ÎCCJ, Decizia nr. 20/2011

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin

încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3948/1/2008 a fost respinsă

cererea de sesizare a

Curții Constituționale formulată de inculpata G.G.G., constatându-se ca

inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 80

și art. 10 din Legea nr. 247/2005 și a dispozițiilor art. 1 pct. 3 și art. 3 pct.

2 din Legea nr. 177/2010.

Au fost respinse, ca inadmisibile, excepțiile

de nelegalitate invocate de

inculpata G.G.G.

S-a pus în vedere apărătorilor aleși ai tuturor

inculpaților să depună, până la termenul care se va acorda, cererile cu

probatorii, în scris, s-a dispus citarea următorilor opt martori din

rechizitoriu și citarea cu mandat de aducere a martorilor C.R., D.C. și L.C.,

cauza fiind amânată la 10 februarie 2011.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții

Constituționale, formulată de către inculpata

G.G.G. prima instanță a reținut, în

esență, următoarele:

Cu privire la

excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 80 din Legea nr. 247/2005 de

modificare a art. 53 din Legea nr. 303/2004 s-a apreciat că excepția este

inadmisibilă, deoarece

nu

îndeplinește condiția cuprinsă în alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992

.

Acțiunea în

declararea unui text de lege neconstituțional nu este o „actio popularis”,

nefiind admisibilă dacă textul a cărui neconstituționalitate este invocată nu a

provocat în cauză o restrângere a drepturilor, contrară principiilor enunțate

în Constituție. În jurisprudență s-a reținut că o cerere de declarare a unui

text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe

salvgardarea legii în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992.

S-a apreciat că acesta este și cazul în

speță, deoarece dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost

invocată de inculpată nu se referă la un interes actual al acesteia, ci,

eventual, la unul de ordin general, câtă vreme textul atacat se referă la

modalitatea de numire a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Referitor la excepția de

neconstituționalitate a art. 10 din Legea nr. 247/2005, prin care au fost

abrogate art. 8 și art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Național

Anticorupție s-a constatat că

nici această excepție nu îndeplinește condiția de

admisibilitate cerută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 42/1992, neexitând o

legătură între numirea procurorilor anticorupție și rezolvarea cauzei dedusă

judecății.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate

a art. 1 pct. 3 din Legea nr. 177/2010, prin care a fost abrogat alin. (5) al art.

29 din Legea nr. 47/1992 și a art. 3 pct. 2 din Legea nr. 177/2010 s-a

constatat că abrogarea alin. (5) al art. 9 din Legea nr. 47/1992 nu are

legătură cu soluționarea cauzei, excepția putând, eventual, intra în discuție

în ipoteza în care s-ar fi admis cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu o excepție invocată de parte, ceea ce nu este cazul în speță, aceleași

considerente fiind valabile și pentru art. 3 pct. 2 din Legea nr. 177/2010.

Astfel, nefiind îndeplinită condiția de

admisibilitate prevăzută de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 42/1992, prima

instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpata

G.G.G., constatând că excepțiile invocate sunt inadmisibile, deoarece nu au

legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri, a declarat

recurs inculpata G.G.G.

Analizând recursul în

raport cu dispozițiile legale referitoare la condițiile exercitării căii de

atac, instanța de recurs constată că recursul este tardiv.

Astfel după cum

rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992,

dacă

excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1), alin.

(2) sau alin. (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de

sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs

la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În cauza

de față încheierea atacată a fost pronunțată la data de 13 ianuarie 2011,

recurenta inculpată declarând recurs împotriva dispoziției de respingere a

cererii de sesizare a Curții Constituționale la data de 17 ianuarie 2011 (data ștampilei

aplicată de poștă, fila 3 dosar recurs), deci după expirarea termenului de 48

de ore reglementat de prevederile legale anterior indicate.

Pentru considerentele ce preced,

constatându-se întemeiată excepția invocată, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1, lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca

tardiv.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta

inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care sumele

reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de inculpata G.G.G. împotriva încheierii din 13 ianuarie

2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 3948/1/2008.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B.G. și C.G., precum și sumele

de câte 25 RON fiecare, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din

oficiu pentru recurenta inculpată și pentru intimații G.D., C.E. și G.S., până

la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.