Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1083/2011

HOTĂRÂRE
10.03.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1083/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față, constată următoarele: Tribunalul Neamț, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii prealabile a concilierii, a admis acțiunea precizată a reclamantei SC C.C. SNC Grințieș și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 148.690,12 Ron din care 38.690 Ron reprezentând contravaloarea lipsei materialului lemnos și 110.000 Ron reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a imposibilității valorificării vârfului de brad ca pom de Crăciun, precum și la cheltuieli de judecată în sumă de 15.893 Ron. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin adresa din 20 decembrie 2005 reclamanta a încercat soluționarea litigiului pe calea concilierii directe, primind și răspuns de la pârâtă în acest sens, motiv pentru care a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile.

Pe fondul litigiului a reținut că raportul de expertiză a stabilit cantitatea lipsă a materialului lemnos, instanța dispunând în baza acestui probatoriu, obligarea pârâtei la plata contravalorii materialului lemnos și că prin același raport de expertiză a fost cuantificat prejudiciul rezultat ca urmare al refuzului nejustificat al pârâtei de a permite valorificarea vârfurilor de brad ca pom de Crăciun. Cheltuielile de judecată au fost analizate de către instanță în temeiul art. 274 C. proc. civ. și acordate conform dispozitivului. Apelul declarat de pârâta RN P.R., prin D.S.

Piatra Neamț, împotriva sentinței instanței de fond, a fost soluționat de Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 84 din 12 octombrie 2010, potrivit căreia a fost admis apelul, a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, fiind menținute dispozițiile privind respingerea excepției lipsei procedurii prealabile și a fost obligată intimata să plătească apelantei 34.356 Ron cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că primul capăt de cerere a fost analizat în primul ciclu procesual ca fiind o acțiune în antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei iar decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a stabilit o altă natură a raportului juridic dedus judecății, limitându-se doar a arăta că raportul de expertiză este lovit de nulitate, împrejurare care a impus rejudecarea, context în care precizarea intimatei reclamante în faza rejudecării apelului prin care a arătat că daunele solicitate pentru lipsa de masă lemnoasă s-ar întemeiat pe dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., nu pot fi avute în vedere, față de dispozițiile art. 294 alin. (1) și art. 295 C. proc. civ.

În ceea ce privește soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere, instanța de apel a reținut că fapta ilicită a pârâtei nu s-a dovedit întrucât nu există o obligație legală a pârâtei de a elibera aviz pentru valorificarea vârfurilor de brad ca și pomi de Crăciun. Împotriva acestei decizii reclamanta SC C.C. SNC Grințieș a declarat recurs prin care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

A motivat recursul prin reiterarea situației de fapt și a fazelor procesuale, arătând că soluția instanței de apel este nelegală și netemeinică întrucât a fost interpretat în mod eronat actul juridic dedus judecății, față de împrejurarea că fapta pârâtei de a nu soluționa obiecțiunile reclamantei și însușirea lipsei de masă lemnoasă reprezintă tocmai premisa contractuală care a stat la baza cererii de chemare în judecată, aceasta, neputând constitui un motiv de respingere a acțiunii iar reținerea culpei contractuale a pârâtei în ceea ce privește lipsa de material lemnos și cantitatea tăiată ilegal, atrage și răspunderea delictuală a acesteia în ceea ce privește prejudiciul cauzat prin lipsa avizului de comercializare.

Conform art. 137 C. proc. civ., Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepției invocată din oficiu, privind nulitatea cererii de recurs, constatând următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de către instanța de judecată și că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Raportând textele legale menționate mai sus la cererea de recurs, Curtea constată că aceasta nu conține motive de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta contestând soluția instanței de apel prin reiterarea situației de fapt și a motivelor din cererea introductivă, precum și prin invocarea nelegalității și netemeiniciei deciziei atacate conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fără a preciza însă în ce constă nelegalitatea soluției, astfel că în recursul său nu au fost dezvoltate motive care să permită încadrarea acestora în vreunul din punctele art. 304 C. proc. civ. Cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar conform art. 302 1 alin .(1) lit. c) același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurenta nu s-a conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și că motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite excepția invocată și va constata nulitatea cererii de recurs.

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC C.C. SNC Grințieș împotriva deciziei nr. 84 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3318/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 10 februarie 2006, cu modificările ulterioare, reclamanta SC C.C. SNC localitatea Grințieș, județul Neamț, a cerut obligarea pâ
ÎCCJ 2005-04-12
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2504/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, la 18 februarie 2003, reclamanta D.S.B., în contradictoriu
ÎCCJ 2021-04-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1043/2021
Ședința publică din data de 20 aprilie 2021 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Cadrul procesual și soluția primei instanțe Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
ÎCCJ 2012-09-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3408/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul Ocolul Silvic B.N. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț a solicitat obligarea pârâtei SC A.G. SRL Târgu Neamț la p
ÎCCJ 2005-10-27
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5046/2005
vremii a fost nefavorabilă. De asemenea a reținut faptul că reclamanta avea posibilitatea, conform clauzelor din contract, să oprească exploatarea lemnoasă din depozit până la limita creanței neîncasate. Apelul declarat de reclamantă a fost
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă