ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5236/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 201 din 17 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 720/64/2010, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul H.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, B.I., ca nefondată. Pentru a se pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. 720/64/2010 reclamantul H.A. a chemat în judecată pe pârâtul B.I. în calitate de ministru al muncii, familiei și protecției sociale, a solicitat instanței obligarea acestuia la plata sumei de 600.000 lei daune materiale și 400.000 lei daune morale.

În motive, reclamantul a arătat că a adresat pârâtului o Petiție înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010 la care nu a primit nici un răspuns în termenul legal, de 30 de zile. În susținerea acțiunii reclamantul a depus la dosar cererea sa înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010 adresată Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Pârâtul B.I. ministrul muncii, familiei și protecției sociale a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsi calității procesuale pasive, arătând că a fost numit ministru la data de 3 septembrie 2010, ulterior expirării termenului legal prevăzut de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, excepția lipsei procedurii prealabile, excepția netimbrării acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul a arătat că prin Petiția înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010 reclamantul și-a manifestat nemulțumirea față de modul cum i-au fost aplicate prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportați în străinătate ori constituite în prizonieri. Din verificările efectuate, pârâtul a constatat că reclamantul s-a adresat în repetate rânduri cu aceleași solicitări Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. La aceste petiții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a răspuns conform prevederilor O.G. nr. 27/2002.

Prin adresa nr. 2080/2451 din 03 iunie 2010 emisă de Direcția de Asigurări Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale i s-a precizat reclamantului în temeiul art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 că dacă va reveni cu o nouă petiție cu același conținut aceasta va fi clasată potrivit prevederilor legale. Pe cale de consecință, scrisoarea reclamantului H.A. adresată conducerii ministerului și înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010 având același obiect ca multe alte petiții anterioare a fost clasată conform art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002. La dosar s-au depus înscrisuri. Analizând, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate în cauză instanța a constatat că acestea sunt neîntemeiate.

Potrivit O.G. nr. 27/2002 cererile adresate în temeiul acestui act normativ sunt scutite de la plata taxei de timbru, astfel că excepția netimbrării acțiunii a fost respinsă prin încheierea din 10 noiembrie 2010. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului este neîntemeiată, în cauză neavând relevanță data la care a fost numit în funcția de ministru al muncii, familiei și protecției sociale, ci calitatea sa de conducător al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, calitate care impune existența anumitor drepturi și obligații, printre care și aceea de a răspunde petițiilor adresate în considerarea funcției pe care o ocupă. Excepția lipsei plângerii prealabile este de asemenea nefondată având în vedere că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul H.A.

a depus cereri prin care a adus la cunoștința pârâtului nemulțumirea sa legată de aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, cereri ce pot fi asimilate plângerii prealabile date fiind referirile la corespondența purtată anterior cu aceleași solicitări. Pe fond, instanța constată că cererea reclamantului privind acordarea unor daune materiale și morale pentru necomunicarea unui răspuns la petiția înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010 este neîntemeiată. Reclamantul a adresat, în repetate rânduri, cereri petiții având același conținut cu cel cuprins în scrisoarea înregistrată sub nr. 6010 din 4 august 2010. La aceste cereri reclamantul a primit răspunsuri, ultimul, cel comunicat sub nr. 2080/2451 din 3 iunie 2010 fiind în sensul că următoarele petiții cu același conținut vor fi clasate.

Instanța a constatat că în speță pârâtul a aplicat în mod corect prevederile art. 10 din O.G. nr. 27/2002. Pentru aceste considerente, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamantul H.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, B.I. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamantul H.A. arătând, în esență, următoarele: Instanța de fond a fost intimidată de pârât, ministrul B.I., și astfel a pronunțat o hotărâre greșită deoarece nu a solicitat informații publice, conform O.U.G. nr. 27/2002, ci și-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 554/2004, ca urmare a refuzului pârâtului de a-i răspunde petiției sale, astfel că solicită aplicarea prevederilor art. 24 și 25 din acest din urmă act normativ.

De asemenea, solicită respectarea prevederilor art. 3, 4, 5 și 51, 52, art. 20 și 148 din Constituția României. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele în continuare arătate: Prima instanță, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 27/2002 reținând, conform probelor dosarului, că în condițiile în care reclamantul H.A. s-a adresat cu mai multe petiții pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în toate memoriile fiind exprimate critici identice în privința modului în care s-a făcut aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, în mod corect pârâtul i-a comunicat reclamantului că petițiile ulterioare referitoare la aceeași chestiune vor fi clasate.

În acest sens, textul legal precitat prevede că: „1) În cazul în care un petiționar adresează aceleiași autorități sau instituții publice mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petițiile primite. (2) Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns”. De reținut că la cererile cu conținut identic formulate de către domnul H.A., pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a răspuns în mai multe rânduri, ultima comunicare, purtând numărul de înregistrare 2080/2451 din 3 iunie 2010, cu mențiunea că petițiile ulterioare vor fi clasate.

În mod eronat reclamantul consideră că O.G. nr. 27/2002 se referă la informațiile de interes public, or, actul normativ amintit reglementează activitatea de soluționare a petițiilor, motiv pentru care prima instanță, corect, a reținut aplicabilitatea în speță a dispozițiilor ordonanței, în condițiile în care domnul H.A. s-a adresat instanței de judecată, criticând modul în care Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale i-a soluționat mai multe petiții. Pe de altă parte, prima instanță a judecat pricina după procedura reglementată de Legea nr. 554/2004, examinând pretinsul refuz nejustificat al pârâtului de a rezolva petițiile pe care i le-a adresat reclamantul, prin prisma definiției din art. 2 lit. i) din actul normativ precitat.

Judecătorul fondului a tras concluzia corectă că în speță nu este vorba de un refuz nejustificat al pârâtului, în sensul Legi nr. 554/2004, iar rezolvarea petițiilor primite de la reclamant a fost bine întemeiată pe prevederile art. 10 din O.G. nr. 27/2002. În fine, prevederile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 sunt incidente doar în ipoteza în care acțiunea în contencios administrativ a fost admisă, iar autoritatea publică a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, or, în speță, cererea de chemare în judecată a reclamantului a fost respinsă ca nefondată, astfel că textele legale la care se referă reclamantul nu sunt incidente în cauză. Apoi, reclamantul a solicitat fără temei respectarea unor prevederi constituționale, în condițiile în care nu a formulat nici o critică din care să rezulte în ce mod în hotărârea recurată au fost încălcate acele dispoziții din Constituția României.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. 1 C. proc. civ., constatând că recursul formulat de reclamantul domnul H.A. împotriva Sentinței civile nr. 201 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov este nefondat îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de H.A. împotriva sentinței nr. 201/F din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.