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere

de la 6 martie 1945, precum și celor deportați în străinătate ori constituite

în prizonieri.

Din verificările

efectuate, pârâtul a constatat că reclamantul s-a adresat în repetate rânduri

cu aceleași solicitări Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. La

aceste petiții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a răspuns

conform prevederilor O.G. nr. 27/2002.

Prin adresa nr.

2080/2451 din 03 iunie 2010 emisă de Direcția de Asigurări Sociale din cadrul

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale i s-a precizat

reclamantului în temeiul art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 că dacă va

reveni cu o nouă petiție cu același conținut aceasta va fi clasată potrivit

prevederilor legale.

Pe cale de

consecință, scrisoarea reclamantului H.A. adresată conducerii ministerului și

înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010 având același obiect ca multe alte

petiții anterioare a fost clasată conform art. 10 alin. (2) din O.G. nr.

27/2002.

La dosar s-au depus

înscrisuri.

Analizând, potrivit

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate în cauză instanța a

constatat că acestea sunt neîntemeiate.

Potrivit O.G. nr.

27/2002 cererile adresate în temeiul acestui act normativ sunt scutite de la

plata taxei de timbru, astfel că excepția netimbrării acțiunii a fost respinsă

prin încheierea din 10 noiembrie 2010.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului este neîntemeiată, în cauză neavând

relevanță data la care a fost numit în funcția de ministru al muncii, familiei

și protecției sociale, ci calitatea sa de conducător al Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, calitate care impune existența anumitor

drepturi și obligații, printre care și aceea de a răspunde petițiilor adresate

în considerarea funcției pe care o ocupă.

Excepția lipsei

plângerii prealabile este de asemenea nefondată având în vedere că din

înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul H.A. a depus cereri prin

care a adus la cunoștința pârâtului nemulțumirea sa legată de aplicarea

Decretului-lege nr. 118/1990, cereri ce pot fi asimilate plângerii prealabile

date fiind referirile la corespondența purtată anterior cu aceleași solicitări.

Pe fond, instanța

constată că cererea reclamantului privind acordarea unor daune materiale și

morale pentru necomunicarea unui răspuns la petiția înregistrată sub nr. 6010

din 4 august 2010 este neîntemeiată.

Reclamantul a

adresat, în repetate rânduri, cereri petiții având același conținut cu cel

cuprins în scrisoarea înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010.

La aceste cereri

reclamantul a primit răspunsuri, ultimul, cel comunicat sub nr. 2080/2451 din 3

iunie 2010 fiind în sensul că următoarele petiții cu același conținut vor fi

clasate.

Instanța a constatat

că în speță pârâtul a aplicat în mod corect prevederile art. 10 din O.G. nr.

27/2002.

Pentru aceste

considerente, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamantul H.A. în

contradictoriu cu pârâtul Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

B.I.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul H.A. arătând, în

esență, următoarele:

Instanța de fond a

fost intimidată de pârât, ministrul B.I., și astfel a pronunțat o hotărâre

greșită deoarece nu a solicitat informații publice, conform O.U.G. nr. 27/2002,

ci și-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 554/2004, ca urmare a

refuzului pârâtului de a-i răspunde petiției sale, astfel că solicită aplicarea

prevederilor art. 24 și 25 din acest din urmă act normativ. De asemenea,

solicită respectarea prevederilor art. 3, 4, 5 și 51, 52, art. 20 și 148 din

Constituția României.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele

în continuare arătate:

Prima instanță,

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a făcut o

corectă aplicare a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 27/2002 reținând, conform

probelor dosarului, că în condițiile în care reclamantul H.A. s-a adresat cu

mai multe petiții pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

în toate memoriile fiind exprimate critici identice în privința modului în care

s-a făcut aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, în mod corect

pârâtul i-a comunicat reclamantului că petițiile ulterioare referitoare la

aceeași chestiune vor fi clasate.

În acest sens, textul

legal precitat prevede că: „1) În cazul în care un petiționar adresează

aceleiași autorități sau instituții publice mai multe petiții, sesizând aceeași

problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns

care trebuie să facă referire la toate petițiile primite.

(2) Dacă după

trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori

de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut,

aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că

s-a răspuns”.

De reținut că la

cererile cu conținut identic formulate de către domnul H.A., pârâtul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a răspuns în mai multe rânduri, ultima

comunicare, purtând numărul de înregistrare 2080/2451 din 3 iunie 2010, cu

mențiunea că petițiile ulterioare vor fi clasate.

În mod eronat

reclamantul consideră că O.G. nr. 27/2002 se referă la informațiile de interes

public, or, actul normativ amintit reglementează activitatea de soluționare a

petițiilor, motiv pentru care prima instanță, corect, a reținut aplicabilitatea

în speță a dispozițiilor ordonanței, în condițiile în care domnul H.A. s-a

adresat instanței de judecată, criticând modul în care Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale i-a soluționat mai multe petiții.

Pe de altă parte,

prima instanță a judecat pricina după procedura reglementată de Legea nr.

554/2004, examinând pretinsul refuz nejustificat al pârâtului de a rezolva

petițiile pe care i le-a adresat reclamantul, prin prisma definiției din art. 2

lit. i) din actul normativ precitat. Judecătorul fondului a tras concluzia

corectă că în speță nu este vorba de un refuz nejustificat al pârâtului, în

sensul Legi nr. 554/2004, iar rezolvarea petițiilor primite de la reclamant a

fost bine întemeiată pe prevederile art. 10 din O.G. nr. 27/2002.

În fine, prevederile

art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 sunt incidente doar în ipoteza în care

acțiunea în contencios administrativ a fost admisă, iar autoritatea publică a

fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ,

or, în speță, cererea de chemare în judecată a reclamantului a fost respinsă ca

nefondată, astfel că textele legale la care se referă reclamantul nu sunt

incidente în cauză.

Apoi, reclamantul a

solicitat fără temei respectarea unor prevederi constituționale, în condițiile

în care nu a formulat nici o critică din care să rezulte în ce mod în hotărârea

recurată au fost încălcate acele dispoziții din Constituția României.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. 1 C. proc. civ., constatând că

recursul formulat de reclamantul domnul H.A. împotriva Sentinței civile nr. 201

din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov este nefondat îl va respinge ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de H.A. împotriva sentinței nr. 201/F din 17 decembrie 2010 a Curții

de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2011.