ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3877/2010

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, la data de 28 octombrie 2009, reclamanta SC U. SA România a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.A.M.C., să se constate că

nu datorează la bugetul de stat suma de 6250 lei cu titlu de amendă și în

consecință să fie obligată pârâta să procedeze la ștergerea acestui debit din

evidențele sale.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost sancționată de către A.R.C.E.

cu o amendă în cuantum de 10.000 lei, conform procesului verbal seria 1231 nr. 205/11

din 21 iunie 2006.

Totodată, a

mai arătat reclamanta că a achitat jumătate din minimul amenzii aplicate în

contul indicat de organul constatator, în procesul verbal fiind prevăzută

această posibilitate. Faptul că ulterior suma achitată a fost returnată de

către Trezoreria Prahova în contul societății reclamante, cu motivarea că

trebuie achitată într-un alt cont, procedând astfel la achitarea aceleiași sume

în contul indicat de trezorerie, nu, poate fi reținută o culpă în sarcina sa.

Prin

sentința civilă nr. 224 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția

comercială II, complete specializate de contencios administrativ, reținând că

în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004,

care stabilesc competența materială de soluționare în fond a litigiilor privind

actele administrative ce privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mici de 500.000 lei, în favoarea

tribunalelor administrativ fiscale.

Așadar,

instanța a constatat ca reclamanta solicită ștergerea din evidențele fiscale a

unui pretins debit în cuantum de 6250 lei, susținând că nu datorează bugetului

de stat suma menționată, prin decizia de impunere atacată în cauză fiind

stabilite taxe și accesorii ale acestora a căror valoare nu depășesc suma de

500.000 lei.

Astfel,

controlul, constatarea, contestarea și recuperarea sumei sus indicate, ce are

un caracter specific și reprezintă o obligație (creanță) bugetară, care poate

fi asimilată noțiunii de contribuție din legislația fiscală, urmează regimul de

drept comun prevăzut de Codul de procedură fiscală, așa încât, în raport de

cuantumul sumei la care se referă actul contestat, în speță mai mic de 500.000

lei, competența de soluționare în primă instanță a litigiilor privind actele de

imputare contestate revine tribunalului și nu curții de apel.

Investit

cu soluționarea cauzei, Tribunalul Prahova, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 276 din 4 iunie 2010, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, reținând că actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, implicit și refuzul

nejustificat al unei autorități publice centrale de a soluționa o cerere, se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel.

Instanța

a mai reținut că, în speță, nu este aplicabil criteriul valoric prevăzut de

Legea nr. 554/2004, pentru că nu se constată o taxă, impozit, contribuție sau

datorie vamală stabilită printr-un act administrativ fiscal, reclamanta

aflându-se deja în faza procedurii executării silite, uzând de calea

contestației la executare împotriva titlului executoriu emis.

Astfel, tribunalul

apreciază că refuzul nejustificat al unei autorități publice centrale de a

efectua o operațiune administrativă urmează a fi apreciat și cenzurat de curtea

de apel, ca instanță competentă material.

Totodată, a constatat

existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă

să soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus

judecății.

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 20 alin. (l), art. 21 și 22 C. proc. civ., urmează a pronunța

regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii.

Obiectul prezentei cauze îl

constituie cererea reclamantei de ștergere din evidențele fiscale a unui

pretins debit în cuantum de 6250 lei, susținând că nu datorează bugetului de

stat acest debit.

Pârâta A.N.A.F. apreciază că

reclamanta figurează în cadrul Serviciului de executare silită cu debitul de

2650 lei reprezentând diferența de amendă neachitată aferentă Somației nr. 1055825

din 25 august 2009.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la

500.000 lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ - fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 lei se

soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Acest text instituie două criterii

pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ,

criteriul rangului autorității emitente și criteriul valoric.

În cauzele care au ca obiect taxe,

impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora operează

criteriul valoric, potrivit căruia tribunalele judecă acțiunile în care suma

contestată este mai mică de 500.000 lei (RON), chiar dacă emitentul actului

administrativ - fiscal prin care au fost stabilite obligațiile deduse judecății

este o autoritate centrală.

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta a contestat obligația fiscală reținută în continuare în sarcina sa în

valoare de 6250 lei, solicitând să se constate ca nejustificat refuzul

autorităților fiscale de a da curs solicitării sale de a șterge debitul din

evidențele fiscale.

Este adevărat că reclamanta susține

că este vătămată într-un drept sau interes legitim prin refuzul nejustificat al

autorității pârâte de soluționare a cererii sale, solicitarea însă privește radierea

obligației fiscale de 6250 lei, operațiune necesară pentru exercitarea sau

protejarea dreptului sau interesului ei legitim în sensul art. 2 alin. (2)

coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar cu privire la o

obligație (creanță bugetară).

Cum controlul și recuperarea sumei

de 6250 lei, are un caracter specific privește o obligație bugetară, ce urmează

în general, regimul de drept comun prevăzut de codul de procedură fiscală,

competența instanței de contencios administrativ este stabilită în funcție de

suma contestată, conform textului legal amintit și nu în funcție de rangul

organului autoritate publică care refuză să efectueze operațiunea administrativă.

Astfel fiind, în baza art. 20 și

următoarele se va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea

Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe reclamanta SC U. SA România și pârâta M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.A.M.C.

în favoarea Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 septembrie 2010.