ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6744/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 03 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul B.L. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor în cuantum de 800.000 euro, în echivalent în RON la data efectuării plătii, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic dispusă prin sentința nr. 645 din 29 martie 1949 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj pentru infracțiunea de „crimă de uneltire contra ordinii sociale" prevăzută și pedepsită de art. 209 C. pen.

și pentru măsura administrativă cu caracter politic a stabilirii domiciliului obligatoriu în perioada 29 august 1951 - 15 februarie 1954. Prin sentința civilă nr. 500 din 9 aprilie 2010, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 30.000 euro, în echivalent în RON la data efectuării plății. Prin aceeași hotărâre s-a dispus ca, în cazul eliberării unei copii de pe hotărâre, să se menționeze pe aceasta caracterul politic al condamnării. Împotriva sentinței Tribunalului Prahova au declarat apel reclamantul B.L. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Prahova. Ambele părți au formulat critici în ceea ce privește cuantumul daunelor morale.

Statul Român a criticat sentința sub aspectul cuantumului prea mare al daunelor morale acordate de prima instanță, iar reclamantul a solicitat admiterea apelului său și schimbarea sentinței, în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor morale în cuantumul solicitat prin acțiune. Prin decizia nr. 40 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în parte sentința civilă nr. 500 din 9 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că a respins capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri, a menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Examinând decizia apelată în raport de criticile formulate și ținând cont de efectele deciziilor nr. 1354/2010, 1358/2010 și 1360/2010 pronunțate de Curtea Constituțională, Curtea de Apel a reținut că apelul declarat de Statul român este fondat, deoarece, ulterior pronunțării sentinței prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantului, s-au publicat în M. Of. al României deciziile Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 de modificare și completare a Legii nr. 221/2009.

Referitor la apelul formulat de reclamant, instanța de apel a reținut că, urmare a declarării neconstituționalității textului legal care a constituit temeiul de drept al acțiunii, nu pot fi menținute ca valide drepturi acordate de prima instanță întrucât, într-o astfel de ipoteză, Curtea ar pronunța deliberat o hotărâre nelegală, constituind drepturi în baza unei dispoziții constatată neconstituțională. S-a mai reținut că, în condițiile în care, prin art. II pct. 1 din Legea nr. 177/2010 s-a introdus la art. 322 pct. 10 C. proc. civ. un nou caz de revizuire, pentru situația în care decizia de constatare a neconstituționalității a fost pronunțată ulterior rămânerii definitive a hotărârii, este evident că pentru hotărârile care nu sunt definitive, înlăturarea efectelor dispoziției constatată neconstituțională stă în sarcina instanței de apel.

Argumentul apelantului în sensul că acțiunile ilicite ale statului împotriva sa i-au cauzat un prejudiciu nepatrimonial, care a influențat relațiile sociale și a adus atingere dreptului său la libertatea individuală, a fost înlăturat cu motivarea că instanța de fond a constatat caracterul politic al condamnării, iar această constatare este de natură a acoperi prejudiciul moral suferit prin condamnare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul B.L. criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. În susținerea căii de atac reclamantul a susținut următoarele: Instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece apelantul Statul român a criticat sentința exclusiv sub aspectul cuantumului daunelor acordate de prima instanță, solicitând diminuarea sumei în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Aplicarea deciziei Curții Constituționale generează un tratament juridic diferențiat în privința unor persoane aflate în aceeași situație, ceea ce încalcă principiul constituțional al egalității în fața legii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr. 12 la această Convenție. Prin hotărârea primei instanțe reclamantul a dobândit un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aspect nesocotit de instanța de apel. Instanța avea text de lege în baza căruia să soluționeze acțiunea reclamantului (art. 998 C. civ.), iar respingerea acțiunii pentru inexistența temeiului juridic echivalează cu o denegare de dreptate, prohibită de art. 3 C. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 157 din 13 ianuarie 2012, a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.L. împotriva deciziei nr. 40 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere următoarele considerente: În ceea ce privește prima critică, aceasta nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (care vizează inadvertențe între obiectul cererii de chemare în judecată și ceea ce instanța a hotărât), ci aspectul invocat de recurent se poate încadra în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., în sensul unei pretinse încălcări de către instanța de apel a prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., privind limitele judecății în apel. Textul reglementează una dintre limitele efectului devolutiv al apelului, exprimând ideea că, prin apel, litigiul poate fi transpus pe rolul instanței superioare împreună cu toate aspectele de fapt și de drept pe care el le implică, însă în limitele a ceea ce s-a cerut prin cererea de apel (tantum devolutum quantum appellatum). Acest principiu nu împiedică însă invocarea, de către oricare dintre părți sau de instanță din oficiu, a motivelor de ordine publică. În acest sens, art. 295 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

prevede în mod expres că: „Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu". În speță, astfel cum rezultă din încheierea de dezbateri de la ultimul termen de judecată în fața instanței de apel, s-a pus în discuția părților incidența deciziilor Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, apărătorul reclamantului și reprezentantul Ministerului Public, prezenți la acel termen, punând concluzii pe acest aspect. Efectele deciziilor de neconstituționalitate asupra litigiului aflat în curs de soluționare pe rolul instanței de apel reprezintă o problemă de ordine publică, pe care instanța a fost îndrituită să o pună în discuție din oficiu, chiar dacă apelantul pârât nu a invocat-o.

De altfel, apelantul pârât nici nu ar fi putut invoca o astfel de critică în motivele de apel, deoarece Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a fost publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, ulterior înregistrării cererii de apel (27 mai 2010), fiind un motiv de ordine publică ivit ulterior învestirii instanței de apel. Constatând că instanța de apel nu a încălcat limitele judecății, ci a pronunțat hotărârea ca urmare a examinării unui motiv de ordine publică pus în discuție din oficiu, cu respectarea prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat.

Referitor la criticile formulate de reclamant în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs a reținut, de asemenea, că nu sunt fondate în raport de decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, prin care s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă, ori, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

În ceea ce privește neexaminarea de către instanța de apel a acțiunii în pretenții formulate de reclamant din perspectiva art. 998 și art. 999 C. civ., Înalta Curte a constatat că o asemenea cerere nu a fost formulată în fața instanței de apel, iar pe de altă parte, ar fi fost și inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată. Instanța de apel examinează legalitatea și temeinicia hotărârii apelate în raport de cadrul procesual și temeiurile de drept fixate în fața primei instanțe, neputându-se pronunța pentru prima oară în apel asupra unui temei juridic diferit de cel invocat prin cererea de chemare în judecată.

Această soluție nu reprezintă o denegare de dreptate, așa cum susține recurentul, ci este consecința unui alt principiu care guvernează procedura apelului (și care se constituie, în același timp, într-o limită - cea de-a doua limită. - a efectului devolutiv al apelului), și anume, acela că nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat (tantum devolutum quantum indicați), respectându-se astfel principiul dublului grad de jurisdicție. La data de 03 februarie 2012, B.L. a formulat un memoriu prin care a învederat că înțelege să conteste decizia nr. 157 din 13 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În motivare, B.L.

a susținut, în esență, că instanțele trebuiau să studieze dosarul și să hotărască dacă cererea sa e întemeiată și că, în calitatea de cetățean român, trebuie să-i fie asigurată respectarea drepturilor pe care nu le-a avut în perioada cât țara a fost condusă de regimul comunist iar respingerea acțiunii sale, ca nefondată de către instanțele de apel și recurs nu este justificată. La termenul din 2 noiembrie 2012, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității contestației în anulare pe care o va admite pentru considerentele care succed. Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres și limitativ stabilite prin dispozițiile art 317 C. proc. civ. și ale art. 318 C. proc. civ. Potrivit art. 317 C. proc. civ., „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: - când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; - când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond." Totodată, potrivit art. 318 C. proc. civ. „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare." Astfel, cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Textul are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. În speță, criticile formulate de contestator nu vizează niciuna din neregularitățile procedurale prevăzute expres și limitativ de art. 317 și 318 C. proc.

civ., ci privesc pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale care au avut ca rezultat respingerea ca nefondată a acțiunii sale, formulate în temeiul Legii nr. 221/2009. Cum criticile invocate de contestatorul B.L. nu pot fi încadrate în vreunul din motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ., contestația în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.L. împotriva deciziei nr. 157 din 13 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2012.