ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2902/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1015 din 14 iulie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a hotărât: În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A.E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000. A constatat că a fost reținut și arestat din 6 noiembrie 2004 până la data de 9 decembrie 2004. În baza art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul T.A.G. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare . S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului, după rămânerea definitivă a hotărârii. A fost obligat inculpatul la plata contravalorii motoscuterului, în sumă de 30.156.000 lei, adică 3.015,6 lei noi. În baza dispozițiilor art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul G.D. la 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 7 noiembrie 2004 la 9 decembrie 2004. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului după rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul S.O.F. la 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la 7 noiembrie 2004 la 9 decembrie 2004. În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului după rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 192 C. proc. pen., cheltuielile judiciare pentru inculpatul achitat A.E., s-a stabilit, să rămână în sarcina statului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin actul de inculpare, întocmit de P.N.A., la 22 februarie 2005, s-a stabilit, urmare a denunțului efectuat, la 26 octombrie 2004, de martorul C.A. că, la data de 25 octombrie 2004, inculpatul G.D., în calitate de funcționar în cadrul SC A.C.S. SRL ar fi pretins martorului C.A., cu ocazia efectuării unui import de 66 motoscutere, două motoscutere pentru a le înmâna, drept mită inculpaților A.E. și T.A.G., funcționari în cadrul B.V.T.E.

București, pentru ca aceștia să nu facă nici o referire la prețul bunurilor care făceau obiectul importului (pe care teoretic puteau să-l considere subevaluat) și, în acest fel, să nu se efectueze verificări suplimentare, care să conducă la acordarea întârzierii liberului la vamă. S-a reținut de prima instanță că inculpatul G.D., cunoscând foarte bine modalitatea de, „lucru” cu vameșii, a explicat martorului C.A., ce era însoțit în momentul anterior înregistrării declarației vamale de tranzit de martorul M.B., că va efectua înregistrarea importului numai după ce va discuta cu vameșii, acesta cunoscând deja că în urmă cu câteva ore importul fusese refuzat de o altă firmă de comisionar vamal, întrucât martorul C.A.

refuzase să lase „șpagă” trei motoscutere pentru vameși ca aceștia să accepte înregistrarea și ulterior vămuirea mărfurilor. După ce a purtat o discuție cu învinuitul T.A.G., la sugestia inculpatului G.D., primul a acceptat să fie înregistrat importul, însă a condiționat acest lucru de remiterea ca mită a două motoscutere (față de 3 motoscutere solicitate anterior), astfel că sub nr. 13636 din 25 octombrie 2004 a fost înregistrată declarația vamală de tranzit, având ca obiect importul din China a unui număr de 66 motoscutere . A doua zi, la 26 octombrie 2004, martorul C.A., după ce a făcut denunțul P.N.A. București s-a deplasat, conform înțelegerii cu inculpatul G.D., la sediul A.T.R. S. din B-dul Timișoara, unde a purtat o discuție cu acesta în legătură cu modul cum va decurge în continuare vămuirea mărfii și în legătură cu cele două motoscutere destinate cu titlu de mită celor doi vameși.

Martorul C.A., fiind contrariat de faptul că, în opinia sa, nu exista nici un motiv să ofere cele două motoscutere drept mită, a insistat ca inculpatul G.D. să-i explice de ce trebuie oferită această mită, câtă vreme operația de vămuire și implicit acordarea liberului de vamă era legală, în raport de actele puse la dispoziție de către acesta. Răspunsul inculpatului G.D., foarte sugestiv, a fost în sensul că vameșilor „li se pare prețul mic”, urmând ca aceștia să treacă cu vederea acest aspect și să accepte prețul de facturare. S-a mai reținut că lucrătorul vamal, dacă nu este mulțumit de preț, are dreptul, conform H.G. nr. 788/2001 să rețină importatorului o garanție (în urma unui calcul estimativ al inculpatului G.D.

a rezultat suma de 2500 dolari S.U.A.), bani care nu ar fi fost recuperați de către importator niciodată. Cu aceeași ocazie, inculpatul G.D., afirmând că el nu comentează dispoziția primită de la vameși, întrucât „vama este stat în stat”, i-a indicat martorului C.A. modelul motoscuterelor solicitate de lucrătorii vamali, în catalogul primit de la acesta din urmă, la data de 25 octombrie 2004, și i-a solicitat acestuia factură pentru fiecare motoscuter, deși se subînțelegea că suma reprezentând contravaloarea acestora nu ar fi fost niciodată achitată. Între timp cei doi inculpați S.O.F. și G.D. i-au solicitat, în vederea acordării liberului de vamă, avize din partea R.A.R.P.R., în vederea omologării pentru circulația pe drumurile publice și dacă pentru asemenea autovehicule este necesar permis de conducere.

La toate întâlnirile pe care le-au avut anterior vămuirii, cei doi inculpați împreună cu martorul C.A. au discutat (în afară de chestiunile legate de procedura vămuirii) despre cele două motoscutere destinate mitei vameșilor, în ceea ce privește condițiile de livrare și facturare, iar conform ultimei discuții, acordarea liberului de vamă urma să aibă loc pe data de 5 noiembrie 2004, dată la care cei doi vameși trebuia să primească cele două motoscutere. Deși nici unul din inculpații G.D. și S.O.F. nu au divulgat numele lucrătorilor vamali care urmau să primească motoscuterele drept mită, la data de 4 noiembrie 2004, inculpatul S.O.F. i-a sugerat martorului C.A. să fie pregătit ca, la data de 5 noiembrie 2004, să emită două facturi pentru cele două autovehicule, pe numele ce le va comunica personal.

La data de 5 noiembrie 2004, martorul C.A. s-a prezentat la sediul P.N.A. București prezentând facturile cu seria BACP nr. 8343471 și seria BACP nr. 8343472, arătând că facturile respective și celelalte înscrisuri adiacente (chitanțe, avize de însoțire a mărfii) vor fi completate cu datele de stare civilă, pe care inculpații mai sus menționați le vor comunica în aceeași zi. În aceeași zi, în jurul orelor 11,30, martorul C.A., având asupra sa tehnică specială de înregistrare audio-video și însoțit de către subcomisar P.A., ofițer de poliție judiciară de la serviciul tehnic, desemnat pentru a asigura buna recepție a semnalului audio-video, s-au deplasat la sediul A.T.R. S., la punctul de lucru în București, aflat în vecinătatea V.T.E.

Martorul C.A. a purtat discuții cu inculpatul S.O.F., acesta din urmă arătând că activitățile în vederea acordării liberului de vamă sunt în derulare. În jurul orei 12,00, inculpatul S.O.F. i-a înmânat martorului C.A. un post-it de culoare albă pe care se aflau înscrise cu mină de culoare albastră datele sale personale, date ce urmau a fi completate în factura corespunzătoare unuia din motoscuterele promis drept mită vameșilor factura cu seria BACP nr. 8343471). Peste doar un sfert de oră același inculpat i-a înmânat martorului C.A. un post-it ce conținea datele de stare civilă ale martorului P.S.C., ce urma să figureze la rubrica cumpărătorului în cea de-a doua factură cu seria BACP nr. 8343472, completându-se și ultimele rubrici ale acesteia.

După achitarea comisionului vamal către A.T.R. S., martorul C.A. a fost condus de către inculpatul S.O.F. la depozitul unde se găseau cele 66 motoscutere, acesta din urmă identificând două colete în care se aflau cele două motoscutere, conform caracteristicilor modelului nr. 264, menționat în cele două facturi, după care martorul a intrat în posesia celorlalte motoscutere, ce au fost încărcate într-un camion. Instanța de fond a mai reținut că ambele facturi au fost emise de martorul C.A. pentru cele două bunuri în valoare de 60.312.000 lei, fără să se fi discutat vreun moment ca această sumă de bani să fie achitată într-un fel sau altul de inculpați și fără ca acesta să încaseze efectiv suma de bani respectivă.

S-a constatat, în urma supravegherii operative efectuate de ofițeri de poliție judiciară din cadrul P.N.A. asupra inculpaților S.O.F. și G.D., că în jurul orei 16,00, inculpatul G.D. s-a întâlnit la intrarea principală din incinta V.T.E. cu inculpatul A.E., aceștia aducându-i la cunoștință martorului B.M., prieten de familie cu A.E., că are de ridicat un colet ce îi aparține prietenului său, care a acceptat să efectueze transportul cu un autoturism Wolkswagen Transporter, proprietatea numitului I.M., ce se afla deja în mașină. De asemenea, inculpatul G.D. l-a chemat pe martorul A.D., care i-a condus pe martorii B.M. și I.M. la depozitul A.T.R. S., unde au încărcat în autovehicul o cutie în care se afla unul dintre cele două motoscutere, fiind ajutați (asistați) de martorii N.M., G.I.

și I.V. Autovehiculul Wolkswagen Transporter a părăsit incinta vămii, fiind sub stricta supraveghere a procurorilor și a ofițerilor de poliție judiciară, deplasându-se în zona Eroii Revoluției, unde se afla inculpatul A.E., ce fusese anterior anunțat telefonic de cei doi martori, fiind surprins de organele de urmărire penală chiar în momentul când urma să intre în posesia efectivă a motoscuterului. Al doilea motoscuter a fost transportat de inculpatul S.O.F. și martorul M.N. în autoturismul Mercedes Clasa A, proprietatea personală a învinuitului T.A.G., la rugămintea acestuia din urmă, după ce, în prealabil, i-a înmânat cheile autoturismului. Astfel, învinuitul T.A.G. a intrat în posesia efectivă a bunului, pe care l-a transportat ulterior către o destinație necunoscută, bunul fiind recuperat pentru a fi restituit martorului C.A.

De asemenea, prima instanță a mai reținut că din nici una din declarațiile inculpaților G.D., S.O.F. și T.A. nu a rezultat că inculpatul A.E. ar fi fost prezent la discuțiile referitoare la întocmirea formalităților vamale în vederea importului celor 66 de motoscutere, la momentul acordării liberului la vamă, respectiv la 5 noiembrie 2004, dată când, conform înscrisurilor depuse la dosar, inculpatul A.E. se afla în concediu de odihnă. Totodată, s-a mai apreciat că nu a rezultat nici faptul că între vreunul din inculpați și A.E. s-ar fi purtat vreo discuție cu privire la pretinsa cerere a acestuia din urmă, având ca obiect dobândirea cu orice titlu a unui motoscuter, singura referire la inculpatul A.E., până la momentul acordării liberului la vamă și ulterior acestuia, fiind făcută de inculpatul G.D.

Tribunalul București, secția a II-a penală, a apreciat că declarațiile martorilor B.M. și I.M. nu pot confirma vinovăția inculpatului A.E. la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, câtă vreme aceștia nu au cunoscut nici un amănunt referitor la pretinsa înțelegere existentă între acest inculpat și inculpatul T.A.G., în legătură cu condiționarea îndeplinirii formalităților vamale de primirea unui bun de la martorul denunțător C.D. De asemenea, s-a mai argumentat, în sprijinul achitării inculpatului A.E., că declarațiile martorului C.A. se coroborează cu conținutul procesului verbal încheiat la 5 noiembrie 2004, însă din nici un mijloc de probă nu a reieșit, fără putință de tăgadă, existența unei înțelegeri între acesta și ceilalți inculpați (în special cu colegul său, inculpatul T.A.), privind pretinderea și obținerea bunului în schimbul acordării liberului de vamă, ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestuia.

Referitor la inculpatul T.A.G. instanța a constatat că acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că nu a discutat nici un moment cu inculpații G.D. și S.O.F. despre pretinderea (indiferent de formă) pentru sine și pentru inculpatul A.E. a celor două motoscutere. Referitor la inculpații G.D. și S.O.F., prima instanță a constatat că aceștia au avut un comportament oscilant în timpul cercetărilor, inițial declarând adevărul și descriind corespunzător modalitatea săvârșirii faptelor, respectiv faptul că în mod repetat lucrătorii vamali solicitau prin intermediul comisionarilor diverse sume de ani sau alte bunuri pentru a-și îndeplini (a nu-și îndeplini) îndatoririle de serviciu, arătând că cele două motoscutere pretinse martorului C.A.

erau destinate cu titlu de mită inculpatului A.E. și învinuitului T.A.G. Ulterior, urmare a unor influențe exercitate de terțe persoane, cei doi inculpați au revenit asupra declarațiilor inițiale, susținând că cele două motoscutere au fost pretinse într-adevăr pentru cei doi lucrători vamali, dar nu ca mită, ci pentru a fi cumpărate de aceștia, datorită prețurilor lor foarte avantajoase, însă nu au putut explica motivul pentru care cei doi lucrători vamali nu au recunoscut că ar fi purtat o asemenea discuție cu aceștia, cu atât mai mult cu cât învinuitul T.A.G. a declarat că, în cazul în care ar fi dorit să achiziționeze un motoscuter, ar fi apelat direct la importator și nu la intermediari.

S-a constatat că din cuprinsul notelor de redare a înregistrărilor audio-video efectuate în cauză a rezultat foarte clar că motoscuterele au fost solicitate cu titlu de mită de către acești lucrători vamali, iar susținerile ambilor inculpați, în sensul că vameșii urmau să cumpere cele două motoscutere, nu-și găsesc în dosar nici un suport probator. Împotriva acestei sentințe au declarat apel D.N.A., precum și inculpații S.O.F., G.D. și T.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin decizia penală nr. 1023/ A din 22 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de D.N.A., a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând în fond, a dispus: În baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000. L-a condamnat pe inculpatul A.E., la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000. A aplicat art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A dedus prevenția de la 6 noiembrie 2004 la 9 decembrie 2004. L-a condamnat pe inculpatul T.A.G., la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000. A aplicat, de asemenea, dispozițiile art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen. L-a condamnat pe inculpații G.D. și S.O.F., la câte 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000. A aplicat art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru ambii inculpați.

L-a obligat pe inculpatul T.A.G. la plata contravalorii motoscuterului primit cu titlu de mită, respectiv 30.156.000 lei vechi către denunțătorul C.A. și a constatat că motoscuterul destinat inculpatului A.E., cu titlu de mită, a fost restituit aceluiași denunțător. A înlăturat aplicarea art. 192 C. proc. pen., și în baza art. 191 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul A.E. la plata sumei de 4000 lei noi cu titlu cheltuieli judiciare către stat în fond. A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., pentru toți inculpații. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A respins, ca nefondate, apelurile inculpaților S.O.F., G.D. și T.A.G. și i-a obligat pe aceștia la plata sumelor de câte 200 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de control judiciar a constatat că prima instanță a apreciat greșit materialul probator administrat în cauză și a ajuns în mod nelegal la concluzia că inculpatul A.E. nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. S-a apreciat că împrejurarea că denunțătorul nu a știut nici un moment care este identitatea exactă a persoanelor care au pretins bunurile și cărora acestea le erau destinate, constituie o particularitate faptică de comitere a infracțiunii de luare de mită, neexistând o probă directă din care să reiasă înțelegerea privind pretinderea și obținerea de la denunțător a celor două motoscutere pentru acordarea liberului de vamă, inculpații G.D.

și S.O.F. fiind cei care au mijlocit contactul dintre denunțător și cei doi vameși, în sensul că aceștia au transmis denunțătorului dorința vameșilor de a primi două motoscutere, ca o condiție pentru acordarea liberului de vamă. S-a mai reținut de către instanța de control judiciar că inexistența unei asemenea probe directe nu echivalează cu nevinovăția inculpatului A.E. în comiterea faptei pentru care a fost cercetat, întrucât aceasta a rezultat din celelalte mijloace de probă administrate în cauză. S-a mai argumentat în considerentele deciziei pronunțate în apel că, pe lângă declarațiile constante ale denunțătorului, în sprijinul vinovăției ambilor inculpați, lucrători vamali (A.E. și T.A.G.), vin declarațiile inițiale ale inculpaților G.D.

și S.O.F., care se coroborează cu înregistrările audio-video efectuate în cauză, mijloace de probă din care rezultă indubitabil că cele două motoscutere au fost solicitate de inculpații A.E. și T.A.G. prin intermediul celorlalți inculpați, cu titlu de mită, inclusiv faptul că urmau să se întocmească niște facturi pe alte nume decât cele ale destinatarilor reali ai bunurilor, fără să se achite contravaloarea acestora. De asemenea, s-a apreciat că o dovadă a vinovăției inculpatului A.E. o constituie faptul că acesta a fost surprins de către organele de urmărire penală în momentul în care se întâlnea cu martorul B.M., cel pe care inculpatul A.E. îl însărcinase cu preluarea motoscuterului și transportarea acestuia de la depozit, găsindu-se astfel, în mașina condusă de martor, obiectul material al infracțiunii de luare de mită.

Curtea a constatat că inculpatul A.E. nu a putut oferi nici o explicație logică, coerentă și credibilă pentru motoscuterul ce a fost găsit în mașina martorului B.M. și care îi era destinat, stabilind că la data pretinderii bunului ca mită, 25 octombrie 2004, inculpatul nu se afla în concediu de odihnă, în speță, reținându-se că, materialul probator administrat în cauză dovedește vinovăția acestuia, astfel încât soluția primei instanțe de achitare a fost apreciată ca nelegală. Aceeași concluzie de existență a vinovăției inculpaților S.O.F., G.D. și T.A.G. este relevată de ansamblul probator și s-a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile formulate de inculpați. S-a apreciat că atât convorbirile telefonice și cât și cele din mediul ambiental purtate între denunțător, pe de o parte și inculpații G.D.

și S.O.F., pe de altă parte, dovedesc titlul cu care bunurile au fost pretinse și urmau a fi primite de către inculpații A.E. și T.A.G., precum și modalitatea în care mita trebuia „mascată”, respectiv întocmirea unor facturi care atestau, în mod nereal, că bunurile au fost cumpărate (însă nu de destinatarii lor, inculpații A.E. și T.A.G.) în schimbul unor sume de bani, care ar fi fost încasate de denunțător. S-a mai reținut că spre deosebire de motoscuterul destinat inculpatului A.E., cel primit de inculpatul T.A.G. nu a putut fi recuperat de către organele de urmărire penală, căci după ce inculpatul a intrat în posesia efectivă a acestuia, l-a transportat către o destinație necunoscută.

De asemenea, instanța de control judiciar a apreciat că există probe certe de vinovăție a celor 3 inculpați cu privire la comiterea infracțiunii de luare de mită sub forma autoratului, respectiv a complicității, înlăturând criticile formulate de inculpați, atât sub aspectul achitării acestora, fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (pentru inculpații G.D. și S.O.F.), fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (pentru inculpatul T.A.G.), cât și sub aspectul restituirii cauzei la parchet în condițiile art. 333 C. proc. pen., ca neîntemeiate.

Totodată, instanța de apel, constatând că schimbarea încadrării juridice nu a fost menționată de către D.N.A în motivele scrise, fiind precizată oral de către reprezentantul parchetului, a apreciat ca nefiind necesară acordarea unui nou termen de judecată, așa cum inculpații au solicitat, câtă vreme în cauză era vorba mai degrabă despre o chestiune de acuratețe a încadrării juridice, iar nu de o schimbare a acesteia în sensul raportării la o altă infracțiune decât cea pentru care inculpații au fost cercetați. S-a constatat că problema pusă în discuție era una de drept, anume cea a încadrării inspectorilor vamali cu atribuții în acordarea liberului de vamă, în categoria funcționarilor cu atribuții de control prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., și nu era justificată amânarea cauzei pentru acest motiv.

În cuprinsul considerentelor instanța de control judiciar, raportându-se la contribuția fiecărui inculpat la săvârșirea infracțiunii, a stabilit pedepse diferențiate inculpaților A.E. și T.A.G., față de ceilalți doi inculpați, majorând totodată cuantumul pedepsei aplicat de prima instanță pentru inculpatul T.A.G., toate pedepsele urmând a fi executate în regim de privare de libertate. Fiind nemulțumiți de decizia pronunțată, inculpații A.E., S.O.F., G.D. și T.A.G., în termen legal, au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând, prin apărătorii lor, drept motive de recurs dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 , 18 și 14 C. proc. pen. (pentru inculpații S.O.F.,G.D. și T.A.G.), și dispozițiile art. 385 9 pct. 12 18 și 14 C. proc.

pen. (pentru inculpatul A.E.). Au solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate și motivate, casarea deciziei atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât aceasta a procedat greșit atunci când dispunând, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpaților, nu a pus în discuția părților această noua încadrare juridică, neacordându-le posibilitatea acestora să-și formuleze apărările, în raport cu noua încadrare juridică reținută, încălcându-li-se inculpaților, flagrant, dreptul la apărare. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile formulate de inculpați sunt fondate, pentru următoarele considerente: Se constată că instanța de control judiciar, la termenul din 14 decembrie 2005, a procedat greșit atunci când reprezentantul parchetului a completat oral un nou motiv de apel, ce nu era inserat în cuprinsul memoriului formulat în scris și depus la dosar, motiv ce viza, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpaților din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, împrejurare în legătură cu care a apreciat că nu se justifică amânarea judecării cauzei deși apărătorii apelanților inculpați au solicitat fie lăsarea cauzei mai la urmă, fie acordarea unui nou termen.

Potrivit dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea. Ori, în speță, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, nu a procedat astfel și, constatând că nu sunt excepții de invocat și cereri de formulat, a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe apeluri, deși potrivit textului de lege mai sus enunțat, era obligată să pună în discuția părților noul motiv de apel formulat de reprezentantul parchetului, vizând solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpaților.

Acest motiv suplimentar de apel, formulat oral de reprezentantul parchetului, se impunea a fi pus în discuția părților cu atât mai mult cu cât, urmare a admiterii solicitării de schimbare a încadrării juridice dată faptelor deduse judecății, se ajungea la o agravare a situației inculpaților, respectiv la o incriminare ce stabilește un regim sancționator mai sever. În raport de această împrejurare, inculpaților trebuia să li se asigure dreptul la apărare, să fie audiați, să poată formula noi probatorii pentru a combate eficient noile învinuiri, instanța de control judiciar trecând cu superficialitate peste obligația impusă de prevederile art. 334 C. proc. pen., menită să garanteze o apărare utilă și pertinentă.

Se mai constată că măsura instanței de control judiciar de amânarea a pronunțării deciziei, la solicitarea expresă a apărătorilor inculpaților, pentru a le da posibilitatea să depună note de concluzii scrise, nu acoperă obligațiile impuse de dispozițiile mai sus enunțate, întrucât posibilitatea administrării unor mijloace de probă suplimentare sau a unor discuții contradictorii este exclusă, după ce, atât cercetarea judecătorească, cât și dezbaterile au fost declarate închise. Față de considerentele mai sus arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile declarate de inculpații A.E., S.O.F., G.D. și T.A.G. și constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (1) C. proc.

pen., va casa atât încheierea pronunțată la 14 decembrie 2005 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, precum și decizia penală nr. 1023/ A din 22 decembrie 2005, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., iar dosarul va fi trimis spre rejudecare la această instanță ce urmează a avea în vedere și toate celelalte motive de recurs formulate de inculpați. De asemenea, se vor menține toate actele procedurale îndeplinite în fața instanței de apel, până la 14 decembrie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații A.E., S.O.F., G.D. și T.A.G. împotriva deciziei penale nr. 1023/ A din 22 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Menține actele procedurale îndeplinite în fața instanței, până la 14 decembrie 2005. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2006.