ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1596/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar B. S.P.R.L. Ploiești, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Prahova și A.F.P. Florești, anularea deciziei din 28.01.2010 a D.G.F.P. Prahova, precum și a notei de constatare nr. x/23.11.2009 a A.F.P. Florești, prin care s-au stabilit în sarcina sa accesorii de plată în sumă totală de 4.019.123 RON.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că nu datorează debitele accesorii stabilite prin nota de compensare nr. x/23.11.2009, că această notă este nelegală.

S-a precizat că debitele stinse prin nota de compensare, ce formează obiectul cererii de anulare, au fost constituite cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (2) lit. a) C. proc. fisc.

1.2. Prin Sentința nr. 70 din data de 26.01.2011, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținându-se că potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 această excepție este întemeiată, întrucât actul administrativ contestat privește accesorii ale taxelor și impozitelor mai mari de 500.000 RON, acțiunea reclamantei fiind de competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești.

1.3. Prin Sentința nr. 337/2011, Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC A. SA, formulată prin administrator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, A.F.P.C. Florești și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii.

1.4. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar B. S.P.R.L., iar, prin Decizia nr. 5.511 din 31 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut următoarele:

Prin nota de compensare nr. x/23.11.2009 s-a aprobat compensarea mai multor categorii de obligații fiscale cu suma de 600.000 RON achitată de debitoare, între datoriile bugetare compensate fiind și suma de 179.167 RON dobânzi și penalități pentru TVA.

Prin decizia din 28.01.2010 a fost respinsă contestația reclamantei cu motivarea că dobânzile și penalitățile pentru TVA, stinse prin nota de compensare, au avut scadența la 30.06.2003, fiind calculate și aduse la cunoștința societății prin procesul-verbal de control nr. x/6.08.2003. În aceeași decizie se face referire la debitul de 802.645 RON, cu scadență la 31.12.2003 privind CAS angajator.

Prima instanță a stabilit că obiectul acțiunii îl constituie anularea notei de compensare nr. x/23.11.2009 și decizia din 28.01.2010, dar în motivare se referă la declarația-inventar privind contribuțiile sociale nr. x/16.02.2004 în cuantum de 802.645 RON, majorări de întârziere în sumă de 3.982.750 RON și penalități de 36.373 RON.

Analiza sintetică relevă că între obiectul acțiunii, respectiv anularea notei de compensare și motivarea soluției nu există nicio legătură, pentru că nota de compensare se referă la dobânzi și majorări pentru TVA, iar instanța de fond face referire la nota-inventar privind declararea contribuțiilor la asigurările sociale și majorări aferente. Este adevărat că în adresa din 5.02.2010 și răspunsul la aceasta din 26.03.2010, se face referire la C.A.S. angajator și majorările aferente, însă aceste acte nu au format obiectul acțiunii în anulare.

S-a apreciat de către Înalta Curte că se impune casarea cu trimitere a cauzei, pentru ca instanța de fond să stabilească în mod cert care este obiectul cererii de chemare în judecată, urmând a se pune în vedere reclamantei să depună explicații scrise cu privire la obiectul judecății.

În raport de explicațiile furnizate de reclamantă se va stabili dacă cererea are ca obiect obligațiile fiscale accesorii din nota de compensare nr. x/2009 sau alte debite accesorii, context în care se va verifica îndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanței de judecată.

De asemenea, în analiza legalității și temeiniciei acțiunii, se va avea în vedere că reclamanta este o societate aflată în procedura falimentului, se va verifica titlul din care izvorăsc creanțele bugetare, respectiv dacă titlul de creanță a fost contestat de debitor, în termenele și condițiile C. proc. fisc. , dacă creanțele au fost înscrise în tabelul creanțelor".

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr. x/42/2011*.

La solicitarea instanței, conform deciziei de casare, reclamanta a depus precizări cu privire la obiectul acțiunii, tabelul definitiv consolidat rectificat depus la 16.01.2013, cererea de înscriere în tabelul preliminar formulată de D.G.F.P. Prahova la data de 23.07.2007, cererea precizare creanță din data de 27.09.2007, adresa nr. x/21.09.2007 a D.G.F.P. Prahova, grafic plan reorganizare.

Prin Sentința civilă nr. 1 din 7 ianuarie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond după casare, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Serviciul Fiscal Orășenesc Băicoi (care a preluat Administrația Finanțelor Publice Florești) și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin declarația inventar privind contribuțiile sociale restante la data de 31.12.2003 și neachitate până la data de 31.01.2014, inclusiv accesoriile aferente, înregistrată sub nr. x/16.02.2004, reclamanta a declarat contribuții restante la 31.12.2003, în contul obligației "contribuție de asigurări speciale datorată de angajator", următoarele sume: 802.645 RON debit; 3.982.750 RON majorări de întârziere; 36.373 RON penalități de întârziere.

Reclamanta SC A. SA a solicitat anularea accesoriilor în sumă totală de 4.019.123 RON, aferente debitului CAS angajator, accesorii calculate anterior datei de 31.12.2003, având în vedere faptul că în decizia din 23.11.2009 a A.F.P. Florești organele fiscale au menționat, în soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva Notei nr. x/23.11.2009, faptul că scadența obligației bugetare "CAS angajator", în sumă totală de 802.645 RON, a fost la data de 31.12.2003, și, având în vedere dispozițiile art. 115 alin. (2) lit. a) C. proc. fisc. privind modalitatea de stabilire a vechimii obligațiilor fiscale de plată, coroborat cu art. 119 alin. (1) și art. 120 alin. (1) C. proc. fisc. privind majorările de întârziere, toate accesoriile aferente debitului sus menționat calculate anterior datei scadenței (31.12.2003) au fost constituite cu încălcarea dispozițiilor legale sus menționate.

Curtea a reținut că reclamanta nu a solicitat anularea Notei de compensare nr. x/23.11.2009 și a deciziei din 28.01.2010, ci a solicitat anularea accesoriilor menționate.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, anterior sesizării instanței, reclamanta s-a adresat Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, prin cererea înregistrată sub nr. x/10.02.2010 și a solicitat anularea majorărilor de întârziere menționate și modificarea creanței înscrise la masa credală, invocând aceleași motive.

Prin adresa nr. x/26.03.2010, A.F.P.C. Florești a răspuns reclamantei, cu invocarea prevederilor art. 27 alin. (1) și art. 39 alin. (1) din Ordonanța nr. 83/28.08.2003, faptul că prin declarația inventar privind contribuțiile sociale restante la data de 31.12.2003 și neachitate până la data de 31.01.2004, inclusiv accesoriile aferente la bugetul asigurărilor sociale de stat, înregistrată la A.F.P. Florești cu nr. x/16.02.2004, reclamanta a declarat că datorează la 31.12.2003, în contul obligației contribuție de asigurări sociale datorate de angajator, 802.645 RON debit, 3.982.750 RON majorări de întârziere, 36.373 RON penalități de întârziere; s-a menționat că solicitarea nu are temei legal, având în vedere că accesoriile declarate prin declarația menționată sunt restante la 31.12.2003, acestea fiind aferente debitului în sumă de 802.645 RON, restant la 31.12.2003, fiind preluate în administrarea A.F.P. Florești la 01.01.2004, iar, în conformitate cu art. 119 și art. 120 din O.G. nr. 92/2003, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează majorări de întârziere.

Instanța a constatat că reclamanta se află în procedura insolvenței, începând cu 11.06.2007, conform Sentinței Tribunalului Prahova nr. 308/11.06.2007, iar în planul de reorganizare aprobat au fost cuprinse creanțele D.G.F.P. Prahova - A.F.P.C. Florești datorate la data deschiderii procedurii de insolvență, respectiv 11.06.2007.

Urmare achitării sumei de 600.000, conform OP nr. x/28.09.2009, A.F.P.C. Florești a emis Nota nr. x/23.11.2009 privind compensarea obligațiilor fiscale către bugetul general consolidat de plată distribuirea impozitelor și taxelor, contribuții și alte obligații către bugetul general consolidat, prin care au fost stinse obligații fiscale scadente în perioada 25.04.2009 - 25.09.2009, respectiv după data deschiderii procedurii insolvenței, în sumă totală de 414.373 RON; acestea erau constituite din sume declarate de SC A. SA, conform declarațiilor fiscale privind obligațiile fiscale către bugetul general, 179.171 RON, și sume stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală Prahova, conform Deciziei de impunere nr. x/15.07.2009 și Deciziei nr. x/28.09.2009 de soluționare a contestației formulată de SC A. SA, 235.202 RON; de asemenea, au fost stinse obligații scadente înainte de data deschiderii procedurii insolvenței, 185.627 RON, din care 179.167 RON dobânzi și penalități TVA cu scadență la data de 30.06.2003.

Reclamanta a formulat contestație împotriva Notei nr. x/23.11.2009, soluționată de A.F.P. Florești prin decizia din 28.01.2010, a solicitat stingerea sumelor înscrise în planul de reorganizare în ordinea vechimii, adică obligația fiscală CAS angajator, având în vedere că scadența acesteia, conform art. 115 alin. (2) lit. a), este anterioară datei de comunicare a dobânzilor și penalități TVA.

În motivarea deciziei din 28.01.2010 de soluționare a contestației, organele fiscale au arătat că, potrivit evidenței analitice pe plătitor, dobânzile și penalitățile TVA în valoare totală de 179.167 RON au avut scadența 30.06.2003, aduse la cunoștință societății prin procesul-verbal de control nr. x/4206/6.08.2003, iar "conform declarației inventar privind contribuțiile sociale depusă de reclamantă sub nr. x/16.02.2004, a fost declarată în contul CAS angajator suma de 802.645 RON cu scadența 31.12.2003".

Față de această mențiune a organelor fiscale, deși prin contestația formulată împotriva Notei nr. x/23.11.2009 reclamanta a invocat faptul că scadența acestor obligații fiscale reprezentând CAS angajator era anterioară creanței stinse prin distribuire, așadar anterioară datei de 30.06.2003, prin prezenta cerere invocă faptul că scadența acestor obligații este de 31.12.2003.

Curtea de apel a reținut că solicitarea reclamantei este întemeiată exclusiv pe mențiunile din decizia din 23.11.2009, iar obligația fiscală CAS angajator în sumă de 802.645 RON și accesoriile aferente acesteia, în sumă totală de 4.019.123 RON, a căror anulare se solicită în prezenta cauză, nu au fost stabilite prin Nota de compensare nr. x/23.11.2009 sau decizia din 23.11.2009, ele au fost numai menționate având în vedere faptul că reclamanta a contestat Nota nr. x/23.11.2009, solicitând stingerea acestor obligații, pe care le-a apreciat ca fiind scadente anterior celor ce au făcut obiectul Notei de compensare.

Curtea a apreciat că această mențiune nu este însă de natură a face dovada în sensul solicitat de reclamantă; organele fiscale nu au stabilit prin această decizie scadența obligațiilor fiscale menționate, au arătat numai că, potrivit declarației inventar privind contribuțiile sociale depusă de reclamantă sub nr. x/16.02.2004, a fost declarată în contul CAS angajator suma de 802.645 RON cu scadența 31.12.2003; simpla mențiune a organelor fiscale, în sensul arătat, privind scadența unor obligații bugetare, conform declarației depusă de către reclamantă, nu este de natură a produce efecte juridice în sensul celor solicitate de reclamantă, având în vedere, pe de o parte, faptul că prin declarația inventar depusă de reclamantă au fost declarate contribuțiile sociale restante la data de 31.12.2003 (nu scadente), atât obligația CAS angajator în sumă de 802.645 RON, cât și accesoriile aferente în sumă de 4.019.123 RON, iar, pe de altă parte, faptul că scadența obligațiilor fiscale este reglementată de dispoziții legale și nu este stabilită prin mențiuni ale organelor fiscale.

În consecință, instanța de fond a reținut că, deși susținerile expertului judiciar, prin expertiza efectuată în cauză, privind faptul că decizia din 23.11.2009 este act administrativ fiscal, sunt corecte, concluzia expertului, potrivit căreia emitentul acestora a stabilit data scadenței obligațiilor CAS angajator la 31.12.2003, astfel că anterior acestei date nu puteau fi calculate accesorii, conform art. 119 și art. 120 (l) C. proc. fisc. , este total eronată.

În acest sens, Curtea a constatat că accesoriile a căror anulare se solicită sunt aferente CAS angajator și au fost declarate de însăși reclamantă prin declarația inventar privind contribuțiile sociale restante la data de 31.12.2003 și neachitate până la data de 31.01.2014, inclusiv accesoriile aferente, înregistrată sub nr. x/16.02.2004, prin care a declarat restante la 31.12.2003 următoarele sume: 802.645 RON contribuții de asigurări sociale; 3.982.750 RON majorări de întârziere; 36.373 RON penalități de întârziere; data de 31.12.2003 nu este data scadenței obligației fiscale, este data la care obligațiile fiscale, CAS angajator și accesorii aferente, sunt declarate ca fiind restante.

Această declarație a fost dată având în vedere dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 86/28.08.2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, potrivit cărora, începând cu data de 01.01.2004 activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuția de asigurări sociale,(...) datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator, denumite în continuare contribuții sociale, se va realiza de MFP și unitățile subordonate care au și calitate de creditor bancar și art. 39 alin. (1), care prevedea că debitorii, plătitori de contribuții sociale, persoane juridice și persoane fizice care au calitatea de angajator, sunt obligați să întocmească pe propria răspundere și să depună până la 15.02.2004 la unitățile subordonate MFP, la care sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, declarații inventar privind contribuțiile sociale în sold la 31.12.2003 și neachitate până la 31.01.2004, inclusiv accesoriile aferente, pe ani fiscali.

A mai reținut în considerentele sentinței, instanța de rejudecare că, în raport de dispozițiile art. 39 alin. (1) din O.G. nr. 86/2003, coroborat cu dispozițiile art. 73 - 76 și art. 77 alin. (1) lit. a) privind declarațiile fiscale din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , în vigoare la acea dată, declarația inventar depusă de reclamantă sub nr. x/16.02.2004, în baza prevederilor O.G. nr. 86/2003, reprezintă titlu de creanță pentru contribuțiile de asigurări sociale și accesoriile înscrise de reclamantă, 802.645 RON debit, 3.982.750 RON majorări de întârziere, 36.373 RON penalități de întârziere, restante la data de 31.12.2003 și neachitate până la data de 31.01.2014.

Pentru aceste considerente, curtea a constatat că cererea formulată de reclamantă, de anulare a accesoriilor în sumă de 4.019.123 RON, aferente debitului CAS angajator, declarate restante la data de 31.12.2003, prin declarația inventar nr. x/16.02.2004, pentru motivele invocate, este neîntemeiată și a respins cererea, în fond, după casare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SA, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, prin motive de recurs succint înfățișate, recurenta-reclamantă, reiterând situația de fapt, a susținut că instanța de fond, în rejudecare, printr-o greșită interpretare a legii și pe baza unei concluzii subiective a înlăturat și nesocotit concluziile expertului de specialitate, cuprinse atât în raportul inițial cât și în răspunsul la obiecțiuni, în sensul că data scadenței obligațiilor CAS angajator este 31.12.2003, astfel că anterior acestei date nu puteau fi calculate accesorii conform art. 119 și art. 120(1) C. proc. fisc. .

A mai arătat recurenta că nu este corectă aprecierea instanței de fond, în rejudecare, în sensul că expertul tehnic și-a fundamentat concluziile pe o "eroare" materială a organelor fiscale întrucât tocmai această scadență a fost și motivul invocat de organul fiscal competent pentru a nu stinge obligațiile fiscale solicitate de recurenta-reclamantă.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 C. proc. civ.

Analizând sentința atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse, în ansamblul probatoriilor administrate în ambele cicluri procesuale și față de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reține că nu subzistă motivele de reformare a hotărârii atacate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.

Instanța de rejudecare, conformându-se îndrumărilor cuprinse în Decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5.511 din 31 mai 2013 a solicitat reclamantei-recurente să își precizeze obiectul acțiunii de chemare în judecată.

Drept urmare, la data de 19.09.2013 recurenta-reclamantă (în lichidare judiciară) a depus o precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulate accesoriile în sumă totală de 4.019.123 RON aferente debitului "CAS angajator", calculate anterior datei scadenței, de 31.12.2003, astfel cum această dată a fost aceasta stabilită de organele fiscale (AFPC Florești) prin decizia din 28.01.2010.

Reevaluând probatoriul administrat în cauză în ambele cicluri procesuale, respectiv înscrisurile depuse la dosar ca și raportul de expertiză contabilă efectuată, instanța de control judiciar constată că nu sunt întemeiate criticile recurentei reclamante vizând, în esență, împrejurarea că instanța de rejudecare a înlăturat concluziile expertului de specialitate.

În acord cu cele cuprinse în considerentele hotărârii atacate și contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că au fost înlăturate motivat și justificat concluziile expertului contabil, dată fiind fundamentarea acestora pe o premisă factuală eronată.

Judecătorul fondului a reținut într-o manieră clară și coerentă și printr-o motivare cuprinzătoare că deși expertul tehnic a indicat, cu justețe că decizia din 23.11.2009 este un act administrativ fiscal, a ignorat împrejurarea că accesoriile a căror anulare se solicită sunt aferente CAS angajator și au fost declarate ca atare de chiar societatea reclamantă, prin declarația inventar privind contribuțiile sociale restante la data de 31.12.2003 și neachitate până la 31.01.2004, înregistrată sub nr. x/16.02.2004.

Or, în aceste condiții, dată fiind declarația dată în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 86/28.08.2003, al cărui conținut este mai sus redat (a se vedea pag. 7 paragraf ultim din prezenta) după cum bine a și reținut prima instanță, în baza prevederilor cuprinse în același act normativ, coroborat cu prevederile art. 73 - 76 și 77 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. , declarația inventar depusă chiar de reclamantă sub nr. x/16.02.2004 reprezintă titlu de creanță pentru sumele arătate, respectiv debit contribuții de asigurări sociale 802.645 RON, majorări de întârziere 3.982.750 RON și 36.373 RON penalități de întârziere restante la 31.12.2003 și neachitate până la 31.01.2014.

Drept urmare, nu puteau fi primite concluziile expertului tehnic contabil ce au nesocotit tocmai propriile declarații și susțineri ale recurentei-reclamante.

Concluzionând, Înalta Curte apreciind că instanța de fond a realizat în cauză o justă aplicare a prevederilor cuprinse în Ordinul nr. 83/28.08.2003 ca și în C. proc. fisc. , la situația de fapt corect stabilită, urmează a respinge așadar, ca nefondat, recursul de față, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC "A." SA, prin administrator judiciar B. SPRL, împotriva Sentinței nr. 1 din 7 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2015.

Procesat de ED