ÎCCJ, Decizia nr. 20/2011

Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3948/1/2008 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpata G.G.G., constatându-se ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 80 și art. 10 din Legea nr. 247/2005 și a dispozițiilor art. 1 pct. 3 și art. 3 pct. 2 din Legea nr. 177/2010. Au fost respinse, ca inadmisibile, excepțiile de nelegalitate invocate de inculpata G.G.G. S-a pus în vedere apărătorilor aleși ai tuturor inculpaților să depună, până la termenul care se va acorda, cererile cu probatorii, în scris, s-a dispus citarea următorilor opt martori din rechizitoriu și citarea cu mandat de aducere a martorilor C.R., D.C.

și L.C., cauza fiind amânată la 10 februarie 2011. Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de către inculpata G.G.G. prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 80 din Legea nr. 247/2005 de modificare a art. 53 din Legea nr. 303/2004 s-a apreciat că excepția este inadmisibilă, deoarece nu îndeplinește condiția cuprinsă în alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 . Acțiunea în declararea unui text de lege neconstituțional nu este o „actio popularis”, nefiind admisibilă dacă textul a cărui neconstituționalitate este invocată nu a provocat în cauză o restrângere a drepturilor, contrară principiilor enunțate în Constituție.

În jurisprudență s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. S-a apreciat că acesta este și cazul în speță, deoarece dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată de inculpată nu se referă la un interes actual al acesteia, ci, eventual, la unul de ordin general, câtă vreme textul atacat se referă la modalitatea de numire a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 10 din Legea nr. 247/2005, prin care au fost abrogate art. 8 și art. 9 din O.U.G.

nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție s-a constatat că nici această excepție nu îndeplinește condiția de admisibilitate cerută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 42/1992, neexitând o legătură între numirea procurorilor anticorupție și rezolvarea cauzei dedusă judecății. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 3 din Legea nr. 177/2010, prin care a fost abrogat alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a art. 3 pct. 2 din Legea nr. 177/2010 s-a constatat că abrogarea alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 47/1992 nu are legătură cu soluționarea cauzei, excepția putând, eventual, intra în discuție în ipoteza în care s-ar fi admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție invocată de parte, ceea ce nu este cazul în speță, aceleași considerente fiind valabile și pentru art. 3 pct. 2 din Legea nr. 177/2010.

Astfel, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 42/1992, prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpata G.G.G., constatând că excepțiile invocate sunt inadmisibile, deoarece nu au legătură cu soluționarea cauzei. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpata G.G.G. Analizând recursul în raport cu dispozițiile legale referitoare la condițiile exercitării căii de atac, instanța de recurs constată că recursul este tardiv. Astfel după cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1), alin. (2) sau alin. (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. În cauza de față încheierea atacată a fost pronunțată la data de 13 ianuarie 2011, recurenta inculpată declarând recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale la data de 17 ianuarie 2011 (data ștampilei aplicată de poștă, fila 3 dosar recurs), deci după expirarea termenului de 48 de ore reglementat de prevederile legale anterior indicate. Pentru considerentele ce preced, constatându-se întemeiată excepția invocată, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1, lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca tardiv. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care sumele reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpata G.G.G. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3948/1/2008. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B.G. și C.G., precum și sumele de câte 25 RON fiecare, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenta inculpată și pentru intimații G.D., C.E. și G.S., până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.