ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 431/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 07 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul V.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii nr. 221/2009, să oblige pârâtul la plata sumei de 500.000 euro reprezentând prejudiciul moral cauzat reclamantului prin condamnarea politică dispusă prin sentința penală nr. 1301 din 29 iulie 1949 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj.

Prin sentința civilă nr. 445 din 18 mai 2010, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale decurgând din condamnarea cu caracter politic dispusă prin sentința penală nr. 1301 din 29 iulie 1949 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, secția I-a, prin care a fost condamnat la 5 ani închisoarea corecțională pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 309 pct. II lit. d), e) C. pen. și măsura stabilirii de domiciliu forțat în perioada 1958-1963, în localitatea Anieș. Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere caracterul politic al condamnării reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de „crimă de uneltire contra ordinii sociale” care-l îndreptățește la acordarea de daune morale potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.

În cea ce privește cuantumul daunelor, Tribunalul a apreciat că suferința pe care regimul de detenție extrem de sever i-a cauzat-o reclamantului, precum și neajunsurile survenite inclusiv în perioada de după detenție, justifică acordarea sumei de 100.000 euro. S-a ținut seama, totodată, și de drepturile acordate reclamantului în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, acesta beneficiind, începând cu data de 01 aprilie 1990, de o indemnizație lunară de 1053 lei, modificată la data de 01 ianuarie 1995 la suma de 17.325 lei, pentru ca în prezent să fie de 2795 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar prin decizia civilă nr. 76/ A din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea.

Pe parcursul soluționării litigiului în faza de judecată a apelului, reclamantul a decedat, drepturile și obligațiile sale procesuale fiind transmise succesoarei sale, D.A.M. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

În prezentul proces, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. (1) lit. a teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu Constituția a dispozițiilor declarate neconstituționale.

Astfel fiind, pretențiile reclamantului privitoare la obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta D.A.M. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. pen.: Într-adevăr, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, care constituie temeiul juridic al dreptului de a obține daune morale, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dar această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanță sau căi de atac) la data pronunțării sale.

A aprecia în alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză. Pe de altă parte, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.

De altfel, și prin Decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituțional art. 1 pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 s-a reținut că, principiul egalității și interzicerii discriminării a fost reluat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în Protocolul nr. 12 la Convenție adoptat în anul 2000, iar art. 1 al aceluiași Protocol prevede că „exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație”.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

Înalta Curte a reținut că prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști condamnați politic).

Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, efectele deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Potrivit art. 330 7 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1. Cum decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu.

Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, în aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față. Față de dezlegarea cuprinsă în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp ale deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamanta invocă principiul neretroactivității legii.

Aplicarea dispozițiilor art. 329-330 7 C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea principiului egalității părților în fața justiției deoarece prin pronunțarea unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui tratament juridic egal al părților. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.A.M. împotriva deciziei nr. 76/ A din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.