ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2902/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2902/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1015 din 14

iulie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a

hotărât:

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul A.E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.

A constatat că a fost reținut și

arestat din 6 noiembrie 2004 până la data de 9 decembrie 2004.

În baza art. 254 alin. (1) cu

aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul T.A.G. la o

pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare .

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

dispus arestarea inculpatului, după rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost obligat inculpatul la plata

contravalorii motoscuterului, în sumă de 30.156.000 lei, adică 3.015,6 lei noi.

În baza dispozițiilor art. 26 C.

pen., raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr.

78/2000, a condamnat pe inculpatul G.D. la 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 7 noiembrie 2004 la 9

decembrie 2004.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

dispus arestarea inculpatului după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 26 C. pen., raportat la

art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 a fost

condamnat inculpatul S.O.F. la 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 7 noiembrie 2004 la 9

decembrie 2004.

În baza art. 65 C. pen., i s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.,

pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

dispus arestarea inculpatului după rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 192 C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare pentru inculpatul achitat A.E., s-a stabilit, să rămână

în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin actul de inculpare, întocmit de

P.N.A., la 22 februarie 2005, s-a stabilit, urmare a denunțului efectuat, la 26

octombrie 2004, de martorul C.A. că, la data de 25 octombrie 2004, inculpatul G.D.,

în calitate de funcționar în cadrul SC A.C.S. SRL ar fi pretins martorului C.A.,

cu ocazia efectuării unui import de 66 motoscutere, două motoscutere pentru a

le înmâna, drept mită inculpaților A.E. și T.A.G., funcționari în cadrul B.V.T.E.

București, pentru ca aceștia să nu facă nici o referire la prețul bunurilor care

făceau obiectul importului (pe care teoretic puteau să-l considere subevaluat)

și, în acest fel, să nu se efectueze verificări suplimentare, care să conducă

la acordarea întârzierii liberului la vamă.

S-a reținut de prima instanță că

inculpatul G.D., cunoscând foarte bine modalitatea de, „lucru” cu vameșii, a

explicat martorului C.A., ce era însoțit în momentul anterior înregistrării

declarației vamale de tranzit de martorul M.B., că va efectua înregistrarea

importului numai după ce va discuta cu vameșii, acesta cunoscând deja că în

urmă cu câteva ore importul fusese refuzat de o altă firmă de comisionar vamal,

întrucât martorul C.A. refuzase să lase „șpagă” trei motoscutere pentru vameși

ca aceștia să accepte înregistrarea și ulterior vămuirea mărfurilor.

După ce a purtat o discuție cu

învinuitul T.A.G., la sugestia inculpatului G.D., primul a acceptat să fie

înregistrat importul, însă a condiționat acest lucru de remiterea ca mită a

două motoscutere (față de 3 motoscutere solicitate anterior), astfel că sub nr.

13636 din 25 octombrie 2004 a fost înregistrată declarația vamală de tranzit,

având ca obiect importul din China a unui număr de 66 motoscutere .

A doua zi, la 26 octombrie 2004,

martorul C.A., după ce a făcut denunțul P.N.A. București s-a deplasat, conform

înțelegerii cu inculpatul G.D., la sediul A.T.R. S. din B-dul Timișoara, unde a

purtat o discuție cu acesta în legătură cu modul cum va decurge în continuare

vămuirea mărfii și în legătură cu cele două motoscutere destinate cu titlu de

mită celor doi vameși.

Martorul C.A., fiind contrariat de

faptul că, în opinia sa, nu exista nici un motiv să ofere cele două motoscutere

drept mită, a insistat ca inculpatul G.D. să-i explice de ce trebuie oferită

această mită, câtă vreme operația de vămuire și implicit acordarea liberului de

vamă era legală, în raport de actele puse la dispoziție de către acesta.

Răspunsul inculpatului G.D., foarte

sugestiv, a fost în sensul că vameșilor „li se pare prețul mic”, urmând ca

aceștia să treacă cu vederea acest aspect și să accepte prețul de facturare.

S-a mai reținut că lucrătorul vamal,

dacă nu este mulțumit de preț, are dreptul, conform H.G. nr. 788/2001 să rețină

importatorului o garanție (în urma unui calcul estimativ al inculpatului G.D. a

rezultat suma de 2500 dolari S.U.A.), bani care nu ar fi fost recuperați de

către importator niciodată.

Cu aceeași ocazie, inculpatul G.D., afirmând

că el nu comentează dispoziția primită de la vameși, întrucât „vama este stat

în stat”, i-a indicat martorului C.A. modelul motoscuterelor solicitate de

lucrătorii vamali, în catalogul primit de la acesta din urmă, la data de 25

octombrie 2004, și i-a solicitat acestuia factură pentru fiecare motoscuter,

deși se subînțelegea că suma reprezentând contravaloarea acestora nu ar fi fost

niciodată achitată.

Între timp cei doi inculpați S.O.F.

și G.D. i-au solicitat, în vederea acordării liberului de vamă, avize din

partea R.A.R.P.R., în vederea omologării pentru circulația pe drumurile publice

și dacă pentru asemenea autovehicule este necesar permis de conducere.

La toate întâlnirile pe care le-au

avut anterior vămuirii, cei doi inculpați împreună cu martorul C.A. au discutat

(în afară de chestiunile legate de procedura vămuirii) despre cele două

motoscutere destinate mitei vameșilor, în ceea ce privește condițiile de

livrare și facturare, iar conform ultimei discuții, acordarea liberului de vamă

urma să aibă loc pe data de 5 noiembrie 2004, dată la care cei doi vameși

trebuia să primească cele două motoscutere.

Deși nici unul din inculpații G.D.

și S.O.F. nu au divulgat numele lucrătorilor vamali care urmau să primească

motoscuterele drept mită, la data de 4 noiembrie 2004, inculpatul S.O.F. i-a

sugerat martorului C.A. să fie pregătit ca, la data de 5 noiembrie 2004, să

emită două facturi pentru cele două autovehicule, pe numele ce le va comunica

personal.

La data de 5 noiembrie 2004,

martorul C.A. s-a prezentat la sediul P.N.A. București prezentând facturile cu

seria BACP nr. 8343471 și seria BACP nr. 8343472, arătând că facturile

respective și celelalte înscrisuri adiacente (chitanțe, avize de însoțire a

mărfii) vor fi completate cu datele de stare civilă, pe care inculpații mai sus

menționați le vor comunica în aceeași zi.

În aceeași zi, în jurul orelor 11,30,

martorul C.A., având asupra sa tehnică specială de înregistrare audio-video și

însoțit de către subcomisar P.A., ofițer de poliție judiciară de la serviciul

tehnic, desemnat pentru a asigura buna recepție a semnalului audio-video, s-au

deplasat la sediul A.T.R. S., la punctul de lucru în București, aflat în

vecinătatea V.T.E.

Martorul C.A. a purtat discuții cu

inculpatul S.O.F., acesta din urmă arătând că activitățile în vederea acordării

liberului de vamă sunt în derulare.

În jurul orei 12,00, inculpatul S.O.F.

i-a înmânat martorului C.A. un post-it de culoare albă pe care se aflau

înscrise cu mină de culoare albastră datele sale personale, date ce urmau a fi

completate în factura corespunzătoare unuia din motoscuterele promis drept mită

vameșilor factura cu seria BACP nr. 8343471). Peste doar un sfert de oră

același inculpat i-a înmânat martorului C.A. un post-it ce conținea datele de

stare civilă ale martorului P.S.C., ce urma să figureze la rubrica

cumpărătorului în cea de-a doua factură cu seria BACP nr. 8343472,

completându-se și ultimele rubrici ale acesteia.

După achitarea comisionului vamal

către A.T.R. S., martorul C.A. a fost condus de către inculpatul S.O.F. la

depozitul unde se găseau cele 66 motoscutere, acesta din urmă identificând două

colete în care se aflau cele două motoscutere, conform caracteristicilor

modelului nr. 264, menționat în cele două facturi, după care martorul a intrat

în posesia celorlalte motoscutere, ce au fost încărcate într-un camion.

Instanța de fond a mai reținut că

ambele facturi au fost emise de martorul C.A. pentru cele două bunuri în

valoare de 60.312.000 lei, fără să se fi discutat vreun moment ca această sumă

de bani să fie achitată într-un fel sau altul de inculpați și fără ca acesta să

încaseze efectiv suma de bani respectivă.

S-a constatat, în urma supravegherii

operative efectuate de ofițeri de poliție judiciară din cadrul P.N.A. asupra

inculpaților S.O.F. și G.D., că în jurul orei 16,00, inculpatul G.D. s-a

întâlnit la intrarea principală din incinta V.T.E. cu inculpatul A.E., aceștia

aducându-i la cunoștință martorului B.M., prieten de familie cu A.E., că are de

ridicat un colet ce îi aparține prietenului său, care a acceptat să efectueze

transportul cu un autoturism Wolkswagen Transporter, proprietatea numitului I.M.,

ce se afla deja în mașină.

De asemenea, inculpatul G.D. l-a

chemat pe martorul A.D., care i-a condus pe martorii B.M. și I.M. la depozitul

A.T.R. S., unde au încărcat în autovehicul o cutie în care se afla unul dintre

cele două motoscutere, fiind ajutați (asistați) de martorii N.M., G.I. și I.V.

Autovehiculul Wolkswagen Transporter

a părăsit incinta vămii, fiind sub stricta supraveghere a procurorilor și a

ofițerilor de poliție judiciară, deplasându-se în zona Eroii Revoluției, unde

se afla inculpatul A.E., ce fusese anterior anunțat telefonic de cei doi

martori, fiind surprins de organele de urmărire penală chiar în momentul când

urma să intre în posesia efectivă a motoscuterului.

Al doilea motoscuter a fost

transportat de inculpatul S.O.F. și martorul M.N. în autoturismul Mercedes

Clasa A, proprietatea personală a învinuitului T.A.G., la rugămintea acestuia

din urmă, după ce, în prealabil, i-a înmânat cheile autoturismului. Astfel,

învinuitul T.A.G. a intrat în posesia efectivă a bunului, pe care l-a

transportat ulterior către o destinație necunoscută, bunul fiind recuperat

pentru a fi restituit martorului C.A.

De asemenea, prima instanță a mai

reținut că din nici una din declarațiile inculpaților G.D., S.O.F. și T.A. nu a

rezultat că inculpatul A.E. ar fi fost prezent la discuțiile referitoare la

întocmirea formalităților vamale în vederea importului celor 66 de motoscutere,

la momentul acordării liberului la vamă, respectiv la 5 noiembrie 2004, dată

când, conform înscrisurilor depuse la dosar, inculpatul A.E. se afla în

concediu de odihnă. Totodată, s-a mai apreciat că nu a rezultat nici faptul că

între vreunul din inculpați și A.E. s-ar fi purtat vreo discuție cu privire la

pretinsa cerere a acestuia din urmă, având ca obiect dobândirea cu orice titlu

a unui motoscuter, singura referire la inculpatul A.E., până la momentul

acordării liberului la vamă și ulterior acestuia, fiind făcută de inculpatul G.D.

Tribunalul București, secția a II-a penală,

a apreciat că declarațiile martorilor B.M. și I.M. nu pot confirma vinovăția

inculpatului A.E. la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, câtă vreme

aceștia nu au cunoscut nici un amănunt referitor la pretinsa înțelegere

existentă între acest inculpat și inculpatul T.A.G., în legătură cu

condiționarea îndeplinirii formalităților vamale de primirea unui bun de la

martorul denunțător C.D.

De asemenea, s-a mai argumentat, în

sprijinul achitării inculpatului A.E., că declarațiile martorului C.A. se

coroborează cu conținutul procesului verbal încheiat la 5 noiembrie 2004, însă

din nici un mijloc de probă nu a reieșit, fără putință de tăgadă, existența

unei înțelegeri între acesta și ceilalți inculpați (în special cu colegul său,

inculpatul T.A.), privind pretinderea și obținerea bunului în schimbul

acordării liberului de vamă, ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestuia.

Referitor la inculpatul T.A.G.

instanța a constatat că acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că

nu a discutat nici un moment cu inculpații G.D. și S.O.F. despre pretinderea (indiferent

de formă) pentru sine și pentru inculpatul A.E. a celor două motoscutere.

Referitor la inculpații G.D. și S.O.F.,

prima instanță a constatat că aceștia au avut un comportament oscilant în

timpul cercetărilor, inițial declarând adevărul și descriind corespunzător

modalitatea săvârșirii faptelor, respectiv faptul că în mod repetat lucrătorii

vamali solicitau prin intermediul comisionarilor diverse sume de ani sau alte

bunuri pentru a-și îndeplini (a nu-și îndeplini) îndatoririle de serviciu,

arătând că cele două motoscutere pretinse martorului C.A. erau destinate cu

titlu de mită inculpatului A.E. și învinuitului T.A.G.

Ulterior, urmare a unor influențe

exercitate de terțe persoane, cei doi inculpați au revenit asupra declarațiilor

inițiale, susținând că cele două motoscutere au fost pretinse într-adevăr

pentru cei doi lucrători vamali, dar nu ca mită, ci pentru a fi cumpărate de

aceștia, datorită prețurilor lor foarte avantajoase, însă nu au putut explica

motivul pentru care cei doi lucrători vamali nu au recunoscut că ar fi purtat o

asemenea discuție cu aceștia, cu atât mai mult cu cât învinuitul T.A.G. a

declarat că, în cazul în care ar fi dorit să achiziționeze un motoscuter, ar fi

apelat direct la importator și nu la intermediari.

S-a constatat că din cuprinsul

notelor de redare a înregistrărilor audio-video efectuate în cauză a rezultat

foarte clar că motoscuterele au fost solicitate cu titlu de mită de către

acești lucrători vamali, iar susținerile ambilor inculpați, în sensul că

vameșii urmau să cumpere cele două motoscutere, nu-și găsesc în dosar nici un

suport probator.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel D.N.A., precum și inculpații S.O.F., G.D. și T.A., criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia penală nr. 1023/ A din

22 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelul declarat de D.N.A., a desființat în

parte sentința penală apelată și, rejudecând în fond, a dispus:

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 raportat

la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 în

infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din

Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.

L-a condamnat pe inculpatul A.E., la

4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.

A aplicat art. 71 și art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

A dedus prevenția de la 6 noiembrie

2004 la 9 decembrie 2004.

L-a condamnat pe inculpatul T.A.G.,

la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.

A aplicat, de asemenea, dispozițiile

art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen.

L-a condamnat pe inculpații G.D. și S.O.F.,

la câte 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26,

raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.

A aplicat art. 71 și art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pentru ambii inculpați.

L-a obligat pe inculpatul T.A.G. la

plata contravalorii motoscuterului primit cu titlu de mită, respectiv

30.156.000 lei vechi către denunțătorul C.A. și a constatat că motoscuterul

destinat inculpatului A.E., cu titlu de mită, a fost restituit aceluiași

denunțător.

A înlăturat aplicarea art. 192 C.

proc. pen., și în baza art. 191 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul A.E.

la plata sumei de 4000 lei noi cu titlu cheltuieli judiciare către stat în

fond.

A înlăturat aplicarea dispozițiilor

art. 350 C. proc. pen., pentru toți inculpații.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

A respins, ca nefondate, apelurile

inculpaților S.O.F., G.D. și T.A.G. și i-a obligat pe aceștia la plata sumelor

de câte 200 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de

control judiciar a constatat că prima instanță a apreciat greșit materialul

probator administrat în cauză și a ajuns în mod nelegal la concluzia că

inculpatul A.E. nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a

fost trimis în judecată.

S-a apreciat că împrejurarea că

denunțătorul nu a știut nici un moment care este identitatea exactă a

persoanelor care au pretins bunurile și cărora acestea le erau destinate,

constituie o particularitate faptică de comitere a infracțiunii de luare de

mită, neexistând o probă directă din care să reiasă înțelegerea privind

pretinderea și obținerea de la denunțător a celor două motoscutere pentru

acordarea liberului de vamă, inculpații G.D. și S.O.F. fiind cei care au

mijlocit contactul dintre denunțător și cei doi vameși, în sensul că aceștia au

transmis denunțătorului dorința vameșilor de a primi două motoscutere, ca o

condiție pentru acordarea liberului de vamă.

S-a mai reținut de către instanța de

control judiciar că inexistența unei asemenea probe directe nu echivalează cu

nevinovăția inculpatului A.E. în comiterea faptei pentru care a fost cercetat,

întrucât aceasta a rezultat din celelalte mijloace de probă administrate în

cauză.

S-a mai argumentat în considerentele

deciziei pronunțate în apel că, pe lângă declarațiile constante ale

denunțătorului, în sprijinul vinovăției ambilor inculpați, lucrători vamali (A.E.

și T.A.G.), vin declarațiile inițiale ale inculpaților G.D. și S.O.F., care se

coroborează cu înregistrările audio-video efectuate în cauză, mijloace de probă

din care rezultă indubitabil că cele două motoscutere au fost solicitate de

inculpații A.E. și T.A.G. prin intermediul celorlalți inculpați, cu titlu de

mită, inclusiv faptul că urmau să se întocmească niște facturi pe alte nume

decât cele ale destinatarilor reali ai bunurilor, fără să se achite

contravaloarea acestora.

De asemenea, s-a apreciat că o

dovadă a vinovăției inculpatului A.E. o constituie faptul că acesta a fost

surprins de către organele de urmărire penală în momentul în care se întâlnea

cu martorul B.M., cel pe care inculpatul A.E. îl însărcinase cu preluarea

motoscuterului și transportarea acestuia de la depozit, găsindu-se astfel, în

mașina condusă de martor, obiectul material al infracțiunii de luare de mită.

Curtea a constatat că inculpatul A.E.

nu a putut oferi nici o explicație logică, coerentă și credibilă pentru

motoscuterul ce a fost găsit în mașina martorului B.M. și care îi era destinat,

stabilind că la data pretinderii bunului ca mită, 25 octombrie 2004, inculpatul

nu se afla în concediu de odihnă, în speță, reținându-se că, materialul

probator administrat în cauză dovedește vinovăția acestuia, astfel încât

soluția primei instanțe de achitare a fost apreciată ca nelegală. Aceeași

concluzie de existență a vinovăției inculpaților S.O.F., G.D. și T.A.G. este

relevată de ansamblul probator și s-a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile

formulate de inculpați.

S-a apreciat că atât convorbirile

telefonice și cât și cele din mediul ambiental purtate între denunțător, pe de

o parte și inculpații G.D. și S.O.F., pe de altă parte, dovedesc titlul cu care

bunurile au fost pretinse și urmau a fi primite de către inculpații A.E. și T.A.G.,

precum și modalitatea în care mita trebuia „mascată”, respectiv întocmirea unor

facturi care atestau, în mod nereal, că bunurile au fost cumpărate (însă nu de

destinatarii lor, inculpații A.E. și T.A.G.) în schimbul unor sume de bani,

care ar fi fost încasate de denunțător.

S-a mai reținut că spre deosebire de

motoscuterul destinat inculpatului A.E., cel primit de inculpatul T.A.G. nu a

putut fi recuperat de către organele de urmărire penală, căci după ce

inculpatul a intrat în posesia efectivă a acestuia, l-a transportat către o

destinație necunoscută.

De asemenea, instanța de control

judiciar a apreciat că există probe certe de vinovăție a celor 3 inculpați cu

privire la comiterea infracțiunii de luare de mită sub forma autoratului,

respectiv a complicității, înlăturând criticile formulate de inculpați, atât

sub aspectul achitării acestora, fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (pentru inculpații G.D. și S.O.F.), fie

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. (pentru inculpatul T.A.G.), cât și sub aspectul restituirii cauzei la

parchet în condițiile art. 333 C. proc. pen., ca neîntemeiate.

Totodată, instanța de apel,

constatând că schimbarea încadrării juridice nu a fost menționată de către

D.N.A în motivele scrise, fiind precizată oral de către reprezentantul

parchetului, a apreciat ca nefiind necesară acordarea unui nou termen de

judecată, așa cum inculpații au solicitat, câtă vreme în cauză era vorba mai

degrabă despre o chestiune de acuratețe a încadrării juridice, iar nu de o

schimbare a acesteia în sensul raportării la o altă infracțiune decât cea

pentru care inculpații au fost cercetați. S-a constatat că problema pusă în

discuție era una de drept, anume cea a încadrării inspectorilor vamali cu

atribuții în acordarea liberului de vamă, în categoria funcționarilor cu

atribuții de control prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., și nu era

justificată amânarea cauzei pentru acest motiv.

În cuprinsul considerentelor

instanța de control judiciar, raportându-se la contribuția fiecărui inculpat la

săvârșirea infracțiunii, a stabilit pedepse diferențiate inculpaților A.E. și T.A.G.,

față de ceilalți doi inculpați, majorând totodată cuantumul pedepsei aplicat de

prima instanță pentru inculpatul T.A.G., toate pedepsele urmând a fi executate

în regim de privare de libertate.

Fiind nemulțumiți de decizia

pronunțată, inculpații A.E., S.O.F., G.D. și T.A.G., în termen legal, au

declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând,

prin apărătorii lor, drept motive de recurs dispozițiile art. 385

9

pct.

17

1

, 18 și 14 C. proc. pen. (pentru inculpații S.O.F.,G.D. și T.A.G.),

și dispozițiile art. 385

9

pct. 12 18 și 14 C. proc. pen. (pentru

inculpatul A.E.). Au solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost

formulate și motivate, casarea deciziei atacate și, în principal, trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât aceasta a procedat greșit

atunci când dispunând, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării

juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpaților, nu a pus în discuția

părților această noua încadrare juridică, neacordându-le posibilitatea acestora

să-și formuleze apărările, în raport cu noua încadrare juridică reținută,

încălcându-li-se inculpaților, flagrant, dreptul la apărare.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) C.

proc. pen., constată că recursurile formulate de inculpați sunt fondate, pentru

următoarele considerente:

Se constată că instanța de control

judiciar, la termenul din 14 decembrie 2005, a procedat greșit atunci când

reprezentantul parchetului a completat oral un nou motiv de apel, ce nu era

inserat în cuprinsul memoriului formulat în scris și depus la dosar, motiv ce

viza, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată

faptelor reținute în sarcina inculpaților din infracțiunea prevăzută de art.

254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 în

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din

Legea nr. 78/2000, împrejurare în legătură cu care a apreciat că nu se justifică

amânarea judecării cauzei deși apărătorii apelanților inculpați au solicitat

fie lăsarea cauzei mai la urmă, fie acordarea unui nou termen.

Potrivit dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen., dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată

faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să

pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are

dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății,

pentru a-și pregăti apărarea.

Ori, în speță, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, nu a

procedat astfel și, constatând că nu sunt excepții de invocat și cereri de

formulat, a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe

apeluri, deși potrivit textului de lege mai sus enunțat, era obligată să pună

în discuția părților noul motiv de apel formulat de reprezentantul parchetului,

vizând solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reținute în

sarcina inculpaților.

Acest motiv suplimentar de apel,

formulat oral de reprezentantul parchetului, se impunea a fi pus în discuția

părților cu atât mai mult cu cât, urmare a admiterii solicitării de schimbare a

încadrării juridice dată faptelor deduse judecății, se ajungea la o agravare a

situației inculpaților, respectiv la o incriminare ce stabilește un regim

sancționator mai sever.

În raport de această împrejurare,

inculpaților trebuia să li se asigure dreptul la apărare, să fie audiați, să

poată formula noi probatorii pentru a combate eficient noile învinuiri, instanța

de control judiciar trecând cu superficialitate peste obligația impusă de

prevederile art. 334 C. proc. pen., menită să garanteze o apărare utilă și

pertinentă.

Se mai constată că măsura instanței

de control judiciar de amânarea a pronunțării deciziei, la solicitarea expresă

a apărătorilor inculpaților, pentru a le da posibilitatea să depună note de

concluzii scrise, nu acoperă obligațiile impuse de dispozițiile mai sus

enunțate, întrucât posibilitatea administrării unor mijloace de probă

suplimentare sau a unor discuții contradictorii este exclusă, după ce, atât

cercetarea judecătorească, cât și dezbaterile au fost declarate închise.

Față de considerentele mai sus

arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile declarate de

inculpații A.E., S.O.F., G.D. și T.A.G. și constatând că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., va casa atât

încheierea pronunțată la 14 decembrie 2005 de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, precum și decizia penală

nr. 1023/ A din 22 decembrie 2005, potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen.,

iar dosarul va fi trimis spre

rejudecare la această instanță ce urmează a avea în vedere și toate celelalte

motive de recurs formulate de inculpați.

De asemenea, se vor menține toate

actele procedurale îndeplinite în fața instanței de apel, până la 14 decembrie

2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații A.E., S.O.F., G.D. și T.A.G. împotriva deciziei penale nr. 1023/ A

din 22 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală atacată și

dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Menține actele procedurale

îndeplinite în fața instanței, până la 14 decembrie 2005.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

mai 2006.