ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3779/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 162 din 22 iunie

2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale și a

declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta C.C.F.C.C.

SA în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P. TIMIȘOARA în favoarea

Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a apreciat că litigiul este de competența Curții de apel

București dat fiind faptul că solicitarea reclamantului are ca obiect obligarea

pârâtei la plata sumei de 5.510.042,37 RON, reprezentând contravaloarea

lucrărilor de construcții efectuate în baza unui contract încheiat într-o

procedură de achiziții publice, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 286

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție

publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de

concesiune de servicii, ca și lege specială în raport de dispozițiile art. 10 alin.

(1) și (2) din Legea contenciosului administrativ și a Codului de procedură

civilă.

Împotriva sentinței civile nr. 162

din 22 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P. Timișoara

invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea căruia a susținut în esență următoarele:

Consideră recurenta că interpretarea

instanței de fond cu privire la excepția de necompetență materială și

teritorială invocată în cauză a fost eronată, fiind vorba, în principal de

aplicarea normelor de drept substanțial.

Astfel, în pronunțarea sentinței

recurate instanța de fond a luat în considerare prevederile art. 286 alin. (1)

din O.U.G. nr. 34/2006, dar a interpretat eronat aceste dispoziții, în

condițiile în care litigiul nu are ca obiect procedura de atribuire a

contractului, ci are ca obiect executarea contractului de achiziție publică

deja încheiat.

Față de aceste dispoziții legale

având în vedere obiectul cererii privind executarea unui contract de achiziții

publice, prin emiterea unei hotărâri pentru executarea unei obligații de plată

rezultând dintr-un contract de achiziții, consideră recurenta că litigiul nu

este de competența Curții de Apel București, ci aparține secției de contencios

administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căreia se află sediul

autorității contractante, respectiv Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma criticilor recurentului pârât, circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la prevederile legale

incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat, în

considerarea celor în continuare arătate.

Instanța de fond a fost investită cu

soluționarea unei cereri având ca obiect obligarea C.N.A.D.N.R. S.A. – D.R.D.P.

Timișoara, în calitate de achizitor, la plata sumei de 5.510.042,37 RON,

reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție efectuate de C.C.F.C. SA

în temeiul contractului de execuție de lucrări nr. 111/471 din 05 martie 2008,

încheiat de părți, având ca obiect executarea lucrării „consolidarea DN 57 Km 137 + 500-152 + 1050”.

Potrivit art. 286 alin. (1) din O.U.G.

nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a

contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările

ulterioare „procesele și cererile privind actele autorităților contractante,

acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul

procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea,

anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de

achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de

contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se

află sediul autorității contractante, cu excepția litigiilor privind

procedurile de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de

transport de interes național, care se soluționează în primă instanță de către

Curtea de Apel București”.

Față de aceste dispoziții legale și

având în vedere că obiectul cererii formulate de reclamantă vizează executarea

unui contract de achiziții publice, Înalta Curte constată că, în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 286 alin. (1), teza I din O.U.G. nr. 34/2006 așa

încât litigiul cade în competența materială și teritorială a secției de

contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se

află sediul autorității contractante, respectiv Tribunalul Timiș, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată că instanța de

fond a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor legale atunci când a

apreciat că fiind vorba de executarea unui contract având ca obiect atribuirea

unor lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național,

competența de soluționare a cauzei aparține Curții de apel București, în baza art.

286 alin. (1) teza finală, în condițiile în care excepția instituită de art. 286

alin (1), teza finală din O.U.G. nr. 34/2006 vizează exclusiv procedura

atribuirii de servicii sau lucrări aferente infrastructurii de transport de

interes național.

Prin urmare, văzând dispozițiile art.

286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 și având în vedere că normele de

competență materială sunt de ordine publică iar excepțiile sunt de strictă

interpretare, Înalta Curte constată că în mod nelegal instanța de fond a extins

norma de competență materială și la litigiile privind executarea contractelor

de achiziție publică având ca obiect lucrări aferente infrastructurii de

transport de interes național.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va admite recursul

declarat în cauză, va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei

spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. TIMIȘOARA împotriva sentinței nr. 162 din

22 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Casează hotărârea

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 septembrie 2010.